Reexaminare amendă judiciară. Sentința nr. 9967/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9967/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-07-2014 în dosarul nr. 17439/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentinta Civilă Nr. 9967/2014
Ședința publică de la 11 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE CLAUDIA-CARMEN MĂRIUŢĂ
Grefier L. N.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator O. N. C. și pe intimat A.J.F.P. D., chemat în garanție C. DE A. DE SĂNĂTATE D., având ca obiect contestatie la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av.N. pentru contestatoare, lipsind părtile .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;
In temeiul art.131 alin 1 C.pr.civ.verificându-și din oficiu competența instanța a constatat că este competentă general, material și teritorial cu solutionarea cauzei, conform dispozitiilor art.94 pct.4 C.pr.civ. și art.172 al 4 din OG 92/2003 .
Se comunică 1 ex. de pe notele de ședință depuse de către A.J.F.P. D., av.N. .
Instanta constată că nu s-a depus întâmpinare la cererea de chemare în garanție de către chemata in garantie si că nu s-au propus probe in dovedirea cererii de chemare in garantie de către intimată- având in vedere obiectul acesteia
Instanța pune in discutie excepția inadmisibilității actiunii invocata de intimata in intimpinare.
Av.N. solicită respingerea excepției inadmisibilității cererii .
Instanta respinge excepția inadmisibilității cererii invocata de intimata in intimpinare deoarece asa cum rezulta din inscrisurile depuse la dosar au fost contestate actele administrativ-fiscale de catre contestatoare,la organul fiscal.
Av.N. în dovedirea actiunii solicită proba cu înscrisurile existente la dosar .
Instanța admite proba cu înscrisuri solicitata de contestatoare si proba cu inscrisurile depuse de intimată la dosar fiind admisibile si ducând la solutionarea procesului conform art.254,255 si 258 ncpc
Instanța în temeiul art.244 alin 1 ncprc socotindu-se lămurită declara cercetarea procesului încheiată .
Av.N. arată că este de acord ca dezbaterea să aibă loc la termenul de azi și că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și incidente de solutionat în temeiul art.392 ncprc instanta deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul pe fond .
Av. N. pentru contestatoare a solicitat admiterea contestatiei, anularea tuturor formelor de executare, cu cheltuieli de judecată .Depune chitanta nr.143/11.07.2014 emisa de Cabinet de Avocat N. C. L. privind onorariul de avocat,in original.
Instanta considera ca au fost lamurite toate imprejurarile de fapt si temeiurile de drept ale cauzei si conf.art.394 ncpc declara inchise dezbaterile pe fond.
INSTANȚA
La data de 24.05.2013 contestatoarea O. N. C. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimatul Ministerul Finanțelor Publice – A.N.A.F. – A.F.P.M. C., solicitând anularea titlului executoriu nr._ și a somației nr. 16/_ /_ emise în dosarul de executare nr._/16/_ /_, anularea tuturor formelor de executare emise în dosarul mai sus menționat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației contestatoarea a arătat că la data de 09.05.2013 i s-au comunicat titlul executoriu și somația menționate mai sus.
Conform mențiunilor din titlul executoriu, documentul prin care s-a evidențiat suma de plată este decizia privind accesoriile nr. 4719/01.07.2012 în sumă de 5476 lei, cu termen de plată pina la 20.03.2013 precum și decizia privind accesoriile nr._ din 01.07.2012 în sumă de 208 lei cu termen la 20.03.2013.
Practic, în total contestatoarea a fost obligată să plătească suma de 5684 lei pentru contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care datorează venituri din activități independente – accesorii.
Contestatoarea solicită să se aibă în vedere că la data de 09.01.2013 i s-a comunicat decizia nr. 4719/01.07.2012 în sumă de 5476 lei și decizia_/01.07.2012 în sumă de 5684 lei, ambele cu termen de plată până la 05.02.2013, astfel cum este menționat în cuprinsul acesteia potrivit art.111 alin 2 din OG 92/2003..
Primul motiv pentru care contestatoarea solicită anularea formelor de executare este acela că există neconcordanțe între mențiunile din titlu în ceea ce privește decizia nr._ din 01.07.2012, atât în ceea ce privește suma înscrisă în aceasta, cât și în ceea ce privește termenul de plată înscris, de aceasta dată, în ambele decizii.
Al doilea motiv este acela că i s-au emis contestatoarei cele două decizii, fără a se preciza perioada pentru care aceasta datorează acele sume de bani precum și suma pentru care i s-au calculat acele accesorii.
Contestatoarea a arătat că a contestat deciziile respective la organul fiscal emitent, contestație la care nu a primit nici un răspuns.Practic, i s-a emis titlu executoriu în condițiile în care procedura prealabilă nu era definitivă.
Al treilea motiv este acela că nu a avut și nu are nici în prezent contract încheiat cu C.A.S. D..
Emiterea unor decizii referitoare la obligațiile de plată accesorii, pe de o parte, în mod nelegal – neavând calitate de asigurat -, iar pe de altă parte, nemenționând în nici un fel motivele de fapt, îi cauzează contestatoarei o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor menționate în precedent.
Contestatoarea consideră că nu ar fi trebuit calculate sume accesorii și nici nu datorează aceste sume atâta timp cât nu i-a fost comunicată nici o decizie de impunere pentru debitul principal.Numai după ce i-ar fi fost comunicată decizia de impunere pentru debitul principal, iar aceasta nu ar fi achitat în termenul legal suma datorată, atunci ar fi trebuit să se calculeze accesorii la debitul datorat și neachitat până la data scadentă.
Contestatoarea nu are, în lipsa unui contract de asigurare încheiat cu CAS D., calitatea de asigurat și nu poate fi obligată la plata unor contribuții în temeiul unei calități pe care nu a dobândit-o.
Contestatoarea nu datorează contribuții de asigurări de sănătate prin urmare nu datorează nici accesorii – penalități/majorări.
Al patrulea motiv se referă la baza de calcul, majorările de întârziere și penalitățile de întârziere,fiind neîntemeiate.
În ceea ce privește baza de impunere, contestatoarea solicită să se aibă în vedere faptul că nu i s-a comunicat nici un document cu privire la aceasta și nici modalitatea de calcul/perioada pentru care a fost calculată baza de impunere și accesoriile.
În drep, a invocat disp. art. 172 – art. 174 OG 92/2003, art. 711 și urm. N.C.P.CIV.
La data de 05.06.2013 contestatoarea a formulat o completare la contestația la executare, în sensul că solicită anularea tuturor formelor de executare emise în dosarul de executare menționat mai sus.
Al cincilea motiv al actiunii este acela că la data de 31.05.2013, adică ulterior introducerii contestației la executare, i-a fost comunicată decizia nr. 166/30.05.2013 prin care i s-a soluționat contestația sa înregistrată la AFPM C. sub nr._/11.02.2013 formulată împotriva deciziilor de plată accesorii.
În condițiile în care ambele decizii care au stat la baza emiterii titlului executoriu și a somației contestate au fost desființate, contestatoarea apreciază că se impune admiterea acțiunii în principal pentru acest motiv.
Al șaselea motiv îl reprezintă încălcarea disp. art. 141 C.Pr.Fisc.
Contestatoarea menționează că nici un titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii.
În speță, contestatoarei i s-au comunicat de către AFP, decizia de accesorii nr. 4719 în cuantum de 5476 lei și decizia de accesorii nr._ în cuantum de 5684 lei, fără a i se comunica și Anexele reprezentând modalitatea de calcul și debitul principal la care s-au calculat.
Împotriva acestor decizii, în termenul legal contestatoarea a formulat contestație la AFP, contestație care a fost soluționată abia la 30.05.2013.Deși nu a respectat disp. art. 209 și urm. C.Pr.Fisc., intimata a înțeles să emită titlul executoriu și somația a căror anulare contestatoarea o solicită.
Ori, în atare condiții nu există un titlu de creanță efectiv și scadent pentru a putea fi executor conform art. 141 C.Pr.Fisc.
Prin urmare, pentru a se putea emite titlu executoriu în temeiul dispozițiilor C.Pr.Fisc., în vederea executării silite a contribuțiilor la Fondul unic de asigurări sociale de sănătate și a majorărilor indicate prin lege, este necesară existența unui contract încheiat de persoană fizică, în speță cu o profesie liberă, și una din casele de asigurări.
În cauză, intimata nu a făcut dovada calității de asigurat a contestatoarei, nedepunând la dosar contractul încheiat de aceasta cu casa de asigurări de sănătate, deoarece nici un exista un astfel de contract.Așadar, nu se poate reține că petenta a beneficiat de serviciile medicale prevăzute de Legea 95/2006 și nici nu i se pot impune obligațiile unui asigurat în condițiile Legii 95/2006, inclusiv contribuțiile la Fondul unic de asigurări de sănătate.
Contestatoarea nu are încheiat un contract de asigurare cu CAS D., nu a depus o cerere la această instituție publică pentru dobândirea calității de asigurat și nu a solicitat acordarea serviciilor medicale – elemente indispensabile pentru nașterea obligației fiscale de plată, debit principal și accesorii în sarcina acesteia pe ultimii 5 ani.
Nefiind exprimată voința contestatoarei în sensurile arătate, organul fiscale nu era îndreptățit să emită deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii din moment ce nu datorează asigurări de sănătate.
În absența acestui act și a formalităților descrise, consecința rezidă în faptul că persoana fizică și CAS nu-și pot exercita drepturile și îndeplini obligațiile specifice – persoana fizică în cauză nu are calitatea de asigurat, nu poate beneficia de dreptul la pachetul de servicii medicale de bază, dar poate în virtutea prevederilor art. 220 Legea 95/2006, să beneficieze de pachetul minimal de servicii medicale, dar nici nu-i incumbă obligația de plată a contribuției-.
În nici un caz, contestatoarea nu poate fi obligată plăti accesorii din moment ce nu poate fi obligată la contribuții către FNUASS pe care nu le datorează, pentru o perioadă de 5 ani în urmă.
În consecință, întrucât nu există raport juridic în temeiul căruia să se fi născut pretinsa creanță, este evident faptul că, în cazul de față, nu este îndeplinită cerința de a exista o creanță certă, lichidă și exigibilă, fiind inutilă orice analiză suplimentată a caracterului creanței pretinse de AFP pe calea executării silite.
Al șaptelea motiv este dat de faptul că executarea silită a fost demarată de AFP în lipsa unei creanțe certe, lichide și exigibile.
Astfel, pentru pretinsele accesorii – fără a se menționa cât reprezintă penalități și cât reprezintă majorări – datorate CAS, au fost emise două decizii în cuantum de 5476 lei și alta în cuantum de 5684 lei.
Titlul executoriu și somația au fost emise pentru suma de 5684 lei – fără a se menționa cât reprezintă majorari și cât penalități, perioada, la ce debit au fost calculate – acest debit fiind compus din 5476 lei(decizia 1) si 208 lei(decizia 2), în condițiile în care decizia 2 era de fapt în sumă de 5684 lei.
După cum se poate observa în documentele mai sus menționate, există numeroase neconcordanțe între pretinsele creanțe (accesorii), ce reprezintă: penalități sau majorări, perioada pentru care au fost calculate, debitul principal la care s-a calculat, modalitatea de calcul.
Emiterea unor decizii referitoare la obligațiile de plată accesorii, pe de o parte în mod nelegal (neavând calitatea de asigurat), iar pe de altă parte, nemenținând în nici un fel motivele de fapt, îi cauzează contestatoarei o vătămare, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor menționate.
Contestatoarea susține că deciziile contestate sunt nelegale și neconforme realității, creanța nefiind certă.
Contestatoarea a menționat că a depus al AFP la 07.02.2013 și o cerere de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale, aceasta neechivalând cu o recunoaștere a debitului, ci tocmai pentru a evita demararea procedurilor de executare silită.
Față de aceste motive, contestatoarea solicită admiterea contestației la executare astfel cum a fost formulată și prin cererea de față astfel completată.
În drept, pe lângă dispozițiile menționate deja în cererea introductivă, contestatoarea a arătat că își întemeiază contestația la executare și pe disp. art. 141 și urm. C.Pr.Fisc. și pe dispozițiile Legii 95/2006.
La data de 02.08.2013 intimata A.F.P.M. C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației la executare ca netemeinică.
În fapt, a invocat pe calea excepției, inadmisibilitatea contestației titlului executoriu ,invocind art.141 alin.2 si 172 alin.3 c.pr.fisc.
În cauză, titlul executoriu care a stat la baza declanșării executării silite este reprezentat de decizia de impunere privind contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, decizie ce nu poate fi contestată direct în cadrul contestației reglementată de art. 172 C.Pr.Fisc., ci în condițiile art. 205 din același act normativ cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 207 prin contestație formulată la organul emitent, iar împotriva soluției date de acesta, putându-se formula contestație la tribunal – Secția contencios – administrativ, conform Legii 554/2004.
Posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare subzistă numai în măsura în care actul ce constituie titlul de creanță nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ fiscal, așa cum este prevăzut de art. 205 din OG 92/2003 rep.
Pe fondul cauzei, intimata menționează că potrivit prevederilor Ordinului Comun al MFP, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Sănătății nr. 806/934/608 din 06.06.2012, s-a procedat la verificarea documentelor transmise de CAS D. către AFPM C..
În concluzie, pentru motivele arătate, solicită admiterea excepției invocate, iar în subsidiar respingerea contestației ca neîntemeiată și să fie menținute actele de executare întocmite de AFPM C..
În drept, a invocat disp. art. 205 și urm.c.pr.fisc.
A depus inscrisuri in copie:somatia si titlul executoriu contestate,decizii referitoare la obligatiile de plata accesorii,contestatie,certificat de grefa nr._/05.06.2013 emis de Tribunalul D.,decizia nr.166/30.05.2013emisa de DGFP D.,adrese,situatia analitica debite plati solduri.
La data de 02.08.2013 intimata A.F.P.M. C. a formulat cerere de chemare în garanție a Casei de A. de Sănătate D.,pentru ca în cazul în care s-ar admite contestația la executare formulată de contestatoare, să se dispună prin aceeași hotărâre ca CAS D. să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.
În fapt, a arătat că in conformitate cu prevederile art. V alin. 4 OUG 125/2011 incepind cu 01.07.2012 Casele de Asigurari Sociale predau organelor fiscale din subordinea ANAF in vederea colectarii creantelor reprezentind contributiile sociale datorate de persoanele fizice prevazute la cap.II si III din titlul IX /2 al Codului Fiscal stabilite pina la data de 30.06.2012.
Având în vedere adresele de corespondență purtate între serviciile din cadrul AFP C. pentru comunicarea actelor ce au stat la baza emiterii titlului executoriu, dosar ce s-a restituit la CAS D., în consecință, în considerarea celor expuse, apreciază că în speță sunt întrunite cerințele disp. art. 60 – 63 C.P.CIV., în scopul asigurării opozabilității sentinței pronunțate în cauza de față de CAS D., deoarece AFP C. a respectat întocmai dispozițiile legale precizate și solicită ca aceasta, în cazul în care se va admite contestația, să fie obligata la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, a invocat disp. art. 60 – 63 C.P.CIV.
La data de 18.09.2013 contestatoarea a depus raspuns la intimpinare prin care a solicitat respingerea exceptiei inadmisibilitatii .
A mai aratat ca intimata este . asupra obiectului actiunii deoarece ea a contestat somatia si titlul executoriu si nu decizia prin care a fost obligata sa plateasca anumite sume de bani reprezentind accesorii la CAS.
Mai mult chiar in cuprinsul somatiei si al titlului executoriu se face mentiunea expresa ca pot fi atacate in 15 zile de la comunicare la instanta competenta ,respectiv Judecatoria C.,potrivit art.172-173 c.pr.fisc.
Asa cum a aratat si in actiunea completata, a contestat deciziile de impunere care au stat la baza titlului executoriu si a somatiei ,in termen legal,la organul emitent ,iar solutionarea contestatiei i-a fost comunicata dupa ce a introdus actiunea pe rolul instantei.Raspunsul la contestatie a fost in sensul desfiintarii ambelor decizii.
Astfel a solicitat respingerea exceptiei invocate,iar pe fondul cauzei a solicitat admiterea actiunii completate si obligarea intimatei si la plata cheltuielilor de judecata constind in taxa de timbru,timbru judiciar si onorariu de avocat.
S-a dispus de către instanță emiterea unei adrese catre intimată pentru a ne comunica în copie conform cu originalul dosarul de executare, relatiile fiind comunicate la data de 18.11.2013 .
Prin încheierea de ședință din data de 24.01.2014 s-a admis în principiu cererea de chemare în garantie conform art 74 si art 64,65 ncpc deoarece are legatura cu cauza solicitindu-se obligarea chematei in garantie la cheltuielile de judecata din acest proces și s-a mai dispus introducerea în cauză în calitate de chemata în garanție a C.A.S.D. .
La termenul din 11.07.2014,instanta a pus in discutie si a respins exceptia inadmisibilitatii invocata in intimpinare de intimata si a mai dispus încuviințarea probei cu înscrisuri solicitata de contestatoare si proba cu inscrisurile depuse la dosar de intimată.
Analizind actele si lucrarile dosarului instanta retine in fapt urmatoarele:
Prin titlul executoriu nr._/26.04.2013 s-a stabilit in sarcina contestatoarei obligatia de plata a sumei de 5684 lei reprezentind contributie de asigurari sociale de sanatate datorate de persoane care realizeaza venituri din activitati independente,iar in baza acestui titlu s-a comunicat contestatoarei somația nr. 16/_ /_ la 09.05.2013.
Conform mențiunilor din titlul executoriu, documentele prin care s-au evidențiat sumele de plată sunt decizia privind accesoriile nr. 4719/01.07.2012 în sumă de 5476 lei, cu termen de plată pina la 20.03.2013 precum și decizia privind accesoriile nr._ din 01.07.2012 în sumă de 208 lei cu termen la 20.03.2013.
În ambele documente se specifică faptul că ,,detaliile referitoare la modul de calcul al sumelor reprezentând accesorii aferente obligatiilor fiscale se află în anexă”. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă faptul că acestea nu au fost însotite de respectivele anexe prin care s-ar fi înfătisat modalitatea de stabilire în concret a cuantumului obligatiei datorate de contribuabilă.
La data de 29.02.2012 a fost emisa decizia de impunere nr. 4719 de către Casa de Asigurări de Sănătate D. prin care s-a stabilit din oficiu contributia contestatoarei la FNUASS în cuantum de 5595 de lei pentru perioada 2008-2011, 5476,36 de lei reprezentând majorări de întârziere calculate pentru perioada_11 si respectiv suma de 819 lei cu titlu de penalităti de întârziere.
Asa cum a sustinut in copia contestatiei adresata A. ,aflata in copie la filele 10-14 ,impotriva deciziei de impunere contestatoarea a depus contestatie la Casa de Asigurări de Sănătate D., ce a fost respinsă. Ulterior aceasta a formulat contestatie la Tribunalul D. impotriva deciziei de solutionare a contestatiei si a deciziei de impunere, cerere ce face obiectul dosarului nr._/63/2012,in prezent suspendat in baza art.155/1 c.p.civ.,asa cum rezulta din certificatul de grefa nr._/05.06.2013.
Instanta retine potrivit OUG 125/2011 de modificare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, art. V, pct. 4 ,că începând cu data de 01.07.2012 casele de asigurări sociale sunt obligate să predea în vederea colectării creantele ce izvorăsc din contributiile sociale datorate de persoanele fizice stabilite si neachitate până la 30.06.2012.
Contestatoarea a depus contestatie prin care a atacat cele două decizii la DGFP D. la data de 11.02.2013,fiind inregistrata sub nr._ si solutionata prin Decizia nr. 166 din 30.05.2013 prin care se specifica faptul că „prin comunicarea deciziilor fără anexă petenta nu are posibilitatea de a cunoaste debitele care au generat accesoriile”. S-a mai retinut faptul că ,, organele de impunere nu aduc argumente întemeiate în sensul precizării în mod clar a debitului care a generat accesoriile si a perioadei aferente”, cu încălcarea art. 6 si 7 din OG 92/2003, prin neutilizarea în mod obiectiv a tuturor informatiilor si documentelor necesare pentru determinarea corectă a situatiei fiscale a contestatoarei. Finalmente, au fost desfiintate atât Decizia referitoare la obligatiile de plată accesorii nr. 4719 din 01.07.2012 cât si Decizia referitoare la obligatiile de plată accesorii nr._ din 01.07.2012.
Asa cum a sustinut contestatoarea la termenul de judecata din 24.01.2014 ,decizia nr.166 din 30.05.2013 nu a fost atacata la Tribunal.
Apărarea intimatei pe fond relativ la invocarea prevederilor Ordinului Comun al MFP, Ministerul Muncii, Familiei Si Protectiei Sociale Si Ministerul Sănătătii nr. 806/934/608 din 06.06.2012 privind procedura de predare-primire a documentelor si informatiilor în vederea administrării de către ANAF a contributiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice nu poate fi primită de vreme ce organele proprii de solutionare a contestatiei petentei au stabilit că emiterea deciziilor s-a realizat în absenta unor ,,constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză” (f. 45).
Pentru aceste considerente, de vreme ce au fost anulate cele două decizii ce au stat la baza actelor de executare din dosarul de executare nr._/16/_ /_, în baza art. 719 C.proc.civ.si art.172 si urm din OG 92/2003, instanta urmează să admită contestatia la executare precizata fiind intemeiata si să dispună anularea somatiei nr.16/_ /_, a titlului executoriu nr._ si a celorlalte acte de executare din dosarul de executare anterior mentionat.
În baza art. 453 alin 1, urmează să oblige pe intimată la plata cheltuielilor de judecată dovedite către contestatoare în cuantum total de 1694,3 lei constind in taxa de timbru si timbru judiciar (194,3 lei) si onorariu de avocat conform chitantei nr.143/11.07.2014 emisa de Cabinet de Avocat N. C. L.(1500 lei).
In ceea ce priveste cererea de chemare in garantie prin care s-a solicitat ca în cazul în care s-ar admite contestația la executare formulată de contestatoare, să se dispună prin aceeași hotărâre ca CAS D. să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces,instanta o va respinge deoarece culpa pentru emiterea eronata a actelor de executare anulate apartine exclusiv intimatei,aceasta neputind invoca ca în acest caz obligatia sa de plata a cheltuielilor de judecata este garantata de CAS.Astfel potrivit OUG 125/2011 de modificare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, art. V, pct. 4, începând cu data de 01.07.2012 casele de asigurări sociale sunt obligate să predea în vederea colectării creantele ce izvorăsc din contributiile sociale datorate de persoanele fizice stabilite si neachitate până la 30.06.2012,iar acte administrativ fiscale (deciziile care au stat la baza emiterii titlului executoriu) au fost emise la 01.07.2012 (data limită pentru creantele datorate si colectate de CAS fiind 30.06.2012),iar celelalte acte de executare inclusiv titlul executoriu si somatia au fost emise ulterior acestei date ,de către A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestatia la executare precizată formulată de contestatoarea O. N. C. domiciliată în C., ..27, . ,CNP -_ în contradictoriu cu intimata Administratia Judeteană a Finantelor Publice D., cu sediul în C. ..2, Jud.D. CF_ .
Anulează somatia nr.16/_ /_ ,titlul executoriu nr._ si celelalte acte de executare emise in dosarul nr._/16/_ /_ al intimatei.
Respinge cererea de chemare în garantie formulată de intimată împotriva chematei in garantie CAS D. cu sediul în C. . nr.8, Jud.D..
Obligă intimata la plata sumei de 1694,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată către contestatoare.
Cu apel in 10 zile de la comunicare,cererea de apel urmând a se depune la Judecatoria C..
Pronuntată in sedinta publică de la 11.07.2014.
Președinte, Grefier,
Red.CCM/Tehn.LN./5 ex.22.09.2014.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9291/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... → |
---|