Contestaţie la executare. Sentința nr. 4530/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 4530/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 33971/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 4530/2014

Ședința publică de la 26 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M.-D. M.

Grefier L.-C. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul M. C. PRIN PRIMAR și pe intimații B. C. F., B. V. și T. C., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

La data de 19.12.2012 contestatorul M. C. PRIN PRIMAR a formulat contestație la executare solicitând instanței ca în contradictoriu cu intimații B. C. F., B. V. și T. C. să dispună anularea adresei de înființare a popririi emisă la data de 15.11.2012 în dosarul de executare nr. 3/E/2011 al B. C. F. și înregistrată la Primăria Mun. C. sub nr._/04.12.2012 anularea procesului-verbal întocmit la data de 21.02.2011 de B. C. F. cu privire la cheltuielile de executare și anularea încheierii de investire cu formulă executorie, precum și anularea tuturor formelor de executare efectuate în dosarul nr. 3/E/2011 al B. C. F..

În motivare, a arătat că în fapt, B.E.J. Crîngus F., a comunicat Primăriei Municipiului C. prin adresa cu nr._ din data de 04.12.2012, actul de înființare a popririi creanței din dosarul de executare nr. 3/E/2011, urmare cererii introduse de către creditorul B. V., pentru înființarea popririi în mâinile terțului poprit T. C. asupra contului debitorului Primarul C.-Directia Urbanism pentru acoperirea sumei de 55.486,32 cu titlu de penalități de întârziere, onorariu de avocat, taxe de timbru și executare și procesul verbal privind cheltuielile de executare silită în întocmit la data de 21.02.2011.

A invocat excepția prematurității înființării popririi creanței emisa de B.E.J. Crîngus F., la datą de 15.11.2012 in dosarul de executare nr. 3/E/2011 si inregistrata la Primaria Municipiului C. cu nr._/ 04.12.2012.

Legiuitorul a stipulat prin dispozițiile O.G. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii o procedură specială privind executarea obligațiilor de plăți ale instituțiilor publice, obligații ce sunt stabilite prin titluri executorii, procedură asupra căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat că nu încalcă prevederile legii fundamentale, instituindu-se numai anumite limite asupra executării silite, aceasta neputându-se face asupra oricăror resurse financiare ale instituțiilor publice ci numai asupra acelora alocate special de la buget cu această destinație.

Tot Curtea Constituțională a statuat prin decizii de speță că limitele impuse nu contravin art.41 și art.135 ale legii fundamentale referitoare la protecția proprietății.

In ceea ce privește înființarea popririi emisă de executor, aceasta marchează începutul curgerii termenului de 6 luni de care contestatoarea ar fi putut beneficia în cazul în care dovedea existența lipsei de fonduri, prin aceasta nedispunându-se poprirea conturilor contestatoarei.

Potrivit dispozițiilor art. 2 din OG nr. 22/2002 modificat prin Legea nr. 110/2007 „Daca executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu incepe sau continua din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligata ca, in termen de 6 luni, sa faca demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligația de plata. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului". Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plata comunicata de organul competent de executare, respectiv de la data de 12.11.2012, cand B.E.J. Cringus F. a comunicat somația ce face obiectul prezentei contestatii.

Se retine astfel ca dispozițiile art. 2 din OG nr. 22/2002 conferă debitorului un termen de gratie pentru lipsa de fonduri, respectiv o amanare a executării silite pe o durata de 6 luni.

Prin urmare, executarea silită promovată apare ca prematur introdusă fata de prevederile O.G. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Pe fondul cauzei a solicitat sa se dispăună anularea încheierii de investire cu formulă executorie.

Prin sentința civilă nr. 1192/18.06.2009 pronunțată de Tribunalul D. investită cu formula executorie, s-a admis acțiunea promovată de B. V. și s-a dispus obligarea paratei „Primarul C. - Direcția Urbanism” să emită autorizație de construire pentru schimbarea destinatiei uscatoriei si holului aferent in spațiu de locuit (garsoniera) si construire balcon, pentru adresa din C., ., ., sub sancțiunea unei penalitati aplicate paratei pana la emiterea actului, in cuantum de 100 lei/zi intarziere.

Potrivit dispozițiilor art. 399 C.proc.civ. „(1) împotriva executării silite, precum si impotriva oricărui act de executare se poate face contestatie de către cei interesati sau vatamati prin executare. De asemenea, daca nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281(1), se poate face contestatie si in cazul in care sunt necesare lămuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum si in cazul in care organul de executare refuza sa inceapa executarea silita ori sa indeplineasca un act de executare in condițiile prevăzute de lege.

Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silita insasi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anularii actului nelegal.

De asemenea, dupa ce a inceput executarea silita, cei interesati sau vatamati pot cere, pe calea contestatiei la executare, si anularea încheierii prin care s-a dispus investirea cu formula executorie, data fara îndeplinirea condițiilor legale.

Titlul executoriu stabilește anumite obligații pentru părțile din proces, acesta reprezentând înscrisul care, alcătuit în conformitate cu prevederile legii de către organul competent, permite punerea în executare silită a creanței pe care o constată.

Noțiunea de titlu executoriu nu este definită de codul de procedură civilă, care în art. 372 Cod procedură civilă se limitează la a menționa că „executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii,constituie titlu executoriu”. Din text rezultă că un înscris poate constitui titlu executoriu numai dacă legea prevede în mod expres aceasta (pag 498 D. procesual civil - V. M. C., G. B.).

De asemenea, a arătat că, potrivit art. 379 c.p.c. nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile, nu va avea loc decât pentru o creanță exigibilă. Dacă exigibilitatea obligației este îndoielnică sau urmează a se deduce din împrejurări ce necesită verificări, precum și atunci când nu (sunt îndeplinite condițiile esențiale ale investirii, nu este posibilă încuviințarea formulei executorii.

Ori, în speță debitorul „Primarul C.-Directia Urbanism” nu are bunuri, nu are cont, iar creanța reprezintă o obligație de a face care a fost executata prin emiterea Autorizației de Construire nr. 350/22.04.2011, creanta nefiind"certa, lichidă și exigibila pentru a fi îndeplinite condițiile legale privind executarea silită si investirea cu formula executorie a Sentintei nr. 1192/18.06.2009 pronuntata de Tribunalul D. in dosarul nr._ .

A învederat că Primarul Municipiului C. a fost in imposibilitate de a duce la îndeplinire titlul executoriu, intrucat creditorul Bondioc V. trebuia să depună documentația tehnica necesara eliberării autorizației de construire asa cum prevede Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construire.

Primarul Municipiului C. a răspuns somațiilor emise de Birou executor Judecătoresc Cringus F. la data de 01.03.2011 cu adresa nr._ si la data de 21.03.2011 cu adresa_ ca, in conformitate cu cerințele Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construire, in vederea ducerii Ia îndeplinire a hotararii judecătorești, se impune comunicarea documentației tehnice necesare eliberării autorizației de construire, avand in vedere ca B. pictor a ridicat intreaga documentație tehnica ce a stat la baza eliberării autorizației de construire, inaintea formulării cererii de chemare in judecata ce a făcut obiectul titlului executoriu Sentința nr. 1192/2009 pronuntata de Tribunalul D. in dosarul nr._ .

In acest sens, debitorul și-a îndeplinit de bunăvoie obligația stabilită prin hotărârea judecătorească menționată mai sus, potrivit art.371 indice 1 c.p.c. și s-a conformat întocmai acesteia, respectând prevederile dispuse de către instanța de judecată, în sensul emiterii autorizației de construire nr. 350/22.04.2011.

Intarzierea emiterii autorizației de construire nu se datorează culpei debitorului, ci în exclusivitate creditorului B. V., care nu a depus actele și documentația aferentă, potrivit dispozițiilor legale care reglementează materia autorizării executării lucrărilor de construcții, respectiv Legea nr.50/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare, precum și Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991.

Autoritatea publică locală s-a adresat în repetate rânduri creditorului în vederea depunerii actelor și a documentației necesare emiterii autorizației de construire conform titlului executorii, însă acesta, vădit cu rea - credință în scopul tărăgănării emiterii actului, nu s-a conformat, culpa revenindu-i în exclusivitate.

A solicitat anularea înființării popririi creanței emisa de Birou Executor Judecătoresc Cringus F. la data de 15.11.2011 si inregistrata la Primaria Municipiului C. cti nr._/04.12.2012

Potrivit Art. 387 C.p.c. „(1) In afara de cazurilor în care legea prevede altfel, executarea poate incepe numai dupa ce se va comunica debitorului o somatie care va cuprinde urmatoarele: denumirea si sediul organului de executare;data emiterii somației si numărul dosarului de executare;numele si domiciliul sau, dupa caz, denumirea si sediul debitorului; aratarea titlului executoriu anexat in baza caruia urmeaza sa se faca executarea silita; termenul in care cel somat urmeaza sa-si execute de bunăvoie obligația prevăzută in titlul executoriu si aratarea consecințelor nerespectarii acesteia;semnătură si stampila organului de executare.

Daca in termenul aratat in somație debitorul nu-si executa de bunăvoie obligația, executorul judecătoresc va proceda de indata la executarea silita.

In acest sens, actul de înființare a somației cuprinde sediul nereal al debitorului (..Primarul C. - Direcția Urbanism, intrucat acest debitor nu este persoana juridica infiintata potrivit legii si nu are un sediu stabilit potrivit legii, ci este un mixaj intre autoritatea executiva a administrației publice locale - Primarul Municipiului C. si Direcția Urbanism, structura in aparatul de specialitate al Primăriei Municipiului C., ambele structuri neavand cont fiscal, cont bancar, ori patrimoniu propriu pentru a răspunde in fata unor creditori.

Potrivit art. 23 din Legea nr. 215/2001 „(1) Autoritatile administrației publice prin care se realizeaza autonomia locala in comune, orașe si municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești si municipale, ca autoritati deliberative, si primarii, ca autoritati executive”.

Potrivit Art. 25 din codul civil,

„(1) Subiectele de drept civil sunt persoanele fizice si persoanele juridice.

Persoana fizica este omul, privit individual, ca titular de drepturi si de obligații civile.

Persoana juridica este orice forma de organizare care, întrunind condițiile cerute de lege, este titulara de drepturi si de obligații civile.legii”

Potrivit Art. 187 cod civil, orice persoana juridica trebuie sa aiba o organizare de sine statatoare si un patrimoniu propriu, afectat realizarii unui anumit scop licit si moral, in acord cu interesul general.

Debitorul „Primarul C.-Directia Urbanism” nu se incadreaza in formele descrise de art. 190 cod civil „Persoanele juridice de drept privat se pot constitui, in mod liber, in una dintre formele prevăzute de lege” si art. 191 cod civil „(1) Persoanele juridice de drept public se infiinteaza prin lege.

Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), in cazurile anume prevăzute de lege, persoanele juridice de drept public se pot infiinta prin acte ale autoritatilor administrației publice centrale sau locale ori prin alte moduri prevăzute de lege”.

Nu sunt îndeplinite nici condițiile cu privire la înregistrarea persoanei juridice prevăzută de art. 200 cod civil „(1) Persoanele juridice sunt supuse inregistrarii, daca legile care le sunt aplicabile prevăd aceasta înregistrare.

Prin inregistrare se intelege înscrierea, înmatricularea sau, dupa caz, orice alta formalitate de publicitate prevăzută de lege, facuta in scopul dobândirii personalitatii juridice sau al luării in evidenta a persoanelor juridice legal infiintate, dupa caz.

Înregistrarea se face la cerere sau, in cazurile anume prevăzute de lege, din oficiu”.

Lipsa inregistrarii persoanei juridice prevăzută de art. 202 cod civil are caracter obligatoriu pentru persoanele juridice, condiție care nu este îndeplinita de debitorul „Primarul C.- Directia Urbanism”

Daca înregistrarea persoanei juridice are caracter constitutiv, persoana juridica nu se considera legal infiintata cat timp înregistrarea nu a fost efectuata.

Daca insa înregistrarea este ceruta numai pentru opozabilitate fata de terti, actele sau faptele juridice făcute in numele sau in contul persoanei juridice, pentru care nu s-a efectuat publicitatea prevăzută in acest scop de lege, nu pot fi opuse tertilor, in afara de cazul in care se face dovada ca aceștia cunoșteau ca publicitatea nu a fost îndeplinita.

A învederat ca debitorul „Primarul C.-Directia Urbanism” nu este infiintat ca forma juridica, nu are cont propriu, nu are cont fiscal si nu are patrimoniu pentru a putea fi executat.

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 singura persoana juridica constituita este unitatea administrativ teritoriala - M. C. „Unitatile administrativ- teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridica deplina si patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscala si ale conturilor deschise la unitatile teritoriale de trezorerie, precum si la unitatile bancare. Unitatile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor si obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public si privat in care acestea sunt parte, ,precum si din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, in condițiile legii.

Având in vedere prevede art. 1 din OG nr. 22/2002 „creanțele stabilite prin titluri executorii m sarcina institutiilor publice se achita din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuielei la care se incadreaza obligația de plata respectiva”, creanța stabilita prin titlul executoriu existent in in dosarul de executare nr. 3/E/2011 avand creditor pe B. V., are debitor „Primarul C.-Directia Urbanism” si nu M. C., care este singura institutie cu cont propriu ce poate fi poprit.

Astfel, debitorul „Primarul C.-Directia Urbanism” nu este definita de lege ca fiind institutie publica, ci este un mixaj intre autoritatea executiva a administrației publice locale- Primarul Municipiului C. si Direcția Urbanism-structura in cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului C., mixaj ce nu are personalitate juridica, nu are cont propriu, nu are cont fiscal si nu are patrimoniu propriu.

Instituțiile publice sunt definite în dispozițiile art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice ca denumire generică ce include Parlamentul, Administrația Prezidențială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, alte autorități publice, instituții publice autonome, precum și instituțiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanțare a acestora.

Instituția publică este definită și în dispozițiile art. 2 pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, astfel „institutii publice locale - denumirea generica, incluzând comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, institutiile si serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridica, indiferent de modul de finanțare a activitatii acestora”.

Potrivit DEX, Academia Română Institutul "I. I.", Ediția a Il-a, București, 1998, p.75, Autoritate este un organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții cu aracter obligatoriu, iar potrivit art. 2 alin. 1 lit. b din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare autoritatea publica este definita ca fiind orice organ de stat sau al unitarilor administrativ-teritoriale care actioneaza, in regim de putere publica, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autoritatilor publice, in sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obtinut statut de utilitate publica sau sunt autorizate sa presteze un serviciu public, in regim de putere publica.

In conformitate cu Constitutia României, Institutiile publice sunt definite de Dicționarul juridic Rubinian ca fiind toate persoanele juridice infiintate prin acte de putere sau de dispoziție ale autoritatilor publice centrale sau locale in scopul realizarii unor activitati fara caracter comercial sau pentru îndeplinirea unui serviciu public nepatrimonial.

Cele mai multe instituti publice sunt finantate, in totul sau in parte, de la bugetul de stat sau bugetele locale.

In acest sens, organele Municipiului C. care actioneaza, in regim de putere publica, pentru satisfacerea unui interes legitim public, potrivit art. 23 din Legea nr. 215/2001 sunt Autoritatile administrației publice prin care se realizeaza autonomia locala in municipiul C., respectiv consiliul local municipal, ca autoritate deliberativa, si primarul, ca autoritate executiva.

Autoritatea publica este definita in dispozițiile art. 2 lit. b din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ca fiind „orice organ de stat sau al unitatilor administrativ-teritoriale care actioneaza, in regim de putere publica, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autoritatilor publice, in sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obtinut statut de utilitate publica sau sunt autorizate sa presteze un serviciu public, in regim de putere publica.

A menționat că există imposibilitatea executării contului Municipiului C. pentru debitorul Primaria C.-Directia Urbanism.

Potrivit dispozițiilor art. 371(1) din C.proc.civ. „(1) Obligația stabilita prin hotararea unei instante sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.

In cazul in care debitorul nu executa de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silita, potrivit dispozițiilor prezentei cârti, daca legea nu prevede altfel”, ori debitorul „Primaria C.-Directia Urbanism” nu poate duce Ia indeplinire de bunăvoie obligația, intrucat acesta nu dispune de cont propriu, nu are bunuri proprii pentru a achita sumele de bani prevăzute in somația emisa la data de 12.11.2012, singura persoana juridica abilitata de lege sa aiba cont fiind M. C., ce are codul de înregistrare fiscala nr._, asa cum se observa din certificatul de înregistrare fiscala . nr._ atribuit la data de 28.11.1992 .

Prin urmare, în raport de dispozițiile Legii nr. 215/2001 R și ale Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, asupra bugetului local (care aparține numai persoanei juridice de drept public M. C.), buget ce reprezintă documentul prin care sunt prevăzute si aprobate în fiecare an veniturile și cheltuielile unităților administrativ-teritoriale, nu poate fi dispusă o somație in vederea virării sumelor de bani (art. 20, alin.l din Legea nr.215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare ), intrucat debitorul este „Primarul C.-Directia Urbanism”, noțiune total diferita de M. C., calitate reținută în formele de executare efectuate în dosarul de executare 3/E/2011.

A solicitat anularea procesului verbal încheiat de Birou Executor Judecătoresc Cringus F. la data de 21.02.2011.

Potrivit art. 388 cod civil actele de executare pe care le efectueaza, executorul judecătoresc este obligat sa încheie procese-verbale care vor cuprinde urmatoarele mențiuni:denumirea si sediul organului de executare;numele si calitatea celui care incheie procesul-verbal;data întocmirii procesului-verbal si numărul dosarului de executare;titlul executoriu in temeiul caruia se efectueaza actul de executare;numele si domiciliul ori, dupa caz, denumirea si sediul debitorului si creditorului urmăritor;locul, data si ora efectuării actului de executare;masurile luate de executor sau constatările acestuia;consemnarea explicațiilor si obiectiunilor participanților la executare;alte mențiuni cerute de lege sau considerate necesare de executor; menționarea, cand este cazul, a lipsei creditorului sau debitorului ori despre refuzul sau impiedicarea de a semna procesul-verbal; menționarea numărului de exemplare in care s-a întocmit procesul-verbal, precum si a persoanelor carora li s-a inmanat acesta; semnătură executorului, precum si, când este cazul, a altor persoane interesate in executare sau care asista la efectuarea actului de executare; stampila executorului judecătoresc.

Mențiunile de la pct. 2,3,4,5,7,12 si 13 sunt prevăzute sub sancțiunea nulitatii”.

In acest sens, sediul debitorului „Primarul C.-Directia Urbanism” nu este cel real, fiind incidente dispozițiile art. 388 alin. 1, pct. 5 si alin. 2 C.pc., ce atrage sancțiunea nulității procesului verbal încheiat la data de 21.02.2011 de Birou Executor Judecătoresc Cringus F..

Astfel, procesul verbal nu cuprinde mențiunea onorariului de avocat, apreciind astfel ca executorul judecătoresc in mod nelegal a mentionat suma de 3000 lei cu titlu onorariul de avocat, avand in vedere pe de o parte ca onorariul de avocat nu a fost solicitat pe calea acțiunii judecătorești, iar cuantumul acestuia este foarte mare in comparație cu prestatia avocatului de a. asista creditorul in formularea cererii de executare silita la B. Cringus F..

Față de cele expuse, a solicitat admiterea excepției invocate și, pe cale de consecință, admiterea contestației, iar pe fondul cauzei solicitam admiterea contestației, anularea înființării popririi creanței emisa de Birou Executor Judecătoresc Cringus F., cu sediul in C., ., nr. 22, . la data de 15.11.2012 in dosarul de executare nr. 3/E/2011 si înregistrata la Primaria Municipiului C. cu nr._ din data de 04.12.2012, anularea procesului verbal întocmit la data de 21.02.2011 de Birou Executor Judecătoresc Cringus F., ce cuprinde cheltuielile de executare stabilite in temeiul art. 371 indice 2 C.proc.civ., anularea încheierii de investire cu formulă executorie, precum și anularea tuturor formelor de executare efectuate în dosarul de executare 3/E/2011, cu restituirea daunelor cu acest proces și acordarea cheltuielilor ocazionate cu acest proces

In drept, s-au invocat dispozițiile art. 399 și următ. C.Pr.Civ.

A depus la dosar Decizia civilă nr. 1651/27.09.2012 pronunțată în dosarul nr._/215/2011 al Tribunalului D., dovada de comunicare a acesteia, acte întocmite în dosarul de executare nr. 3/E/2011 al B. C. F., Sentința nr. 1192/18.06.2009 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului D..

La solicitarea instanței, B. C. F. a înaintat copia conformă cu originalul a dosarului de executare nr. 3/E/2011.

Analizând materialul probator administrat in cauză instanța retine următoarele:

Prin sentința civila nr 1192/18.06.2009 pronunțata de Tribunalul D. in dosarul_ rămasa irevocabila prin decizia civila nr 5100/02.12.2009 a Curtii de Apel C. a fost obligat Primarul Municipiului C.-Directia Urbanism sa emita intimatului B. V. o autorizatie de construire pentru schimbarea destinatiei uscatoriei si holului aferent in spatiu de locuit (garsoniera) si construire balcon pentru adresa din C., ., . unei penalitati aplicate paratei pana la emiterea actului in cuantum de 100 lei/zi de intarziere.

Aceasta hotărâre judecătorească a fost investită cu formulă executorie prin încheierea nr 416/08.12.2010 a Tribunalului D..

La data de 10.01.2011 intimatul B. V. a formulat cerere de executare silita a acestui titlu executoriu împotriva Primarului Municipiului C. - Direcția Urbanism, formându-se dosarul de executare nr 3/E/2011 al B. Cringus F. in care s-a încuviințat prin încheierea nr 278/19.01.2011 de către Judecătoria C. executarea silita a sentinței civile nr 1192/18.06.2009 a Tribunalului D..

In dosarul de executare au fost emise somatiile din data de 21.02.2011 comunicata contestatorului la data de 01.03.2011 (f 18 dosar de executare) si din data de 22.03.2011 comunicata contestatorului la data de 30.03.2011 (f 24 din dosarul de executare) prin care i se punea acestuia in vedere sa se conformeze titlului executoriu reprezentat de sentinta civila nr 1192/18.06.2009 a Tribunalului D. in sensul de a emite intimatului B. V. autorizatie de constructie si de a achita penalitati de intarziere in cuantum de 100 lei/zi de intarziere.

Totodata, s-a intocmit la data de 21.02.2011 si procesul verbal privind cheltuielile de executare comunicat contestatorului odată cu somația din 21.02.2011 la data de 01.03.2011.

La data de 04 05 2011, creditorul a solicitat executorului continuarea executării silite, dar prin adresa din data de 12 05 2011, executorul a comunicat creditorului faptul că nu mai poate continua executarea, fapt ce a determinat creditorul să formuleze plângere împotriva refuzului executorului de a continua executarea silită, plângere care s-a finalizat prin pronunțarea deciziei civile nr. 1748/04 11 2011 a Tribunalului D. în dosarul_/215/2011 prin care a fost admisă plângerea și s-a dispus continuarea executării silite în d 3/E/2011 prin emiterea adresei de înființare a popririi pe conturile debitoarei.

După pronunțarea acestei decizii, în dosarul de executare a fost emisă adresă de înființarea a popririi la data de 15 11 2011 către terțul poprit T. C., adresă despre care a fost înștiințat și contestatorul, așa cum rezultă din dovada de comunicare.

Debitorul a formulat contestație la executare împotriva somațiilor și adresei de înființare a popririi, contestație care a fost respinsă irevocabil prin sentința civilă nr 7459/16 05 2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr_/215/2011.

După pronunțarea acestei sentințe creditorul a solicitat continuarea executării silite, iar executorul judecătoresc a emis o nouă somație la data de 12 11 2012 prin care a somat debitorul să achite creditorului suma de 100 lei/zi întârziere cu titlu de penalitate începând cu data de 02 12 2009, dată la care . rămas irevocabilă și până la data executării obligației de a face, respectiv 22 04 2011, dată la care a fost emisă autorizația de construcție.

Debitorul a formulat contestație la executare împotriva somațiilor și adresei de înființare a popririi, contestație care a fost respinsă irevocabil prin sentința civilă nr. 3662/2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2012.

Sintetizând cererile contestatoarei, aceasta a solicitat anularea adresei de înființare a popririi din data de 15.11.2011, anularea încheierii de investire cu formula executorie a titlurilor executorii puse in executare, anularea procesului verbal din data de 21.02.2011 și a invocat imposibilitatea executării pentru debitorul Primarul Municipiului C. - Direcția Urbanism

Potrivit art. 137 C.p.c. " Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii"

Prin sentința civilă nr.7459/16.05.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2011 s-a admis excepția tardivității capetelor de cerere având ca obiect contestarea somațiilor emise la data de 21.02.2011 si 22.03.2011 si procesului verbal din data de 21.02.2011 emise in dosarul de executare nr. 3/E/2011 al B. C. F..

S-au respins capetele de cerere având ca obiect contestarea somațiilor emise la data de 21.02.2011 si 22.03.2011 si procesului verbal din data de 21.02.2011 emise in dosarul de executare nr. 3/E/2011 al B. Cringus F. ca tardiv formulate.

S-a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect contestarea deciziei civile nr 1748/04.10.2011 a Tribunalului D. si sentinței civile nr. 1192/18.06.2009 a Tribunalului D..

A fost respins capătul de cerere având ca obiect contestarea deciziei civile nr. 1748/04.10.2011 a Tribunalului D. si sentinței civile nr. 1192/18.06.2009 a Tribunalului D. ca inadmisibil.

A fost respinsă excepția inadmisibilității investirii cu formula executorie a titlurilor executorii puse in executare in dosarul nr 3/E/2011 al B. C. F. invocata de contestatoare.

A fost respinsă contestația la executare privind pe contestatorul M. C. PRIN PRIMAR, în contradictoriu cu intimatul B. V., și terțul poprit T. C., formulata împotriva adresei de înființare a popririi din data de 15.11.2011 emise in același dosar de executare ca neîntemeiata.

Referitor la sustinerea contestatorului in sensul ca este inadmisibila investirea cu formula executorie a sentintei civile nr 1192/18.06.2009 a Tribunalului D. intrucat aceasta cuprinde doar o obligatie de a face, prin sentința civilă nr.7459/16.05.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2011 s-a statuat cu putere de lucru judecat că aceste sustineri sunt neintemeiate .

De asemenea s-a reținut că în in mod corect a fost infiintata poprirea prin adresa emisa la data de 15.11.2011 in mainile tertului poprit T. C. asupra conturilor contestatorului cu atat mai mult cu cat prin decizia civila nr 1748/04.10.2011 Tribunalul D. a obligat in mod irevocabil B. Cringus F. sa continue executarea silita in dosarul nr 3/E/2011 prin emiterea adresei de infiintare a popririi pe conturile debitorului contestator din prezenta cauza.

Instanța a mai s-a reținut că contestatorului ii apartine culpa exclusiva in intarzierea emiterii autorizatiei de construire, astfel ca sustinerile acestuia in sensul ca nu poate fi pornita executarea silita impotriva Municipiului C., atat timp cat debitor este conform titlului executoriu Primarul Municipiului C. -Directia Urbanism sunt lipsite de relevanta juridica, poprirea fiind infiintata pentru debitorul Primarul Municipiului C.-Directia Urbanism .

Aceasta întrucât prin sentința civilă nr. 1192/18.06.2009, s-a reținut că documentația intimatului îndeplinește condițiile de eliberare a autorizației de construire. In plus, este evident ca Directia Urbanism careia ii revine obligatia emiterii autorizatiei de construire funcționează tot in cadrul Primăriei Municipiului C..

Excepția autorității de lucru judecat este reglementată de art.1201 Cod Civil ca o prezumție legală absolută și irefragabilă și de art.166 C.p.c ca o excepție de fond, peremptorie și absolută.

Pentru a exista putere de lucru judecat, trebuie să existe triplă identitate: de părți, de obiect și de cauză.

Instanța constată că în cauza de față aceste condiții sunt îndeplinite. Astfel, părțile sunt aceleași, respectiv contestatoarea M. C. PRIN PRIMAR și intimat B. V.,, iar în ceea ce privește obiectul, instanța reține că, pentru a exista identitate de obiect nu este nevoie ca acesta să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, ci din cuprinsul acțiunilor să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este același.

Și aceasta condiție este îndeplinită în cauză deoarece în ambele acțiuni scopul urmărit de către contestator este același .

În privința celei de-a treia condiții, instanța reține că prin cauză se înțelege fundamentul pretenției afirmate, în ambele acțiuni, contestatorul invocând dispozițiile art. 399, 372 și 379 C. ca temei de drept al cererii, precum și faptul că debitorul nu are bunuri și nu are cont.

Ca urmare în cauză există autoritate de lucru judecat astfel încât instanța va respinge contestația la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul M. C. PRIN PRIMAR, CU SEDIUL ÎN C., ., nr. 7, județul D., în contradictoriu cu intimații B. C. F., cu sediul în C., ., nr. 22, ., B. V., domiciliat în C., ., . 3, ., județul D. și T. C., cu sediul în C., .. 2, județul D..

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Martie 2014

Președinte, Grefier,

M. D. M. L. C. A.

Red.M.D.M.

teh.L.C.A.

6 ex/15.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4530/2014. Judecătoria CRAIOVA