Pretenţii. Sentința nr. 4518/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 4518/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 18499/215/2012

Dosar nr._ pretenții

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 4518

Ședința publică de la 26 martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-M. T.

Grefier L. V.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 5 ROVINE și pe pârât I. F., având ca obiect pretenții

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns c.j. P. pentru reclamantă, pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că, la dosarul cauzei s-a depus prin serv.Registratură de către reclamantă precizare acțiune.

Nefiind cereri noi de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, in vederea solutionarii cu celeritate a cauzei pendinte, instanta constata cauza in stare de judecata, acordand cuvantul in dezbateri asupra fondului cauzei.

C.j. P. pentru reclamantă solicită solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, nu solicită cheltuieli de judecată.

Pârâtul învederează că, se obligă să achite cheltuielile de întreținere restante.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.07.2012, sub nr. de dosar_, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 5 Rovine, a chemat în judecată pe I. F., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata sumei de_,26 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că I. F., în calitate de proprietari a. apartamentului nr.19 situat în C., ., și nu și-a achitat cheltuielile de întreținere înregistrându-se un de debit total de_,26 lei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 114/96 și art. 31 din normele de aplicare a actului normativ amintit.

În baza art. 50 alin. 2 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari acțiunea a fost scutită de plata taxei de timbru.

S-a solicitat judecarea cauzei în baza art. 242 alin. 2 C.p.civ.

Având în vedere faptul ca reclamanta nu si-a indeplinit obligatia stabilita de instanta in sarcina sa prin incheierea de sedinta din 10.10.2012, si anume aceea de a depune la dosar listele de plată, desi a fost legal citată cu aceasta mentiune, la data de 28.11.2012, instanța a dispus suspendarea cauzei, in temeiul disp. art. 155 ind.1 Cod pr.cv., dosarul fiind repus pe rol la data de 22.01.2014.

La data de 26.02.2014, în temeiul art. 218 C.p.c., s-a luat interogatoriu din oficiu pârâtului, declarația consemnată fiind atașată la dosar.

La data de 05.03.2014 reclamanta a depus precizare acțiune, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de_,33 lei, din care 7967,64 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pe perioada ianuarie 2009- septembrie 2012 si 7431,69 lei penalități de întârziere.

In dovedirea cererii, instanța a administrat, la solicitarea reclamantei, proba cu înscrisurile depuse la dosar in copie.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Pârâtul, deși membru al asociației de proprietari, nu a achitat cotele de întreținere aferente pe perioada ianuarie 2009- septembrie 2012.

Instanța constată conform actelor depuse la dosar, că pârâtul are de achitat suma de_,33 lei, din care 7967,64 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pe perioada ianuarie 2009- septembrie 2012 si 7431,69 lei penalități de întârziere.

În drept, potrivit art. 46 din Legea 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari iar art. 50 din aceeași lege stabilește că asociația are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. Conform actelor depuse la dosar, cuantumul sumei datorate este in suma totala de_,33 lei.

Conform dispozițiilor art. 25 alin. 3 din HG nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari “dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor”, astfel instanța constată că în mod just reclamanta a calculat în sarcina pârâților penalități de întârziere având în vedere perioada mare de timp în care nu și-au respectat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere.

În consecință, instanța urmează ca, în baza art. 46 și art. 50 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari si art. 25 alin. 3 din HG nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, să admită acțiunea și să dispună obligarea paratului la plata către reclamanta a sumei de_,33 lei, din care 7967,64 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pe perioada ianuarie 2009- septembrie 2012 si 7431,69 lei penalități de întârziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea precizată formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 5 Rovine, cu sediul în C., cart. Rovine, ., jud. D., în contradictoriu cu pârâtul I. F., domiciliat în C., cart. Rovine, .. 19, jud. D., având ca obiect pretenții.

Obliga paratul către reclamanta la plata a sumei de_,33 lei, din care 7967,64 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pe perioada ianuarie 2009- septembrie 2012 si 7431,69 lei penalități de întârziere.

Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare, ce va fi depus la sediul Judecătoriei C..

Pronunțată în ședința publică de la 26.03.2014

Președinte, Grefier,

R.-M. T. L. V.

Red.jud. R.M.T.

Tehnored. L.V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4518/2014. Judecătoria CRAIOVA