Plângere contravenţională. Sentința nr. 5386/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5386/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 43391/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 5386/2014
Ședința publică din data de 10 Aprilie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. M.
Grefier M. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent D. M. și pe intimat C. NAȚIONALA DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN, având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul personal, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța procedează la legitimarea petentului D. M., acesta prezentând CI . nr._.
Instanța, din oficiu, in temeiul art. 131 N.C.p.c, procedează la verificarea competentei materiale, generale si teritoriale a Judecătoriei C., cu soluționarea cauzei, totodată instanța constată că potrivit art. 94 NCPC, art. 10 ind. 1 OG 15/2002, este competenta material, general si teritorial să soluționeze cauza.
Petentul D. M., depune la dosarul cauzei cupon de pensie emis de Casa Județeana de Pensii D. pentru luna martie 2014.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat instanța acordă cuvântul părților pentru propunerea de probe:
Petentul D. M., solicită proba cu înscrisuri.
Constatând ca proba cu înscrisuri solicitată de părți pentru dovedirea motivelor invocate in plângere si întâmpinare, este admisibilă si poate sa ducă la soluționarea procesului, în temeiul art. 254, 255, 258 NCPC, instanța o încuviințează.
În temeiul art. 238 alin. 1 NCPC, având în vedere obiectul cauzei si probatoriul ce se impune a fi administrat, instanța estimează la 2 luni durata necesara pentru cercetarea procesului.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța in conformitate cu prevederile art. 392 NCPC, declară deschise dezbaterile si acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Petentul D. M., solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată.
În temeiul art. 394 NCPC, instanța declară închise dezbaterile și retine cauza pentru deliberare si pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 19.12.2013 sub nr._, petentul D. M. a chemat in judecată pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea parțială a procesului verbal de contravenție . 13 nr._/02.12.2013 in sensul înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment, ținându-se cont de prevederile art. 7 din OG 2/2001, având in vedere pericolul social suficient de redus.
In motivarea plângerii, petentul a arătat ca la data de 05.11.2012, ora 08,17 a circulat cu autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ de la domiciliul său din satul Badosi, . metri pe drumul național, după care a ieșit pe drumul ce duce in câmp la terenul agricol unde avea treaba, moment in care a fost surprins de camera video a CNADNR, fiind înregistrat in baza de date, ulterior întocmindu-se procesul verbal mai sus menționat, care a fost comunicat prin poșta în data de 11.12.2013.
In privința lipsei semnăturii agentului constatator, petentul a invocat prev. art. 17 din OG 2/2001, unde sunt precizate cazurile de nulitate absolută a procesului verbal, făcând precizarea ca simpla redactare a numelui acestuia, respectiv M. Hriscu, nu tine loc de semnătură, astfel că sunt încălcate prevederile acestui articol, fapt ce duce la nulitatea procesului verbal, nulitate care se constată si din oficiu.
Petentul a mai precizat ca deși se face vorbire că procesul verbal a fost generat si semnat electronic, conform prev. Legii 455/2001, în conținutul acestei legi, la art. 2, se face precizarea că mecanismul de creare a semnăturii electronice asupra documentului se aplica o funcție hash-code, obținându-se amprenta documentului. Printr-un algoritm se aplică cheia privată peste amprenta documentului, rezultând semnătura electronica.
In aceasta situație, nu este suficienta redactarea in contextul procesului verbal a numelui si prenumelui agentului constatator, ci si semnătura chiar in format electronic, aceasta însemnând semnătura olografa, sens in care prin aceasta agentul constatator își asuma responsabilitatea asupra celor consemnate si a masurilor luate.
In drept, plângerea a fost întemeiată pe disp. OG 2/2001.
Petentul a solicitat judecarea cauzei in lipsă.
Plângerea a fost legal timbrată.
In dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei procesul verbal de constatare a contravenției . 13 nr._/02.12.2013, dovada achitării taxei judiciare de timbru in cuantum de 20 lei, dovada de comunicare a procesului verbal, copie CI si certificat de înmatriculare al autovehiculului.
Intimata, legal citată, a depus întâmpinare prin care a arătat că la data de 05.11.2013, pe DN 55 KM 22+750 m, pe raza localității Bratovoiești, județul D., vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului M. D., a fost surprins ca a circulat pe drumurile publice fără a deține rovinieta valabila, sens in care, la data de 02.12.2013, a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției . 13 nr._.
Potrivit disp. art. 1 alin. 2 din OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor romani pentru autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România si structurat in funcție de perioada de parcurs si staționare, de încadrarea in clasa de emisii poluante(EURO), de masa totală maximă autorizată(MTMA) si de nr. de anexe, după caz.
Intimata a mai învederat ca procesului verbal de contravenție îndeplinește toate condițiile prev. de OG 15/2002, coroborat cu OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prev. art. 9 alin. 2 si 3 din OG 15/2002, în lipsa contravenientului si a martorilor, constatarea contravenției fond efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale S.I.E.G.M.C.R, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de MAI - Direcția Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor.
Din coroborarea prev. art. 7 din Legea nr. 455/2001 cu prev. art. 19 din OG 2/2001, reiese că procesul verbal de constare a contravenției este întocmit si semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mul, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat si semnat electronic de către agentul constatator Hriscu M., cu certificat calificat emis de CertSIGN SA.
Pentru aceste motive a solicitat respingerea plângerii a fiind nefondată și neîntemeiată și, in subsidiar, menținerea procesului verbale de constatare a contravenției . 13 nr._ ca fiind temeinic si legal.
In temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC, intimata a solicitat judecarea cauzei si in lipsă.
In drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. OG 2/2001, OG 15/2002, Legea 455/2001, Ordinul M.T.I nr. 769/2010.
Atașat întâmpinării, intimata a depus proba foto obținuta cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator, certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală.
La data de 06.03.2014, petentul D. M. a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Instanța a administrat in cauza proba cu înscrisuri.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 02.12.2013 de către intimatul CNADNR SA – CESTRIN București, petentul D. M. a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 8 alin. (1)-(2) din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă în cuantum de 250 lei, reținându-se că a circulat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ la data de 05.11.2013 ora 08:17, pe DN 55 km 22+750 m, Bratovoiești, fără a deține rovinietă valabilă.
Potrivit art. 34 alin. 1 din OG 2/2001R, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.
Cât privește legalitatea procesului-verbal, instanța reține că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificarile si completarile ulterioare, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevazute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsă atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată și din oficiu de către instanță.
Astfel, pe baza specificului contravenției reținute în sarcina petentului, instanța reține că, în raport de dispoz. OG nr. 15/2002R, constatarea contravențiilor prin mijloace tehnice certificate se realizează în sistem informatic, astfel că procesele-verbale întocmite în urma acestei operațiuni nu sunt încheiate în prezența contravenientului, nefiind, de altfel, necesară și aducerea la cunoștința petentului a celor constatate anterior întocmirii procesului-verbal.
Conform OG nr. 15/2002R, sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei este sistemul informatic ce permite achitarea tarifului de utilizare prin mijloace informatice, gestiunea datelor privind vehiculele cu drept de utilizare, monitorizarea și controlul achitării tarifului de utilizare, denumit în continuare SIEGMCR.
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 8 din OG nr. 15/2002R se fac de personalul împuternicit din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., de personalul împuternicit de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, în numele Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., de poliția rutieră, în situația când efectuează controlul existenței rovinietei valabile, de personalul poliției de frontieră care își desfășoară activitatea în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României, împreună cu personalul prevăzut la lit. a).
Începând cu data de 1 august 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
În considerarea și aplicarea dispoz. art. 9 alin. 3 din același act normativ indicat mai sus, în cazurile prevăzute la alin. 2 (constatarea contravențiilor cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini.
În aceste condiții, avand în vedere caracterul special al normei impuse de art. 9 alin. 3 din OG nr. 15/2002R, care derogă de la art. 16 alin. 7 al OG nr. 2/2001R, dreptul comun în materie, instanța constată că agentul constatator poate încheia procesul verbal contestat în lipsa contravenientului, în cazul în care constatarea abaterii contravenționale este realizată prin mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România.
Cât privește jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment de prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, Hotarârea din 7 septembrie 1999).
În același timp însă, persoana sancționată în baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001R), în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita de proporționalitate între scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, Hotărârea din 4 octombrie 2007 și N. G. împotriva României, Hotărârea din 3 aprilie 2012).
Analizând prezenta plângere prin prisma celor expuse anterior, instanța constată că petentului i-a fost acordată posibilitatea de a proba netemeinicia procesului-verbal contestat, dar singurele probe propuse au fost cele venite din partea intimatului.
În ceea ce privește forma procesului-verbal întocmit și lipsa semnăturii agentului constatator, instanța constată că în cauză dispoz. art. 17 din OG nr. 2/2001R sunt respectate pe deplin, în aplicarea dispoz. Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, care prevăd că înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar.
De asemenea, în aceeași lege este definită semnătura electronică, care reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare. Semnătura electronică extinsă reprezintă acea semnătură electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) este legată în mod unic de semnatar; b) asigură identificarea semnatarului; c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă.
Semnatarul, în înțelesul legii, reprezintă o persoană care deține un dispozitiv de creare a semnăturii electronice și care acționează fie în nume propriu, fie ca reprezentant al unui terț.
La dosarul cauzei există dovada că agentul constatator care a întocmit procesul-verbal contestat avea calitatea să întocmească înscrisuri care încorporează semnătura electronică în înțelesul Legii nr. 455/2001.
Concluzionând, asupra legalității procesului-verbal, instanța constată că actul atacat este legal întocmit și cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, atât absolute, cât și relative.
În ceea ce privește temeinicia, instanța reține că, deși actul de constatare și sancționare a contravenției se bucură de o prezumție de temeinicie, relativitatea acesteia permite răsturnarea sa prin administrarea unor probe concludente.
Astfel, dovezile administrate de petent în argumentarea temeiniciei plângerii pot releva o situație de fapt contrară celei reținute prin actul atacat.
Cum însă petentul nu a produs astfel de probe, prin care să reliefeze netemeinicia procesului-verbal contestat, instanța constată că actul atacat este temeinic sub aspectul mențiunilor cuprinse și a faptelor relatate.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța constată, cercetând actul atacat sub aspectul sancțiunii aplicate, prin prisma art. 5 si art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001R și a conduitei adoptate de petent care s-a prezentat în ședință publică și a recunoscut fapta, că nu se impune amendarea acestuia cu suma de 250 lei aplicată deoarece fapta contravențională reflectă un grad modic de pericol social iar sancțiunea amenzii nu este dozată corespunzător faptei constatate.
Astfel, art. 5 din OG nr. 2/2001R stabilește că sancțiunea trebuie să fie proportională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar art. 7 din același act normativ prevede că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de o gravitate redusă și constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului pentru fapta săvârșită.
Având în vedere textele legale precitate, instanța apreciază că avertismentul constituie o sancțiune îndestulătoare pentru atenționarea petentului de a respecta dispozițiile legale, având în vedere că a conștientizat consecințele conduitei sale, motiv pentru care, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001R va admite în parte plângerea și va dispune înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea avertisment.
Va atrage atenția petentului asupra respectării dispozițiilor OG nr. 15/2002R.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul D. M., cu domiciliul in comuna Bratovoiești, ., judetul D., in contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALA DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN, cu sediul in București, bld. I. M., nr. 401A, sector 6.
Modifică procesul-verbal de constatare a contravenției contestat . nr._/02.12.2013 în sensul că dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertisment.
Menține celelalte dispoziții ale actului sancționator.
Atrage atenția petentului asupra respectării dispozițiilor OG nr. 15/2002 modif.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria C. și se soluționează de Tribunalul D..
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. M. O.
Red./tehn.CM./MO.
4ex./12.05.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2231/2014.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 8301/2014.... → |
---|