Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 26847/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014

Ședința publică de la 22.10.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. D. M.

GREFIER J. A.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚUL D. și pe intimat D. A., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe listă (poziția 40), s-a constatat lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța a dispus lăsarea dosarului la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Verificând competența, în conformitate cu prevederile art. 131 N.C.p.civ., instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 9 din O.G. 2/2001 este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.

În temeiul art. 223 alin. 3 Noul Cod de Procedură Civilă se constată că petenta a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, judecarea cauzei în lipsă.

Conform art. 255 alin 1 coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisuri solicitată de petentă prin cererea de chemare în judecată este admisibilă putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care încuviințează proba cu înscrisuri.

În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă se administrează proba cu înscrisurile existente la dosar.

Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească, iar în temeiul art. 389 și urm Noul Cod de Procedură Civilă, consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 04.07.2014, petentul I.P.J. D. a solicitat în contradictoriu cu intimata D. A., înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 402 lei aplicată prin procesele-verbale de contravenție . nr._/06.11.2011 și . nr._/12.10.2008 cu sancțiunea obligării intimatei la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivare, petenta a arătat că potrivit prevederilor art. 9 alin. 3 din OG 2/2001 " în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului de prestare a unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată".

Din cuprinsul dosarului de executare al Primăriei București, rezultă că nu există posibilitatea executării silite pentru încasarea amenzii stabilite prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 06.10.2009.

Petenta a învederat instanței că prevederile art. 9 alin. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora aplicarea sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității este condiționată de acordul contravenientului au fost declarate neconstituționale de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1354/2008. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea a constata că prin dispozițiile art. 9 alin. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aplicarea sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității este condiționată de acordul contravenientului, acest fapt fiind de natură a lipsi de eficiență sancțiunea aplicată pentru comiterea unei fapte antisociale, cu consecința încălcării dispozițiilor art. 1 alin. 5 din Constituția României, în conformitate cu care "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie".

De asemenea, petenta a arătat că prin Decizia nr. 7/20.10.2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat admisibilitatea cererilor de înlocuire a amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte normative și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

În drept, petenta a invocat prevederile O.G 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.

În scop probatoriu, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de contravenție CC nr._ emis de IPJ D., intimata D. A. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 402 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.121 alin.1 R din OUG 195/2002 și art. 36 alin.1 din OUG 195/2002, proces-verbal ce nu a fost atacat cu plângere contravențională în termenul prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001, astfel încât a devenit titlu executoriu.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 3 și art. 391 alin. 1 din OG nr. 2/2001 modificată și completată prin art. unic din Legea 352/21.07.2006, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

În cauza de față, instanța reține că intimatul nu a făcut dovada achitării amenzii în cuantum de 600 lei.

Pe de altă parte, din ansamblul materialului probator administrat în cauză (adresa emisă de Primăria București) rezultă că intimatul nu realizează venituri urmăribile și nu deține bunuri mobile sau imobile, astfel încât nu există posibilitatea executării silite a acesteia.

Ca atare, având în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale mai sus menționate, cuantumul amenzii neachitate de 290 lei, raportat la limitele prevăzute de norma de incriminare, individualizat in raport de pericolul concret al faptei săvârșite, precum și intervalul maxim prevăzut de textul de lege, instanța urmează a admite cererea și a dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal de contravenție . nr._/06.11.2011 întocmit de IPJ D., cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore în cadrul Consiliului Local București-sector 6, în domeniul serviciilor publice, în locurile stabilite prin hotărârea Consiliului Local.

În ceea ce privește cererea de înlocuirea amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal de contravenție . nr._/12.10.2008 întocmit de IPJ D., cu sancțiunea obligării contravenientei la prestarea unei activități instanța o va respinge deoarece a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită

Astfel potrivit art. 131 din OG 92/2003 dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.

Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) se aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale.

În cauză termenul de prescripție a început să curgă de la 1 ianuarie 2009 și s-a împlinit la 31 dec 2013 anterior formulării cererii .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea formulată de petenta IPJ D. cu sediul în C., ., jud.D., în contradictoriu cu intimata D. A. cu domiciliul în București, .. 2, ..

Dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal de contravenție . nr._/06.11.2011 întocmit de IPJ D., cu sancțiunea obligării contravenientei la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore în cadrul Consiliului Local București –Sectorul 6, în domeniul serviciilor publice, în locurile stabilite prin hotărârea Consiliului Local.

Respinge cererea de înlocuirea amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal de contravenție . nr._/12.10.2008. întocmit de IPJ D., cu sancțiunea obligării contravenientei la prestarea unei activități.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2014.

Președinte, Grefier,

M. D. M. J. A.

Red.MDM

Teh.JA

4EX/29.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA