Plângere contravenţională. Sentința nr. 2988/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2988/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-03-2014 în dosarul nr. 36178/215/2013

Dosar nr._ - plângere contravențională-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2988

Ședința publică de la data de 04 martie 2014

Instanța constituită din:

Președinte: Cătălina-Maria Bran

Grefier: S. A. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul S. S. A. și pe intimat I. D., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. D. pentru petent, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat pentru petent depune împuternicire avocațială.

În conformitate cu prevederile art. 131 coroborate cu prevederile art. 131 din Noul Cod de Procedură Civilă coroborat cu art. 32 din OG 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.

La interpelarea instanței avocat pentru petent arată că estimează durata procesului la 90 zile.

În temeiul art. 238 Noul Cod de Procedură Civilă instanța estimează durata cercetării procesului la 3 luni.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probelor.

Avocat pentru petent solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar și probei cu adresă la I. pentru a se înainta o copie lizibilă de pe procesul verbal de constatare a contravenției și adresă către CNADNR pentru a se identifica locația precisă pentru a putea stabili dacă era în localitate sau în afara localității și ce viteză este admisă pe sectorul de drum respectiv. Arată că e de acord cu probele solicitate de intimat.

În temeiul art. 254 alin. Noul Cod de Procedură Civilă constată că intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat proba cu înscrisuri

Conform art. 255 alin 1 coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisurile solicitate de petent prin acțiune și proba cu înscrisuri solicitată de intimat prin întâmpinare, sunt admisibile putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care le încuviințează.

Având în vedere că proba cu emiterea unei adrese către CNADNR nu a fost solicitată prin acțiune și nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 254 alin 2 NCPC, instanța constată decăderea petentului din dreptul de a propune această probă.

În ce privește solicitarea de a se emite adresă către intimat, pentru a înainta copie lizibilă a procesului verbal de contravenție, instanța o respinge având în vedere că procesul verbal este depus în original la dosar și este lizibil.

În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă se administrează proba cu înscrisurile de la dosar.

Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească.

În temeiul art. 389- art. 392 Noul Cod de Procedură Civilă acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Avocat pentru petent solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal întrucât sunt încălcate normele metodologice, nefiind evidențiat clar autoturismul, iar în prima planșă foto depusă la dosar de intimat se mai observă încă un autoturism. Nu se evidențiază nici faptul că este în localitate sau în afara localității. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 04.11.2013, petentul S. S. A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D., anularea procesului verbal de contravenție . nr._/28.10.2013 emis de I. D., solicitând anularea parțială a acestuia, exonerarea de la plata amenzii pentru viteză și anularea sancțiunii complementare.

În motivare, a arătat că la data de 28.10.2013 conducea autoturismul cu nr. 0526BFN în C. pe . a fost oprit de un agent de poliție aducându-i-se la cunoștință că a circulat cu o viteză care a încălcat dispozițiile legale, urmând a i se suspenda permisul de conducere.

Petentul a invocat nulitatea relativă a procesului verbal, procesul verbal nefiind încheiat în forma prevăzută de lege în anexa 1D, fiind încheiat pe un model de proces verbal folosit pentru un alt gen de contravenții și care nu conține toate datele minim necesare pentru constatarea acesteia, acest lucru aducându-i grave prejudicii neputând fi verificat ce . avut modulul de prelucrare a aparatului radar și camera video care a efectuat înregistrarea. Arată petentul că în același timp cu el mai circula un alt autovehicul, iar înregistrarea vitezei pentru autoturismul său putea fi influențată de acesta. Totodată, arată petentul că agentul de poliție a omis să precizeze locul unde a fost depistat, în sensul de a trece km sau borna kilometrică unde s-a efectuat înregistrarea pentru a ști care era viteza pe acel sector de drum.

În drept, a invocat prevederile din OG 2/2001.

În dovedirea pretențiilor a anexat procesul verbal de contravenție în original (f. 8), fotocopie act identitate.

Cererea a fost timbrată cu de taxă de timbru în cuantum de 20 lei, conform art. 19 din OG 80/2013.

La data de 07.01.2014, prin serviciul Registratură, intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care arată că procesul verbal este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001, având valoare probatorie în ce privește constatarea stării de fapt și a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

La solicitarea instanței, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, privind depunerea actelor ce au stat la baza emiterii procesului verbal, intimatul a depus, prin serviciul Registratură, planșele foto (f. 16), buletinul de verificare metrologică a aparatului radar (f. 15).

La data de 31.01.2014 petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat faptul că înregistrarea poate fi folosită ca probă doar dacă cuprinde data și ora la care a fost înregistrată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, faptul că a fost efectuată autotestarea imaginea din care poate fi pus în evidență doar autoturismul a cărui viteză este măsurată. Totodată arată că nu se poate sesiza dacă imaginile au for prelevate în localitate sau în afara localității, neputându-se stabili ce viteză era pe sectorul de drum respectiv.

La termenul de judecată de la față, conform art. 34 alin 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/28.10.2013 emis de I. D., încheiat de I.P.J. D.- S.PR. C., petentul S. S. A. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 720 lei pentru că, la data de 28.10.2013, ora 03.12, a condus autoturismul Ford cu număr de înmatriculare 0526 BFN pe . viteza de 121 km/h în zona de limitare, viteza înregistrată de aparatul radar Autovision . 114 în dreptul Hotel Sidney, montat pe auto MAI_.

Petentul a semnat procesul verbal cu mențiunea "fără obiecții".

Verificând, conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Motivul de nulitate invocat de petent privind faptul că nu s-a întocmit procesul verbal pe formularul prevăzut la anexa 1 D este neîntemeiat.

Potrivit art. 181 alin. 1 din R.A. O.U.G. nr. 195/2002, în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul. Neîntocmirea procesului verbal în această formă este sancționată cu nulitatea relativă virtuală, întrucât norma este dispozitivă, fiind instituită pentru ocrotirea unui interes privat, iar petentul trebuie să facă dovada că i s-a produs o vătămare prin neîntocmirea procesului verbal în formatul respectiv. În cauză, petentul nu a făcut dovada producerii unei vătămări.

Instanța apreciază că, deși procesul verbal întocmit de intimat nu urmează întru totul acest model, el cuprinde toate mențiunile prevăzute la anexa 1D, astfel că nu este de natură a produce o vătămare petentului.

Neîntemeiată este și susținerea petentului privind lipsa mențiunii locului săvârșirii faptei, întrucât în cuprinsul procesului verbal se menționează că fapta este săvârșită în C. . dreptul hotelului Sydney. În această situație, întrucât limita legală de viteză în localitate este de 50 km/h, este lipsit de relevanță la ce kilometru se afla petentul. În plus, chiar prin plângere petentul a recunoscut că la data de 28.10.2013, ora 03.10 conducea în localitatea C. pe . a fost oprit de un agent de poliție.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un mijloc de probă care nu face dovada vinovăției petentului, ci dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Petentul beneficiază în prezenta cauză de o prezumție de nevinovăție care nu este însă absolută, așa cum nu este absolută nici prezumția de legalitate a procesului verbal, iar instanța are obligația de a asigura un raport de proporționalitate între aceste prezumții în vederea respectării caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.

Pentru a dovedi săvârșirea contravenției de către petent, intimatul a depus la dosar actele ce au stat la baza emiterii procesului verbal, respectiv planșele foto și buletinul de verificare metrologică a aparatului radar.

Potrivit acestor înscrisuri aparatul radar este verificat metrologic la data de 22.03.2013, înregistrează viteza atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare.

Aceste înregistrări respectă dispozițiile din NML-021-05, astfel cum a fost modificat prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187/14.07.2009.

Prin urmare, măsurările efectuate cu ajutorul cinemometrului constituie o probă valabilă pentru aplicarea legislației rutiere.

În ce privește susținerea petentului potrivit cărei măsurătorile și înregistrările trebuie să fie efectuate numai de către operatori calificați potrivit pct. 4.3 din NML 021-05, instanța constată că acest articol a fost abrogat prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187/14.07.2009, nemaifiind o condiție de legalitate a constatării. Prin urmare, orice agent de poliție are competența de a efectua o astfel de constatare.

Analizând fotografiile efectuate de intimat în urma înregistrării cu aparatul radar, instanța constată că la data de 28.10.2013, ora 03.10, petentul circula cu autoturismul cu nr. de înmatriculare 0526 BFN, pe . o viteză de 121 km/h.

Susținerea petentului că viteza putea să aparțină altui autoturism, este contrazisă chiar de aceste înregistrări din care rezultă că nu se mai afla niciun alt autovehicul în circulație.

Față de probele administrate, instanța apreciază că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, fiind astfel înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură aceasta și confirmată situația de fapt reținută de agentul de poliție. Prin urmare, procesul verbal de contravenție este legal și temeinic întocmit.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Dispozițiile din O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

În analiza proporționalității sancțiunii aplicate, instanța apreciază că, în raport de gradul de pericol social al faptei, de urmarea ce s-ar fi putut produce prin depășirea vitezei legale cu mult mai mult de 50 km/h, într-o zonă de limitare a vitezei, respectiv în localitate, pe un bulevard principal constituie un pericol pentru siguranța circulației, viața și integritatea fizică a celorlalți participanți la trafic, dar chiar și a petentului, aplicarea sancțiunii contravenționale s-a făcut în concordanță cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, fiind în limitele prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, instanța urmează a respinge plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/28.10.2013, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul S. S. A. cu domiciliul în . Poiana M., .. 200, județul D. în contradictoriu cu intimatul I. D. cu sediul în C., ., județul D., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi 04 martie 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

C. M. B. S. A. G.

Red. jud. C.M.B.

Tehnored. gref. S.A.G.

25.03.2014, 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2988/2014. Judecătoria CRAIOVA