Pretenţii. Sentința nr. 5908/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 5908/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 34031/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 5908/2014

Ședința publică de la 23 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.-D.

Grefier A. J.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE proprietari NR.21 PUTNEI, în contradictoriu cu pârâtul C. F., având ca obiect pretenții

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedură de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța constatând că la apelul nominal nu au răspuns părțile, în temeiul art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, lasă cauza la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată.

La strigarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată nu au răspuns părțile.

Instanța reține cauze pentru soluționarea excepției de perimare a cauzei.

INSTANȚA,

La data de 19.12.2012, reclamant ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.21 PUTNEI, în contradictoriu cu pârâtul C. F. a formulat o cerere de chemare în judecată solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata debitului restant în suma de_,96 lei, din care debit 7576,42 lei și penalități de 3311,54 lei în perioada_ -_ .

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 13.03.2013, instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art. 1551 C.p.civ. întrucât părțile nu și-au îndeplinit obligațiile stabilite de instanță, împiedicând astfel desfășurarea normală a procesului.

În conformitate cu art. 248 Cod procedură civilă, ,,orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina păți timp de un an".

Perimarea este o instituție juridică cu o natură mixtă, reprezentând atât o prezumție simplă de desistare a părții de la judecată, cât și o sancțiune constând în stingerea procesului în faza în care se află, ca urmare a lipsei de stăruință a părții în judecată din vina sa timp de un an în materie civilă.

Pentru a interveni perimarea unei acțiuni este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții.

În primul rând, perimarea presupune existența pe rolul instanței de judecată a unei cerii de chemare în judecată, iar procesul declanșat să fie lăsat în nelucrare din vina părții un anumit interval de timp.

Lăsarea procesului în nelucrare presupune nerespectarea principiului continuității în îndeplinirea actelor de procedură, care se aplică în cazul oricărei persoane fizice sau juridice ce apelează la concursul forței coercitive a statului.

În prezenta cauza ce are ca obiect ,, pretenții ”, ultimul act de procedură îl constituie încheierea instanței de judecată de la termenul din 13.03.2013 prin care s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 155 indice 1 alin.1 Cod procedură civilă.

Excepția de perimare este o excepție de procedură absolută și peremptorie.

Perimarea atrage stingerea procesului în faza în care se află împreună cu toate actele de procedură îndeplinite în cauză.

Această sancțiune procedurală nu are nici un efect asupra dreptului subiectiv dedus judecății care poate fi ulterior valorificat de către reclamant, dacă nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată cererea formulată de reclamant ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.21 PUTNEI cu sediul în C., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâtul C. F. cu domiciliul în C. ., cămin nr.1, camera 55, jud. D., având ca obiect – pretenții .

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 aprilie 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

D.-M. M. A. J.

Red: M.D.M

Teh:J.A.

28 Aprilie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5908/2014. Judecătoria CRAIOVA