Pretenţii. Sentința nr. 3760/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3760/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 24646/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr. 3760
Ședința publică de la 17.03.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. M.-judecator
GREFIER V. G.
Pe rol solutionarea actiunii avand ca obiect pretenții, formulata de reclamantul Porneala V. in contradictoriu cu paratii D. M., D. I. si interveninetii D. M. T. si Blondeau E. A.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pîrîtul D. I.,lipsă celelalte părți..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședintă dupa care:
Instanta invoca exceptia de perimare si acordă cuvîntul părții prezente.
Pîrîtul D. I. solicită să se constate perimată cererea.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei de fata:
La 24.09.2012,prin încheierea pronunțată în dosarul nr._/215/2010,instanța a dispus disjungerea cererii formulate de reclamantul P. V. prin care solicita, in contradictoriu cu paratii D. M., D. I. si interveninetii D. M. T. si Blondeau E. A.,ca pîrîții să să îi acopere prejudiciul creat de acestia prin deteriorarea aleii aflată la limita proprietăților părților,iar la 26.09.2012,această cerere a fost înregistrată sub nr._ .
Potrivit disp art 248 C pr civ orice cerere de chemare in judecata se perima de drept, chiar si impotriva incapabililor daca a ramas in nelucrare din vina partilor timp de un an . iar potrivit disp art 252 C pr civ perimarea se poate constata si din oficiu . În conformitate cu art. 248 C.p.c. orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice altă cerere se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina păți timp de 1 an de zile în materie civilă.
Perimarea este o instituție juridică cu o natură mixtă reprezentând atât o prezumție simplă de desistare a părții de la judecată, cât și o sancțiune constând în stingerea procesului în faza în care se află, ca urmare a lipsei de stăruință a părții în judecată din vina sa timp de 6 luni în materie comercială și un an în materie civilă.
Pentru a interveni perimarea unei acțiuni este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții.
În primul rând perimarea presupune existența pe rolul instanței de judecată a unei cerii de chemare în judecată, iar procesul declanșat să fie lăsat în nelucrare din vina părții un anumit interval de timp.
Lăsarea procesului în nelucrare presupune nerespectarea principiului continuității în îndeplinirea actelor de procedură, care se aplică în cazul oricărei persoane fizice sau juridice ce apelează la concursul forței coercitive a statului.
Termenul de perimare de 1 an în materie civilă începe să curgă de la data îndeplinirii ultimului act de procedură, moment din care din vina părții reclamante acesta nu a mai fost urmat de îndeplinirea altor acte de procedură care în mod firesc îi succed.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine ca ultimul act de procedura a fost efectuat la 14.01.2013, cand cauza a fost suspendata in temeiul disp art 155 ind 1 C pr civ
Acest act de procedură nu a mai fost urmat în cursul firesc al procesului de alte acte de procedură timp de mai mult de 1 an din vina părții, care nu a mai stăruit în judecată.
Excepția de perimare este o excepție de procedură absolută și peremptorie.
Perimarea atrage stingerea procesului în faza în care se află împreună cu toate actele de procedură îndeplinite, în cauză condițiile prevăzute de lege pentru constatarea perimării fiind îndeplinte.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constata perimata actiunea avand ca obiect pretenții, formulata de reclamantul Porneala V. domiciliat in C., ., judetul D., in contradictoriu cu paratii D. M., D. I.,ambii domiciliati in C., . ,judetul D. si interveninetii D. M. T. si Blondeau E. A., domiciliate in C., ., judetul D.
Cu recurs in 5 zile de la pronuntare .
Pronunțată în ședința publica de la 17.03.2014.
PresedinteGrefier
M. MihaiVirginia G.
Red.MM
Tehnored.VG
2ex/ 10.07..2014
← Pretenţii. Sentința nr. 277/2014. Judecătoria CRAIOVA | Evacuare. Sentința nr. 06/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
---|