Plângere contravenţională. Sentința nr. 7038/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7038/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 22924/215/2013

Dosar nr._ plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 7038

Ședința publică de la 16 Mai 2014

Completul constituit din:

Președinte: D. R. C.

Grefier: C. Ș.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . și pe intimatul I. D., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat V. C., pentru petentă, și martorul M. D., lipsind intimatul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța procedează la audierea martorului M. D., declarația acestuia, sub prestare de jurământ, fiind consemnată și atașată la dosar.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 392 Ncpc, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Avocat V. C., pentru petentă, solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție, întrucât prin probele administrate în cauză nu se confirmă cele reținute în procesul verbal, iar potrivit art. 29 alin.1 din Legea 53/2003, contractul individual de muncă se încheie după verificarea aptitudinilor profesionale și personale ale persoanei care solicită angajarea; fără cheltuieli de judecată.

După rămânerea dosarului în pronunțare, se prezintă consilier juridic T. A., pentru intimat, depune delegație și arată că își menține concluziile din întâmpinare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria C. în data de 02.07.2013 sub nr._, petenta . a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție nr._/18.06.2013 solicitând, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă D. solicitând anularea acestuia.

A motivat că a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10 000 lei pentru faptul că în data de 10.06.2013, la controlul efectuat de inspectorii I. D. la punctul de lucru din C., . a fost depistat numitul C. G. desfășurând activitate în cadrul șantierului.

În realitate nu este vinovată de săvârșirea faptei deoarece C. G. s-a prezentat la șantier în data de 10.06.2013 la orele 08.00 deoarece căuta un loc de muncă.

Potrivit diplomei de studii calificarea sa este dulgher și i s-a explicat că societatea caută în vederea angajării un tencuitor.

El a susținut că deși are și astfel de aptitudini și a mai lucrat ca tencuitor, lucru pe care a dorit să îl demonstreze.

În aceste condiții consideră că activitatea pe care o desfășura C. G. la ora controlului nu era muncă la negru ci era doar o testare în vederea evidențierii aptitudinilor necesare pentru a desfășura activitate ca tencuitor.

Aptitudinile profesionale și caracterul personal al numitului C. G. au fost satisfăcătoare, motiv pentru care a și fost angajat.

În drept a invocat art. 29 par. 1 din Legea 53/2003, potrivit căruia contractul individual de muncă se încheie după verificarea aptitudinilor profesionale și personale ale persoanei care solicită angajarea, activitate ce se desfășura în timpul controlului.

Intimatul I. D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

A arătat că depune la dosar materialul probator care a stat la baza emiterii procesului verbal, respectiv fișa de identificare . nr._ a persoanei C. G. completată în momentul controlului în care a menționat la rubrica"forma în baza căreia prestez activitatea" – "sunt în probă, fără contract de muncă."

Arată că la data de 10.06.2013, ora 10.45 agentul constatator a efectuat un control în vederea identificării și combaterii muncii fără forme legale de angajare în C., cartier Craiovița Nouă, . și a fost definitivat la sediul I. D. în data de 18.06.2013 în prezența petentei, care la rubrica "alte mențiuni" nu a arătat nici un aspect cu privire la cele susținute în plângerea contravențională, respectiv aspectele referitoare la persoana C. G..

La data definitivării controlului și întocmirii actului sancționator din 18.06.2013 s-a constatat că persoana C. G. depistată prestând activitate în folosul petentei fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă la momentul controlului, 10.06.2013, ora 10.45 astfel încât în mod corect s-a reținut în sarcina petentei săvârșirea faptei prev. de art. 260 lit. e și art. 16 alin. 1 și 2 din Legea 53/2003.

Arată că în fișa de identificare s-a completat de către C. G. că este în probă fără contract de muncă și presta activitate până în momentul controlului în funcția de muncitor necalificat.

Cu privire la susținerea că activitatea desfășurată reprezenta doar o testare în vederea evidențierii aptitudinilor necesare solicită a se observa dis part. 31 alin. 1 și 2 din Legea 53/2003 potrivit cărora pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului, se poate stabili o perioadă de probă iar desfășurarea activității în perioada de probă se face tot în baza unui contract individual de muncă încheiat în formă scrisă, astfel cum prevede art. 32 alin 3 din același act normativ.

Susținerea petentei potrivit căreia această persoană nu presta activitate ci se afla în locația respectivă doar pentru a discuta eventualitatea unei angajări nu este întemeiată întrucât la ora 10.45, când s-a efectuat controlul, această persoană a fost găsită efectiv prestând activitate în folosul petentei în locația respectivă și nu a menționat aceste aspecte. Petenta avea posibilitatea de a consemna la rubrica "alte mențiuni" în momentul definitivării controlului aceste aspecte și să detalieze obiecțiunile, dar nu a prezentat aceste aspecte.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și doi martori propuși de petentă.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

La data de18.06.2013 a fost întocmit procesul verbal de contravenție . nr._ prin care petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10 000 lei întrucât în data de 10.06.2013, ora 10.45, cu ocazia verificărilor efectuate în C., cartier Craiovița Nouă, . depistat dl. C. G. care conform fișei de identificare completate pe propria răspundere desfășura activitate la punctul de lucru al I. C. SRL fără a avea întocmite forme legale de angajare, respectiv contract individual de muncă.

Astfel au fost încălcate prevederile art. 16 alin. 1 din Legea 53/2003 coroborate cu art. 260 alin. 1 lit. e din Legea 53/2003 rep.

Analizând procesul verbal din punct de vedere al legalității, instanța reține că acesta nu este afectat de vreunul din motivele de nulitate prev. de art. 17 din OG 2/2001 iar petenta nu invocă motive de nulitate relativă.

În ceea ce privește temeinicia, petenta a susținut că persoana găsită la muncă se afla în probe în vederea verificării aptitudinilor de tencuitor întrucât avea calificare de dulgher.

Persoana respectivă a fost ascultată în calitate de martor, relatând că în data de 10.06.2013, în jurul orei 10, a mers la punctul de lucru al petentei din Craiovița unde a discutat cu inginerul pentru angajare. Arată că la ora 10 a început să dea probe de lucru iar la ora 10.45 a venit controlul, la momentul respectiv neavând semnat contract individual de muncă.

Al doilea martor a relatat că lucrează ca dulgher la societatea petentă ca șef de echipă, fiind cel care a susținut ca persoana în cauză să vină la șantier pentru angajare întrucât avea nevoie de zidar tencuitor. (fila 47)

Înainte de a veni controlul de la I. nu mai lucrase nicio zi, iar la momentul verificării C. G. era în probe de lucru până la ora 12, urmând a i se întocmi contract individual de muncă dacă era considerat corespunzător. (fila 50)

În fișa de identificare completată de C. G. se menționează că este în probă din data de 10.06.2013 (data controlului) în calitate de muncitor necalificat și nu cunoaște norma de lucru și ce drepturi salariale primește. (fila 35)

Potrivit art. 31 alin 1 din Legea 53/2003, pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcțiile de execuție și de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcțiile de conducere iar art. 31 alin. 3 din același act normativ prevede că pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la inițiativa oricăreia dintre părți, fără a fi necesară motivarea acesteia

Așadar, pentru verificarea aptitudinilor profesionale legea prevede încheierea unui contract individual de muncă, astfel că apărarea petentei potrivit căreia persoana găsită se afla în probe și nu avea obligația încheierii unui contract nu este întemeiată, art. 29 alin. 1 invocat fiind coroborat cu art. 31 din Legea 53/2003.

Având în vedere că din actele dosarului nu rezultă o altă situație de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție, plângerea va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petenta ., cu sediul în Suceava, .. 19, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/18.06.2013, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă D., cu sediul în C., .. 51, jud. D., ca neîntemeiată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică azi, 16.05.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

D. R. C. C. Ș.

Red./tehn.CDR

4 ex/20.08.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7038/2014. Judecătoria CRAIOVA