Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 10985/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr._/2014

Ședința publică din data de 16 Octombrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. M.

Grefier M. O.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul P. I. și pe pârâta P. E., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul personal si martorul B. I., lipsă fiind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Reclamantul P. I., CNP_, învederează instanței că în data de 03.08.2014, a primit de la pârâta P. E. suma de 600 RON, insă insistă în judecata cererii deoarece dorește ca pârâta să-i plătească cheltuielile cu avocatul, susținerile acestuia fiind consemnate în interogatoriul luat de instanță din oficiu.

Instanța, în raport de interogatoriul luat reclamantului la acest termen, constată nu se mai impune audierea martorului B. I., proba nemaifiind utilă soluționării cauzei și revine asupra acesteia.

La interpelarea instanței, martorul B. I., CNP_, învederează că nu cunoaște nimic cu privire la împrumutul acordat de reclamant pârâtei P. E..

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța, în conformitate cu prevederile art. 392 NCPC, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamantul P. I. solicită obligarea pârâtei la plata onorariului de avocat.

În temeiul art. 394 NCPC, instanța declară închise dezbaterile și retine cauza pentru deliberare si pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 12.06.2014, sub nr._, reclamantul P. I. a chemat în judecată pe pârâta P. E., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 500 lei, precum si a cheltuielilor de judecată efectuate în proces.

In motivarea cererii, reclamantul a arătat că în luna aprilie 2013, pârâta i-a cerut cu împrumut suma de 500 lei pe care a promis să o înapoieze în termen de o lună de la data acordării împrumutului.

A mai arătat că, deși a făcut numeroase demersuri pe cale amiabilă față de pârâtă, solicitând să-i înapoieze suma împrumutată, aceasta a continuat să amâne înapoierea banilor, astfel că a fost nevoit să promoveze prezenta acțiune.

De asemenea, reclamantul a mai susținut că banii împrumutați i-a dat pârâtei în prezența martorului B. I..

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 2164 din Codul Civil.

S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Cererea a fost legal timbrată.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus copie B.I, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 40 lei, proces-verbal de informare privind avantajele medierii nr. 64/24.03.2014, propunând spre audiere pe martorul B. I..

Legal citată, pârâta P. E. nu a formulat întâmpinare în cauză.

Prin încheierea din 12.06.2014, instanța, având în vedere disp. art. 254, 255, 258 NCPC raportat la art. 309 din același cod, a încuviințat reclamantului proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul B. I., asupra căreia s-a revenit la acest termen de judecată.

Analizând actele dosarului instanța constată următoarele:

La termenul de judecată de astăzi, prezent personal în ședință publică, reclamantul a învederat instanței că pârâta i-a restituit suma de 600 lei reprezentând împrumutul acordat acesteia.

Astfel, din recunoașterea expresă a reclamantului, în ședință publică, rezultă că pârâta și-a îndeplinit obligația a cărei executare constituia obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv restituirea către reclamant a sumei de bani împrumutate. Ca urmare a executării de bună-voie a obligației, acțiunea reclamantului în justiție a devenit fără obiect.

Pentru considerentele expuse, instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect.

În ceea ce privește petitul constând în obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, instanța îl va respinge ca neîntemeiat în condițiile în care reclamantul nu a probat efectuarea în cauză a unor astfel de cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca rămasă fără obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. I., cu domiciliul în ., ., județul D., în contradictoriu cu pârâta P. E., cu domiciliul în comuna F., .-194, județul D..

Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii care se depune la Judecătoria C. și se soluționează de Tribunalul D..

Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

PREȘEDINTE GREFIER

C. M. M. O.

Red./tehn.CM./MO.

4ex./08.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA