Pretenţii. Sentința nr. 592/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 592/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 38488/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 592/2014
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-D. M.
Grefier L.-C. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. și pe pârâtul R. S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constatând că la apelul nominal nu au răspuns părțile, în temeiul art. 104, al. 13 din Regulamentul de ordine interioara a instanțelor judecătorești, lasă cauza la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată.
La strigarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată nu au răspuns părțile.
În conformitate cu prevederile art. 50 din legea 230/2007 coroborate cu prevederile art. 94 lit j și art 107 N. C.Pr.Civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
În temeiul art. 223 alin. 3 Noul Cod de Procedură Civilă se constată că petentul a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, judecarea cauzei în lipsă.
Conform art. 255 alin 1 coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisuri solicitată de petent prin cererea de chemare în judecată este admisibilă putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care încuviințează proba cu înscrisuri.
În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă se administrează proba cu înscrisurile existente la dosar.
Instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și reține cauza pentru soluționarea acestei excepții.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 18.11.2013 sub nr._, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâtul R. S., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2970,75 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu acordarea serviciilor medicale.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în fapt, pârâtul R. S. a fost internat în secția chirurgie infantilă, în perioada 31.08.- 11.09.2009, iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 2970,75 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale.
Reclamantul a mai arătat că, având în vedere dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății „pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora”, iar spitalul în calitate se furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât numitul R. G. a fost victima unui accident de circulație, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate.
Reclamantul a mai menționat că sumele ocazionate de unitățile sanitare cu serviciile medicale acordate pacienților victime ale agresiunilor trebuie recuperate de furnizorii de servicii medicale în speța de față S. C. Județean de Urgență C. și restituite către Casa de Asigurări de Sănătate D., de la persoanele care datorează debitul.
De asemenea, reclamantul a arătat că este scutit de la plata taxei judiciare de timbru în baza art. 17 din Legea 146/1997.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 998 și 999 C. civil, 112 C.pr. civilă și art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
A depus la dosar decont de cheltuieli din data de 29.09.2009.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului invocată din oficiu,instanța constată următoarele:
Potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, forma actualizată:„(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
(2) Furnizorii de servicii care acordă asistența medicală prevăzută la alin. (1) realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală această evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective.”
Din acest text de lege se deduce în mod cert că reclamantul are calitate procesuală activă, putând solicita contravaloarea serviciilor medicale. Însă nu de la victimă trebuie să le ceară, ci de la persoana care prin fapta sa a adus prejudicii sănătății altei persoane, aceasta având obligația legală de a acoperi paguba creată.
Pârâtul, așa cum reiese din chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată, a fost victima unei agresiuni fizice.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale invocate, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive și va respinge acțiunea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul în C., ., județul D., în contradictoriu cu pârâtul R. S., domiciliat în C., ., județul D..
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2014.
Președinte, Grefier,
M. D. M. L. C. A.
Red.M.D.M.
teh.L.C.A.
4 ex/18.02.2014
← Pretenţii. Sentința nr. 5908/2014. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 929/2014.... → |
---|