Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-11-2014 în dosarul nr. 132/215/2014

Dosar nr._ /2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentinta civila Nr._/2014

Ședința publică de la 03.11.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE TATIANA GEORGETA CIUCĂ

Grefier L. T. N.

Pe rol solutionarea plangerii contraventionale formulata de petentul B. C. O., in contradictoriu cu intimat I. de P. D..

La apelul nominal făcut în ședința publică au raspuns petentul personal si asistat de av. N. si martorul N. M. E., lipsind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier dupa care:

In temeiul art. 321 Noul Cod de Procedura Civila, instanta procedeaza la audierea martorului N. E. M., declaratia acestuia fiind consemnata si atasata la dosar.

În temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acorda cuvântul pe fond.

Aparatorul petentului solicita admiterea plângerii, anularea procesului verbal in ceea ce priveste contraventia si exonerarea de plata amenzii si inlocuirea sanctiunii cu avertisment in ceea ce priveste faptul ca nu a purtat centura de siguranta, fara cheltuieli de judecata.

Arata aparatorul petentului ca in fata petentului se afla o alta masina ce a virat tot dreapta pe Calea Bucuresti, masina care nu a fost oprita de agentul de circulatie, iar pe culoarul de trecere nu se afla niciun pieton.

INSTANȚA

Asupra plângerii contravenționale dedusă judecății:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 07.01.2014, sub nr._, petentul B. C. O. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. de P. D., anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/03.01.2014, anularea amenzii contraventionale si restituirea permisului de conducere.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, la data de 03.01.2014, a fost sancționat cu amendă contravențională in cuantum de 170 lei si avertisment, reținându-se în sarcina sa că la data menționată în actul sancționator, ar fi condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . la intersectia cu . a acordat prioritate de trecere pietonilor angajati in traversare pe trecerea de pietoni.

Arata petentul ca cele mentionate in procesul verbal de contraventie nu corespund realitatii.

De asemenea, petentul arata ca a formulat obiectiuni in sensul ca nu a fost de acord cu cele consemnate in procesul verbal.

În drept plângerea se întemeiază pe dispozițiile art. 31 alin 1 din OG nr. 2/2001 si OUG 195/2002 art. 118 alin 1.

În susținerea plângerii petentul a depus la dosar originalul procesului verbal de contravenție contestat.

La data de 21.02.2014 intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, procesul-verbal de contravenție fiind încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimatul a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil. În opinia sa, instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul verbal de contravenție, ceea ce este un act de autoritate. Astfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.

Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.

Referitor la procesul-verbal intimatul a considerat că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.

Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrinele de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.

A învederat ca fapta pentru care petentul a fost sancționat a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.

Din analiza procesului verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute a art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.

Fapta a fost constatată în mod direct de agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent și să sancționeze contravenții la regimul circulației rutiere, conform prevederilor art. 109 alin. 1 din OG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare.

Procesul verbal în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsura să prezinte o probă contrară.

Potrivit art. 15 din ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi a genți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul MAI, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și lați conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al Municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.

Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund realității.

Simpla negare a petentului în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care s e bucură procesul verbal, atâta timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.

Motivul pentru care procesele-verbale prin care se constată și sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent ( agentul, în această situație ) consemnează exact faptele pe care le constată fără alte adăugiri sau deturnări ale realității. Aceasta cu atât mai mult cu cât în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni de natură disciplinară sau chiar penală.

De asemenea în doctrină s-a reținut în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.

Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.

De altfel, Curtea face distincția între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.

Având în vedere toate cele expuse mai sus, a solicitat să se constate faptul că procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent și nicidecum de agentul constatator.

Astfel, procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forța probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsura să prezinte o probă contrară.

A menționat faptul că nu deține material probator, abaterea săvârșită fiind constatată în mod direct de către agentul constatator.

În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

In cauza au fost administrate proba cu inscrisuri si proba testimoniala cu martorul N. M. E., declaratia acestuia fiind consemnata si atasata la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la 03.01.2014 de intimata I.P.J.D.-Biroul Rutier C., petentul B. C. O. a fost sancționat contravențional pentru contravențiile prev. de art.135 lit.h și art.36 alin.1 din OUG 195/2002.

S-a retinut ca,in data de 03.01.2014 petentul a condus autoturismul marca Dacia Solenza cu nr. de înmatriculare_ pe Calea Bucuresti catre L., iar la intersectia cu . acordat prioritate de trecere unui pieton angajat in traversare. De asemenea nu purta centura de siguranta.

Impotriva procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor, petentul a formulat in termen legal prezenta plangere.

Verificand procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor din punct de vedere al formei, instanța constata ca acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale de validitate.

Cât privește temeinicia procesului verbal în ceea privește contravenția prev. de art.135 lit.h din OUG 195/2002 retinuta în procesul verbal contestat nu se coroborează cu celelalte probe existente la dosar. Astfel, deși în procesul verbal se consemnează că petentul a condus autoturismul marca Dacia Solenza cu nr. de înmatriculare_ pe Calea Bucuresti catre L., iar la intersectia cu . acordat prioritate de trecere unui pieton angajat in traversare, din probele administrate în cauză, respectiv declarația martorului N. E. M. audiat in cauza care a relatat faptul ca in momentul in care au trecut peste trecerea de pietoni nici o persoana nu se afla angajata in traversare rezultă că petentul nu se face vinovat de savarsirea contraventiei retinuta in sarcina lui.

In ceea ce privește contravenția prev. de art.36 alin.1 din OUG 195/2002, instanța reține că fapta a fost săvîrșită de contravenient deoarece nu a prezentat probe prin care sa faca dovada contrarie celor retinute in procesul verbal de contraventie, cu privire la savarsirea contraventiei retinuta in sarcina sa, chiar martorul N. E. M. audiat in cauza la propunerea petentului relatand faptul ca acesta in timpul mersului nu a purtat centura de siguranta.

În consecință, instanța va admite în parte plângerea formulată de petent și urmează să anuleze procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la 03.01.2014 numai în ceea ce privește contravenția prevăzută de art.135 lit.h din OUG 195/2002 reținută în sarcina petentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte plângerea formulata de petentul B. C. O., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat N. I. R., C., .. 17-19, jud. D. in contradictoriu cu intimat I. de P. D., cu sediul in C., ., jud. D..

Anuleaza procesul verbal de contraventie . nr._/03.01.2014 in ceea ce priveste contraventia prevazuta de art. 135 lit h din OUG 195/2002 retinuta in sarcina petentului si exonereaza petentul de plata amenzii.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 03.11.2014.

PresedinteGrefier

T. G. C. L. T. N.

Red.T.G.C.

Tehnored.L.T.N.

4ex/02.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA