Reziliere contract. Sentința nr. 7303/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7303/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 41429/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7303
Ședința publică de la 21.05.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. C. L.
GREFIER: S. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta R. C. în contradictoriu cu pârâții: S. C. și S. O. M., având ca obiect reziliere contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
În temeiul art. 104 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioară, instanța a dispus lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal efectuat la a doua strigare părțile nu au răspuns.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cuprinsul căruia se învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Având în vedere că niciuna dintre părți nu s-a prezentat la cele două strigări ale cauzei, conform regulamentului, dar reclamanta a cerut judecarea cauzei în lipsă, instanța ia act de faptul că reclamanta a depus la dosar prin Serviciul Registratură în data de 07.05.2014 o cerere de renunțare la judecată, drept pentru care o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 09.12.2013, cu termen recomandat la data de 10.12.2013 conform N.C.P.C., reclamanta R. C., în contradictoriu cu pârâții S. C., S. O. M., a solicitat instanței rezilierea contractului de închiriere nr. 4384/05.07.2005 încheiat între R. C. în calitate de locator și pârâți, în calitate de locatari, obligarea pârâților la plata sumei de 321,44 lei reprezentând contravaloare chirie locuință pentru perioada octombrie 2012 – mai 2013, precum și a penalităților de întârziere calculate la data plății efective, evacuarea pârâților din spațiul cu destinație de locuință situat în C., .. 109 (fost nr. 103), precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că locuința situată în R. C., .. 109 (fost nr. 103), este ocupată de pârâți în baza contractului de închiriere nr. 4384/05.07.2005, contract valabil până la data de 19.06.2014, conform prevederilor OUG nr. 44/2009.
A mai arătat că R. C. este administrator al imobilului mai sus menținut în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului C. nr. 282/2008, proprietarul locuinței fiind Municipiul C..
A mai precizat că, conform art. 3 din contractul de închiriere nr. 4384/2009 și a anexei nr. 3, respectiv fișa de calcul a chiriei și a actului adițional nr. 572/2009, pârâții aveau obligația de a achita lunar o chirie în cuantum de 32,40 lei la care se adaugă TVA, iar pentru neplata în termen a chiriei, regia percepe penalități de întârziere în cuantum de 0,5 % pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 6 din contractul de închiriere.
A mai arătat că prin adresa nr. 8048/26.06.2013, deși pârâții au fost somați în vederea achitării debitului restant, aceștia nu s-au conformat.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 969 C.civ, Legea nr. 114/1996, OUG 40/1999 și HG 310/2007.
La data de 07.05.2014, reclamanta a depus la dosar prin Serviciul Registratură, o cerere de renunțare la judecată.
Analizând cererea de renunțare la judecată, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 406 al. 1 C.proc.civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
Renunțarea la judecată este un act de dispoziție procesuală care poate fi efectuat personal de către reclamant sau prin reprezentant cu procură specială.
Instanța constată că la data de 07.05.2014, reclamanta a depus prin Serviciul Registratură al Judecătoriei C. cerere de renunțare la judecată semnată și ștampilată de reprezentantul legal al acesteia, iar până la termenul de judecată din data de 21.05.2014, pârâții nu au arătat în mod expres dacă sunt de acord cu renunțarea reclamantei la judecată, deși au fost citați cu mențiune corespunzătoare în acest sens, fiind respectate astfel dispozițiile art. 406 al. 4 C..
Prin urmare, având în vedere faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 406 C.proc.civ., instanța urmează să ia act de renunțarea la judecată a reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea reclamantei R. C., cu sediul în C., ., jud. D., la cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții S. C., S. O. M., ambii cu domiciliul în C., .. 109, jud. D..
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER
V. C. L. B. S.
Red. V.C.L../15.07.2014
Tehnored. S.B./ 5 ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4905/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7339/2014.... → |
---|