Plângere contravenţională. Sentința nr. 5440/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 5440/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 30856/215/2012

Dosar nr._ perimare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5440

Ședința publică de la 11 Aprilie 2014

Completul constituit din:

Președinte D. R. C.

Grefier C. Ș.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul I. D. și pe intimatul C. P., având ca obiect înlocuire amendă-perimare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța reține cauza pentru constatarea perimării.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 21.11.2012, sub nr._, petentul I. D. a chemat în judecată pe intimatul C. P., solicitând înlocuirea amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității, conform disp. art. 9 alin. 3 din OG 2/2001.

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 08.02.2013 instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 155 ind.1 C.p.c., pentru neîndeplinirea de către petent a obligației de a indica adresa corectă a intimatului, în vederea citării procedurale.

Potrivit art. 248 C.Pr.Civ.”orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părților, mai mult de un an.”

În speță, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an, din culpa părții.

Culpa părții s-a apreciat prin prisma faptului că în tot acest timp nu a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.

Pentru aceste considerente, va admite sesizarea de perimare și va constata perimată cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de petentul I. D., cu sediul în C., .. 50, jud. D., în contradictoriu cu intimatul C. P., cu domiciliul în comuna Mateești, ..

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.04.2014.

Președinte Grefier

D. R. C. C. Ș.

Red.jud. CDR

Tehn. CȘ/2 ex/10.6.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5440/2014. Judecătoria CRAIOVA