Pretenţii. Sentința nr. 115/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 115/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 23403/215/2013

DOSAR NR._ Pretenții

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 115

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 14.01.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: S. M. B. - judecător

GREFIER: A. S.

Pe rol soluționarea acțiunii formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr. 3 Sărari Siloz, în contradictoriu cu pârâții C. M. și C. Ș., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic P. I., pentru reclamantă, lipsind pârâții.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, care învederează instanței că la data de 06.01.2014 pârâții au depus la dosar cerere de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărării.

Având cuvântul asupra cererii de amânare a cauzei formulate de către pârâți, consilier juridic P. I., pentru reclamantă, solicită respingerea acesteia, raportat și la faptul că pârâții au depus întâmpinare în cauză.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 222, alin. 1 Noul cod de procedură civilă, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de către pârâți în vederea pregătirii apărării, având în vedere că aceștia nu justifică în nici un fel această cerere, instanța putând acorda un singur termen de judecată în vederea pregătirii apărării, pentru motive temeinice, neimputabile părții.

Instanța pune în discuție competența instanței de judecată.Consilier juridic P. I., pentru reclamantă, apreciază că instanța este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.

În conformitate cu prevederile art. 94, pct. 1, lit. c) Noul Cod de Procedură Civilă, coroborate cu prevederile art. 107 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.

Instanța acordă cuvântul asupra probei cu înscrisuri solicitate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată și asupra probei cu înscrisuri solicitată de către pârâți prin întâmpinare.

Consilier juridic P. I., pentru reclamantă, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și arată că nu se opune probei cu înscrisuri solicitată de către pârâți.

Conform art. 255, alin. 1, coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți este admisibilă, putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care o încuviințează.

În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă instanța procedează la administrarea probei cu înscrisurile de la dosar.

În temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă instanța constată terminată cercetarea judecătorească.

La interpelarea instanței, consilier juridic P. I., pentru reclamantă, învederează că este de acord ca dezbaterea fondului să aibă loc la acest termen de judecată.

În temeiul art. 244, alin. 3 Noul Cod de Procedură Civilă instanța ia act de solicitarea apărătorului reclamantei și, în temeiul art. 389-393 Noul Cod de Procedură Civilă instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.

Consilier juridic P. I., pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.07.2013 sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 3 Sărari Siloz a chemat în judecată pe pârâții C. M. și C. Ș., solicitând instanței ca prin hotărârea pronunțată să oblige pârâții la plata sumei totale de 4.144,44 lei, din care suma de 3.211,63 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada august 2012 – mai 2013 și suma de 932,81 lei, reprezentând penalități de întârziere.

În motivarea în fapt a acțiunii reclamanta a arătat că pârâții, în calitate de proprietari, locuiesc în apartamentul situat în C., . 47, ., jud. D., imobil arondat Asociației de P. nr. 3 Sărari Siloz și nu și-a mai achitat obligațiile de întreținere din luna august a anului 2012, deși au fost somați.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1488 C.civ., art. 50 din Legea nr. 230/2007 și art. 12 – B, lit. c) din H.G. 1588/2007.

În susținerea acțiunii au fost depuse la dosar, în xerocopie, certificat de înregistrare fiscală, proces-verbal încheiat la data de 15.03.2012 cu ocazia adunării generale a asociației de proprietari, contract individual de muncă nr. 09/16.01.2013, extras de cont, modul de repartizare al penalităților impuse de furnizori, listele de plată afișate pentru perioada aferentă debitului, facturi fiscale emise de furnizorii de utilități, calculul penalităților de întârziere pentru perioada 01.01.2013 – 31.01.2013.

La data de 03.10.2013 pârâții au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat ca, în cazul admiterii cererii de chemare în judecată și a obligării la plata sumei reprezentând cheltuieli de întreținere, instanța să le acorde un termen de grație la împlinirea căruia să achite suma datorată, respectiv un termen de 4 luni, întrucât nu au venituri îndestulătoare care să le permită, pe lângă satisfacerea necesităților de zi cu zi, plata dintr-o dată a sumei totale reprezentând cheltuieli de întreținere.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că pârâții, deși membrii ai asociației reclamante, nu au mai achitat cotele de întreținere din august 2012, cuantumul acestora ridicându-se la suma de 3.211,63 lei pentru perioada august 2012 – mai 2013.

În drept, potrivit art. 46 din Legea 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari iar art. 50 din aceeași lege stabilește că asociația are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. Din actele depuse la dosar, reiese cuantumul sumei datorate cu titlu de cheltuieli de întreținere, respectiv suma de 3.211,63 lei.

Conform dispozițiilor art. 25 alin. 3 din HG nr. 1588/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari “dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor”, astfel instanța constată că în mod just reclamanta a calculat în sarcina pârâților penalități de întârziere având în vedere perioada mare de timp în care nu și-au respectat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere.

In ceea ce priveste solicitarea paratilor formulata in intampinare referitoare la acordarea unui termen de grație la împlinirea căruia să achite suma datorată, respectiv un termen de 4 luni, instanta retine ca art.397 N.C. P.Civ prevede posibilitatea acordarii unui termen pentru executarea hotararii numai daca debitorului nu i s-ar fi acordat de catre creditor un termen rezonabil de plata, ceea ce nu s-a intamplat in prezenta cauza, debitorii trebuind sa achite sumele restante incepand cu toamna anului 2012.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la starea de fapt reținută, instanța apreciază acțiunea întemeiată, urmând să o admită, cu consecința obligării pârâților la plata către reclamantă a sumei de 3211,63 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante, aferente perioadei august 2012 - mai 2013 și a sumei de 932,81 lei penalități de întârziere aferente aceleași perioade.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 3 Sărari Siloz, cu sediul în C., .. 223, .. 2, parter, jud. D., în contradictoriu cu pârâții C. M. și C. Ș., ambii cu domiciliul în C., . 47, ., jud. D..

Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 3211,63 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante, aferente perioadei august 2012 - mai 2013 și a sumei de 932,81 lei penalități de întârziere aferente aceleași perioade.

Ia act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi 14.01.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. S.M.B./Tehnored. A.S.

4 ex. /30.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 115/2014. Judecătoria CRAIOVA