Plângere contravenţională. Sentința nr. 15/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 15/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 12149/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr._

Ședința publică de la 15 Septembrie 2014

Completul compus din:

Președinte-C.-F. D.- judecător

Grefier-D. G.

Pe rol, soluționarea cererii formulată de petentul B. C. C. în contradictoriu cu intimata Poliția Locală a Municipiului C., având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- cauza are ca obiect „plângere contravențională".

În conformitate cu dispozițiile art. 104 pct. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, conform cărora „În cazul în care niciuna dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale”, instanța dispune o nouă strigare a cauzei, în ordinea listei de ședință, având în vedere lipsa părților.

La a doua strigare a cauzei au lipsit părțile.

Verificând, din oficiu, competența în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, având în vedere dispozițiile art. 32 din OG nr. 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

În temeiul dispozițiilor art. 255 corob. cu art. 258 Cod de Procedură Civilă, instanța încuviințează pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că această probă este admisibilă, putând duce la soluționarea cauzei.

Nemaifiind alte excepții de invocat și cereri de formulat, instanța constată, în temeiul art. 244 Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea procesului, iar în temeiul art. 389 și urm. Cod de Procedură Civilă, consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile deduse judecății:

Prin plângerea înregistrată la data de 04.04.2014 sub nr._, pe rolul Judecătoriei C., petentul B. C. C. a solicitat în contradictoriu cu intimata Poliția Locală a Municipiului C., anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/23.02.2014.

În motivare, petentul a arătat că, în data de 23.02.2014, a staționat voluntar cu autoturismul marca Audiu A4, întrucât acesta s-a defectat, fiind obligat să elibereze banda.

La dosarul cauzei, petentul a depus, în scop probator, procesul-verbal ., nr._/23.02.2014 și procesul-verbal de afișare/comunicare din data de 20.03.2014.

Intimata nu a formulat întâmpinare în condițiile dispozițiilor art. 205-208 Cpciv..

La dosarul cauzei, intimata a depus, în scop probator, planșe fotografice.

Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 23.02.2014, de reprezentanții intimatei, petentul B. C. C. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 340 lei întrucât a oprit voluntar cu autoturismul marca Audi, cu nr. de înmatriculare BH 0788 BX, pe . de taxi marcată și semnalizată corespunzător.

În temeiul art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001 instanța verifică legalitatea si temeinicia procesului-verbal.

Instanța reține că, în ceea ce privește legalitateaprocesului-verbal, petentul nu a invocat nici un motiv de nelegalitate, dar verificând din oficiu acest aspect, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal întocmit.

Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac. Plângerea a fost semnată de către petent.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că procesul-verbal este un act de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit de autoritatea statală pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială și care face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, fapta respectivă fiind probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).

Ca atare, procesul-verbal se bucură de forța probantă până la proba contrarie, pe care contravenientul este cel care trebuie să o facă, persoana sancționată având dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).

Astfel, instanța reține că petentul B. C. C. nu contestă fapta avută în vedere de agentul constatator, în sensul consumării elementului material al laturii obiective, " staționarea vehiculului în Stația Taxi, marcată și semnalizată corespunzător” însă își construiește apărarea pe lipsa vinovăției, invocând faptul că a staționat în acel loc, datorită faptului că i s-a defectat mașina.

În sprijinul celor învederate, instanța arată că petentul nu a administrat niciun mijloc de probă care să confirme susținerile acestuia, în sensul că a staționat în Stația Taxi întrucât i s-a defectat mașina.

De asemenea, instanța mai arată că fapta reținută în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este dovedită prin planșele foto depuse la dosar (filele 13-15), care fac suficientă dovadă a faptului că, petentul, la data de 23.02.2014 a staționat cu autoturismul marca Audi, cu nr. de înmatriculare BH 0788 BX, pe . de taxi marcată și semnalizată corespunzător.

În raport de cele menționate mai sus, având în vedere că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare decât cea reținută în procesul verbal . nr._/23.02.2014 instanța apreciază că în mod temeinic s-a reținut în sarcina acestuia încălcarea prevederilor art. 142 lit. a din H.G. 1391/2006.

Pe cale de consecință, este justificată aplicarea amenzii contravenționale în cuantum de 340 lei, sancțiune ce corespunde gradului de pericol social al faptei și care respectă criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, având în vedere că a fost aplicată în cuantumul minim.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul B. C. C., în contradictoriu cu intimata Poliția Locală C. împotriva procesului verbal ., nr._/23.02.2014 ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul B. C. C., domiciliat în C., ., ., jud. D. în contradictoriu cu intimata Poliția Locală a Municipiului C. cu sediul în C., .. 22, jud. D. ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.09.2014.

Președinte,Grefier,

C.-F. D. D. G.

Red CFD/Tehn. DG

4 ex./ 30.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 15/2014. Judecătoria CRAIOVA