Pretenţii. Sentința nr. 06/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 06/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-10-2014 în dosarul nr. 26718/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentinta civila Nr._
Ședința publică de la 06 10 2014
Instanța constiuită din:
PREȘEDINTE M. M.
Grefier V. G.
Pe rol, soluționarea cererii formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr 2 Rovine,în contradictoriu cu pârâtul A. V. .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reprezentantul reclamantei, cons jur.Moalfa D.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În conformitate cu prevederile art. 50 din legea 230/2007 coroborate cu prevederile art. 94 lit j și art 107 N. C.Pr.Civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
Conform art. 255 și 258 din Noul Cod procedură civilă, instanța pune în discuție probatoriul.
Reprezentantul reclamantei solicita incuviintarea probei cu inscrisurile depuse la dosar.
Conform art. 255, alin. 1, coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamanta este admisibilă, putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care o încuviințează.
Se reține că deși legal citat cu mențiunea de a formula întîmpinare, pîrîtul a formulat note scrise,învederînd că acțiunea este prematur introdusă,iar penalitățile de întîrziere nu au fost corect calculate.
Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească, iar în temeiul art. 389 și urm Noul Cod de Procedură Civilă, consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, și acorda cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea actiunii așa cum a fost formulată, făf cheltuieli de judecată.
J U D E C A T A
Prin cererea înregistrată la data de 04.07.2014, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 2 Rovine a chemat în judecată pârâtul A. V. solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 3308,04lei din care suma de 3017,48 lei reprezintă cheltuieli de întreținere restante iar suma de 290,56 lei reprezintă penalități de intarziere ,sume aferente perioadei august 2013- mai 2014.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul în calitate de proprietar al imobilului din C., . A 17, ., nu au mai achitat contravaloarea cheltuielilor de întreținere, în sumă de 3017,48 lei incepand cu luna august 2013 conform extrasului de cont.
La această sumă, reclamanta a adăugat majorari de intarziere potrivit hotărîrii adunării generale..
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art 50 din Legea 230/2007.
A depus la dosar următoarele înscrisuri: certificat de înregistrare fiscală, delegație de reprezentare, dovada proprietății ,liste de plată,extrase de cont,facturi furnizori, procese verbale ale Adunării Generale,
La 19.09.2014, pârâtul a depus la dosar note scrise prin care a solicitat să se constate că că acțiunea este prematur introdusă,iar penalitățile de întîrziere nu au fost corect calculate.
Susține că, in raport de dispozițiile art.50 alin.1 din Legea 230/2007, acțiunea este prematur introdusă pentru debitele și penalitățile de întârziere calculate pentru luna mai a anului 2014.
Mai susține că penalitățile de întârziere sunt calculate în mod nelegal având în vedere faptul că nu s-a facut dovada corectitudinii calculăriii procentului de 0,1 pe zile întarziere iar din actele depuse nu rezultă clar calculul penalităților, încălcându-se dispozițiile art 13 din OG 85/2001 si art. 49 alin.1 și 2 din Lg 230/2007
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Conform art.46 din L.230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Potrivit dispozițiilor art.49 din același act normativ,Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță,în cauză reieșind din actele depuse că s-a hotărît ca aceste penalități să fie în cuantum de 0,1% pe zi de întîrziere.
Potrivit art 46 și 47 din L 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari cota de contribuție ce le revin, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Din înscrisurile aflate la dosar, instanța reține că pârâtul A. V., deși a beneficiat de utilitățile furnizate de regiile de utilități nu a mai achitat cheltuielile de întreținere din luna august 2013, figurând în evidențele asociației de proprietari-reclamantă în prezenta cauză cu un debit în cuantum de 3308,04lei din care suma de 3017,48 lei reprezintă cheltuieli de întreținere restante iar suma de 290,56 lei reprezintă penalități de intarziere .
În acest context probatoriu,susținerile pîrîtului,potrivit cu care cererea de chemare în judecată este prematur introdusă,iar penalitățile sunt excesiv de mari apar ca fiind nefondate.
Din aceste considerente de fapt și de drept, instanța urmează să admită acțiunea și să oblige pârâtul către reclamantă la plata sumei de 3308,04lei, din care suma de 3017,48 lei reprezintă cheltuieli de întreținere restante, iar suma de 290,56 lei reprezintă penalități de intarziere ,sume aferente perioadei august 2013- mai 2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr.2 Rovine,CUI_, cu sediul în C., ., . județul D., în contradictoriu cu pârâtul A. V., domiciliat în C., . A 17, ..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 3308,04 lei din care suma de 3017,48 lei reprezintă cheltuieli de întreținere restante iar suma de 290,56 lei reprezintă penalități de intarziere ,sume aferente perioadei august 2013- mai 2014.
Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată în ședința publică de la 06.10.2014.
Președinte Grefier
M. MarinVirginia G.
Red.M..M.,
teh. VG
4 ex/ 13.01.2015
← Evacuare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 24/2014. Judecătoria... → |
---|