Pretenţii. Sentința nr. 6491/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6491/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 41799/215/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.6491
Ședința publică de la 07 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.-D.
Grefier A. J.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE SA - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII C. și pe pârâta T. P. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic B. T. pentru reclamantă, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească, iar în temeiul art. 389 și urm Noul Cod de Procedură Civilă, consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, acordând cuvântul pe fond.
Consilier juridic pentru reclamantă solicită obligarea pârâtei să-și ridice împrejmuirea - gard edificată pe terenul închiriat de la Suc. Centrul Regional de Exploatare, Intreținere și Reparații CF C., obligarea la plata sumei de 1798,10 lei ce reprezintă contravaloarea chiriei restante pe perioada ianuarie 2011- martie 2013 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 131 lei.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 10.12.2013 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE SA - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII C. a chemat în judecată pe pârâta T. P. M. solicitând obligarea pârâtei să-și ridice împrejmuirea edificată pe terenul reclamantei iar în caz contrar să fie autorizată reclamanta să ridice această împrejmuire pe cheltuiala pârâtei, obligarea pârâtei către reclamantă la plata sumei de 1798,10 lei reprezentând contravaloare chirie restante și obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată în sumă de 131 lei.
În motivare reclamanta arată că a încheiat cu pârâta contractul de închiriere nr. 42/01.02.2011, pe o perioadă de 5 ani, respectiv 01.02._13.
Obiectul contractului il reprezintă închirierea terenului CFR situat în Stația CF Roșiori Est, in suprafață de 550, 00 mp reprezentând curte și gradina de langă locuința cumpărată în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 99/26.07.2004.
Potrivit cap.III din contract, perioada de inchiriere a fost stabilită de la 01.02._16.
Conform cap IV pct. 41 din Contract " Chiria este de 61,38 lei/lună, cu TVA. Chiria este calculată potrivit prevederilor art. 30 din OUG nr. 40/1999 și se va achita până la data de 20 a fiecărei luni pentru luna în curs.
Chiria nu cuprinde și plata pentru utilități, insă pârâta nu a ințeles să achite chiria lunară.
Prin actul adițional nr. 2 la Contract s-a modificat chiria de la 61,38 lei /lună la 68,20 lei/lună din care TVA 7,11 lei.
În perioada ianuarie 2011-martie 2013, pârâta T. P. M. a acumulat debite la plata chiriei in cuantum total de 1798.10 lei, așa cum rezultă din modul de calcul anexat cererii de chamare în judecată.
Conform art. 5.2.12 din Contract " la expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul sau în caz de reziliere a acestuia, chiriașul este obligat să elibereze și să predea in termen de 48 de ore, fără altă formalitate, terenul inchiriat in stare bună".
Pârâta nu a înțeles să predea terenul, motiv pentru care s-a formulat cererea de chemare în judecată.
În drept, reclamanta iși intemeiază pretențiile pe dispozițiile art. 969, art.1410-1435, 1076 cod civil și dispozițiile contractului de inchiriere.
La dosar s-au depus contract de inchiriere nr. 42/01.02.2011, fișa de calcul, proces verbal de predare primire, proces verbal de predare-primire, cerere nr. 23/07.01.2011, CI, act adițional nr. 1/04.01.2012, 2/01.10.2012, mandat poștal din data de 28.02.2013 pentru trimiterea prin poștă a actului adițional, referat de reziliere nr. 62/1._, mandat poștal nr. 3305/22.03.2013 de trimitere instiințare reziliere contract, inștiințare nr. 62/1._, mod de calcul nr. 62/_, convocare nr. 62/_, informare cu privire la avantajele medierii nr. 142/1/_/14.11.2013.
Pârâta nu a depus întâmpinare.
În sedinta publică din data de 26.03.2014 instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu inscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE SA - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII C. a încheiat cu pârâta contractul de închiriere nr. 42/01.02.2011, pe o perioadă de 5 ani, respectiv 01.02._13.
Obiectul contractului îl constituie închirierea terenului CFR situat în Stația CF Roșiori Est, in suprafață de 550, 00 mp reprezentând curte și gradina de langă locuința cumpărată în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 99/26.07.2004.
Potrivit cap.III din contract, perioada de inchiriere a fost stabilită de la 01.02._16.
Conform cap IV pct. 41 din Contract " Chiria este de 61,38 lei/lună, cu TVA. Chiria este calculată potrivit prevederilor art. 30 din OUG nr. 40/1999 și se va achita până la data de 20 a fiecărei luni pentru luna în curs.
Prin actul adițional nr. 2 la Contract s-a modificat chiria de la 61,38 lei /lună la 68,20 lei/lună din care TVA 7,11 lei.
Pârâta T. P. M. nu a achitat chiria lunară și în perioada ianuarie 2011-martie 2013, a acumulat debite la plata chiriei in cuantum total de 1798.10 lei, așa cum rezultă din modul de calcul anexat cererii de chamare în judecată.
Conform art. 5.2.12 din Contract " la expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul sau în caz de reziliere a acestuia, chiriașul este obligat să elibereze și să predea in termen de 48 de ore, fără altă formalitate, terenul inchiriat in stare bună".
Potrivit art. 969 C.Civ conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante.
Ca urmare, având în vedere dispozițiile art. 969 C Civ. și cap IV pct. 41 din contractul de închiriere instanța va admite acțiunea și va obliga pârâta T. P. M. către reclamantă la plata sumei de 198,1 lei reprezentând contravaloare chirie restantă.
În baza art. 5.2.12 din contractul de închiriere va obliga pârâta să-și ridice împrejmuirea edificată pe terenul reclamantei în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, iar în caz contrar va autoriza reclamanta să ridice această împrejmuire pe cheltuiala pârâtei.
În baza art. 453 din Noul Cod de Pr. Civ. instanța va pârâta către reclamantă la plata sumei de 131 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite acțiunea reclamanta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE SA - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII C. cu sediul în C., . ,în contradictoriu cu pârâta T. P. M. cu domiciliul în Roșiori de Vede, ..R Est, nr. 5, jud. Teleorman.
Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 198,1 lei reprezentând contravaloare chirie restantă.
Obligă pârâta să-și ridice împrejmuirea edificată pe terenul reclamantei în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, iar în caz contrar autorizează reclamanta să ridice această împrejmuire pe cheltuiala pârâtei.
Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 131 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 7.05. 2014
Președinte, Grefier,
M. M.-D. A. J.
Red.M.DM.
Teh. A.J
4 ex
20.05.2014
← Pretenţii. Sentința nr. 7708/2014. Judecătoria CRAIOVA | Pretenţii. Sentința nr. 2079/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
---|