Plângere contravenţională. Sentința nr. 2788/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2788/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 28284/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 2788/2014
Ședința publică din data de 27 Februarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. M.
Grefier M. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta B. A. G. și pe intimatul I. D., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petenta personal si martorii F. D. C., D. D., lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că intimatul a răspuns la solicitările instanței, după care,
În temeiul art. 318-321 NCPC, instanța procedează la ascultarea martorilor F. D. C., CNP_ și D. D., CNP_, sub prestare de jurământ, conform dispozițiilor art. 319 NCPC, declarațiile acestora fiind consemnate si atașate la dosar.
La interpelarea instanței, in timpul ședinței de judecată, martorul asistent F. D. C. învederează că nu-l cunoaște pe martorul propus de petentă spre audiere.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța in conformitate cu prevederile art. 392 NCPC, declară deschise dezbaterile si acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Petenta solicită admiterea plângerii contravenționale așa cum a fost formulată, anularea procesului verbal contestat, fără cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 394 NCPC, instanța declară închise dezbaterile și retine cauza pentru deliberare si pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 19.08.2013, sub nr._, petenta B. A. G. a chemat in judecată pe intimatul I. D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._/01.08.2013 si exonerarea de la plata amenzii contravenționale in cuantum de 700 lei.
In motivarea plângerii, petenta a arătat ca pe data de 18.08.2013 a găsit in curtea casei sale, un exemplar de pe procesul verbal de contravenție prin care a fost sancționata cu suma de 700 lei pentru săvârșirea unor pretinse contravenții pe data de 20.07.2013.
In realitate, situația este contrară, și, deși a sesizat-o prin Serviciul 112 la orele 15:05, precum si conducerii I. D., ambele sesizării fiind făcute telefonic, aducând la cunoștința autorităților faptul ca si in acea zi de sâmbăta, in programul de liniște, angajații . desfășoară activități industriale de producție ce deranjează grav ordinea si liniștea publica, nu s-a luat nicio măsură împotriva societății.
Petenta a mai precizat că, împreuna cu soțul său, în după-amiaza acelei zile, pe 20.07.2013 primiseră vizita numiților N. V. M., M. M. si D. D., nereușind sa poarte o discuție liniștita pe terasa casei, ori in camera de oaspeți, datorita zgomotului si a regimului trepidațiilor produse de vecinii lor.
Petenta a mai învederat că, deși a făcut acele sesizări, a fost îndrumata sa aștepte, astfel încât in jurul orelor 16:00, după aproximativ o ora de la prima sesizare telefonica, soțul său a luat doua pietricele de la tocul ușii si a aruncat cu ele pe acoperișul halei ce se afla la 1,5 m de gardul despărțitor, in speranța ca vreunul dintre muncitori va sesiza reacția acestora si va opri utilajele.
De asemenea, petenta a mai precizat că patronii . au fost cei care au început sa îi adreseze injurii, fără ca sa primească vreo replica asemănătoare din partea sa.
După câteva zeci de minute a apărut peste gardul despărțitor, din incinta . si chipul unui agent de politie care, insa, nu a dorit sa discute cu aceștia, deși vroiau sa ii spună faptul ca tocmai fuseseră oprite utilajele aparținând vecinilor lor.
In drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 6/1991 republicată.
Plângerea a fost legal timbrată.
In dovedirea plângerii, petenta a depus la dosarul cauzei procesul verbal contestat in original, dovada achitării taxei judiciare de timbru in cuantum de 20 lei si a propus spre audiere pe martorii N. V. M., M. M. si D. D..
Legal citat, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul-verbal de contravenție fiind încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimata a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Referitor la procesul-verbal intimata consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, intimata a învederat instanței că deși O.G. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept.
Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrinele de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
În drept, au fost invocate prevederile codului de procedură civilă și ale O.G. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.
La data de 05.12.2013 petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Prin încheierea din data de 30.01.2014, instanța, având in vedere dispozițiile art. 258 alin. 3 NCPC a limitat numărul martorilor propuși de petentă la unul singur, încuviințând acesteia proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul D. D., iar intimatului, proba cu înscrisuri si cu martorul asistent F. D. C., martori ce au fost audiați in cauză si ale căror declarații se afla consemnate si atașate la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 01.08.2013, petenta B. A.-G. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 700 lei, deoarece în data de 20.07.2013, aflându-se pe ., din . injurii și expresii jignitoare patronilor firmei . și a aruncat cu pietre asupra clădirii firmei și a angajaților, fără a provoca pagube.
Procesul-verbal de constatare a contravenției a fost întocmit în lipsa contravenientei, în prezența martorului asistent F. D. C..
Plângerea a fost formulată în termen legal.
In ceea ce priveste legalitatea actului sancționator, instanta constata ca acesta a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor art. 17 din OG 2/2001R, cuprinzand mentiunile obligatorii prevazute de textul normativ sub sanctiunea nulitatii absolute.
Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, cele consemnate fiind probate cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate(actul emană în mod real de la emitent) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment de prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, in măsura in care statul respectă limite rezonabile, având in vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, insă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, Hotarârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile legii nr. 61/1991R au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor de conviețuire socială, iar respectarea cerintelor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra asigurării unui climat de ordine și liniște publică necesar desfășurării normale a activității economice, social-culturale și promovării unor relații civilizate în viața cotidiană, astfel că interesul societății in respectarea acestor reguli este de importanță capitală.
In același timp, însă, persoana sancționată in baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001R), in cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita de proporționalitate între scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, Hotărârea din 4 octombrie 2007).
Având în vedere că în fața instanței de judecată petenta a avut posibilitatea de a dovedi lipsa de temeinicie a actului sancționator, dar că în cauză nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că aceasta nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul actului, instanța apreciază că în mod temeinic s-a reținut vinovăția petentei în săvârșirea contravențiilor constatate.
Astfel, instanța, având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei și susținerile petentei din cuprinsul plângerii contravenționale, care se coroborează cu aspectele menționate în procesul-verbal de contravenție, constată că aceasta se face vinovată de săvârșirea contravențiilor reținute în sarcina sa. Starea de fapt reținută de agentul constatator este confirmată și de depozițiile martorilor audiați la propunerea părților, care au asistat la incidentul din data de 20.07.2013, au confirmat că între petentă și soțul acesteia, pe de o parte și reprezentanții legali ai ., pe de altă parte, a existat un conflict generat de unele neînțelegeri privind zgomotul produs de utilajele din incinta punctului de lucru al societății, situat pe .. C.; pe de altă parte, martorul propus de petentă, D. D., o cunoștință a familiei petentei, deși confirmă pe deplin incidentul din data de 20.07.2013, a încercat să minimalizeze participarea petentei pentru a înlătura astfel răspunderea contravențională a acesteia, urmărind exonerarea petentei de la plata amenzii.
Însă, chiar petenta, prin susținerile din plângerea contravențională, recunoaște implicit incidentul din data de 20.07.2013, astfel încât, procesul-verbal legal întocmit face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept.
Cu toate acestea, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001- care constituie dreptul comun în materie contravențională, articol care, coroborat cu art. 38 alin. 3 din același act normativ, permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, instanța consideră că sancțiunea avertismentului pentru faptele prev. de art. 3 pct. 1 și 4 din legea nr. 61/1991R (forma în vigoare la data de 20.07.2013), este totuși suficientă pentru a-i atrage atenția petentei asupra obligațiilor ce îi revin potrivit legii nr. 61/1991R.
Opinia instanței are la bază, pe de o parte dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 R, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar pe de altă parte criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului.
Față de cele expuse, în temeiul art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, instanța urmează să admită în parte plângerea și să modifice procesul-verbal . nr._/01.08.2013 întocmit de reprezentantul intimatului, în sensul celor mai sus arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta B. A. G., cu domiciliul in comuna C., ., județul D., in contradictoriu cu intimatul I. D., cu sediul in C., ., județul D..
Modifică procesul-verbal de constatare a contravenției contestat . nr._/01.08.2013 în sensul că dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertisment.
Menține celelalte dispoziții ale actului sancționator.
Atrage atenția petentei asupra respectării dispozițiilor Legii nr. 61/1991R.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria C. și se soluționează de Tribunalul D..
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. M. O.
Red./tehn.CM./MO.
4ex./07.04.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2097/2014.... → |
---|