Pretenţii. Sentința nr. 9637/2014. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9637/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-07-2014 în dosarul nr. 2023/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 9637/2014
Ședința publică din data de 03 Iulie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. M.
Grefier M. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul-pârât O. D. și pe pârâții-reclamanți Ș. R. M. și Ș. S. L., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile și susținerile părților sunt consemnate în încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 19.06.2014, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea succesiv pentru termenul din 26.06.2014 și pentru termenul de azi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 24.01.2013 sub nr._, reclamantul O. D. a chemat in judecată pe pârâții Ș. R. M. și Ș. S. L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea acestora la plata despăgubirilor în valoare de 18.000 lei, reprezentând contravaloarea folosinței terenului proprietatea reclamantului, pentru anii 2011-2013 (ultimii 3 ani), precum si a sumei de 500 lei lunar pentru folosința in continuarea a aceluiași teren, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat ca este proprietarul imobilului situat in C., ., județul D. – Lotul nr. 3 –Corpul 1/Parclea1/1/3Cc, compus din teren intravilan in suprafața de 196 mp si locuința C1/1(/subsol si parter).
Reclamantul a mai arătat că pârâții dețin in proprietate apartamentul situat deasupra locuinței sale (este o casa naționalizată), fără a avea drept de acces, cu precizarea de a se observa contractul de vânzare-cumpărare anexat cererii.
Reclamantul a mai susținut că a încercat să se înțeleagă cu pârâții privind accesul acestora in curtea casei, si pana la locuința pe care o au închiriată, dar fără rezultat.
De asemenea, reclamantul a mai precizat ca pârâții îl lipsesc de folosința bunului său în mod abuziv întrucât nu au înțeles să reglementeze in mod legal această situație.
In drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 619 cod civil si art. 109 si urm. din C.pr.civ.
Acțiunea a fost legal timbrată.
In dovedirea acțiunii, reclamantul a depus împuternicire avocațială.
La termenul din 28.02.2013 apărătorul ales al reclamantului a depus la dosarul cauzei precizare cu privire la perioada pentru care se solicita contravaloarea lipsei de folosința a terenului in suprafața de 30 mp si înscrisuri anexă (contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2559/25.09.2006, încheiere nr. 1369/06.04.2009).
Prin încheierea din 28.02.2013, instanța a pus in vedere reclamantului să depună la dosarul cauzei dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 1191 lei pentru capătul de cerere privind despăgubirile si timbru judiciar de 5 lei, suma de 51 lei pentru capătul II de cerere si timbru judiciar de 0, 30 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată potrivit disp. Legii 146/1997, și să depună certificat de sarcini și certificat fiscal privind imobilul in litigiu, să individualizeze obiectul cererii, respectiv suprafața de teren din cerere si să precizeze daca se afla amplasate construcții pe teren.
La data de 29.03.2013, pârâții Ș. R. M. si Ș. L. au depus întâmpinare și cerere reconvențională prin care și-au formulat apărarea cât si propriile pretenții față de acțiunea promovată de reclamant așa cum a fost aceasta precizată la termenul din 28.02.2013.
In motivarea întâmpinării, pârâții au arătat ca potrivit art. 619 NCCiv. indicat de însuși reclamant in susținerea cererii, "întinderea si modul de exercitare a dreptului de trecere sunt determinate prin înțelegerea părților, prin hotărâre judecătoreasca sau printr-o folosința continuă pe timp de 10 ani".
Pârâții au mai arătat că aceștia sunt cei care se găsesc in situația de a solicita stabilirea dreptului de trecere prin hotărâre judecătorească, ceea ce pretind pe calea cererii reconvenționale.
Potrivit art. 620 alin. 1 din NCCiv. "termenul de prescripție pentru dreptul la acțiunea in despăgubire pe care o are proprietarul fondului aservit împotriva proprietarului fondului dominant începe să curgă din momentul stabilirii dreptului de trecere".
Aceasta înseamnă ca reclamantul nu poate cerere despăgubiri pe ultimii 3 ani, ci doar din momentul stabilirii dreptului de trecere prin hotărâre judecătorească.
Pentru acest argument peremptoriu, pârâții au solicitat respingerea primului capăt de cerere din acțiune astfel cum a fost precizat la data de 28.02.2013, ca nefondat.
In ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere din acțiune așa cum a fost precizat la data de 28.02.2013, pârâții au învederat ca sunt de acord cu admiterea acestui capăt de cerere in sensul de a-i plăti reclamantului o despăgubire din momentul stabilirii dreptului de trecere prin hotărâre judecătorească conform prevederilor legale mai sus enunțate.
Pârâții au mai învederat ca nu sunt de acord cu suma pe care o solicită reclamantul cu titlu de despăgubire pentru că nu est rezonabila, reclamantul solicitând o despăgubire pentru 30 mp., dar acesta stăpânește cu 35,67 mp. mai mult decât a cumpărat, iar reclamantul folosește și acesta terenul.
Pe cale reconvențională, pârâții au solicitat instanței ca in raport de disp. art. 617, 619 din NCCiv. să le stabilească un drept de trecere pe terenul reclamantului, prin hotărâre judecătorească, in modalitatea in care va fi propusă de un expert specialitatea topografie.
Pârâții au evaluat terenul de 20 mp. pentru stabilirea unui drept de trecere la suma de 300 lei.
In drept, întâmpinarea si cererea reconvențională, au fost întemeiate pe disp. art. 115 si urm. Cod Procedura Civila, art. 119 C.pr.civ, art. 617 din NCCiv., art. 619 NCCiv., art. 620 alin. 1 din NCCiv. .
Atașat întâmpinării, pârâții au depus chitanța nr._/29.03.2013, antecontract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 581/09.03.2007, si alte înscrisuri.
La data de 19.03.2013, reclamantul a depus la dosarul cauzei precizare si înscrisuri anexă (certificat de atestare fiscală nr._/06.03.2013, emis de Primăria Mun. C., schiță, chitanța nr._/11.03.2013, chitanța nr._/07.03.2013), prin care a învederat ca terenul pentru care solicită c/val. lipsei de folosință a acestuia se află in Mun. C., ., este teren intravilan, zona A.
Prin încheierea din 04.04.2013, instanța, a pus in vedere pârâților sa individualizeze obiectul cererii contravenționale in sensul de individualiza in mod clar dreptul de trecere pentru terenul pentru care se solicită, precizarea in acest sens fiind depusă la data de 29.04.2013, la care s-au atașat si obiective in scris pentru expertiza specialitatea topografie.
La termenul din 09.05.2013, apărătorul ales al reclamantului a depus la dosarul cauzei obiective pentru expertiza specialitatea topografie si de evaluare construcții civile.
Prin încheierea din 16.05.2013, instanța, având in vedere disp. art. 167 alin. 1 C.pr.civ., a încuviințat reclamantului proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâților, proba cu expertiza specialitatea topografie si pârâților, în contraprobă, proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantului, proba cu expertiza specialitatea topografie și proba testimonială cu un martor, fiind propus ulterior spre audiere numitul N. C..
Tot prin încheierea din 16.05.2013, instanța a numit in conformitate cu disp. art. 202 C.prciv din listele generate de programul ecris, expert specialitatea topografie P. I. A., pentru a întocmi raportul de expertiza cu obiectivele propuse de părți si aflate la filele 42 si 44-45 din dosar, încuviințând si cererea pârâților – reclamanți in sensul ca la efectuarea expertizei sa participe si expertul asistent M. A. D..
La termenul de judecată din 20.06.2013, instanța a procedat la administrarea probei cu interogatoriu luat reclamantului - pârât O. D. si pârâtului - reclamant Ș. R. M., conform interogatoriilor atașate la dosarul cauzei, iar in temeiul art. 129 alin. 4 C.pr.civ a dispus repetarea adresei către expertul P. I. A., pentru a întocmi raportul de expertiză specialitatea topografie.
La data de 10.10.2013, expertul P. I. A. a depus la dosarul cauzei raportul de expertiza specialitatea topografie.
La termenul din 10.10.2013, instanța, a prorogat administrarea probei testimoniale după observarea concluziilor domnului expert P. I. A..
La data de 01.11.2013, reclamantul a formulat obiecțiuni cu privire la conținutul raportului de expertiza întocmit de expert P. I. A..
La data de 08.11.2013, expertul asistent M. A. D. a depus la dosarul cauzei coraport de expertiză tehnică față de raportul expertului P. I. A..
La data de 11.11.2013, pârâții – reclamanți au formulat obiecțiuni la raportul de expertiza întocmit de expertul P. I. A..
La data de 11.12.2013 a fost depus la dosarul cauzei completare la coraportul de expertiza tehnică întocmit de expert asistent M. A.-D..
La data de 11.12.2013, pârâții au depus la dosarul cauzei o completare la cererea reconvențională si înscrisuri anexă, prin care au solicitat să se dea o hotărâre judecătoreasca care sa tina loc de titlu de proprietate pentru cota parte de 51% indiviză din terenurile aferente construcție de 161,67 mp situate in mun. C., .(fosta nr. 160), așa cum se menționează in art. 21 si 22 din Legea 112/1995. De asemenea, s-a mai solicitat instanței să constate nulitatea absoluta parțiala a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2259/25.09.2000 încheiat la BNP G. I. in sensul că terenul aferent construcției nu aparține in exclusivitate cumpărătorilor O. D. si O. M., ele aparținând in cota-parte din proprietatea indiviza a tuturor proprietarilor de apartamente; să se dispună rectificarea C.F nr._ a Mun. C. ce s-a întocmit in baza documentației cadastrale nr. 16.813/1/3, precum si să se constate ca pârâții au un drept de trecere pe casa scării(holul nr. 4), procesul desfășurându-se in contradictoriu cu O. D. si O. M., M. C. D. si M. Louise D., Ș. C. si Ș. G., Consiliul Județean D., Municipiul C. prin Primar, Comisia Județeana de Fond Funciar D.,
In motivarea completării la cerere reconvențională, pârâții au arătat ca prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 431/02.03.2009 la BNP N. si G., au devenit proprietarii exclusivi ai apartamentului de la etaj pentru imobilul construcție situat in Mun. C., ., județul D.. De asemenea, au dobândit dreptul de proprietate asupra cotei indivize nedeterminate din părțile comune așa cum se scrie in actele primare ale reclamanților O., acte ce sunt depuse la dosar.
Pârâții au mai menționat că din aceste acte rezultă că pentru proprietarii etajului se acordă dreptul de trecere prin holul nr. 4 numit si casa scării, deși reclamanții O. evită să le recunoască in mod direct unele drepturi ale acestora. Mai mult decât atât, reclamanții O., dar si restul pârâților anterior menționați, nu vor să respecte prevederile Legii 112/1995 .
In concluzie, pârâții au învederat ca aceștia au un drept legal asupra cotei indivize din teren, dar pentru care numiții O. le solicită sa plătească lipsa de folosința si acest lucru s-a datorat încălcării legii de cei vizați.
La termenul din 12.12.2013, av. G. V. pentru pârâți a depus si acesta la rândul său obiecțiuni la raportul de expertiza specialitatea topografie, care au fost redepuse și la data de 16.01.2014.
La data de 16.01.2014, reclamantul a depus la dosarul cauzei răspuns la cererea de completare a cererii reconvenționale, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată, având in vedere disp. art. 132 C.pr.civ precum si art. 204, 208 NCPC, invocând excepția tardivității.
Prin încheierea din 16.01.2014, instanța a respins ca tardiv formulată cererea de modificare a cererii reconvenționale, in raport de poziția procesuală a părților, in condițiile in care raportat la disp. art. 132-134 C.pr.civ, modificarea cererii se face pana la prima zi de înfățișare, moment procesual depășit cu mult in speță, iar, după prima zi de înfățișare, modificarea se poate face numai cu acordul celeilalte părți, însă in cauza acordul părții adverse lipsește.
Tot prin încheierea din 16.01.2014, instanța a admis in parte obiecțiunile formulate de părți la raportul de expertiza întocmit de expert P. I. A. si a dispus efectuarea unei adrese către acesta pentru clarificarea situației privind terasa, să precizeze cine a construit-o si cine o utilizează, si de asemenea ce criterii a avut in vedere la stabilirea contravalorii de 9 lei/mp, precum și contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada solicitată de reclamantul-pârât O. D., iar in privința celorlalte obiecțiuni ce țin de suprafața aparținând domeniului public, instanța le-a respins deoarece exced competentei si obiectivelor stabilite in sarcina expertului specialitatea topografie si cadrului procesual, terenul din domeniul public al statului nefăcând obiectul cererilor deduse judecății.
De asemenea, instanța în temeiul art. 129 alin. 5 C.pr.civ, a dispus și efectuarea unei adrese către BNP N. M., pentru a înainta contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 392/2004 de BNP E. D. si înscrisurile in temeiul cărora a fost autentificat, relațiile solicitate fiind înaintate la data de 30.01.2014.
Prin încheierea din 20.02.2014, instanța a respins ca neîntemeiate obiecțiunile formulate de pârâții-reclamanți, prin av. G., la raportul de expertiza întocmit de expert P. I. A..
La data de 19.03.2014, pârâții-reclamanți au formulat precizare a cererii reconvenționale prin care au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea reclamantului O. D. să le respecte dreptul de folosința asupra părților comune din imobilul proprietatea acestora, precum si asupra suprafeței de teren identificata prin raportul de expertiza, ca suprafață absolut necesară accesului la calea publică. De asemenea, pârâții au solicitat si obligarea reclamantului la plata sumei de 500 lei începând cu luna noiembrie a anului 2013, dată de la care acesta le-a interzis accesul la apartamentul proprietatea lor, până la încetarea actului abuziv de împiedicare, suma care reprezintă contravaloarea lipsei de folosința a apartamentului proprietatea pârâților.
In motivarea precizării, pârâții au învederat ca in ceea ce privește prima solicitare sunt proprietarii unui apartament situat in C., ., jud. D., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 431/12.03.2009.
Referitor la dreptul de folosința asupra spatiilor comune, precum si a suprafeței de teren de aproximativ 30 mp., teren aferent căii de acces la calea publică, pârâții au solicitat instanței să constate ca aceasta a fost stabilita prin actul de dezmembrare autentificat sub nr. 3152/29.11.2005, fiind vorba despre o dezmembrare realizata de proprietarii Balaceanu M. si Balaceanu D., iar prin destinația celor trei loturi rezultate a fost stabilit inclusiv dreptul pârâților de acces pe holurile comune si pe . 30 mp. la calea publică.
Astfel, este vorba despre o acțiune confesorie de apărare a dreptului de folosința si nu o acțiune in constituirea unei servituți de trecere in condițiile in care in raport de disp. art. 625 din vechiul Cod Civil, servitutea s-a stabilit prin fapta omului, respectiv a proprietarilor inițiali care au stabilit si determinat modul comun de folosința a părților comune precum si a căii de trecere cu piciorul la calea publică.
Pârâții au mai precizat că reclamantul O. D. a cunoscut aceasta situație in ceea ce privește modul de folosința a căii de acces la calea publica încă din anul 2009, motiv pentru care dreptul acestuia de a mai solicita despăgubiri este prescris in raport de disp. art. 619 din vechiul codul civil, dispoziții care prevăd prescriptibilitatea cererii in despăgubiri a titularului fondului aservit, acțiunea putând fii introdusa in cursul termenului de prescripție de 3 ani, termen care începe sa curgă din momentul in care se cunoaște exercitarea servituții de trecere, respectiv data dobândirii de către pârâți a dreptului de proprietate asupra apartamentului, 12 martie 2009.
In ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, pârâții au susținut că vizează faptul ca aceștia au fost împiedicați material atât in ceea ce privește folosința imobilului cât si in ceea ce privește culegerea fructelor civile care li se cuveneau.
La data de 20.03.2014, expertul P. I. A. a depus la dosarul cauzei suplimentul la raportul de expertiza tehnică, in sensul că a clarificat situația privind terasa.
Prin încheierea din 20.03.2014, instanța, în vederea discutării precizării cererii reconvenționale, a pus in vedere pârâților-reclamanți să califice natura juridică a acesteia in raport de disp. art. 132 alin. 1 si 2 C.pr.civ, iar referitor la primul petit, in raport de cuprinsul actului de dezmembrare autentificat sub nr. 3152/29.11.2005, să precizeze in care anume clauză contractuală este instituit dreptul de acces la care fac referire, precum si să precizeze temeiul de drept substanțial privind al II-lea petit, pârâții depunând note scrise la data de 23.04.2014.
Tot prin încheierea din 20.03.2014, instanța, a menținut prorogată administrarea probei testimoniale cu martorul N. C., după observarea și discutarea în contradictoriu a precizării la cererea reconvențională depusă de pârâții-reclamanți si a suplimentului la raportul de expertiza întocmit de expert P. I. A..
Prin încheierea din 24.04.2014, având în vedere poziția procesuală inconsecventă a pârâților-reclamanți care pe parcursul procesului și-au modificat în mod repetat pretențiile depuse judecății pe cale reconvențională, in sensul ca și-au angajat mai mulți apărători în cauză, care fiecare a adus o nouă precizare/modificare a poziției părții in proces, instanța, sub sancțiunea amenzii pentru abuz de drept procedural potrivit art. 723 coroborat cu art. 1081 și următ. C.pr.civ, la acest termen de judecată, a pus in vedere acestora să-și precizeze in scris poziția procesuala finală, respectiv sa indice petitele cu judecata cărora înțeleg să învestească instanța pe cale reconvențională, cu indicarea temeiului de drept substanțial.
Tot prin încheierea din 24.04.2014, instanța, a respins ca neîntemeiate obiecțiunile formulate de părți în privința evaluării de 9 lei/mp, opinia expertului fiind argumentată în cuprinsul răspunsului la obiecțiuni, urmând ca instanța să analizeze poziția părților si opinia expertului odată cu coroborarea celorlalte probatorii la soluționarea fondului cauzei.
La data de 09.05.2014, pârâții-reclamanți au depus la dosarul cauzei note scrise prin care au învederat ca poziția procesuala in prezenta cauză este cea exprimată prin ultima precizare a cererii reconvenționale, respectiv aceea depusă la data de 19.03.2014, anexând notelor scrise si chitanța nr._-127-0077/07.05.2014 privind dovada achitării taxei judiciare de timbru pentru petitul doi al cererii reconvenționale.
Tot pentru termenul din 09.05.2014, martorul N. C. a depus la dosar note scrise prin care a adus la cunoștința instanței că începând cu data de 26.04.2014 si pana la data de 30.06.2014 se afla in Paris pentru probleme de interes personal, anexând in susținerea celor precizate bilet de avion.
Prin încheierea din 29.05.2014, instanța, a respins ca tardiv formulată cererea pârâților-reclamant, depusă la data de 19.03.2014, privind modificarea cererii reconvenționale, iar față de imposibilitatea audierii martorului N. C. a dispus înlocuirea acestuia, cu martorul B. I., martor ce a fost audiat in cauză si a cărui declarație se află consemnată si atașată la dosar.
La data de 17.06.2014, pârâții – reclamanți au depus la dosarul cauzei note scrise in completarea întâmpinării formulate la cererea principala, prin care au înțeles sa invoce excepția prescripției dreptului de a mai cerere despăgubiri pentru suprafața de teren proprietatea reclamantului, anexând notelor scrise si o cerere de suspendare a prezentei cauze pana la soluționarea definitivă a cauzei care face obiectul dosarului_/215/2014 aflat pe rolul Jud. C., cererea de suspendare fiind respinsa de instanța prin încheierea din 19.06.2014 pentru motivele arătate la acel termen.
In ceea ce privește excepția prescripției dreptului material al reclamantului la acțiunea în despăgubiri, invocată de pârâții-reclamanți Ș. R. M. și Ș. S. L., prin notele scrise depuse la data de 17.06.2014, instanța a dispus unirea acesteia cu fondul cauzei, apreciind că pentru dezlegarea excepției este necesară administrarea acelorași probatorii.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probatoriului administrat, instanța reține următoarele:
Prin Dispoziția nr. 4484/12.03.2003 (f.204) a Primarului Municipiului C., numitei P. M. N. i-a fost restituit parțial, în natură, imobilul situat în mun. C., ., (fostă Unirii nr. 160, fostă V.I. Lenin nr. 186) județul D. compus din teren în suprafață totală de 1467,34 mp. (407,96 mp. suprafață construită și 1059,38 mp. teren curte) pe care se află două corpuri de clădire în componența cărora intră 12 camere și 27 dependințe.
Prin aceeași dispoziție s-a înaintat Prefecturii D. cererea privind acordarea măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor bănești la valoarea estimată de petiționară pentru apartamentele din clădire ocupate de proprietarii titulari ai unor contracte de vânzare-cumpărare potrivit legii nr. 112/1995, între care este inclus și apartamentul proprietatea numiților M. C. și M. Louise D., înstrăinat ulterior pârâților Ș. R. M. și Ș. S. L..
Potrivit art. 4 din cuprinsul dispoziției nr. 4484/12.03.2003, beneficiarul acesteia are obligația de respecta prevederile art. 13 și 15 din legea nr. 10/2001 cu privire la protecția chiriașilor, precum și dreptul de folosință prevăzut pe durata existenței construcției de la art. 4 din contractele de vânzare-cumpărare încheiate potrivit legii nr. 112/1995, printre care și cel nr. 568/08.03.1999 având ca titulari pe M. C. și Louise D., ai căror succesori cu titlu particular sunt pârâții Ș. R. M. și S. L..
În acest context, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP E. D. sub nr. 392/18.02.2004, beneficiara dispoziției mai sus-precizate, P. M. N., a înstrăinat imobilul restituit către numiții B. M. și B. D., care, la rândul lor, au înstrăinat același bun către numiții Ș. C. și Ș. G., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP G. I. sub nr. 515/21.02.2006, așa cum acesta a fost dezmembrat prin actul autentificat sub nr. 3152/2005. În fine, de la cei din urmă cumpărători, Ș. C. și Ș. G., reclamantul O. D. a dobândit, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2559/25.09.2006, imobilul situat în mun. C., ., județul D. – Lotul nr. 3 –Corpul 1/3 - Parclea1/1/3Cc, compus din teren intravilan în suprafață de 196 mp. și locuința C1/1(subsol si parter), subsolul fiind deținut în indiviziune cu M. C. și Louise D. și R. I. și M..
La rândul lor, pârâții-reclamanți Ș. R. M. și S. L. au dobândit potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 431/12.03.2009, încheiat cu vânzătorii M. C. și Louise D., beneficiari ai legii nr. 112/1995, un imobil apartament situat la etajul construcției C1/1 din mun. C., ., județul D., împreună cu dreptul de proprietate asupra cotei indivize nedeterminate din părțile comune (dependințe subsol).
În concluzie, chiar fără alte considerații suplimentare, instanța reține că dreptul de folosință asupra terenului proprietatea reclamantului, le este recunoscut pârâților prin însăși dispoziția de restituire emisă persoanei îndreptățite P. M. N., astfel că susținerile în sensul folosirii abuzive a terenului de către pârâții Ș. R. M. și S. L., în lipsa unui titlu valabil încheiat cu reclamantul O. D., nu pot fi primite.
În schimb, tot în acest context, instanța observă că, deși autoritatea emitentă a dispoziției nr. 4484/12.03.2003, formal s-a preocupat de protecția dreptului de folosință al beneficiarilor contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul legii nr. 112/1995, în concret însă, aceeași autoritate nu a procedat și la identificarea și individualizarea corespunzătoarea a terenului afectat de acest drept de folosință, aspect care, așa cum s-a mai învederat și în alte spețe similare, în opinia instanței, reprezintă și factorul determinant al declanșării prezentului litigiu. În acest sens, se constată că, în speță, deși clarificarea acestor împrejurări era esențială, deoarece de lămurirea acestora depindea și soluția în privința cererii principale, pârâții nu au solicitat pe cale reconvențională individualizarea acestui drept de folosință, ci au învestit instanța cu o cerere în stabilirea unui drept de servitute. De altfel, din cuprinsul certificatului de grefă depus la data de 17.06.2014, rezultă că pârâții Ș. R. M. și S. L. au învestit Judecătoria C. cu o astfel de cerere în cadrul dosarului nr._/215/2014. Cu toate acestea însă, instanța urmează să facă referire la dispozițiile legale ce reglementează acest drept de folosință al pârâților deoarece aceleași texte de lege determină și soluțiile asupra cererilor deduse judecății în cauză.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 10/2001: ”(11) Nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 … cu respectarea condițiilor cerute de lege. (5) Nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995…”
Art. 26 alineat ultim din Legea nr. 112/1995 statuează: ”Suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului.”
Art. 37 din HG nr. 20/1996: ”În situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alineatul ultim din lege.”
Prin urmare, așa cum s-a stabilit și prin dispoziția de restituire parțială în natură a imobilului către persoana îndreptățită P. M. N., pe de o parte suprafața corespunzătoare terenului aferent construcției înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995 nu este supusă restituirii în natură către fostul proprietar, art. 7 din Legea nr. 10/2001 excluzând în mod expres acest teren de la regula restituirii în natură iar, pe de altă parte, acest teren nu rămâne nici în proprietatea statului, căci, așa cum arată art. 26 din Legea nr. 112/1995 ceea ce rămâne în proprietatea statului este doar suprafața ce excede terenului aferent construcției.
Fostul proprietar poate fi doar despăgubit pentru suprafața de teren aferentă construcției, fie în temeiul art. 26 al Legii nr. 112/1995, fie în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 cuprinse în HG nr. 250/2007, în art. 7.3 alin. 2 definesc sintagma de teren aferent construcțiilor, astfel, prin noțiunea "teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995" se înțelege terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosință. Stabilirea suprafeței de teren necesare bunei utilizări a construcției se face, motivat, de către entitatea învestită cu soluționarea notificării.
În temeiul acestor dispoziții chiriașii, cumpărători ai locuințelor în condițiile Legii nr. 112/1995, dobândesc prin efectul legii odată cu încheierea contractului și un drept real de folosință asupra terenului aferent construcției, doar restul de teren care excede terenului aferent construcției, rămânând în proprietatea statului.
Conform dispozițiilor art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991: ”Terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție.”
Astfel, Dispoziția de restituire în natură nr. 4484/12.03.2003, ce constituie titlu de proprietate originar în temeiul căruia au fost încheiate celelalte contracte succesive de vânzare-cumpărare, printre care și cel al cărui titular este reclamantul O. D., nu operează în limitele suprafeței de teren atribuite în folosință numiților M. C. și Louise D., ai căror succesori cu titlu particular sunt pârâții Ș. R. M. și S. L. și care se circumscrie noțiunii de teren „aferent construcției”, în virtutea dispozițiilor art. 7 și 20 din Legea nr. 10/2001 dar și ale art. 37 din HG nr. 20/1996 și art. 36 din Legea nr. 18/1991, anterior redate.
Cum entitatea emitentă a dispoziției de restituire nu s-a preocupat de stabilirea concretă a limitelor acestui drept de folosință, fapt generator al litigiului de față, instanța constată că se impune a se individualiza terenul atribuit în folosință numiților M. C. și Louise D. - folosință transmisă ulteriorpârâților Ș. R. M. și S. L. - prin dimensiuni și vecinătăți, cu identificarea acestei suprafețe prin raportare la cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare nr. 568/08.03.1999, dar și la dispozițiile art. 7.3 din HG nr. 250/2007 ce definesc în alineatul 2 noțiunea de teren aferent construcției.
În acest sens, instanța reține însă că nu a fost legal învestită, pe cale reconvențională, cu o astfel de cerere de părțile interesate, astfel că nu poate proceda la individualizarea terenului afectat de dreptul real de folosință al pârâților-reclamanți Ș. R. M. și S. L., deși din cuprinsul raportului de expertiză topo-cadastrală întocmit în cauză rezultă elemente suficiente care să clarifice aceste aspecte. Ceea ce este însă edificator în privința cererii în pretenții promovate de către reclamant este împrejurarea că expertul topo a confirmat că părțile utilizează în indiviziune terenul în privința căruia se solicită despăgubiri pentru lipsa de folosință, ceea ce probează o dată în plus netemeinicia pretențiilor reclamantului.
Astfel, coroborând materialul probatoriu administrat în cauză – interogatorii, înscrisuri, declarația martorului audiat, precum și concluziile expertizei topo-cadastrale – se reține că reclamantul O. D. este proprietarul unui teren în suprafață de 196 mp., situat în mun. C., . (fostă .), dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2559/25.09.2006 de BNP I. G., având nr. cadastral_/1/3, înscris în Cartea Funciară nr._ a localității C.. Potrivit aceluiași contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2559/25.09.2006, reclamantul a dobândit și parte din construcția C1/1 existentă pe suprafața de 196 mp., respectiv parterul în proprietate exclusivă iar subsolul și părțile comune în indiviziune. La rândul lor, pârâții Ș. R. M. și S. L. dețin în proprietate exclusivă apartamentul situat la etajul aceleiași construcții C1/1 și în indiviziune cu reclamantul O. D., subsolul și părțile comune, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 431/12.03.2009, imobilul având nr. cadastral_/1/3, înscris în Cartea Funciară nr._ a localității C..
În urma cercetării și a măsurătorilor efectuate la fața locului, expertul topo a concluzionat că, din suprafața totală de teren, de 196 mp. din măsurători, delimitată prin punctele de contur 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-1 din planul anexă nr. 1, suprafața de 92 mp. este ocupată de construcția inițială C1/1, la care ulterior reclamantul O. D. a mai adăugat în partea de vest o verandă (terasă) închisă cu o suprafață ocupată la sol de 7 mp., rezultând astfel o suprafață totală construită de 99 mp. . Pentru restul de 97 mp. teren neconstruit, instanța reține că expertul topo a concluzionat că în partea de nord reclamantul O. D. a amenajat o grădiniță cu flori (S1=7mp.) iar în partea de vest tot reclamantul a împrejmuit cu gard o suprafață pe care a depozitat diverse materiale (S2=25mp.). Exceptând suprafețele S1 și S2, restul terenului neconstruit, adică 65 mp. (97mp.-32mp.) este betonat și este folosit în comun de reclamant și de pârâți ca și cale de acces la locuința C1/1.
În acest context, în cuprinsul raportului de expertiză, la obiectivul nr. 7, expertul topo a analizat ambele propuneri formulate de părți, reținând că indiferent de varianta aleasă, nr. 1 sau nr. 2, nu se poate stabili o cale de acces care să fie utilizată în exclusivitate de către pârâții Ș. ci, indiferent de modalitatea pentru care se va opta, se impune ca parte din terenul liber reprezentând curte interioară betonată, să fie folosită în comun de părțile în litigiu.
Analizând dispozițiile art. 37 din HG nr. 20/1996 și cele ale art. 7.3 alin. 2 din HG nr. 250/2007, instanța constată că legiuitorul nu a definit în concret noțiunea de teren aferent, ci numai generic a arătat că reprezintă terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosință. Stabilirea suprafeței de teren necesare bunei utilizări a construcției se face, motivat, de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, în speță, Judecătoria în dosarul nr._/215/2014 aflat în curs de soluționare, fiind chemată să realizeze această individualizare prin dimensiuni și vecinătăți, cu schiță aferentă.
În acest sens, instanța reține, așa cum rezultă din analiza coroborată a textelor legale incidente în speță, anterior redate, că pârâții Ș. R. M. și S. L., succesori cu titlu particular al chiriașilor-cumpărători M. C. și Louise D., sunt beneficiarii unui drept real de folosință asupra terenului aferent construcțiilor dobândite în temeiul legii nr. 112/1995, pe durata existenței acestora, drept născut inițial în persoana numiților M. cu titlu gratuit, prin efectul legii și transmis ulterior prin act autentic către pârâții în cauză.
În ceea ce privește petitul dedus judecății prin cererea reconvențională formulată de pârâți, privind instituirea unui drept de servitute, instanța reține că dreptul de servitute are o reglementare directă și expresă în Codul civil din 1864, aplicabil în speță, în cuprinsul art. 616-619.
Potrivit prevederilor art. 616 C.civ., proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe terenul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
În aplicarea acestui text de lege se are în vedere însă situația tipică, de drept comun, în care proprietarul unui teren se găsește atât în imposibilitate absolută de a ieși la calea publică, cât și împrejurarea în care ieșirea la calea publica se realizează cu grave inconveniente, este periculoasă sau este insuficientă.
În speța, cei ce reclamă existența unui drept de servitute de trecere, adică pârâții-reclamanți Ș. R. M. și S. L., nu sunt proprietarii unui fond (loc) înfundat, ci, așa cum s-a arătat deja, pârâții sunt titularii unui drept de folosință asupra terenului aferent construcțiilor dobândite în temeiul legii nr. 112/1995, astfel că regimul juridic special instituit de această lege asupra construcțiilor, precum și de legea nr. 10/2001 în privința terenului aferent acestora, se va aplica cu prioritate, așa cum prevăd dispozițiile legale analizate anterior în considerente.
Prin urmare, în cauză nu putem vorbi de instituirea unei servituți de trecere la calea publică, potrivit dreptului comun, deoarece raporturile dintre proprietarul terenului restituit în temeiul legii nr. 10/2001 sau succesorii în drepturi ai acestuia, pe de o parte, și proprietarii construcțiilor cumpărate potrivit legii nr. 112/1995 sau succesorii acestuia, pe de altă parte, sunt reglementate de dispoziții speciale care se aplică cu prioritate, conform principiului de drept specialia generalibus derogant.
De altfel, în speță nici nu putem vorbi despre aplicabilitatea dispozițiilor Noului Cod Civil invocate de părți în privința servituții de trecere, raporturile juridice fiind guvernate în exclusivitate de dispozițiile vechiului Cod Civil (din 1864), potrivit art. 3 și 59 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod Civil.
Însă, așa cum s-a subliniat deja, instanța este ținută să facă aplicarea dispozițiilor speciale prevăzute de legile nr. 112/1995 și nr. 10/2001, precum și de normele metodologice de aplicare a acestora, ce reglementează raporturile juridice existente între părți și nu a normelor generale, de drept comun, reglementate de Codul Civil (din 1864).
În final, pentru aceleași rațiuni, instanța constată că folosința cu titlu gratuit exercitată de către pârâți asupra terenului proprietatea reclamantului și care se circumscrie întru-totul concluziilor formulate de expertul topo, nu poate fi considerată ilicită, legitimitatea fiindu-i conferită tocmai de legile speciale mai sus menționate.
Pentru considerentele expuse, reținând și poziția procesuală a părților raportat la petitele deduse judecății, instanța va respinge ca neîntemeiată atât cererea principală de chemare în judecată, cât și cererea reconvențională.
De asemenea, instanța va respinge ca neîntemeiată și excepția prescripției dreptului material al reclamantului la acțiunea în despăgubiri, de vreme ce textele legale ce reglementează instituția servituții de trecere nu sunt incidente în speță, cu atât mai mult cu cât instanța a reținut ca legitimă folosința cu titlu gratuit exercitată de pârâți.
Văzând și dispozițiile art. 274-277 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției, invocată de pârâții-reclamanți.
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul O. D., cu domiciliul în mun. C., ., județul D., în contradictoriu cu pârâții Ș. R. M. și Ș. S. L., ambii cu domiciliul în mun. C., .. Z, ., ..
Respinge ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți Ș. R. M. și Ș. S. L., în contradictoriu cu reclamantul-pârât O. D..
Respinge cererile părților privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. M. O.
Red./tehn.CM./MO.
5ex./19.09.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 6784/2014. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5941/2014.... → |
|---|
