Plângere contravenţională. Sentința nr. 09/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 09/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 11254/215/2014
Dosar nr._ - plângere contravențională-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la data de 09 septembrie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: Cătălina-Maria Bran
Grefier: S. A. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. C. și pe intimat I. D.-BIROUL RUTIER C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat F. L. G. pentru petent, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În conformitate cu prevederile art. 131 din Noul Cod de Procedură Civilă coroborat cu art. 32 din OG 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
La interpelarea instanței avocat pentru petent arată că estimează durata procesului la 30 zile.
În temeiul art. 238 Noul Cod de Procedură Civilă instanța estimează durata procesului la 30 zile.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probelor.
La interpelarea instanței avocat pentru petent solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar și arată că nu se opune probei cu înscrisuri solicitată de intimate.
Conform art. 255 alin 1 coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisuri solicitată de petent prin acțiune și intimate prin întâmpinare este admisibilă putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care o încuviințează.
În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă se administrează proba cu înscrisurile de la dosar.
Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească.
În temeiul art. 389- art. 392 Noul Cod de Procedură Civilă acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Avocat pentru petent solicită admiterea acțiunii și anularea procesului verbal. Arată că buletinul metrologic este pentru alt aparat decât cel pentru care s-a făcut verificarea metrologică. Buletinul de verificare metrologică e pentru aparat radar PYTHON II, iar în procesul verbal este menționat numărul antenei de emisie-recepție. În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 31.03.2014, petentul B. C. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D., anularea procesului verbal de contravenție . nr._/20.03.2014 emis de I. D., solicitând anularea acestuia, anularea măsurii privind suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivare, a arătat că la data de 20.03.2014 în timp ce conducea autoturismul Mercedes Benz cu număr de înmatriculare_ în C., . fost înregistrat de aparatul radar traffipax_ cu viteza de 104 KM/h motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 765 lei, 9 puncte amendă precum și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
Arată că în realitate consideră că viteza cu care se deplasa era sub 100 km/h, iar agentul constatator nu a ținut cont de individualizarea sancțiunii contravenționale, de marja de eroare a aparatului radar. Prin urmare când viteza este de 104 km/h, viteza calculată în funcție de marja de eroare -/+ 4 % ar fi în partea inferioară de 99,8 km/h, în partea superioară de 108,16 km/h, în raport de viteza maximă admisă în acea zonă, de 50 km/h. Aplicând limita inferioară absolută a marjei de eroare fapta nu se mai încadrează în categoria de sancțiune prevăzută de art. 102 alin 3, lit 3 din OUG nr. 195/2002 acolo unde nu mai este prevăzută sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile aplicându-se numai sancțiunea amenzii și a punctelor de penalizare.
În drept, a invocat prevederile din OG 2/2001.
În dovedirea pretențiilor a anexat procesul verbal de contravenție în original (f. 11), fotocopie act identitate.
Cererea a fost timbrată cu de taxă de timbru în cuantum de 20 lei, conform art. 19 din OG 80/2013.
La data de 16.04.2014, prin serviciul Registratură, intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care arată că procesul verbal este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001, având valoare probatorie în ce privește constatarea stării de fapt și a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
La solicitarea instanței, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, privind depunerea actelor ce au stat la baza emiterii procesului verbal, intimatul a depus, prin serviciul Registratură, planșele foto (f. 20), buletinul de verificare metrologică a aparatului radar (f. 19).
La termenul de judecată de la față, conform art. 34 alin 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/20.03.2013 emis de I. D., petentul B. C. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 765 lei și avertisment pentru că, la data de 20.03.2013, ora 03.28, a condus autoturismul Mercedes Benz cu nr._ în localitatea C., cu viteza de 104 km/h, viteza înregistrată de aparatul radar PYT_ montat pe auto MAI_, caseta nr. 135 și nu a avut asupra sa actul de identitate.
Petentul a semnat procesul verbal cu mențiunea că nu are obiecții.
Verificând, conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Instanța apreciază motivele de nulitate invocate de petent ca fiind neîntemeiate, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 1.3 și 1.4 din NML 021-05 DIN 23.11.2005, modificat prin Ordinul 301/2005 și nr. 187/2009, cinemometrele sunt mijloace de măsurare care măsoară de la distanță și afișează viteza de deplasare a autovehiculelor aflate în mișcare în traficul rutier, regimul în care înregistrează fiind fie de staționare a autoturismului pe care sunt instalate (1.1 alin. 2).
Potrivit art. 3.1.1 lit. c) coroborat cu lit. b), erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei, în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare, atunci când viteza autovehiculele aflate în trafic înregistrează în regim staționar, este de +/-3 % din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h.
În speță, se constată că viteza cu care se deplasa autoturismul petentului a fost înregistrată de un cinemometru care, deși poate înregistra atât în regim staționar cât și în deplasare, a înregistrat în regim staționar, autovehiculul de poliție pe care era montat fiind oprit. Prin urmare, eroarea maximă tolerată este de +/- 3%.
Din fotografiile realizate de intimat din înregistrarea video rezultă că la data de 20.03.2014, ora 03.28.41 petentul circula cu o viteză de 104 km/h, iar aplicând marja de eroare de +/- 3%., ar rezulta o viteză de 100,88 km/h sau 107,12 km/h.
În oricare din aceste cazuri viteza cu care circula petentul depășește viteza de 100 km/h, astfel că fapta contravențională săvârșită de petent este corect individualizată și încadrată în dispozițiile art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, petentul fiind corect sancționat pentru depășirea limitei legale de viteză cu mai mult de 50 km/h.
În ce privește tipul aparatului radar cu care s-a înregistrat viteza petentului, instanța constată că în procesul verbal s-au menționat suficiente date de identificare a acestuia, fiind trecut numărul antenei de emisie recepție PYT_ și numărul autoturismului pe care este montat, nefiind necesar să se completeze și tipul de cinemometru (PYTON II). Aceste date corespund cu cele menționate în buletinul de verificare metrologică nr._/31.07.2013 în care se descrie la prima rubrică mijlocul de măsurare-denumire, tipul, producătorul, caracteristicile, . de fabricație, între acestea fiind enumerate și datele înscrise în cuprinsul procesului verbal de contravenție. Întrucât tipul de cinemometru poate fi același, instanța apreciază că în procesul verbal nu trebuie menționat tipul cinemometrului, ci tocmai . de emisie-recepție, pentru a se identifica exact aparatul radar cu care au fost efectuate măsurătorile.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un mijloc de probă care nu face dovada vinovăției petentului, ci dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Petentul beneficiază în prezenta cauză de o prezumție de nevinovăție care nu este însă absolută, așa cum nu este absolută nici prezumția de legalitate a procesului verbal, iar instanța are obligația de a asigura un raport de proporționalitate între aceste prezumții în vederea respectării caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.
Pentru a dovedi săvârșirea contravenției de către petent, intimatul a depus la dosar actele ce au stat la baza emiterii procesului verbal, respectiv planșele foto și buletinul de verificare metrologică a aparatului radar.
Potrivit acestor înscrisuri aparatul radar este verificat metrologic la data de 31.07.2013, înregistrează viteza atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare.
Aceste înregistrări respectă dispozițiile din NML-021-05, astfel cum a fost modificat prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187/14.07.2009.
Prin urmare, măsurările efectuate cu ajutorul cinemometrului constituie o probă valabilă pentru aplicarea legislației rutiere.
Se reține că petentul a contestat viteza înregistrată de aparatul radar, apreciind că a circulat cu o viteză mai mică, însă analizând fotografiile efectuate de intimat în urma înregistrării cu aparatul radar, instanța constată că la data de 20.03.2014 ora 03.28.41, petentul circula cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, având o viteză de 104 km/h, în localitate, deci cu mai mult de 50 de km/h față de limita legală.
În ce privește cealaltă contravenție reținută în sarcina petentului, instanța constată că aceasta nu a contestat sancționarea sa pentru săvârșirea faptei de a nu avea asupra sa actul de identitate.
Față de probele administrate, instanța apreciază că petentul se face vinovat de săvârșirea contravențiilor reținute în sarcina sa, fiind astfel înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură acesta și confirmată situația de fapt reținută de agentul de poliție. Prin urmare, procesul verbal de contravenție este legal și temeinic întocmit.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Dispozițiile din O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
În analiza proporționalității sancțiunii aplicate, instanța apreciază că, în raport de gradul de pericol social al faptei, de urmarea ce s-ar fi putut produce prin depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 km/h, într-o zonă de limitare a vitezei, respectiv în localitate, pe un bulevard principal intens circulat și în timpul nopții, fapta săvârșită constituie un pericol pentru siguranța circulației, viața și integritatea fizică a celorlalți participanți la trafic, dar chiar și a petentului, aplicarea sancțiunii contravenționale s-a făcut în concordanță cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, fiind în limitele prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, instanța urmează a respinge plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/20.03.2013, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. C. cu domiciliul în C., ., județul D. în contradictoriu cu intimatul I. D. BIROUL RUTIER C. cu sediul în C., .. 50, județul D., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria C..
Pronunțata în ședința publica azi, 09 septembrie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. B. S. A. G.
Red. jud. C.M.B.
Tehnored. gref. S.A.G.
17.09.2014, 4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 09/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 4524/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
---|