Pretenţii. Sentința nr. 2793/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2793/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 42791/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 2793/2014
Ședința publică din data de 27 Februarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. M.
Grefier M. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. și pe pârâtul P. S. D., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că reclamantul nu a depus la dosarul cauzei procesul-verbal de informare privind procedura medierii si nici foaia de observație pentru pârât, după care,
Instanța pune in discuție si rămâne in pronunțare asupra inadmisibilității acțiunii in raport de dispozițiile Legii 192/2006 privind medierea.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 16.12.2013 înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâtul P. S. D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligat la plata sumei de 518,94 lei, reactualizată cu indicele de inflație pana la data plătii efective a debitului, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu serviciile medicale.
În motivare, reclamantul a arătat că, în perioada 03.10._10, pârâtul P. S. D., victima unei agresiuni, a fost internat la S. C. Județean de Urgență C. – Secția Oftalmologie, iar contravaloarea zilelor de spitalizare în cuantum de 518,94 lei nu a fost achitată nici până în prezent, fiind întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 si 999 Cod Civil, precum și condițiile prevăzute de art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
A mai arătat reclamantul că, având în vedere dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006, spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul ce i-a fost cauzat, de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate și are obligația de a le restitui către Casa de Asigurări de Sănătate D..
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998, 999 Cod civil, art. 112 Cod procedură civilă și art. 313 din Legea nr. 95/2006.
S-a solicitat judecarea cauzei si in lipsă.
Cererea este scutită de la plata taxei de timbru.
In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosarul cauzei decont de cheltuieli.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare in cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului asupra inadmisibilității cererii în raport de dispozițiile legii nr. 192/2006 modif., instanța reține următoarele:
Prin cererea formulată la data de 16.12.2013 înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâtul P. S. D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligat la plata sumei de 518,94 lei, reactualizată cu indicele de inflație pana la data plătii efective a debitului, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu serviciile medicale.
Potrivit dispozițiilor art. 193 alin. 1 NCPC, sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, daca legea prevede in mod expres aceasta, dovada îndeplinirii procedurii prealabile urmând a fi anexată la cererea de chemare în judecată.
Conform prevederilor Legii nr. 192/2006 modif. privind medierea și organizarea profesiei de mediator, art. 2 alin. (1), daca legea nu prevede altfel, părțile, persoane fizice sau juridice, sunt obligate să participe la ședința de informare privind avantajele medierii, în vederea soluționări pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, precum și în alte materii, în condițiile prevăzute de lege.
Astfel, prin alin. 12 al aceluiași articol se statuează că instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 601 alin. (1) lit. a)-f), sancțiune aplicabilă numai proceselor promovate dupa 1 august 2013.
Atât din modul imperativ de redactare a conținutului textului normativ al art. 2 alin. 1 și 12, dar și în considerarea interesului general protejat de norma legală arătată, instanța reține că neîndeplinirea de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată se sancționează cu respingerea ca inadmisibilă a cererii promovate în aceste condiții, inadmisibilitate care poate fi invocată chiar și de instanță din oficiu, prin excepție de la prevederile art. 193 alin. 2 NCPC.
Pentru a considera astfel, instanța are în vedere și scopul final urmărit de legiuitorul național în reglementarea procedurii speciale obligatorii de informare asupra avantajelor medierii, anterior promovării cererii în justiție, respectiv de educare a societății civile în sensul soluționării conflictelor pe cale amiabilă, printr-o procedură alternativă celei jurisdicționale, pentru obținerea unei soluții reciproc convenabile, eficiente și durabile.
Prin urmare, reține instanța că interesul protejat de dispozițiile anterior redate este unul general, al societății civile în ansamblul său și nu unul individual, astfel că sancțiunea inadmisibilității are, în concepția instanței, un regim de ordine publică, putând fi invocată chiar și din oficiu.
O interpretare contrară, în schimb, ar lipsi de conținut și de finalitate practică dispozițiile legiuitorului privind caracterul obligatoriu al participării la ședința de informare asupra avantajelor medierii, în condițiile în care sancțiunea nerespectării acestora ar fi lăsată la liberul arbitru al părților, fără a putea fi cenzurată de către instanță.
În final, mai reține instanța că o atare reglementare nu contravine nici Convenției Europene a Drepturilor Omului și nici jurisprudenței Curții în materie, câtă vreme accesul părților la justiție este garantat și neîngrădit, obligativitatea participării reclamantului la ședința de informare asupra avantajelor medierii fiind prevăzută de legiuitor tot în scopul protejării intereselor legitime ale părților în litigiu și pentru a-i educa și sprijini în soluționarea conflictului pe cale amiabilă.
În cauză, deși a fost legal citat cu această mențiune pentru termenul de judecată din data de 27.02.2014, reclamantul nu a făcut dovada că a recurs la convocarea pârâtului în vederea participării la ședința de informare asupra avantajelor medierii, anterior promovării acțiunii în justiție, instanța urmând astfel să facă aplicarea sancțiunii prevăzute expres de legiuitor.
De asemenea, se constată că cererea în pretenții civile promovată de reclamant, așa cum a fost motivată în fapt și în drept, se încadrează în textul normativ reglementat de prevederile art. 601 lit. f din legea nr. 192/2006 modif. .
Pentru considerentele expuse, reținând că sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. 1 și 12 corob. cu art. 601 lit. f din legea nr. 192/2006 modif., precitate, instanța va respinge cererea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul in C., ., județul D., in contradictoriu cu pârâtul P. S. D., cu domiciliul in comuna Teasc, ., județul D..
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria C. și se soluționează de Tribunalul D..
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. M. O.
Red./tehn.CM./MO.
4ex./31.03.2014
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1731/2014.... → |
---|