Plângere contravenţională. Sentința nr. 31/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 31/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 23893/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 31 Octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. C.
Grefier D. Ișlicaru
Pe rol, soluționare cauzei civile privind pe petentul I. O., în contradictoriu cu intimata P. M. C. SECTIA 4 POLITIE, având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, personal, lipsă intimata, prezent martorul propus de petent, P. I.-C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, în baza art.131 alin.1 din Noul Cod.pr.civilă, verifică și stabilește dacă este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza de față.
Instanța, pune în discuție competenta de soluționare a cauzei, conform dispozițiilor art. 132 alin.1 din Noul Cod.pr.civilă, coroborat și cu art. 32 alin. 2 din OG 2/2001 și constată că este competentă material și teritorial să soluționeze cauza de față, respectiv plângerea contravențională, întrucât locul săvârșirii contravenției este în C., localitate care se află pe raza de competență a Judecătoriei C..
Instanța, conform dispozițiile art.34 ind.1, așa cum a fost modificat prin OG 2/2001 Rep. îi aduce la cunoștință petentului I. O. că are dreptul de a i se lua declarație în prezenta cauză, acesta învederează instanței că nu dorește să i se ia declarație, întrucât nu mai are nimic de declarat în afara celor expuse în plângerea contravențională.
Instanța în baza art.254 alin.1 Cod.pr.civilă acordă părților prezente cuvântul asupra cererii de probatoriu.
Petentul I. O. solicită în dovedirea plângerii proba cu înscrisurile depuse în procedura de regularizare și proba testimonială cu martorul P. I.-C., care este prezent în sala de judecată .
Având în vedere cererea de probatoriu solicitată de către petentul I. O., urmează a o încuviința ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, potrivit art. 255 coraborat cu art.258 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă .
Potrivit art. 318 coroborat cu art. 321 NCPC s-a procedat la identificarea și audierea martorului P. I.-C., după luarea jurământului, conform art. 319 NCPC declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei .
În temeiul art. 244 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă instanța a declarat încheiată cercetarea judecătorească încheiată și a acordat cuvântul în dezbateri
asupra fondului cauzei .
Nemaifiind cereri de formulat si întrucât apărătorul petentei a declarat că este de acord ca dezbaterea fondului cauzei să aibă loc la acest termen de judecată, în temeiul art.392 alin.1 din Noul Cod de procedură, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei .
Petentul I. O. a solicitat admiterea plângerii, anularea procesului verbal de constatare a contravenției și exonerarea de la plata amenzii aplicate. Nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art.394 alin. alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile asupra fondului cauzei și reține cauza spre soluționare .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 16.06.2014, petentul I. O. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/10.06.2014, în contradictoriu cu intimata P. M. C. SECTIA 4 POLITIE, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea de la plata amenzii aplicate.
În motivarea plângerii, petentul arată că la data de 10.06.2014 se afla în incinta Autogării de Nord din C., fiind taximetrist unde aștepta clienți, împreună cu mai mulți colegi și stăteau de vorbă, după care a fost chemat la barul din apropiere de către P. I. care a întocmit procese verbale atât lui, cât și colegului său, prin care a reținut o stare de fapt total nereală .
În drept, a invocat dispozițiile OG 2/2001 .
În dovedirea plângerii, în procedura de regularizare, sunt depuse la dosar: procesul verbal de contravenție . nr._/10.06.2014, emis de intimata P. M. C.- Sectia 4 Politie, chitanța nr._ din 30 .06.2014, privind taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, copia actului de identitate al petentului .
În susținerea acțiunii, în procedura de regularizare, petentul I. O. solicită proba testimonială cu martorul P. I. C. .
În procedura de regularizare, intimata IPJ D. depune la dosar: întâmpinare în două exemplare, la care nu se atașează înscrisuri, un exemplar fiind comunicat petentului .
În procedura de regularizare, intimata IPJ D. a formulat întâmpinare prin solicită respingerea plângerii contravenționale formulată de către petent, ca neântemeiată și pe cale de consecință menținerea actului sancționator, ca temeinic și
legal .
În aceiași procedură de regularizare, instanța a dispus comunicarea întâmpinării petentului I. O. pentru a depune răspuns la întâmpinare,
în conformitate cu art.201 alin 2 din Noul Cod de procedură civilă .
Întrucât petentul I. O. nu a depus răspuns la întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile menționate mai sus, instanța a fixat prin rezoluție primul termen de judecată, potrivit art.201 alin.3 din Noul Cod procedură civilă, dispunând citarea părților .
Instanța a luat declarație martorului P. I. C., care arată că în data de 10.06.2014 se afla în incinta autogării de nord C., împreună cu alți colegi și stăteau de vorbă, iar acesta nu i-a adresat injurii cum se menționează în procesul verbal de contravenție, find o persoană liniștită .
Analizând actele și lucrările prezentului dosar, raportat la dispozițiile din Noul Cod de procedură civilă, instanța retine următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/10.06.2014, emis de intimata P. M. C. SECTIA 4 POLITIE s-a dispus sancționarea petentului I. O. cu amenda de 200 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.2, pct.1 din Legea nr.61/1991, întrucât la data de 10.06.2014 a adresat injurii și expresii jignitoare numitului P. I. C. din C., în timp ce se afla în incinta autogării de Nord din C. .
Prin urmare, instanța constată că petentul I. O. se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 alin.1 din Legea nr.61/1991,
întrucât la data de 10.06.2014 a adresat injurii și expresii jignitoare numitului P.
I. C. din C., în timp ce se afla în incinta autogării de Nord din C. .
Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului .
Simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care se bucură procesul verbal atât timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile .
Curtea Europeană pentru apărarea drepturilor omului a constatat deja că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, Convenția nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag .
Mai mult decât atât, instanța apreciază că declarația martorului P. I. C. propus de către petent, este pur subiectivă, neputând fi coroborată la soluționarea cauzei, întrucât este chiar persoana căreia i s-au adresat injurii și care a fost reținută de către agentul constatator chiar în cuprinsul procesului verbal de
contravenție .
În sensul celor reținute mai sus, instanța urmează a respinge plângerea formulată de către petentul I. O., împotriva procesului verbal de
contravenție . nr._/10.06.2014, în contradictoriu cu intimata
P. M. C. SECTIA 4 POLITIE, ca neântemeiată, menținându-se procesul verbal de contravenție, ca temeinic și legal .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de către petentul I. O., domiciliat în C., .. 43, ., ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr.
_/10.06.2014, în contradictoriu cu intimata P. M. C. SECTIA 4 POLITIE, cu sediul în C., ., județul D., ca neântemeiată.
Cu apel, în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată, în ședință publică, azi 31.10.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. C. IȘLICARU D.
Redactat jud.CC/Tehnored.gref. /DI
4/Ex/27.11.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 10/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 977/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
---|