Pretenţii. Sentința nr. 5919/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 5919/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 41636/215/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ -pretenții-

Sentința civilă nr. 5919

Ședința publică de la 23 aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-M. T.

Grefier L. V.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant reclamanta R. C. în contradictoriu cu pârâta V. R. N., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin c.j. E. C., lipsind pârâta

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri de formulat și nici alte incidente de soluționat, conform dispozițiilor art. 244 alin. 1 Cod proc.civ., instanța constată cercetarea procesului încheiată și întrucât este acord ca dezbaterea fondului să aibă loc la acest termen de judecată, în temeiul art. 392 Cod proc.civ., deschide dezbaterile asupra fondului cauzei .

C.j. E. C. pentru reclamanta solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, obligarea pârâtei la plata chiriei pe perioada octombrie 2012-ianuarie 2014 la care se adăuga penalitati de întârziere și la cheltuieli de judecata.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin acțiunea înregistrată la data de 10.12.2013, reclamanta R.A.A.D.P.F.L. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta V. R. N. obligarea pârâtei la plata sumei de 1174, 24 lei reprezentând chiria aferentă perioadei octombrie 2012- mai 2013 și la plata penalităților de întârziere calculate la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, între RAADFPL C. și pârâtă a intervenit la data de 20.01.2005 contractul de închiriere nr. 4294/2005, contract ce a fost încheiat în baza Legii nr. 114/1996 și OG nr. 40/1999.

Contractul este valabil conform OUG nr. 44/2009 până la data de 19.06.2014.

Obiectul contractului de închiriere nr. 4294/2005 îl constituie folosința spațiului cu destinația de locuință situat în C., .. 5 C ( fostă ., conform actului adițional nr. 229/2009 parte a contractului mai sus menționat ( în schimbul unei chirii lunare de 29,77 plus TVA legal, chiria ce urma să fie corelată anual cu indicele de inflație, astfel cum este individualizată în fișa de calcul, anexă la contractul de închiriere.

Conform HG nr. 310/2007, chiriile pentru locuințele din fondul de stat s-au majorat, aceste prevederi normative fiind imperative pentru toți locatarii acestor imobile, în acest sens chiria pârâtei majorându-se de la 29,77 lei plus TVA la 118, 37 lei plus TVA.

Precizează că pârâta nu a achitat chiria aferentă perioadei octombrie 2012- mai 2013, ajungându-se la suma de 1174, 24 lei reprezentând chirie la care se vor adăuga penalități de întârziere calculate la data plății efective ( conform art. 6 din contract ).

Deși pârâta a fost somată prin adresa nr. 8049/26.06.2013 în vederea clarificării situației debitului restant, încercând astfel preîntâmpinarea unui posibil litigiu, aceasta nu a achitat nici până în prezent debitul restant, motiv pentru care a promovat prezenta acțiune pe care solicită să o admită așa cum a fost formulată ca fiind întemeiată.

Dovada înțelege să o facă cu înscrisuri și orice alte probe legale.

În drept, își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 114/1996, OG nr. 40/1999 modificată, HG nr. 310/2007, contractul părților și art. 969 vechiul cod civil.

Solicită judecarea cauzei în baza art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ.

Anexează: extras de pe Hotărârea Consiliului Local al Municipiului C. nr. 282/2008, copia contractului de închiriere nr. 4294/2005, adresa nr. 8049/2013, procesul verbal nr._/21.10.2013, confirmare de primire, borderou poștal, mod de calcul al debitului restant, delegație de reprezentare, taxă de timbru.

Acțiunea este legal timbrată.

Examinându-se cererea de chemare în judecată conform dispozițiilor art. 200 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a constatat că aceasta nu îndeplinește toate cerințele prevăzute la art. art. 194-197 Codul de procedura civila.

Astfel prin rezoluția președintelui completului de judecată din data de 10.12.2013 s-au comunicat reclamantei în scris lipsurile cererii, cu mențiunea că, sub sancțiunea anularii acesteia, conform art. 200 alin. 3 Cod procedură civila, trebuie sa facă, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, modificările sau completările necesare, după cum urmează: de a indica numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat numele, prenumele acestuia și sediul profesional, să se depună documentele solicitate și înscrisurile doveditoare într-un exemplar pentru instanță și câte un exemplar pentru fiecare parte, va face dovada calității de reprezentant legal .

Reclamanta la data de 13.01.2014 a îndeplinit obligatiile impuse de instantă.

La data de 16.01.2014 s-a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata si a înscrisurilor catre pârâtă in temeiul art.201 alin 1 ncpc cu mentiunea ca are obligatia de a depune întâmpinare in 25 de zile de la comunicare conf. art.165 Ncpc sub sancțiunea prevăzuta de art.208 alin 2 ncpc, aceasta nedepunând întâmpinare.

La data de 07.02.2014, reclamanta a depus precizare la acțiune prin care și-a mărit câtimea obiectului cererii cu suma de 1174, 24 lei reprezentând chirie locuință situată în .. 5 C, pentru perioada iunie 2013- ianuarie 2014, astfel totalul pretențiilor solicitate devenind 2348, 48 lei reprezentând chirie locuință aferentă perioadei octombrie 2012- ianuarie 2014, după cum urmează:

- 1174, 24 lei conform acțiunii introductive

- 1174, 24 lei reprezentând contravaloarea chirie pentru perioada ulterioară.

La care se vor adauga penalitățile de întârziere conform clauzelor contractuale.

Anexează modul de calcul pentru diferența de 1174, 24 lei și taxă de timbru.

La data de 03.03.2014 s-a fixat primul termen de judecata la 23.04.2014 cu citarea părtilor in sedinta publică.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În baza contractului de închiriere nr. 4294/2005 încheiat cu R.A.A.D.P.F.L. C., pârâta V. R. N. a folosit imobilului situat în C., situat în C., .. 5 C în schimbul unei chirii lunare în sumă de 29,77 lei, suma la care se adăuga TVA aferent.

Conform actului adițional nr. 229/2009, contractul de închiriere nr. 4294/2005 a fost prelungit prin acordul parților până la data de 19.06.2014.

Potrivit HG nr. 310/2007, chiriile pentru locuințele din fondul de stat s-au majorat, în acest sens chiria pârâtei majorându-se de la 29,77 lei plus TVA la 118, 37 lei plus TVA.

În timpul derulării contractului, pârâta nu și-a respectat obligația achitării chiriei stabilite de comun acord pentru perioada octombrie 2012-ianuarie 2014, astfel că s-a înregistrat un debit în cuantum de 2348,48 lei reprezentând chirie la care se adăuga penalități de întârziere, potrivit art. 6 din contractul de închiriere nr. 4294/2005 in cuantum de 0,5% pe zi de întârziere.

Deși prin adresa nr. 8049/26.06.2013, pârâta a fost somata să se prezinte la sediul reclamantei, aceasta nu s-a conformat, fiind astfel chemată în judecată pentru obligarea la plata chiriei restante.

Deoarece pârâta nu au dovedit plata chiriei pentru perioada octombrie 2012-ianuarie 2014, instanța constata ca în temeiul răspunderii contractuale, reclamanta are dreptul de a solicita atât despăgubiri pentru prejudiciul suferit constând în chirie neachitată și penalizări de întârziere cât și rezilierea contractului.

In ceea ce privește obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere pentru perioada octombrie 2012-ianuarie 2014, conform art. 6 din contractul de închiriere, neplata în termen a chiriei atrage o majorare de 0,5% asupra sumei datorate, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi lucrătoare care urmează aceleia când suma a devenit exigibilă, iar cum în cauză nu s-a facut dovada achitarii chiriei, pentru perioada respectiva, în mod legal s-au solicitat penalitati de întârziere.

Având în vedere cele expuse precum și disp. art. 969 C.civ potrivit căruia “ convențiile legal făcute au putere de lege între părți” va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 2348,48 lei reprezentând chirie pe perioada octombrie 2012-ianuarie 2014 la care se adăuga penalitati de întârziere.

În temeiul art. 451 C.p.c., obliga parata la plata către reclamanta a sumei de 88 lei, reprezentând cheltuieli de judecata constand in taxa judiciara de timbru .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea precizata formulată de reclamanta R. C., cu sediul în C., . A, jud. D., în contradictoriu cu pârâta V. R. N., domiciliată în C., .. 5 C, jud. D..

Obligă pârâta către reclamant la plata sumei totale de 2348,48 lei reprezentând chirie pe perioada octombrie 2012-ianuarie 2014 la care se adăuga penalitati de întârziere.

Obliga parata la plata către reclamanta a sumei de 88 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare, ce va fi depus la sediul Judecătoriei C..

Pronunțată în ședință publică azi, 23.04.2014

P., GREFIER

R.-M. T. L. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5919/2014. Judecătoria CRAIOVA