Obligaţie de a face. Sentința nr. 7173/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7173/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 1642/215/2013

Dosar nr._ - obligația de a face –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 7173

Ședința publică de la 19 Mai 2014

Completul compus din:

Președinte-C.-F. D.-Judecător

Grefier-D. G.

Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta Asociația de proprietari . cu pârâtele . și . SRL, având ca obiect „obligația de a face”.

La apelul nominal a răspuns av. J. C. A. pentru reclamanta Asociația de Proprietari . pârâtelor.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- cauza are ca obiect „obligația de a face”.

Av. J. C. A., pentru reclamantă, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat.

Instanța acordă cuvântul asupra excepției lipsei de interes unită cu fondul cauzei, excepției lipsei calității procesuale active și pe fondul cauzei.

Av. J. C. A., pentru reclamantă, având cuvântul, a solicitat respingerea excepțiilor, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii precizate, cu cheltuieli de judecată.

I N S T A N T A

Asupra acțiunii civile deduse judecății:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ /21.01.2013, reclamanta Asociația de Proprietari . în judecată pe pârâta ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să-și mute instalațiile de aer condiționat, montate abuziv pe fațada blocului, iar în caz contrar să fie autorizată reclamanta să le ridice pe cheltuiala pârâtei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a montat, în luna septembrie 2012, instalațiile de aer condiționat, pe fațada blocului și, deși i-a solicitat pârâtei să și le ridice, pârâta nu a dat niciun răspuns.

În drept, reclamanta și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile art. 1076 Cod Civil.

La data de 13.05.2013, reclamanta a depus precizare la acțiune prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a numitei . SRL și obligarea celor două pârâte la demontarea aparatelor de aer condiționat situate pe copertina scării C, demontarea reclamelor luminoase ancorate pe pereții exteriori ai blocului, refacerea accesului din . accesului din ., refacerea spațiului de sub ferestre, eliminarea conexiunilor la conductele de apă și canal ale blocului.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâtele au realizat conectarea la conductele de apă și canal ale blocului, închiderea accesului situat pe . acces prin . pentru spațiul deținut la parterul blocului R., Scara C, fără a deține documentație tehnică și autorizație de construcție.

În drept, au fost invocate prevederile art.41, 11 alin. 2, art. 56 lit. e din legea 230/2007.

La dosarul cauzei, reclamanta a depus în scop probator, următoarele înscrisuri: procesul-verbal încheiat la data de 12.05.2013, planșe fotografice, adresa nr._/19.10.2012 emisă de Consiliul Local C., procesul-verbal încheiat la data de 28.05.2013, procesul-verbal nr. 260/28.11.2013, certificatele nr._ și nr._ emise de Oficiul Național al Registrului Comerțului, procesul-verbal nr. 260/28.11.2013, răspunsurile la interogatoriul formulat de pârâta .

Cererea a fost legal timbrată.

Prin întâmpinarea formulată la data de 13.05.2013, pârâta . a solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În apărare, pârâta a invocat excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, precizând că reclamanta nu încearcă să apere un drept al său, ci face un abuz de drept prin care încearcă să obțină avantaje de pe urma pârâtei în respectivul spațiu comercial.

Totodată, pârâta a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință, dar și excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu, invocând dispozițiile art. 35 din Decretul nr. 31/1954, precum și excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantei.

În ceea ce privește situația de fapt, pârâta a arătata că reclamanta, nu numai că nu s-a opus în niciun fel, dar chiar a consimțit (tacit) la această operațiune, la parterul blocului aflându-se mai multe spații comerciale, fiind de notorietate că existența instalațiilor de aer condiționat este absolut necesară desfășurării normale a activității comerciale.

Mai arată pârâta că amplasarea reclamelor luminoae pe pereții exteriori ai spațiului a fost efectuată conform normelor în vigoare, iar conform autorizației de construire nr. 1136/19.10.2012 a fost autorizată efectuarea de amenajări interiore, închidere acces existent din . acces prin . cu privire la spațiul comercial situat la parterul blocului R., Scara C.

În drept, pârâta și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile art. 115 Cpciv.

La dosarul cauzei, pârâta a depus, în scop probator, planșe fotografice, autorizația de construire nr. 1136/19.10.2012, chitanță depunere numerar, nota de plată pe luna aprilie 2013, adresa nr._/06.08.2013 emisă de Primăria Municipiului C., adresa nr. 1084/10.10.2012 emisă de Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu D., avizul nr. 1042/19.10.2012, dovada de luare în evidență nr. 9013/04.10.2012, schiță topografică, contractul nr. 6266/03.10.2012, acordul nr. 1092/08.10.2012, releveul spațiului comercial, expertiza tehnică nr. 167/2002, contractul de închiriere nr. 45/16.07.2012, autorizația de construire nr. 1136/19.10.2012, Anexa la Cererea pentru emiterea autorizației de construire/desființare, Avizul nr. 45/Z/10.09.2012, Avizul nr. 1042/19.10.2012, dovada de luare în evidență,schiță, avizul tehnic pentru amplasament, contractul nr. 6266/03.10.2012, clasarea notificării nr._/01.10.2012, Acordul nr. 1092/08.10.2012, expertiza tehnică nr. 167/2012, înscrisul intitulat "Convenție" încheiat între pârâte la data de 14.03.2014.

La termenul de judecată din data de 13.05.2013, în raport de dispozițiile art. 132 alin. 1 Cpciv., fiind prim de zi de înfățișare cu procedura leal îndeplinită, instanța a luat act de completarea cererii principale sub aspectul cadrului procesual pasiv și a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a . SRL, cu sediul în C., ., nr. 5, .. D..

Prin încheierea de ședință din data de 03.02.2014, instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 221 din Codul de procedură civilă.

Instanța în baza art. 167 alin.1 C.proc.civ a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, interogatoriul părților și proba testimonială considerându-le pertinente, utile și necesare soluționării cauzei.

În cadrul probei testimoniale au fost audiați martorii G. M. și T. T., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

În cauză, a fost întocmit raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții civile, de către expert-inginer C. D. A., pârâta .>D. C. SRL formulând obiecțiuni, la care a atașat planșe fotografice, expertul răspunzând instanței la data de, 10.01.2014 și 21.02.2014, prin cererea înregistrată sub nr. 1336, respectiv nr._.

Prin precizarea formulată la data de 24.04.2014, pârâta .>D. C. SRL a arătat că, a demolat instalațiile de aer condiționat, firmele luminoase, precum și elevațiile din aluminium, reprezentând gurile de aerisire subsol, atașând, totodată, planșe fotografice.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în ceea ce privește capătul de cerere referitor la gurile de aerisire și excepția lipsei de interes instanța arată următoarele:

Calitatea procesuală activă presupune existenta unei identități între persoana reclamantului si titularul dreptului afirmat, iar reclamantul fiind cel care pornește acțiunea, va trebui să justifice atât calitatea procesuală activă cât si pe cea pasivă, prin indicarea obiectului cererii si a motivelor de fapt si de drept pe care se întemeiază pretenția sa.

Prin indicarea pretenției sale, precum si a împrejurărilor de fapt si de drept pe care se bazează aceasta pretenție, reclamantul justifică îndreptățirea pe care o are de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât.

Astfel, instanța arată că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâtelor . SRL( în calitate de proprietar al spațiului situat la parterul blocului R., scara C) și . (în calitate de chiriaș al spațiului situat la parterul blocului R., scara C) la demontarea aparatelor situate pe copertina scării C, demontarea reclamelor luminoase ancorate pe pereții exteriori ai blocului, refacerea accesului din . accesului din ., refacerea spațiului de sub ferestre, eliminarea conexiunilor la conductele de apă și canal ale blocului.

Ca atare, instanța constată că legitimarea procesuala activa se verifica din perspectiva interesului invocat de reclamant.

Având în vedere cele expuse mai sus, precum și faptul că reclamanta prin cererea de chemare în judecată invocă încălcarea de către pârâte a dispozițiilor legii 230/2007 instanța apreciază că reclamanta Asociația de Proprietari . interes născut și actual la data declanșării litigiului, astfel că se legitimează procesual.

Pe cale de consecință, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în ceea ce privește capătul de cerere referitor la gurile de aerisire și excepția lipsei de interes ca neîntemeiată.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța arată următoarele:

În fapt, la data de 16.07.2012, între pârâtele.> SRL și . a intervenit contractul de închiriere nr. 45 având ca obiect spațiul comercial în suprafață de 80 mp, situat în C., ., nr.5, jud. D. prin care pârâta . SRL a transmis pârâtei . dreptul de folosință asupra spațiului închiriat( filele 134-140).

În ceea ce privește capetele de cerere referitoare la obligarea pârâtelor la demontarea reclamelor luminoase ancorate pe pereții exteriori ai blocului, refacerea accesului din . accesului din ., refacerea spațiului de sub ferestre și demontarea aparatelor de aer condiționat instanța constată că sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit art. 41 din legea 230/2007 modificările constructive și utilizarea în alte scopuri a unor părți sau elemente de construcție ale clădirii, cum ar fi: ancorarea de reclame pe pereți, suspendarea de stâlpi, pereți, scări interioare și altele asemenea, se vor putea face numai pe baza deciziei comitetului executiv, cu acordul proprietarilor direct afectați și, după caz, pe baza unui proiect tehnic întocmit de instituții de specialitate, verificat de un expert autorizat, precum și cu autorizația pentru executarea de lucrări, eliberate în condițiile legii.

În conformitate cu prevederile legale, mai sus menționate instanța constată că pârâta . SRL pentru pârâta . a obținut autorizația de construire nr. 1136/19.10.2012, fiind autorizată executarea lucrărilor de construire pentru amenajări interioare, amplasare firme luminoase, închidere acces existent din . acces prin . conform raportului de expertiză tehnică nr. 167/2012( raport ce a stat la baza emiterii autorizației de construcție), cu menținerea ghenelor de instalații și ventilație, urmând ca firma luminoasă să fie amplasată exclusiv pe fațada beneficiarului.

Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză de către expertul C. D. A. rezultă că firma luminoasă a fost amplasată conform autorizație de construire nr. 1136/19.10.2012, respectiv exclusiv pe fațada aferentă spațiului beneficiarului, astfel că pentru montarea firmei luminoase, pârâta . nu avea nevoie de acordul proprietarilor și al Asociației de P. întrucât nu a fost afectată proprietatea comună.

Instanța mai arată că închiderea accesului existent din . acces prin . a fost efectuat în baza autorizației de construire nr. 1136/19.10.2012, iar modificările realizate privesc un spațiu comercial ce se află în proprietatea exclusivă a pârâtei . SRL, iar pentru realizarea acestor modificări nu era necesar acordul membrilor Asociației de P., nefiind afectată proprietatea comună.

De asemenea, instanța mai reține că pentru amplasarea aparatelor de aer condiționat pârâta . a obținut acordul proprietarilor direcți afectați, așa cum rezultă din declarația martorului G. M., care a precizat că și-a dat acordul pentru ca pârâta . să monteze aparatele de aer condiționat pe copertina scării C a blocului R. precum și că martorul T. T. a precizat că prin modul în care au fost montate aparatele de aer condiționat nu a fost diminuată iluminarea naturală a casei scării C.

Totodată, instanța mai reține că, conform autorizației de construcție nr. 1136/19.10.2012 trebuiau să se mențină ghenele de ventilație, respectiv ferestrele de la subsolul blocului R., condiție ce a fost respectată, însă s-a procedat la placarea elevației cu tablă de aluminiu, prin această măsură fiind afectată ventilația încăperilor de la subsol, așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, însă proprietarii boxelor care sunt direct afectați nu au avut nimic de obiectat.

În ceea ce privește aspectele referitoare la faptul că pârâta . a obținut autorizația de construire ulterior efectuării lucrărilor de modificare a spațiului comercial ce a făcut obiectul contractului de închiriere precum și faptul că autorizația de construire nr. 1136/19.10.2012 a fost obținută cu nerespectarea dispozițiilor legale instanța arată că nu prezintă relevanță juridică în prezenta cauză întrucât instanța nu a fost învestită cu analizarea legalității autorizației de construire.

Mai mult, instanța reține că urmare a încetării contractului de închiriere nr. 45/16.07.2012, încheiat între pârâtele. SRL și ., pârâta . a procedat la demontarea aparatelor de aer condiționat, montate pe copertina scării C a blocului R., placarea elevației de aluminiu și a firmei luminoase.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la eliminarea conexiunilor pârâtei . la conductele de apă și canal ale blocului, instanța arată următoarele:

Coproprietatea asupra părților și dotărilor comune din imobilele cu mai multe apartamente presupune un drept de proprietate comună pe cote–părți stabilă și perpetuă asupra bunurilor considerate ca accesorii pe lângă bunurile principale, fiecare proprietar fiind titular exclusiv asupra cotei-părți ideale și abstracte din dreptul de proprietate.

Dreptul de proprietate comună pe cote–părți stabilă și perpetuă are ca obiect bunuri care prin natura sau destinația lor pot fi folosite de mai mulți coproprietari.

De asemenea, în temeiul art. 3 lit. c) din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, proprietatea comună este reprezentată de toate părțile dintr-un condominiu care nu sunt apartamente sau spații cu altă destinație decât aceea de locuință.

Părțile comune dintr-un condominiu nu pot fi divizate și sunt deținute de către proprietarii apartamentelor individuale conform cotelor calculate. Acestea includ: acoperișul, terasele, coșurile de fum, scările, holurile, pivnițele, subsolurile, ascensoarele, instalațiile de apa si canalizare, electrice, de telecomunicații, de încălzire si de gaze de la branșament/racord pana la punctul de distributie catre partile aflate in proprietate exclusiva, canalele pluviale, paratrasnetele, antenele colective, precum si alte asemenea parti; și anume toate părțile imobilului care sunt destinate folosinței comune. Coproprietatea este forțată, deoarece se menține indiferent de voința coproprietarilor, și perpetuă întrucât nu poate înceta pe calea obișnuită a partajului.

Totodată, instanța mai arată că titularii cotelor de proprietate . părțile comune ale condominiului chiar în integralitatea lor, comportându-se față de acestea ca și cum ar fi proprietarii exclusivi. Coproprietarii pot exercita acte de folosință asupra tuturor bunurilor care formează obiectul dreptului de proprietate comună pe cote-părți stabilă și perpetuă, cu respectarea a două limite, respectiv: folosința exercitată să nu aducă atingere dreptului egal și reciproc al celorlalți coproprietari și folosința să fie exercitată numai în interesul fondului căruia i-a fost afectat bunul comun accesoriu.

Prin urmare, având în vedere că spațiul comercial închiriat pârâtei ., este situat la parterul Blocului R., proprietarul acestui spațiu, respectiv locatorul acestui spațiu au dreptul de a beneficia de aceste utilități, în condițiile în care acestea intră în categoria părților din imobil care prin natura și destinația lor sunt în folosința comună a tuturor coproprietarilor.

Mai mult, instanța mai arată că reclamanta nu a făcut dovada atingerii adusă dreptului său de a folosi în mod egal și reciproc spațiile aflate în coproprietate stabilă și perpetuă, iar proprietatea pe cote-părți forțată și perpetuă există independent de voința coproprietarilor, fiind determinată prin destinația bunurilor respective, ca accesorii celui principal, pe durata existenței acestuia din urmă.

Pentru toate aceste considerente, instanța va respinge cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari . cu pârâtele . și . SRL ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în ceea ce privește capătul de cerere referitor la gurile de aerisire și excepția lipsei de interes ca neîntemeiată.

Respinge cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari .>cu sediul în C., ., nr. 5, ., parter, jud. D. în contradictoriu cu pârâtele ., cu sediul în C., .. A17, ., jud. D. și . SRL, cu sediul în C., ., nr. 5, .. D., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.05.2014.

Președinte,Grefier,

C.-F. D. D. G.

Red. CFD./Tehnored. D.G.

5 ex./19.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 7173/2014. Judecătoria CRAIOVA