Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2914/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2914/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 26235/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2914/2014

Ședința publică de la 03 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. V.

Grefier V. M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant M. D. și pe pârât B. I., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic.

La apelul nominal, nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

-stadiul procesului: cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării din oficiu a perimării.

- procedura de citare este legal îndeplinită;

Instanța în temeiul art. 137 c.pr.civ raportat la art. 252 din acelasi cod invocă exceptia perimarii și rămâne în pronunțare asupra perimării.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 10.10.2012, sub nr._, reclamantul M. D., a chemat în judecată pârâtul B. I., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului în suprafață de 19.388 mp situați în comuna Goiești, ..

În fapt, s-a arătat că la data de 03.08.2011, reclamantul a cumpărat de la pârât printr-un înscris sub semnătură privată, teren extravilan în suprafața de 19.388 mp situați în comuna Goiești, ., pentru suma de 4680 lei ce a fost achitată în întregime, reclamantul intrând în posesia terenului .

Reclamantul mai arată că pârâtul nu a respectat înțelegerea făcută, aceea de a finaliza actele la notar în termen de 6 luni de la cumpărarea terenului cu înscrisul sub semnătură provată.

În drept, s-a invocat art. 111 c.p.c., art.1073-1078 din C.civ.

La data de 09.01.2013 cauza a fost suspendată în temeiul art.242 pct.2 c.p.c. pentru faptul că nici una din părți nu s-a prezentat și nici nu s-a solicitat judecarea în lipsă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că ultimul act de procedura a fost efectuat la data de 09.01.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art.242 pct.2 c.p.c.

Potrivit dispozițiilor art. 248 C.proc.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.proc.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță”.

Având în vedere că de la data de 09.01.2013 cauza a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina reclamantului și nu poate fi reținut nici un motiv de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, urmează a se constata că a intervenit perimarea prezentei cereri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării.

Constata perimata acțiunea formulată de reclamantul M. D. cu domiciliul în comuna Goiești, . în contradictoriu cu pârâtul B. I. cu domiciliul în comuna Goiești, ..

Cu recurs in termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Martie 2014

Președinte Grefier

V. V. V. M.

Red/Tehn

VV/VM- 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2914/2014. Judecătoria CRAIOVA