Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 29-09-2014 în dosarul nr. 4011/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014
Ședința publică de la 29 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. V.
Grefier V. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent B. I. D. și pe intimat I. D., având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică la ordine, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa părților faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă că s-a realizat mandatul de aducere cu martorul petentului, T. M. C..
Având în vedere lipsa părților și dispozițiile art.104 pct. 13 din Regulamentul de Ordine Interioară, instanța va lăsa cauza la a doua strigare
La cea de-a doua strigare a cauzei efectuată la sfârșitul ședinței, nu au răspuns părțile.
Instanța, văzând dispozițiile 313 alin. 3 c.pr.civ. instanța va proceda la judecarea cauzei și constatând probele administrate declară cercetarea procesului încheiată conform art. 244 N.C.Pr.civ. și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de fata, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 05.02.2014 sub nr._ petentul B. I. D. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. D., anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 23.01.2014, exonerarea de plata amenzii și restituirea permisului de conducere.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa, situația prezentându-se cu totul diferit.
A arătat că în ziua de 23.01.2014 circula regulamentar într-o coloană de mașini, cu viteză redusă întrucât ningea și carosabilul era alunecos, pe . C. .
Petentul arată că a continuat deplasarea pe . la cca 10 m a fost oprit de un echipaj de poliție care a efectuat semnal de oprire pentru autoturismul din fața sa și respectiv pentru el.
Petentul arată că agentul constatator a verificat actele șoferului din fața sa căruia i-a dat voie să plece, după care i s-au solicitat actele la control reproșându-i - se că nu a purtat centura de siguranță .
Petentul menționează că atunci când i-a spus agentului constatator că a purtat centura de siguranță și a dat-o jos când a oprit autoturismul și că nu este corect cum abordează discuția, acesta la amenințat că această observație îl va costa permisul de conducere.
A mai arătat petentul că și-a cerut scuze la agentul constatator, însă acesta i-a luat actele și i-a eliberat o dovadă a permisului de conducere și procesul verbal de constatare a contravenției, după care a plecat.
În susținerea plângerii, petentul a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu martorul T. M. C., martorul fiind citat cu mandat de aducere ce a fost executat potrivit procesului verbal de executare a mandatului de aducere din data 29.09.2014.
În drept plângerea nu a fost motivată.
În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar procesul-verbal contestat, dovada de circulație .
Plângerea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei.
La data de 11.03.2014, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea actului sancționator.
Intimata menționează că nu deține material probator în această cauză.
Intimata a solicitat judecarea în lipsă, cf. art.411 al.1, pct.2 c.p.c.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar de către petent .
La data de 14.04.2014, petentul a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimat prin care arată că procesul verbal de contravenție nu este încheiat cu respectarea prevederilor OG 2/2001 și nu s-a procedat la întocmirea acestuia în prezența unui martor asistent, i-a fost refuzată și opinia martorului care a fost cu el în mașină.
Petentul mai arată că procesul verbal de contravenție nu are valoare probatorie și solicită anularea acestuia.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ din 23.01.2014, petentul B. I. D., a fost sancționat contravențional cu amenda in cuantum de 340 lei, reținându–se in sarcina sa că la data de 23.01.2014, orele 9.30, in C. pe . condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, iar la intersecția cu . a acordat prioritate de trecere pietonilor aflați în traversare pe sensul său de mers pe trecerea de pietoni marcata corespunzător, fapta fiind încadrată pe dispozițiile art. 135 lit.h din ROUG 195/2002 .
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Verificând, in conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O. G nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal, instanța retine ca a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța retine ca deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziție exprese cu privire la forța probanta a actului de constatare, din economia art. 34 rezulta ca procesul verbal face dovada deplina a situației de fapt si încadrării in drept pana la proba contrara.
Instanța apreciază ca aplicarea prezumției de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției in prezenta cauza este in acord cu principiile in materie, conturate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (cauza A. contra României), menținându-se un raport de proporționalitate intre aplicarea prezumției menționate pe de o parte si gravitatea mizei, respectiv sancțiunea potențial aplicabila –amenda contravențională - si dreptul la apărare al contravenientului, pe de alta parte.
Din coroborarea înscrisurilor instanța retine că petentul nu a răsturnat prezumția temeiniciei actului sancționator .
Așadar, instanța nu poate retine susținerea petentului in sensul ca nu a încălcat prevederile legale reținute de agentul constatator, întrucât așa cum s-a reținut mai sus din probele administrate in cauza nu reiese dovada contrara celor reținute in actul sancționator, ci dimpotrivă probele administrate in cauza confirma starea de fapt reținuta de agentul constatator in actul sancționator .
Se retine ca in conformitate cu art. 21 alin. 3 din OG nr.2/2001, „sancțiunea se aplica in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările in care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă prin incalcarea regulilor privind circulația pe drumurile publice .
Astfel, fata de criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr.2/2001 raportate la împrejurările concrete in care fapta a fost săvârșită, se constată că organul constatator a făcut o corectă apreciere, pentru faptele reținute în sarcina petentului, a gradului de pericol social în concret.
Față de cele ce preced, vazand si dispozitiile art.34 din OG 2/2001, instanța urmeaza sa respinga plangerea contraventională ca neîntemeiata .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul B. I. D. cu domiciliul în C., ., județul D., in contradictoriu cu intimatul I. D., ca neîntemeiată.
Cu apel in 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria C. .
Pronunțată în ședința publică de la 29 Septembrie 2014.
Președinte Grefier
vv.vv 14 Octombrie 2014, 4 ex
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5560/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
---|