Plângere contravenţională. Sentința nr. 220/2014. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 220/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 40668/215/2013
Dosar nr._ -plângere contravențională-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 220
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. S.
Grefier V. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. M. și pe intimata P. L. A M. C., având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, intimata fiind lipsă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că petentul a depus la dosar, prin serviciul registratură, note de ședință, după care:
Petentul depune la dosar adresa nr._/11.11.2013 emisă de P. M. C., procesul-verbal din septembrie 2012, fișa autovehiculului staționat neregulamentar înregistrată sub nr. 1436/10.09.2013 și bon fiscal din 10.03.2013, ultimele două înscrisuri fiind depuse în copie și în original, iar după confruntare, instanța restituie originalul acestora petentului.
Petentul invocă excepția necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei C. și solicită declinarea cauzei la Tribunalul V., în temeiul art. 2 alin. 5 din OG 2/2001.
Instanța, la verificarea competentei în condițiile art. 131 NCpc și față de excepția necompetenței materiale invocate de petent, va avea în vedere dispozițiile art. 32 alin. (1) și (2) din OG 2/2001, conform cărora competenta materială în soluționarea plângerilor formulate împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor este atribuită judecătoriei. Astfel, controlul de legalitate a procesului-verbal de constatare și sancționare contravenției este atribuit expres prin art. 32 alin. (1) și (2) din OG 2/2001 judecătoriei și nu tribunalului. În ceea ce privește excepția necompetentei teritoriale, același text de lege instituie în favoarea instanței în a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta o competență teritorială absolută, care, conform art. 129, alin.(2),pct. 3 N.C.pr.civ., nu poate fi înlăturată. În cauza de față, din cuprinsul procesului-verbal contestat rezultă că presupusa contravenție a fost săvârșită pe raza localității M. C. și, în aceste condiții, instanța care este competentă material și teritorial de a soluționa plângerea este Judecătoria C., în a cărei rază teritorială este situat locul săvârșirii faptei. Prin urmare, instanța, constatând că Judecătoriei C. este competentă general, material și teritorial să soluționeze plângerea contravențională, respinge excepția necompetenței invocate de petent, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 238 alin. 1 N.C.Pr.civ., după ascultarea petentului, instanța stabilește că durata estimată, optimă și previzibilă, necesară pentru cercetarea procesului, ținând cont de împrejurările cauzei, este de cel mult 180 de zile.
Instanța acordă cuvântul cu privire la probele solicitate de către petent prin plângerea contravențională formulată.
Petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri .
Instanța în temeiul art. 258 raportat la art. 255 N.C.p.c. încuviințează petentului proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile care au fost depuse alăturat plângerii contravenționale formulate în dosarul nr._/215/2013, din care s-a disjuns prezenta cauză.
Instanța în temeiul art. 258 raportat la art. 255 N.C.p.c. încuviințează intimatei proba cu înscrisurile și planșele foto, depuse în susținerea apărărilor invocate din cuprinsul întâmpinării la plângerea contravențională.
Instanța, constatând că probele încuviințate au fost administrate declară cercetarea procesului încheiată conform art. 244 N.C.Pr.civ. și potrivit art. 392 N.C.Pr.civ. deschide dezbaterile în fond.
Petentul, având cuvântul, invocă dispozițiile art. 14 din OG 2/2001, conform cărora "executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii "și arată că procesul-verbal de contravenție trebuia întocmit și comunicat în 48 de ore de la constatarea contravenției, ceea ce nu s-a întâmplat în cauza de față, fapt ce duce, în opinia sa, la nulitatea absolută a procesului-verbal contestat potrivit art. 178 N.C.Pr.civ. Petentul mai arată că, procesul-verbal contestat a fost încheiat la 31.05.2013 pentru o faptă săvârșită la data de 27.03.2013, de unde rezultă depășirea termenului dispus de lege cu încă 34 de zile, fapt ce duce la prescripția contravenției și anularea procesului-verbal și invocă, totodată, dispozițiile art. 19 din OG 2/2001, potrivit cărora nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator, precum cel menționat "P. M. ", precum și prevederile art. 184 alin. 3 din HG 1319/2006, care reglementează obligația agentului constatator de a înscrie în procesul-verbal domiciliul sau reședința contravenientului din actul de identitate, or,adresa menționată în procesul-verbal nu este reală, fiind a cumnatului . În concluzie, petentul învederează că autoturismul i-a fost predat, ocazie cu care a achitat și suma de 300 lei.
În conformitate cu dispozițiile art. 394 N.C.Pr.civ. instanța declară dezbaterile în fond încheiate și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin încheierea din data de 27.11.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2013, s-a dispus disjungerea petitului având ca obiect plângere contravențională formulată de către petentul M. M. împotriva procesului-verbal . nr._/31.05.2013 întocmit de către Poliția Locală a M. C. la data de 31.05.2013 și comunicat la data de 14.06.2013 .
În motivarea plângerii petentul a arătat că a fost sancționat contravențional pe motiv că autoturismul marca Daewoo Matiz, cu număr de înmatriculare_, proprietatea sa, ar fi staționat în zona trecerii de pietoni, marcată și semnalizată corespunzător, aflată la intersecția străzii P. M. cu . susținut că nicio lege din România nu dă dreptul Poliției Locale să sancționeze retroactiv o abatere oricare ar fi ea, prin necomunicarea în timp de 48 de ore a procesului-verbal de contravenție, apreciind că în cauză nu sunt incidente disp. art. 143, art. 142 lit. e din HG 1391/2006 întrucât pe . singur sens, iar în zona Femina, colț cu . de parcare de mulți ani. A arătat că ridicarea autoturismului de către poliție are loc numai în câteva cazuri prevăzute expres de lege și nu în orice împrejurare, iar, pe de altă parte, intimata nu a transmis o fotografie din față așa cum a făcut T. SRL. Astfel, petentul a solicitat " anularea absolută și definitivă a procesului-verbal ", întocmit la 64 de zile fără a îndeplini condițiile din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002.
Prin cererea comunicată de petent la data de 25.06.2013 acesta a completat motivele plângerii, în sensul că procesul-verbal încalcă dispozițiile art. 180 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 (referitoare la conținutul procesului-verbal de contravențiilor), neîndeplinind condițiile de formă și de fond, în sensul că nu cuprinde împrejurările săvârșirii faptei și, fiind emis cu o întârziere de 64 de zile, a apreciat că este abuziv pentru că nu au fost respectate prevederile art. 204 alin. (2) din Regulament, iar actul sancționator contestat a fost emis după ce a făcut demersuri la autoritățile competente. Cu privire la situația de fapt, a învederat că a staționat într-o zona unde nu există restricții( neexistând indicator) și unde sunt parcate mașini în fiecare zi, nepunând în pericol siguranța pietonilor. Față de măsura ridicării autoturismului ( " sechestrarea mașinii") petentul a susținut că această nu se regăsește în dispozițiile OUG nr. 195/2002, respectiv la art. 108 alin. 1 lit. b) pct7. și încalcă Constituția României, care prin art. 44 și art. 136 alin. (5) ocrotește proprietatea privată.
Aceleași critici ale actului sancționator au fost aduse de către petent prin cererea depusă la data de 04.07.2013, prin care acesta a dezvoltat motivele plângerii și a arătat că doar poliția rutieră are competența de a aplica sancțiuni potrivit OUG nr. 195/2002
La data de 14.01.2014 petentul a comunicat prin poșta electronică o nouă cererea cu caracter de precizare a plângerii formulate, prin care a invocat excepția necompetentei teritoriale și materiale a Judecătoriei C. întemeiate pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 544/2004 și art. 2 alin. (5) din OG nr. 2/2002. Referitor la procesul-verbal de contravenție petentul a solicitat aplicarea art. 14 din OG nr. 2/2001 care reglementează prescripția executării sancțiunii amenzii dacă procesul-verbal nu a fost comunicat în termen de o lună și a susținut că acesta a fost întocmit cu o întârziere de 60 de zile, deși trebuia întocmit și comunicat Poliției Rutiere în 48 de ore de la evenimentul din 27.03.2013, ori actul sancționator s-a încheiat la data de 31.05.2013 cu depășirea termenului de 34 de zile, fapt care, în opinia sa, duce la "prescrierea contravenției " și anularea procesului-verbal. Totodată, petentul a invocat dispozițiile art. 19 din OG 2/2001, potrivit cărora nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator, precum și prevederile art. 184 alin. 3 din HG 1319/2006, care reglementează obligația agentului constatator de a înscrie în procesul-verbal domiciliul sau reședința contravenientului din actul de identitate, or,adresa menționată în procesul-verbal nu este reală, fiind a cumnatului. În concluzie, petentul a învederat că autoturismul i-a fost predat, ocazie cu care a achitat și suma de 300 lei.
În susținerea plângerii, petentul a depus la dosar originalul exemplarului procesului-verbal contestat, procesul-verbal de îndeplinire a procedurii în conformitate cu art. 27 din OG 2/2001 procesul-verbal de restituire a autoturismului din 21.09.2013 și fișa autovehiculului staționat neregulamentar.
La data de 03.06.2013 intimata Poliția Locală a M. C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii formulate cu motivarea că autoturismul marca Daewoo Matiz, cu număr de înmatriculare_ a fost depistat ca fiind staționat neregulamentar în zona trecerii de pietoni la intersecția . . fost ridicat de către salariații din cadrul R. T. C. din dispoziție polițistului local aflat la fața locului, cu respectarea legislației și a Protocolului nr. 45/10.01.2013. Intimata a mai arătat că, prin adresa nr. 7096/13.05.2013, s-a solicitat petentului să comunice persoana care a condus autoturismului staționat neregulamentar în data de 27.03.2013, iar prin adresa din data de 7536/21.05.2013, Dl M. M. a adus la cunoștință Poliției Locale că dumnealui este persoana care a condus autoturismul menționat, motiv pentru care prin procesul-verbal . nr._/31.05.2013 acesta a fost sancționat contravențional art. 143 lit.a din HG nr. 1391/2006, art. 100 alin. (2) și art. 108 alin. (1) lit. b) pct.7 din OUG nr. 195/2002.
În cauza a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de către părți.
La termenul de judecată curent, instanța a supus dezbaterii excepția necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei C., invocată de către petent prin cererea din data de 14.01.2014.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței conform art. 248 NCpc, instanța constată următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 131 alin.(1) din NCpc " la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, sa verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina…".
D. formularea imperativă a normei, rezultă că verificarea din oficiu este primul act de procedură pe care instanța trebuie să-l îndeplinească la acel termen, iar rezultatul verificării se va transpune în soluția asupra excepției de necompetentă, după cum rezultă din art. 132 NCpc.
Pe calea prezentei plângeri contravenționale petentul contestă procesul-verbal de contravenție . nr._/31.05.2013, prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 300 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 143 lit.a din HG nr. 1391/2006. Instanța reține că pretinsa faptă contravențională a fost săvârșită pe raza M. C..
În conformitate cu dispozițiile art. 32 alin.1 din OG nr.2/2001, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se depune la judecătoria in a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta, iar potrivit alin.2 al textului legal indicat, controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin.1.
Prin urmare, referitor la competența ratione materiae, în temeiul dispozițiilor legale menționate, instanța reține că legiuitorul a atribuit în mod expres competența exclusivă cu privire la exercitarea controlulului de legalitate a procesului-verbal de constatare și sancționare contravenției judecătoriei și nu tribunalului.
În ceea ce privește competența teritorială are relevanță locul săvârșirii faptei contravenționale reținute prin actul constatator. Astfel, determinarea instanței competente în soluționarea plângerii împotriva proceselor-verbale de contravenție se face în funcție de circumscripția judecătoriei in a cărei rază teritorială a fost săvârșită fapta sancționată.
Așa cum rezultă din cuprinsul actului sancționator contestat, reprezentat de procesului-verbal de contravenție . nr._/31.05.2013, presupusa contravenție a fost săvârșită pe raza M. C..
În aceste condiții, instanța care este competentă de a soluționa plângerea împotriva acestuia este judecătoria C. în a cărei rază teritorială este situat locul săvârșirii faptei.
Competența teritorială instituită de art. 32 alin.1 din OG nr.2/2001 în favoarea instanței în a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta este o competență teritorială absolută, care, conform art. 129, alin.(2),pct. 3 N.C.pr.civ., nu poate fi înlăturată.
Pentru aceste considerente, în baza art. 132 alin. (3) N.C.proc.civ., raportat la art. 32 alin.1 din OG nr.2/2001, instanța a constatat că este competentă general, material și teritorial să soluționeze plângerea contravențională și a respins excepția necompetenței invocată de către petent.
Cu privire la plângerea dedusă judecății, analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele :
Prin procesul-verbal . nr._ întocmit la data 31.05.2013, de agentul constatator din cadrul Poliției Locale a M. C., petentul M. M. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 300 lei și a fost luată măsura complementară a ridicării autoturismului prevăzută de art.7, lit.h din Legea nr. 155/2010 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 143 lit. a din HG nr. 1391/2006 și sancționate de art. 100 alin. (2) și art. 108 alin. (1) lit. b) pct.7 din OUG nr. 195/2002, reținându-se că la data de 27.03.2013, ora 10.38, a staționat voluntar cu autoturismul marca Daewoo Matiz, cu număr de înmatriculare_, la mai puțin de 25 m de marcajul și indicatorul rutier cu semnificația"trecere de pietoni", la intersecția . . actului sancționator analizat s-a menționat totodată că la fața locului au fost efectuate fotografii iar petentul nu a fost de față la întocmirea procesului-verbal.
Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal contestat instanța reține următoarele:
Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța constată că nu există nici un motiv pentru care să constate nulitatea sau să anuleze procesul-verbal contestat. Astfel, OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cuprinde norme juridice generale referitoare la procedura de constatare a contravențiilor și de întocmire a procesului verbal pentru ca acest act juridic administrativ unilateral să beneficieze de prezumțiile de legalitate,de autenticitate și de veridicitate.
Art. 17 din ordonanță, sancționează, cu nulitatea absolută, omisiunile din procesul-verbal privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator.
În ceea ce privește celelalte mențiuni obligatorii ale procesului-verbal de contravenție, legea nu prevede în mod expres sancțiunea nulității, însă din interpretarea logică a textelor care le prevăd, potrivit regulii de interpretare conform căreia norma juridică trebuie interpretată în sensul aplicării ei, nu în cel al neaplicării, rezultă că lipsa acestora se sancționează tot cu nulitatea. Aceasta nulitate este însă virtuală, deoarece nu este prevăzută expres de lege și relativă, deoarece nu poate fi invocată de instanță din oficiu, așa cum rezultă din interpretarea per a contrario a art. 17 teza a II-a din OG nr. 2/2001.
Aceasta nulitate relativă virtuală este condiționată de existența unei vătămări, care nu se presupune de această dată, astfel cum rezultă din interpretarea per a contrario a art. 175 din C. proc. civ, existența vătămării trebuie dovedită.
Față de susținerea petentului cu privire la nulitatea actului sancționator rezultată din nerespectarea dispozițiilor art. 19 alin. 2 din OG nr. 2/2001, referitoare la interdicția semnării de către un alt agent constatator în calitate de martor a actului sancționator întocmit în lipsa contravenientului, instanța reține netemeinicia acestora, având în vedere că această susținere nu a fost confirmată de nicio probă.
Referitor la critica adusă actului constatator cu privire la faptul că în cuprinsul acestuia nu este indicata adresa de domiciliu din actului de identitate a petentului, ci o altă adresă, instanța constată că această împrejurare nu este de natură de a atrage nulitatea actului, întrucât adresa respectivă a fost arătată de către petent în toate petițiile sale adresate autorităților locale și chiar în cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr._/215/2013 din care s-a disjuns plângerea de față.
În ceea ce privește cauza de nulitate a procesului –verbal de contravenție invocată de petent referitoare la descrierea insuficientă a faptei reținute de agentul de constatator, instanța constată netemeinicia acestora, având în vedere că, în cuprinsul actului sancționator contestat atât fapta reținută cât și locul, precum și momentul săvârșirii contravenției sunt precizate în concret, respectiv la data de 27.03.2013, ora 10.38, autoturismul marca Daewoo Matiz, cu număr de înmatriculare_ ,a staționat voluntar la mai puțin de 25 m de marcajul și indicatorul rutier cu semnificația"trecere de pietoni", la intersecția . .> În aceste condiții, critica privind nedescrierea suficientă a faptei de către agentul constatator nu poate fi acceptată, atâta timp cât din cuprinsul actului constatator rezultă fără nici un dubiu elementele materiale ale contravenției reținute și locul desfășurării, reprezentând un teritoriu a drumului public al unității administrativ teritoriale indicate de agentul constatator.
Cu privire la cauza de nulitate a procesului-verbal de contravenție pentru necomunicarea în termen a acestuia invocată de petent, instanța, având în vedere dispozițiile art. 26 și 27 din OG nr. 2/2001, constată că actul sancționator întocmit la data de 31.05.2013 a fost comunicat persoanei sancționate la data de 14.06.2013(conform procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare aflat la file 147 din dosar). Astfel, comunicarea procesului-verbal s-a efectuat cu respectarea termenul de o lună prevăzut de art. 26 și care se calculează de la momentul încheierii actului și nu de la data săvârșirii presupusei contravenții, cum în mod eronat a apreciat petentul.
Totodată instanța reține că în conformitate cu dispozițiile art. 14 din OG nr. 2/2001 în cazul nerespectării termenului de o lună de la data aplicării sancțiunii în vederea comunicării procesului-verbal de contravenție legiuitorul a reglementat "prescripția executării sancțiunii contravenționale " și nu sancțiunea nulității invocată de petent.
De asemenea, cu privire la argumentele petentului prin care acesta critică procesul-verbal pentru că a fost întocmit cu o întârziere de 60-64 de zile, invocând art. 14 din OG nr. 2/2002, instanța reține că petentul confundă prescripția executării amenzii contravenționale reglementate de art. 14( examinată de către instanță mai sus) și care reprezintă o cauză care face imposibilă executarea sancțiunii amenzii aplicate, cu prescripția aplicării sancțiunilor contravenționale, prevăzută de art. 13, prin care se instituie o cauză de excludere a răspunderii contravenționale. În conformitate cu acest din urmă text de lege:" Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei." În prezenta cauză, din cuprinsul actului sancționator coroborat cu dispoziția de ridicare a autovehiculului emisă de agentul de poliție(fila 77 ), fișa autovehiculului staționat neregulamentar și planșele foto efectuate cu ocazia constatării faptei, instanța reține că presupusa contravenție a fost săvârșită la data de 27.03.2013, iar procesul-verbal a fost întocmit de către agentul constatator la data de 31.05.2013, deci cu respectarea termenului de 6 luni instituit de legiuitor prin art. 13 din OG nr. 2/2002.
În aceste condiții, instanța reține că raportul juridic contravențional de conflict nu este stins, întrucât realizarea tragerii la răspundere contravențională a petentului s-a efectuat înainte de împlinirea termenului de prescripție.
Referitor la susținerile petentului privind necompetenta agenților din cadrul Poliției Locale a M. C. de a constata contravențiile prevăzut de OUG nr. 195/2002, se reține netemeinicia acestora, având în vedere că în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 155/2010 a Poliției locale: "în domeniul circulației pe drumurile publice, poliția locală are următoarele atribuții: …
h)constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar;
m)cooperează cu unitățile/structurile teritoriale ale Poliției Române pentru identificarea deținătorului/utilizatorului autovehiculului ridicat ca urmare a staționării neregulamentare sau al autovehiculelor abandonate pe domeniul public."
Iar, potrivit art. 44 lit.b) și e) din HCL al M. C. nr. 26/2011 polițiștii locali desfășoară următoarele activități:
b) constată contravenții și aplică sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice, în limita competențelor stabilite prin Legea nr. 155/2010;
e) dispun măsurile de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar și aplicarea sancțiunilor prevăzute de Legea nr. 155/2010, HG nr. 133/2010, HCL și actele normative ce reglementează circulația rutieră."
În ceea ce privește temeiniciaprocesului-verbal de contravenție, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării in drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumate nevinovate și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, in măsura in care statul respectă limite rezonabile, având in vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).
Forța probantă a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, insă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, Hotîrârea din 7 septembrie 1999).
In analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile OUG nr. 195/2002 au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra garantării dreptului la viată și la integritate al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societății in respectarea acestor reguli este de importanță capitală. In același timp, insă, persoana sancționată in baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001), in cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita de proporționalitate intre scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional ( cauza A. c. României, Hotărârea din 4 octombrie 2007).
În cauza de față, petentul a fost sancționat pentru încălcarea dispozițiilor
art.143 litera a) conform cărora se interzice staționarea voluntară a vehiculelor în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară, presupusa faptă contravențională constând în staționarea voluntară a autoturismul marca Daewoo Matiz, cu număr de înmatriculare_, la mai puțin de 25 m de marcajul și indicatorul rutier cu semnificația"trecere de pietoni", la intersecția străzii P. M. cu .> Față de fapta reținută în sarcina sa petentul a susținut că aceasta nu a pus în pericol circulația întrucât autoturismul a staționat pe locul prevăzut pentru parcare. Însă, instanța, examinând planșele foto depuse la dosar de către intimată, constată că autoturismul petentului a fost oprit în ziua de 27.03.2013 în apropiere de marcajul pietonal, la mai puțin de 1 m de acesta.
În aceste condiții, instanța apreciază că fapta contravențională constată de către agentul constatator există, iar măsura ridicării vehiculului petentului staționat neregulamentar dispusă în temeiul art.7, lit.h din Legea nr. 155/2010 este justificată.
Pe cale de consecință, întrucât pe parcursul judecății petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție și, întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate a procesului-verbal contestat, instanța constată așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită în favoarea sa.
În temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001-care constituie dreptul comun în materie contravențională (articol care coroborat cu art. 38 alin. 3 din acest act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului în ipostaza în care prezumția relativă de valabilitate a procesului-verbal nu a fost răsturnată), instanța consideră că sancțiunea aplicată petentului a fost corect individualizată și, în consecință, apreciază că plângerea dedusă judecății în acest dosar este evident neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul M. M., domiciliat în comuna Ghioroiu, ., cu reședința în Rm.V., .. 47, .. D, . împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ..L., nr._ întocmit la data de 31.05.2013, în contradictoriu cu intimata Poliția Locală a M. C., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 15.01.2014.
Președinte Grefier
Red.R.S./tehn.V.P.
4 ex./02.2014
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Pretenţii. Sentința nr. 1396/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
|---|
