Plângere contravenţională. Sentința nr. 9570/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9570/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 02-07-2014 în dosarul nr. 28783/215/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9570
Ședința publică de la 2 iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. N.
Grefier D. S.
Pe rol judecarea cauzei civil privind pe petenta . și pe intimat I.P.J.D., având ca obiect plângere contravenționala CP NR_.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință ,după care;
- prin serviciul registeratură s-a depus adresa nr._ din 26.06.2014 emisă de I. D..
În temeiul art. 223 alin. 3 Noul Cod de Procedură Civilă, se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească, iar în temeiul art. 389 și urm. Noul Cod de Procedură Civilă, considerând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată la data de 26.08.2013 petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. D. anularea procesului verbal . nr._ din data de 06.08.2013, iar în subsidiar, înlcouirea amenzii cu avertisment.
În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat cele reținute în procesul verbal nu sunt reale, deoarece petenta și-a desfășurat activitatea de înlocuire și sistematizare a rețelei de distribuție gaze naturale, în baza contractului nr. 8905/_ din 06.09.2012 încheiat cu . România SRL. A precizat ca a avut toate avizele și autorizațiile necesare și a semnalizat corespunzător lucrarea.
În drept a invocat prevederile OG nr. 2/2001.
În scop probatoriu a depus înscrisuri.
Intimatul I. D. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, cu motivarea că procesul verbal este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de OG nr. 2/2001 și face dovada situației de fapt reținută. Se mai arată că abaterea a fost constatată în mod direct de agentul de poliție.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimata a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
Au fost administrate proba cu înscrisuri și testimonială.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției CP nr._ din data de 06.08.2013, întocmit de agentul constatator din cadrul I. D., petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1.680 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 105 pct. 7 din O.U.G. nr.195/2002 republicată și respectiv cu avertisment pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 105 pct. 3 din O.U.G. nr.195/2002.
În sarcina acesteia s-a reținut că la data de 01.08.2013, ora 16,00, ,,a efectuat lucrări pe partea carosabilă a străzii Câmpia Islaz din C., fără a asigura întreținerea corespunzătoare a acesteia în vederea bunei desfășurări a circulației autovehiculelor. Totodată, lucrările efectuate nu au fost semnalizate în mod corespunzător, conform standardelor în vigoare, condiții menționate în avizul nr._ din 02.07.2013 acordat de Biroul rutier.”
I. Analizând legalitatea procesului verbal, în temeiul art. 34 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că acesta îndeplinește condițiile de legalitate impuse de dispozițiile art.17 din același act normativ, sub sancțiunea nulității absolute.
II. Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat, instanța reține că, în general, procesul verbal întocmit de un agent al statului, competent potrivit legii și aflat în exercițiul funcțiunii, are valoare probatorie prin el însuși, sub aspectul constatării directe a stării de fapt.
Prezumția de legalitate și de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal este recunoscută în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, alături de prezumția de nevinovăție, prezumțiile nefiind în principiu contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului, dar acestea nu trebuie să depășească limitele rezonabile, ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării (Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku contra Franței, paragraful 28).
Prin urmare, nici una dintre aceste prezumții nu are caracter absolut.
Astfel, se va analiza temeinicia procesului verbal contestat în prezenta cauză, pornind de la prezumția ca el reflectă adevărul.
În privința probațiunii, petenta a făcut dovada contrară celor consemnate în procesul-verbal.
Astfel, din înscrisurile depuse rezultă că lucrările de înlocuire și sistematizare a rețelei de distribuție gaze naturale pe . luna iulie 2013, au fost efectuate de petentă, în baza contractului nr. 8905/_ din 06.09.2012 încheiat cu beneficiarul lucrării, . România SRL, în baza autorizației de construire nr. 478 din data de 17.05.2013 și a autorizației de spargere a străzii nr. 89 din 18.06.2013, eliberate de Primăria mun. C..
Instanța mai reține că lucrările au fost monitorizate de operatorul sistemului de distribuție Distrigaz Sud Rețele SRL, conform proceselor verbale încheiate pe parcursul desfășurării lucrărilor, depuse de . România la filele 80-86.
Deși aceste verificări vizau calitatea lucrărilor și alte elemente tehnice, din precizările beneficiarului, în adresa nr. 9968 din 05.05.2014 (fila 79) rezultă că, dacă ar fi existat abateri în ceea ce privește obligația de semnalizare rutieră a lucrării, dirigintele de șantier din cadrul Distrigaz Sud Rețele SRL ar fi oprit lucrarea și ar fi întocmit un raport de abatere, or, în acest caz nu au existat rapoarte de abatere.
Conform clauzelor contractului de priectare și execuție lucrări nr. 9155-_ din 02.11.2012 și actelor adiționale, executantul lucrării (petenta) răspunde în fața achizitorului (. România SRL) pentru respectarea proiectului de înlocuire a rețelei de gaze naturale și pentru măsuri adiacente, precum siguranța operațiunilor pe șantier, respectarea prevederilor legale în ceea ce privește semnalizarea corespunzătoare a lucrărilor, protejarea mediului (art. 11.16, art.11.19, art.11.20, Anexa 3 la contact - fila 64), sancțiunile prevăzute de contract în cazul nerespectării obligațiilor contractuale fiind, după caz, rezilierea contractului, aplicarea de penalități sau despăgubiri.
Pe de altă parte, agentul constatator nu a indicat în concret lipsurile identificate în luarea măsurilor de asigurare a întreținerii străzii în vederea bunei desfășurări a circulației autovehiculelor. Totodată, nu a identificat locul unde lucrările efectuate nu au fost semnalizate în mod corespunzător și ce fel de semnalizare nu a fost efectuată, dat fiind că există mai multe elemente de semnalizare - semnalizare a șanțului, a autivehicululelor și utilajelor, semnalizare pe timp de zi și de noapte, astfel cum rezultă din Avizul nr._ din 02.07.2013 emis de Biroul Rutier al I. D. (fila 99) și din declarația martorei audiate.
Declarația martorei C. Ermina (fila 75) confirmă cele reținute mai sus și susținerile petentei, în sensul că s-au instalat la locul lucrărilor indicatoare de presemnalizare și de semnalizare, pe sectorul de drum unde se efectuau lucrările de săpat, înlocuit conducte și refacere a străzii.
Din declarația martorei și răspunsul achizitorului lucrării, se mai reține că nu au existat incidente sau abateri privind cele arătate în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Față de cele constatate mai sus, petenta a răsturnat prezumția de veridicitate de care se bucura procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Martorul asistent nu a putut fi audiat de instanță, deși citat cu mandat de aducere, acesta fiind plecat din țară, astfel cum rezultă din procesul verbal întocmit de Poliția locală a mun. C..
Pentru motivele de fapt și de drept menționate, instanța constată că plângerea este întemeiată, urmând să fie admisă, iar procesul verbal de contravenție, anulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul în ., Ploiești, ., jud. Prahova, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D., cu sediul în C., ., jud. D., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 06.08.2013, pe care îl anulează.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.07.2014.
P. GREFIER
L. N. D. S.
Red.L.N.
Tehnored.D.S.
4 ex./2014
← Pretenţii. Sentința nr. 7996/2014. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 219/2014.... → |
---|