Uzucapiune. Sentința nr. 1405/2014. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1405/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 8026/215/2012
Dosar nr._ -uzucapiune și accesiune-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1405
Ședința publică de la 05 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. S.
Grefier V. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul C. P. și pe pârâta ., având ca obiect uzucapiune și accesiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul personal și asistat de avocat G. G., lipsă fiind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, adresele nr._/07.01.2014 emisă de Casa Județeană de Pensii D. și nr._/07.01.2014 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă D., după care:
Raportat la actele depuse la dosar de către reclamant, cu privire la veniturile realizate de acesta și de membri familiei sale, instanța apreciază că sunt aplicabile disp. art. 8 alin. 2 din OG 50/2008 care reclamă acordarea ajutorului public judiciar sub forma reducerii taxei judiciare de timbru cu 50%, respectiv de la 1296,7 lei la 649 lei.
Avocat G. G., pentru reclamant, depune la dosar chitanța nr._-36-0156/05.02.2014, reprezentând dovada achitării diferentei taxei de timbru în cuantum de 650 lei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat G. G., pentru reclamant, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 150 C.pr.civ., instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 04.04.2012 sub nr._ reclamantul C. P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială . constatarea dobândirii de către reclamant a dreptului de proprietate asupra terenului intravilan situat în . poziționat în T 37, P 1285 și 1286 în suprafață totală de 895 m.p., prin efectul uzucapiunii de 30 de ani și asupra construcției casă de locuit situată pe acest teren, compusă din 2 camere prin efectul accesiunii imobiliare.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că în fapt, a intrat în posesia terenului din 1979 și-l posedă de peste 30 de ani ca proprietar, învederând că de la . până în prezent a exercitat asupra terenului o posesie utilă, neviciată, neîntreruptă și sub nume de prorpietar, nefiind tulburat de nimeni în deplină proprietate, achitând taxele și impozitele legale pentru imobil la zi. Reclamantul a mai arătat că din anul 1980 a început construirea unei case pe terenul menționat mai sus.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 645, 1837 cod civil și art. 1840 alin. 1, 1890 Cod civil cât și dispozițiile art. 492 Cod civil.
În dovedirea acțiunii reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, martori și expertiză tehnică imobiliară, având ca obiective identificarea imobilului sub aspectul amplasamentului, componenței, al laturilor și vecinătăților.
La data de 20.06.2012 reclamantul C. P. a depus precizare la acțiune prin care a înțeles să estimeze provizoriu până la fixarea valorii de către expert, valoarea bunurilor imobile ce fac obiectul prezentei cereri de chemare în judecată la suma de 5000 lei, respectiv 2000 lei casa și 3000 lei terenul aferent.
Acțiunea este legal timbrată.
În temeiul rolului activ, reglementat de art. 129 alin. (5) V. C.proc. civ., instanța a dispus emiterea unei adrese către Primăria comunei S. pentru a comunica regimul juridic al terenului și dacă acesta a făcut obiectul vreunei reconstituiri a dreptului de proprietate conform legilor fondului funciar, relațiile fiind comunicate cu adresa nr. 240 din data de 13.01.2013
De asemenea, din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către Primăria comunei S. pentru a comunica istoricul de rol fiscal și cu ce bunuri figurează înregistrat reclamantul, relațiile fiind comunicate pe rolul instanței de judecată.
Prin încheierea de ședință din data de 06.03.2013 instanța a dispus încuviințarea probei cu înscrisuri și probei testimoniale, precum și proba cu expertiză specialitatea topografie și specialitatea construcții civile solicitate de reclamant ambele cu obiectivele stabilite la acest termen de judecată.
Raportul de expertiză specialitatea topografie a fost efectuat de către expert I. M. și depus la data de 04.06.2013 asupra căruia părțile nu au formulat obiecțiuni.
Raportul de expertiză specialitatea construcții civile a fost efectuat de către expertul P. I. și depus la data de 06.09.2013.
La data de 23.10.2013 a fost administrată proba testimonială, în cadrul căreia au fost audiați martorii P. I. și C. P..
În vederea soluționării cererii de ajutor public judiciar, în temeiul rolului activ, instanța a dispus emiterea unei adrese către DGFP D. pentru a comunica dacă reclamantul și soția acestuia, C. A. figurează cu venituri realizate din salarii, pensii sau alte venituri impozabile, relațiile fiind comunicate cu adresa nr._ din data de 13.11.2013.
Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către ITM D. pentru a comunica dacă reclamantul și soția acestuia C. A. figurează cu venituri realizate din salarii, pensii sau alte venituri impozabile, relațiile fiind comunicate cu adresa nr._ din data de 06.11.2013, precum și a unei adrese către Casa Județeană de pensii D. pentru a comunica dacă reclamantul și soția acestuia C. A. figurează cu venituri realizate din salarii, pensii sau alte venituri impozabile, relațiile fiind comunicate cu adresa nr._ din data de 07.01.2014. Cererea de ajutor public judiciar a fost admisă și s-a dispus acordarea reclamantului ajutorului judiciar sub forma reducerii taxei judiciare de timbru.
Acțiunea este legal timbrată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a susținut că a dobândit posesia terenului pretins uzucapat în suprafață de 895 mp, situat în ., P 1285 și P 1286 în anul 1979. Acesta nu a arătat însă modalitatea în care a intrat în posesia terenului din litigiu.
Din cuprinsul adresei nr. 240/13.01.2013 emise de Primăria Comunei S. coroborat cu copia registrelor parcelelor ( fila 45) rezultă că terenul menționat figurează în registrul Cadastral, având codul posesor 430, nu face parte din domeniul public sau privat al comunei S. și nu s-a constituit sau reconstituit dreptul de proprietate asupra acestuia niciunei persoane.
Potrivit adresei nr._ din 18.12.2012 a primăriei Comunei S.(fila nr. 50,) prin care au fost comunicate relațiile solicitate de către instanță, referitoare la istoricul fiscal al imobilului din litigiu, reclamantul figurează în evidențele fiscale din anul 1996, având rol fiscal deschis la cererea acestuia cu privire la teren și construcție la poziția 512, vol nr. 1 ( fila 38, 51 și urm.), iar în conformitate cu chitanțele depuse de către reclamant ( filele 40-44) acesta a achitat taxele fiscale aferente terenului și clădirii începând cu anul 2000.
Referitor la construcția asupra căreia reclamantul invoca un drept de proprietate, acesta a susținut că a fost edificată în anul 1992. La dosar nu au fost depuse autorizație de construcție sau memorii tehnice care să ateste dacă această construcție a fost edificată cu respectarea prevederilor legale în domeniu, însă a fost efectuată expertiza tehnico judiciară specialitate construcții, prin care expertul a stabilit evaluarea casei de locuit.
Din cuprinsul raportului de expertiză menționat(fila 92), precum și potrivit procesului-verbal încheiat de către expertul P. I.(specialitatea construcții ) la data de 12.08.2013 cu ocazia deplasării la locul situării obiectului supus expertizării( fila 94), reclamantul nu s-a prezentat la imobilul din litigiu, deși a fost convocat, iar expertul nu a avut posibilitatea să efectueze măsurătorile la fața locului, fiind împiedicat de numitul F. T. M., care a susținut că se află în litigiu cu reclamantul cu privire la imobilul respectiv.
Și în cuprinsul raportului de expertiză specialitatea topografie și cadastru întocmit de expertul M. I.(fila 74-75) s-a arătat că reclamantul C. P., convocat pentru data de 29.05.2013 ora 15:00 la Primăria S. a lipsit, însă s-a prezentat numitul F. G., vecinul din partea de Nord al imobilului din cauză care a comunicat că acest teren îi aparține și pe rolul instanței există între acesta și reclamant un alt proces ce are ca obiect același imobil. Același vecin și fiul acestuia s-au opus efectuării expertizei, motiv pentru care raportul de expertiză s-a întocmit doar pe baza înscrisurilor obținute de la Primăria S. și cele aflate la dosarul cauzei.
Martorul C. P. audiată în cauză la propunerea reclamantului a susținut că terenul din litigiu a fost cumpărat de către reclamant în anul 1979 de la numitul F. Ș., iar martorul P. I. a declarat că acest teren a fost achiziționat de același reclamant căsătorit cu numita C. Dida, împreună cu care au edificat și o casa. Acest din urmă martor a precizat că terenul a fost înstrăinat de o persoană de etnie rromă și cu privire la acest imobil reclamantul a avut un litigiu cu socrul său.
Această din urmă împrejurare, reținută, de altfel în ambele expertize, este confirmată de sentința civilă nr. 9169 pronunțată din data de 12.06.2013 de Judecătoria C., potrivit căreia, împotriva reclamantului a fost formulată de către socrul acestuia, numitul F. Gheoghe o acțiune în revendicare a suprafeței de 1040 mp de teren, situat în ., T 37, P 1285 și P 1286, împreună cu o casă construită în 1992, cumpărată de la numitul P. M.-fratele numitului F. Ș., în anul 1988 și care se află în posesia lui C. P..
Acțiunea în revendicare formulată de numitul F. Gheoghe a suprafeței de teren ce face și obiectul litigiului de față, a fost respinsă cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada existentei dreptului de proprietate. Prin aceiași hotărâre s-a reținut că " reclamantul( F. G.) a invocat dreptul de proprietate în temeiul înscrisului sub semnătura privată, întitulat " chitanță ", încheiat la data de 20.06.1988 între reclamant, în calitate de cumpărător, și P. M., în calitate de vânzător".
În prisma situației de fapt reținute, instanța va analiza dacă sunt îndeplinite condițiile prescripției achizitive prevăzute de dispozițiile art. 1846-1890 V.C.civ., ale cărui dispoziții sunt aplicabile în cauză în conformitate cu dispozițiile art. 82 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil.
Art. 1847 C. civ. învederează că posesia poate conduce la dobândire numai dacă a fost exercitată în mod util, adică fără a fi afectată de vreun viciu; iar, conform art. 1890 C. civ., toate acțiunile reale se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu sau fără să i se poată opune reaua-credință.
Deși art. 1846 al. 2 C. civ. definește posesia drept „deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înșine sau de altul în numele nostru”, totuși, în mod riguros, posesia este caracterizată ca fiind stăpânirea de fapt a unui bun, care, din punct de vedere al conduitei posesorului, apare ca o exteriorizare a atributelor unui drept real.
Pentru a se produce efectele prevăzute de lege nu este necesară existența numai a elementelor constitutive ale posesiei ci și întrunirea anumitor calități (condiții de eficacitate) de natură să caracterizeze o posesie utilă.
Interpretarea art. 1847 C. civ. poate conduce la identificarea viciilor posesiei a căror constatare ar face ca să nu „se poată prescrie” anume: discontinuitatea, violența, clandestinitatea și echivocul.
Posesia este discontinuă când posesorul o exercită în mod neregulat, adică cu intermitențe anormale. Potrivit art. 1851 C. civ. posesia se consideră tulburată atunci când este fondată sau conservată prin acte de violență împotriva sau din partea adversarului, iar în conformitate cu art. 1852 C. civ. posesia este clandestină când posesorul o exercită pe ascuns de adversarul său încât acesta nu este în stare de a putea să o cunoască. Și, în sfârșit, posesia este echivocă în acea situație în care nu este sigură nici existența, dar nici lipsa, elementului psihologic, anume voința celui care stăpânește bunul de a se comporta cu privire la bun ca un proprietar.
Dacă din perspectiva celui ce invocă posesia îndelungată, uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietății, din punctul de vedere al proprietarului neposesor, aceasta apare ca o sancțiune căci, prin pasivitatea lui, a făcut ca, timp îndelungat, bunul să se afle în posesia unei alte persoane care s-a comportat ca proprietar adevărat.
Elementele constitutive ale posesiei ce trebuie întrunite cumulativ sunt elementul material - contactul direct cu lucrul concretizat în orice acte materiale (ex. acte de folosință, culegerea fructelor, efectuarea unor transformări etc.) și elementul psihologic - intenția celui care stăpânește bunul de a se comporta cu privire la acesta ca proprietar.
Dovada posesiei înseamnă dovada existenței elementelor sale. Pentru elementul psihologic - care este mai greu de dovedit – codul civil a instituit două prezumții legale. Prima dintre ele este conținută de art.1854 C. civ. care prevede că, posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, daca nu este probat ca a început a poseda pentru altul.
Fiind vorba de o prezumție legală simplă, aceasta poate fi răsturnată de dovada contrarie (art. 1202 al. 2 C. civ.) cerință prevăzută expres de art.1845 C. civ. și care, în circumstanțele date, nu poate fi decât un act (negotium iuris) care să dea (doar) dreptul de folosință. În prezența acestei contraprobe, beneficiarul prezumției conținute de art.1854 C. civ. nu se mai poate bucura de efectele acesteia.
În final, se impune concluzia că proprietarul stăpânește un bun în puterea dreptului său de proprietate, posesia fiind un atribut al acestui drept: starea de fapt se suprapune stării de drept. Posesorul stăpânește bunul în puterea sa – ca și cum ar fi proprietar – deși nu este; el are numai o putere de fapt asupra bunului, nefiind nici titularul unui drept real, nici titularul unui drept de creanță.
În cauza de față, instanta constata ca reclamantul C. P. nu a probat intrunirea conditiilor uzucapiunii de lunga durata.
Astfel, referitor la durata posesiei, sustinerile martorilor P. I. și C. P., conform cărora reclamantul a cumpărat terenul pretins uzucapat în anul 1979, nu se coroboreaza cu nici un alt mijloc de proba administrat in cauza.
De altfel, având in vedere cele cuprinse în sentința civilă nr. 9169 pronunțată din data de 12.06.2013 de Judecătoria C. - potrivit căreia terenul, aflat în posesia lui C. P. în suprafață de 1040 mp de teren, situat în ., T 37, P 1285 și P 1286, a fost dobândit în anul 1988 printr-un înscris sub semnătura privată de către socrul său F. G., care este și proprietarul terenului învecinat pe latura de nord -, precum și faptul că, potrivit adresei nr._ din 18.12.2012 a primăriei Comunei S.(fila nr. 50,) reclamantul figurează în evidențele fiscale doar din anul 1996, având rol fiscal deschis la cererea acestuia cu privire la teren și construcție la poziția 512, vol. nr. 1 ( fila 38, 51 și urm.), iar în conformitate cu chitanțele depuse de către reclamant ( filele 40-44) acesta a achitat taxele fiscale aferente terenului și clădirii începând cu anul 2000, instanța reține că în cauză există dubii în ceea ce privește momentul luării în stăpânire a terenului invocat de către reclamant ca fiind în anul 1979. Mai mult, nici reclamantul și nici martorii nu au arătat în ce mod a fost folosit terenul până în anul 1992, când s-a edificat construcția. Prin urmare, din ansamblul probatoriului administrat momentul dobândirii posesiei de către reclamant nu poate fi raportat la o perioadă anterioară anului 1988, când a fost încheiată promisiunea de vânzare-cumpărare cu privire la terenul în discuție, materializată printr-un înscris sub semnătură privată, între numitul F. G. și P. M..
În aceste condiții, având în vedere că în ceea ce privește termenul prescripției achizitive începutul acesteia echivalează cu momentul intrării în posesie, se reține că în cauză termenul prevăzut de art.1890 C.civ. nu este îndeplinit.
De asemenea, instanța constată că posesia reclamantului este viciată, nefiind îndeplinit cel de-al doilea element calitativ al posesiei care rezidă în cerința ca aceasta să fie netulburată, având în vedere, în primul rând, împrejurarea că împotriva reclamantului a fost promovată o acțiune în revendicare a suprafeței din litigiu de către socrul său F. G., astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 9169 pronunțată din data de 12.06.2013 de Judecătoria C..
Martorii C. P. și P. I., audiați la propunerea reclamantului, au arătat că, în prezent, gardul ce delimita terenul din litigiu și terenul socrului său a fost desființat de către acesta din urmă. Iar, în conformitate cu raportul de expertiză specialitatea topografie, întocmit de către expertul I. M., și cel specialitatea construcții, întocmit de către expertul P. I., experților nu li s-a permis accesul pe terenul în discuție de către numiții F. G. și F. T. M., care au invocat un drept de proprietate asupra acestui imobil.
Astfel, tulburarea folosinței reclamantului prin chemarea acestuia în judecată în acțiunea în revendicare, pentru lipsa calității de proprietar al acestui imobil, de către vecinul de pe latura de nord - F. G., precum și desființarea de către acesta din urmă a gardului despărțitor dintre terenul din litigiu și terenul său, care, astfel cum rezultă din cuprinsul celor două rapoarte de expertiză, se află în folosința imobilului ce a făcut obiectul lucrărilor de expertiză și s-a manifestat ca un proprietar al acestuia,negând posesia reclamantului, reprezintă o tulburare prin violență a posesiei.
Prin urmare, instanța, apreciind că tulburarea prin violență a posesiei reclamantului este de natură de a o vicia, constată că aceasta nu produce efecte și, în consecință, va respinge ca nefiind întemeiată cererea reclamantului având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra terenului dobândit în condițiile prescripției achizitive de 30 de ani.
În ceea ce privește cererea având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor ca efect al accesiunii imobiliare instanța reține că accesiunea este un mod de dobândire a proprietății prin care, tot ce se unește cu un lucru sau se încorporează în acesta, devine proprietatea celui căruia îi aparține lucrul la care s-a făcut unirea sau incorporațiunea.
Accesiunea imobiliară reglementată de art. 489-503 Cod civil are la bază ideea centrală că pământul este considerat lucrul principal, iar tot ce se încorporează în acesta are caracter accesoriu.
În speță, reclamantul a invocat accesiune imobiliară artificială, reglementată de art. 492 Cod civil, care stabilește o dublă prezumție legală: orice construcție, plantație sau lucrare, făcute pe un fond, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul fondului și cu cheltuiala sa.
Însă, acesta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului și, în aceste condiții, prezumția prevăzute de art. 492 Cod civil nu operează în prezenta cauză, motiv pentru care instanța va respinge și cererea accesorie având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor ca efect al accesiunii imobiliare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra terenului dobândit în condițiile prescripției achizitive de 30 de ani formulată de reclamantul C. P., domiciliat în C., ., .. 4, județul D. în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială ., ca neîntemeiată.
Respinge acțiunea în constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor ca efect al accesiunii imobiliare formulată de reclamantul C. P. în contradictoriu cu intimata Unitatea Administartiv Teritorială ., ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 05.02.2014.
Președinte Grefier
Red. R.S./tehn.S.M./4 ex./2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7609/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8525/2014.... → |
|---|
