Plângere contravenţională. Sentința nr. 2970/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2970/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-03-2014 în dosarul nr. 33188/215/2013

Dosar nr._ - plângere contravențională –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2970/2014

Ședința publică de la 04 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C.-G. B.

Grefier L. T.

Pe rol judecarea cauzei Civil formulată de petentul Ștolica B. C., cu domiciliul în C., .. 20, județul D. în contradictoriu cu intimatul I. D., cu sediul în C., ., județul D., având ca obiect plângere contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul, consilier juridic I. I. pentru intimată precum și martorul T.-F. L..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, petentul Ș. B. C. a fost legitimat de instanță și identificat cu CI . nr._, CNP_, după care

În temeiul art. 318-321 Cod proc.civ. instanța procedează la ascultarea martorului T.-F. L. sub prestare de jurământ, conform dispozițiilor art. 319 Cod proc.civ., declarația acestuia fiind consemnată si atasată la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Petentul solicită admiterea plângerii, anularea amenzii și a măsurilor complementare și restituirea permisului de conducere.

Consilier juridic I. I., pentru intimată, solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată, menținerea procesului verbal ca legal și temeinic, să se aibă în vedere că declarația martorului nu poate răsturna situația de fapt descrisă în procesul verbal întrucât acesta stătea pe locurile din spate ale autoturismului și putea viziona în partea dreaptă, pe de altă partea agenții de poliție aveau vizibilitate în ce privește respectiva trecere de pietoni.

În temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.

INSTANTA

Prin cererea inregistrata la data de 8.10.2013 pe rolul Judecatoriei C. petentul S. B. a formulat plangere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 7.10.2013, de către I. D., solicitând anularea acestuia, exonerarea de la plata amenzii si restituirea permisului de conducere.

In motivarea cererii se arata ca in fapt, la data de 7.05.2013, in jurul orelor 13, a condus auto marca Dacia L. cu nr de inmatriculare_ in cartierul Rovine si la cca 500 m a fost oprit de un echipaj de politie, care i-a cerut actele la control si i-au atras atentia ca nu a acordat prioritate de trecere unui pieton. Petentul sustine ca acest fapt nu corespunde realitatii deoarece nu era niciun pieton angajat in traversare.

Mentioneaza ca a semnat procesul verbal de contraventie cu obiectiuni.

In drept plangerea contraventionala nu a fost motivata.

In dovedire a solicitat proba cu inscrisuri si cu martorul T. F. L..

Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 lei.

In dovedire petentul a atasat urmatoarele inscrisuri: procesul verbal in original si copia cartii de identitate.

La data de 6.11.2013 intimata I. D. a depus la dosar intampinare la plangerea contravenționala formulata de petentul S. B. solicitand respingerea plangerii contraventionale ca neintemeiata.

Solicita sa se constate că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond si forma prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal solicita instanței de judecată să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului. în opinia intimatei instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.

Așadar, se considera ca masura dispusa de către agentul constatator este temeinica si legala, procesul verbal facand deplina dovada a situatiei de fapt mentionate in cuprinsul sau.

Referitor la procesul-verbal considera ca instanta de judecata trebuie sa-i recunoasca valoare probatorie sub aspectul constatarii stării de fapt, avand in vedere ca este întocmit de un agent al statului aflat in exercițiul funcțiunii.

Așadar, consideră că I.P.J.D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Mai mult decât atat, procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției beneficiaza de prezumția de legalitate si temeinicie, prezumție care, desi neconsacrata de legislative, este unanim acceptata, atat in doctrina de specialitate, cat si in practica instantelor judecătorești.

Mai arata ca petentul a fost sancționat contravențional pentru o fapta ce a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.

Din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16. alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare, cât si cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.

Fapta a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent să constate și să sancționeze contravenții.

Procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Potrivit art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul M.A.I, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.

Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care se bucură procesul verbal, atât timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.

Motivul pentru care procesele verbale prin care se constată și se sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni, de natură disciplinară sau chiar penală.

Curtea Europeană pentru apărarea drepturilor omului a constatat deja că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, Convenția nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. în special, art. 6 alin. 2 cere statelor să includă aceste prezumții în limite rezonabile, luând în calcul gravitatea mizei și păstrând drepturile la apărare.

De asemenea, în doctrină s-a reținut, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.

Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va pomi în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.

De altfel, Curtea face distincție între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.

Având în vedere toate cele expuse mai sus, solicita ca instanta să constate faptul că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent, și nicidecum de către agentul constatator.

Astfel, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Menționeaza faptul ca nu dețin material probator, abaterea savarsita fiind constatata in mod direct de către agentul de politie.

De asemenea solicita sa fie avute in vedere dispozițiile art.254 din Noul Cod de Procedura Civila potrivit carora dovezile care nu au fost cerute prin cererea de chemare in judecata nu vor mai putea fi cerute decât in condițiile prevăzute de art.254 alin 2 din același act normativ.

Solicita aceasta intrucat. in caz contrar se creeaza contravenientului o poziție net favorabila, apararile noastre si probele propuse raportandu-se doar la motivele invocate de petent prin cererea de chemare in judecata.

In concluzie, solicita respingerea plângerii contravenționale formulate de petent ca neîntemeiata si, pe cale de consecința, menținerea actului sanctionator ca temeinic si legal.

In temeiul art. 411 alin 1, pct (2) C.proc.civ., au solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri si cu martorul T. F. L., propus de petent .

Analizând plângerea petentului prin prisma probatoriului administrat în cauză, raportat la dispozitiile legale incidente, instanța retine următoarele:

La data de 7.10.2013 petentul S. B. a fost sanctionat cu amenda in cuantum de 320 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru savârsirea contraventiei prevăzute și sancționate de dispozitiile art.100 al. 3 lit.b din O.U.G. nr.195/2002, retinându-se în procesul-verbal de contravenție, că în ziua respectiva a condus autoturismul cu nr._ pe . la efectuarea virajului la stanga pe . a acordat prioritate de trecere pietonilor care traversau neregulamantar pe marcaj pietonal pe sensul de deplasare al conducatorului auto.

Potrivit art 34 alin 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal contraventional, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate și din oficiu.

Astfel, potrivit art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute exprese, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite, a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal contestat instanța reține că din declaratia martorului audiat în cauză, T. F. L. care l-a însoțit pe tot parcursul drumului pe petent, rezultă că la intersectia . . sensul de mers al conducatorului auto nu se aflau pietoni angajati in traversarea strazii, ia masina politiei se afla parcata la aproximativ 300-400 m de intersectie astfel incat agentii constatatori aflati in masina nu aveau vizibilitate buna pentru a observa daca existau pietoni angajati in traversare pe sensul lor de mers din cauza masinilor parcate in zona.

Declarația martorului audiat în cauză se coroboreaza cu obiecțiunile petentului făcute în prezența agentului constatator si consemnate in procesul verbal contestat.

De asemenea, trebuie avut in vedere faptul ca intimata nu a produs niciun fel de probe la prezentul dosar, nefiind suficienta constatarea agentului constatator .

Avand in vedere aceste aspecte instanta constata ca petentul a facut dovada unei alte situatii decat cea retinuta in procesul verbal contestat in ceea ce priveste prima contraventie retinuta in sarcina sa.

Raportat la cele de mai sus, instanța retine ca petentul a infirmat, prin probele pe care le-a propus, administrate nemijlocit de instanță, aspectele retinute în sarcina sa de către agentul constatator, reusind astfel să răstoarne prezimția de veridicitate de care se bucură procesul verbal de contravenție până la proba contrară.

Pe de altă parte, solutia de admitere a plângerii in ceea ce priveste prima contraventie retinuta in sarcina acestuia se impune si prin prisma jurisprudentei CEDO care, în cauza A. contra României, a statuat asupra naturii ,,penale”-ca notiune autonomă – a contraventiei, împrejurare ce transferă sarcina probei de la petent către organul constatator, deoarece petentul beneficiază de toate garanțiile procedurale prev. de paragrafele 2 si 3 ale art.6 din CEDO, inclusiv de prezumtia de nevinovatie.

Or, în cauză agentul constatator nu a făcut nicio dovadă de natură a susține legalitatea și temeinicia procesului – verbal de contraventie contestat in timp ce petentul prin probele administrate a facut dovada unei alte situatii de fapt.

Față de cele ce preced, în temeiul prevederilor art.34 din O.G. nr.2/2001, urmează a se admite plângerea petentului S. B. C. formulată în contradictoriu cu intimata I. D. și a se dispune anularea acestuia cu consecinta exonerarii petentului de plata amenzii ce i-a fost aplicată in cuantum de 320 lei si a sanctiunii contraventionale complementare în sensul restituirii permisului de conducere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R ĂȘ T E

Admite plângerea contravențională formulată de petentul Ștolica B. C., CNP_ .cu domiciliul în C., .. 20, județul D. în contradictoriu cu intimatul I. D., cu sediul în C., ., județul D..

Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 7.10.2013.

Exonerează petentul de plata amenzii în valoare de 320 lei.

Inlatura sanctiunea complementara aplicata si dispune restituirea permisului de conducere catre petent.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Judecatoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 4.03.2014

Președinte,

C.-G. B.

Grefier,

L. T.

Red.BCG

Tehnored. BCG

Ex.4/28.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2970/2014. Judecătoria CRAIOVA