Pretenţii. Sentința nr. 6690/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6690/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 731/215/2013
DOSAR NR._ - perimare -
ROMÂNIA
JUDECATORIA C. JUDETUL D.
SENTINTA CIVILA NR.6690
Ședința publica de la 12 mai 2014
Președinte – M. M. – judecător
Grefier – C. C. S.
Pe rol, soluționarea sesizării Biroului Arhiva al Judecătoriei C., privind constatarea perimării acțiunii civile având ca obiect pretenții privitor pe reclamanta Asociația de proprietari nr. 9 Eroilor în contradictoriu cu pârâții T. F. și T. G..
La apelul nominal făcut în ședința publica au lipsit părțile.
Procedura completa.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța invocă excepția perimării cauzei și reține cauza pentru soluționarea excepției invocate.
I N S T A N T A
La data de 10 ianuarie 2013 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. acțiunea civila având ca obiect pretenții privitor pe reclamanta Asociația de Proprietari nr. 9 Eroilor în contradictoriu cu pârâții T. F. și T. G..
Prin încheierea de ședință din data de 11martie 2013, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei in temeiul art. 155 indice 1 C. p. c.
La data 11 aprilie 2014 Biroul Arhiva al Judecătoriei C. a solicitat constatarea perimării cauzei, întrucât dosarul a rămas in nelucrare, din vina părților, mai mult de un an.
Instanța considera ca sunt îndeplinite dispozițiile art.248, art.251,252 C. p. c. si urmează a constata perimata cauza ce face obiectul acestui dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂSTE
Constata perimata acțiunea ce are ca obiect pretenții privitor pe reclamanta Asociația de Proprietari nr. 9 Eroilor cu sediul în C., cartier Eroilor, ., ., . cu pârâții T. F. și T. G. ambii domiciliați în C., cartier Eroilor, ., ., .> Cu recurs in termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 31 martie 2014
P. Grefier
M. M. C. C. S.
Red.M.M../tehnored.C.C.S.
5 ex./05.06.2014
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5121/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 4518/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
---|