Plângere contravenţională. Sentința nr. 9255/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9255/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 8585/215/2013
Dosar nr._ - Plângre contravențională-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9255
Ședința publică de la data de 26 iunie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: M. V.
Grefier: D. C. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent . în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., având ca obiect plângere contravenționala G NR_.
]La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns martorul S. M., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul disp. art. 311-323 NCPC s-a luat declarație martorului S. N., sub prestare de jurământ religios, depoziția acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.
Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească, iar în temeiul art. 389 și urm Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberînd asupra cauzei civile de față constată că prin plîngerea contravențională formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.03.2013,petenta . C.,prin reprezentant legal,în condtradictoriu cu intimata ANAF-Garda Financiara D.,prin Comisariatul General, a solicitat ca prin hotărîrea ce se va pronunța să se anuleze procesul verbal de contravenție . nr._ din 02.03.2013 si sa fie exonerata de plata amenzii contraventionale aplicata in cuantum de 8000 lei,arătînd în motivarea plîngerii că situatia de fapt retinuta de organele fiscale de la Garda Financiara D. pe baza actelor de control cu privire la punctul de lucru controlat este eronata inlaturind aflarea adevarului iar pe de alta parte sanctiunea aplicata este prea severa,netemeinic dozata in raport de fapta care prezinta un grad redus de pericol social concret prin imprejurarile in care ar fi fost comisa si eventualul prejudiciu derizoriu ce s-ar fi putut comite avind in vedere ca pentru majoritatea prodeselor vindute au fost emise bonuri fiscale care au fost inregistrate in contabilitatea societatii si numai pentru suma de 458 lei nu s-au emis bonuri fiscale intrucit aceasta reprezenta un avans platit de un client pentru produse ccare nu s-au vindut efectiv inainte de ora controlului fiscal ci urmau sa se vinda daca acestea puteau fi aprovizionate de societate conform comenzii clientului,in drept fiind invocate dispozitiile OG nr.2/2001 iar in dovedire s-a solicitat incuviintarea administrarii probei cu inscrisuri si martori .
În cauză a formulat întîmpinare intimata ANAF-Garda Financiara-Sectia Judeteana D., prin Comisariatul General,solicitînd respingerea plîngerii contravenționale ca neîntemeiată aratind ca procesul verbal de contraventie este legal intocmit de agentul constatator care in urma controlului efectuat la punctul de lucru al societatii petente din .,jud.D.,a depistat ca aceasta desfasoara activitatea de comercializare cu amanuntul catre populatie de produse alimentare si nealimentare fara a utiliza aparat electronic de marcat fiscal ,fiind astfel comisa fapta contraventionala prevazuta de art.10 alin 1 lit.b raportat la art.1 si 6 din OUG nr.28/1999,republicata.
La solicitarea părților s-au încuviințat și administrat proba cu înscrisuri constînd în procesul verbal contestat, în original,nota explicativa din 02.03.2013,raport informativ nr._ din 02.03.2013,monetar,fara data si nr,,chitanta serianr._ din 02.03.2013,registru de casa din data de 01.03.2013,dispozitie de incasare nr.D 110/01.03.2013,act de identitate pentru martorul-vinzator S. M. precum si proba testimoniala cu declaratia acestui martor data sub prestare de juramint ,nemijlocit in fata instantei de judecata.
In temeiul dispozitiilor art.34 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor instanta legal investita cu solutionara plingerii analizeaza legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie si dispune cu privire la sanctiunile si masurile luate de agentul constatator.
Analizînd conținutul înscrisurilor,actelor și lucrărilor arătate mai sus,aflate la dosrul cauzei,se reține,ca situație de fapt,că prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 02.03.2013,a fost sancționată petenta . cu amendă contravențională în sumă de 8.000 lei si suspendarea activitatii societatii pentru punctul de lucru al acesteia din .,reținîndu-se de organele fiscale din cadrul ANAF-Garda Financiara D. că în urma controlului efectuat de acestea în ziua de 02.03.2013,orele 16,30, la punctul de lucru al societatii din Podari .,jud.D., s-a constatat ca aceasta prin angajatul –vinzator S. M.,in desfasurarea obiectului de activitate de comercializare cu amanuntul de produse alimentare si nealimentare nu a emis bonuri fiscale pentru produse comercializate in suma de 458 lei,suma regasita numerar in plus in casieria magazinului conform raportului informativ,fapta constituind contraventia prevazuta de dispozitiile art.11 alin.1, lit.b rap.la art.1 si 6 din OUG nr.28/1999.
Analizind sub aspectul legalitatii,instanta constata ca procesul verbal de contraventie contestat este partial corect intocmit avind in continutul sau mentiunile obligatorii prevazute de textul art.16 din OG nr.2/2001 insa starea de fapt retinuta de agentul fiscal este eronata nesustinuta de ansamblul probelor administrate in cauza. Astfel, petenta a desfasurat in mod legal activitatea de comercializare conform obiectului de activitate autorizat prin achizitionarea si punerea in functiune a aparatului electronic de marcat fiscal si a emis bonuri fiscale pentru produsele comercializate efectiv catre populatie in ziua de 02.03.2013 ,suma de 458 lei gasita in numerar in casieria magazinului in ziua controlului fiscal reprezentind un avans-credit- platit de un client in ziua anterioara controlului fiscal ,conform dispozitiei de incasare nr.D.110/01.03.2013 si a registrului de casa din ziua de 01.03.2013 pentru o comanda de produse alimentare si bauturi alcoolice in cantitate mai mare pe care magazinul societatii nu o avea aprovizionata in acea zi urmind sa o aprovizioneze si sa o livreze clientului in zilele ulterioare comezii asfel ca fapta retinuta nu constituie contraventie,fiind comisa fara vinovatie in forma intentiei de a denatura situatia financiar-contabila si fiscala a societatii iar sanctiunea cu amenda in cuantum de 8.000 lei,in contextul socio-economic actual dominat de criza economica vadit cunoscuta la nivel national si european, ca prea aspra si netemeinic dozata in raport si de imprejurarile de fapt in care a fost comisa fapta care este in mod vadit lipsita de un pericol social concret iar societatea angajatoare este la prima abatere de acest gen nefiind cunoscuta cu antecedente contraventionale.
Față de împrejurările de fapt arătate mai sus instanta urmeaza sa admita plingerea astfel cum a fost formulate ca fiind intemeiata si va dispune anularea procesului-verbal de contraventie contestat cu consecinta exonerarii petentei de plata amenzii aplicate si inlaturarea masurii complementare a suspendarii activitatii societatii ca fiind nejustificata si in dezechilibru economic avind in vedere ca acesta este singurul punct de lucru al societatii iar suspendarea acestuia ar duce practice la imposibilitatea realizarii obiectului de activitate al societatii,masura ce apare ca o intruziune a autoritatilor statului in exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate al societatii fiind astfel o masura vadit disproportionata . in raport cu fapta comisa si prejudicial mic ce s-ar fi putut produce bugetului statului prin nefiscalizarea veniturilor astfel obtinute.
În drept,au fost observate disp.atr.1,art.16 și art.34 din OG.nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor care au dat posibilitatea instantei legal investita cu solutionarea plingerii sa analizeze legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie contestat si sa dispuna cu privire la sanctiunile sau masurile luate de agentul constatator.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională privind pe petent ., cu sediul în C., .. 39, județul D. în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., .. 2, județul D..
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 02.03.2013 emis de intimata A.N.A.F - Garda Financiară - Secția Județeană D. și,
Exonerează petenta de plata amenzii aplicată în cuantum de 8.000 lei ( opt mii) . Înlătură măsurile complementare luate privind confiscarea sumei de 458 lei și suspendarea activității petentei . C. .
Obligă intimata către petentă să restituie suma de bani confiscată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.06.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. jud. MV/Tehnored. gref.CDP.
4 ex./14.07.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4051/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 6417/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
---|