Obligaţie prestaţie periodică. Sentința nr. 2058/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2058/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 22639/215/2013

Dosar nr._ - sistare obligație prestație periodică –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2058/2014

Ședința publică de la 18 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C.-G. B.

Grefier L. T.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulata de reclamantul B. S., cu domiciliul în C., . NOU, județul D. in contradictoriu cu parata N. A. M., cu domiciliul în C., ., .. 1, ., județul D..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat T. M. pentru reclamant, lipsind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat T. M., pentru reclamant, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, să se dispună sistarea prestației periodice la care a fost obligat reclamantul începând cu data introducerii acțiunii întrucât pârâta nu mai este minoră, să se aibă în vedere că pârâta a refuzat să se prezinte la interogatoriu, fără cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei C. la data de 28.06.2013 sub nr._, reclamantul B. S. a chemat in judecata pe parata N. A.-M., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta să dispună sistarea prestatiei periodice in suma de 61,5 lei la care a fost obligat fata de parata prin sentinta civila nr.4440 din 29.04.2005 a Judecatoriei C., pronuntata in dosarul nr. 5736/2005, incepand cu data introducerii cererii.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca in fapt prin sentinta penala nr. 1867/1997 a Judecatoriei C. reclamantul a fost obligat la plata unei prestatii periodice catre parata N. A. M., minora la acea data, prestatie care a fost majorata prin sentinta civila nr.4440/2005 de la 50.000 lei vechi lunar la 615.000 lei lunar pana la intervenirea unei cauze legale de stingere sau modificare a obligatiei de intretinere.

Avand in vedere ca parata N. A. M. este nascuta la data de 10.03.1989 depasind perioada majoratului si nefiind in continuarea studiilor considera reclamantul ca obligatia sa fata de aceasta nu mai exista motiv pentru care solicita sistarea pensiei de intretinere.

Reclamantul a solicitat proba cu inscrisuri si interogatoriul paratei.

In drept a invocat disp. art. 531 cod civil raportat la art. 1390 Cod civil.

In dovedire a depus in fotocopie inscrisuri (f. 3-8).

La data de 5.09.2013 instanta a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata si a inscrisurilor catre parata, care nu a depus intampinare.

La data de 16.10.2013, instanta a fixat primul termen de judecata la data de 26.11.2013.

La termen instanta a incuviintat proba cu inscrisuri pentru reclamanta si din oficiu proba cu interogatoriul paratei care a fost citat personal la interogatoriu cu mentiunea personal la interogatoriu, pentru termenul din data de 18.02.2014.

Parata nu s-a prezentat la interogatoriu la termenul din data de 18.02.2014.

Analizând cererea reclamantei prin prisma probatoriului administrat raportat la dispozitiile legale incidente în cauză instanta retine următoarele:

In fapt, prin sentinta penala nr.1867 din 11.04.1997 a Judecatoriei C. reclamantul B. S. a fost obligat la plata in favoarea paratei N. A. M. a unei sume lunare de 50.000 lei lunar incepand cu luna aprilie 1997 si pana la intervenirea unei imprejurari de modificare sau incetare a obligatiei.

Ulterior prin sentinta civila nr. 4440/2005 pronuntata in dosarul nr.5736/2005 a fost majorata prestatia periodica la care a fost obligat reclamantul din prezenta cauza la suma de 615.000 lei lunar pentru fiecare minor incepand de la data de 24.02.2005 si pana la intervenirea unei cauze legale de stingere a obligatiei de intretinere.

Prin prezenta cerere se solicită sistarea pensiei de întretinere intrucat pârâta a devenit majora si nu se afla in continuarea studiilor.

Instanta retine ca prestatia periodica datorata in cauza este stabilita in aceleasi conditii ca si pensia de intretinere de care copilul minor sau major ar fi beneficiat din partea parintelui sau.

Potrivit art. 499 alin. 1 Cod civiltatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.”

De asemenea, potrivit alin. (3) părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.”

Potrivit art. 531 alin. (1) Cod civil “dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.”

Din probele administrate in cauza a rezultat ca pârâta este nascuta la data de 10.03.1989 si aceasta, desi a fost legal citata in cauza si cu mentiunea de a se prezenta la interogatoriu nu s-a prezentat si nu a facut dovada faptului ca se afla in continuarea studiilor.

Constatand ca sunt indeplinite conditiile pentru a dispune sistarea prestatiei periodice, instanta va admite cererea formulata de reclamant si va dispune sistarea sistarea prestatiei periodice in cuantum de 61,5 lei lunar la care a fost obligat reclamantul fata de parata conform sentintei civile nr.4440 din 29.04.2005 a Judecatoriei C. incepand cu data de 28.06.2013, data introducerii cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE :

Admite actiunea formulata de reclamantul B. S., cu domiciliul în C., . NOU, județul D. in contradictoriu cu parata N. A. M., cu domiciliul în C., ., .. 1, ., județul D..

Dispune sistarea prestatiei periodice in cuantum de 61,5 lei lunar la care a fost obligat reclamantul fata de parata conform sentintei civile nr.4440 din 29.04.2005 a Judecatoriei C. incepand cu data de 28.06.2013, data introducerii cererii.

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecatoria C..

Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2014.

Președinte, GREFIER,

B. C. G. T. L.

Red.BCG/

tehnoredact. BCG

4 ex./12.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie prestaţie periodică. Sentința nr. 2058/2014. Judecătoria CRAIOVA