Pretenţii. Sentința nr. 7055/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7055/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 39492/215/2013
DOSAR NR._ Pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
JUDEȚUL D.
Sentința civilă nr.7055
Ședința publică din data de :16.05.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. C.
GREFIER: L. V.
Pe rol, soluționarea acțiunii formulată de către reclamanta S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., în contradictoriu cu pârâtul M. D., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile .
Procedura legal îndeplinită .
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, care învederează instanței că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.223, pct. 3 Noul cod de procedură civilă .
Instanța, în temeiul art.244 din Noul Cod.pr.civilă, declară cercetarea procesului încheiată și reține cauza spre soluționare .
I N S T A N T A
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.11.2013, reclamanta S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., a chemat în judecată pe pârâtul M. D. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 381,50 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ocazionate cu serviciile medicale acordate .
În motivarea acțiunii reclamantaarată că, numitul M. D. a fost internat în Secția NCH a Spitalului C. Județean de Urgență C., în perioada 21.08._09, iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 381,50 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite astfel condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art.998 și 999 C.civ., precum și condițiile prevăzute de art.313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății .
Mai arată că, având în vedere dispozițiile art.313 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistență medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale .
Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora., iar spitalul în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul ce i-a fost cauzat, de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâtul/a a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate și are obligația de a le restitui către Casa de Asigurări de Sănătate D..
De asemenea, arată că angajarea răspunderii civile a autorului faptei presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența prejudiciului cauzat Spitalului C. de Urgență C. reprezentat de contravaloarea zilelor de spitalizare: existența unor fapte ilicite prin încălcarea prevederilor art. 184 alin. 1 și 3 C.p., existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu (contravaloarea zilelor de spitalizare), precum și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în neglijența sau imprudența cu care a acționat .
În drept, au fost invocate dispozițiile art.998, 999 Cod civil, art.112 Cod procedură civilă și art. 313 din Legea nr.95/2006.
În susținerea acțiunii a fost depus la dosar, în xerocopie, decont de cheltuieli.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
În dovedirea cererii, în procedura de regularizare, reclamanta S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., prin reprezentantul legal, a depus la dosarul cauzei decont de cheltuieli, reprezentând cheltuielile de spitalizare .
Pârâtului M. D., în procedura de regularizare, reclamanta S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., prin reprezentantul legal, a depus la dosarul cauzei decont de cheltuieli, reprezentând cheltuielile de spitalizare .
Pârâtului M. D., deși i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, cu mențiunea ca în termen de 25 de zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții aveau obligația de a depune întâmpinare la dosar, existând dovada comunicărilor efectuate către pârât, în procedura de regularizare a cererii, pârâtul nu a depus întâmpinare, instanța reținând la acest termen de judecată incidența în cauză a dispozițiilor art.254 alin 4 din Noul Cod de pr. civilă, fiind astfel decăzut din dreptul de a mai propune probe .
Întrucât pârâtul M. D., deși legal citat nu a depus întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile menționate mai sus, instanța a fixat prin rezoluție primul termen de judecată, potrivit art.201 alin.4 din Noul Cod procedură civilă, dispunând citarea părților .
Analizând actele și lucrările prezentului dosar, raportat la dispozițiile din Noul Cod de procedură civilă, instanța retine următoarele
Astfel, instanța, având în vedere înscrisurile depuse la dosar, apreciază că, în perioada 21.08._09, pârâtul M. D. a fost internat la Secția Ortopedie a Spitalului C. Județean de Urgență C., cu diagnosticul contuzie a toracelui, așa cum rezultă din decontul de cheltuieli aflat la fila 7 dosar, iar în perioada internării în vederea asigurării tratamentului medical necesar pârâtului, reclamanta a efectuat multiple cheltuieli, respectiv cheltuieli pentru hrană, medicație, investigații, materiale sanitare, în cuantum de lei, astfel cum rezultă din decontul de cheltuieli .
Prin prezenta acțiune, reclamanta urmărește recuperarea sumelor de bani constând în contravaloarea tratamentului medical prestat pârâtului, invocând existența condițiilor răspunderii civile delictuale și, având în vedere că în urma cheltuielilor efectuate a dobândit calitatea de creditor, este îndreptățit la satisfacerea acestei creanțe .
Totodată, instanța constată că reclamanta S. C. Județean de Urgență C. nu a făcut dovada cu înscrisurile depuse la dosar că pârâtul M. D. a fost victima unui accident de circulație ori a unei agresiuni și nu a făcut demersurile legale pentru a afla cine a fost victima agresiunii, chiar și numai în scopul rezolvări obligaților ce rezultă din acordarea serviciilor medicale.
Mai mult decât atât, instanța constată că reclamanta S. C. Județean de Urgență C. nu a făcut dovada că sumele ocazionate de unitățile sanitare cu serviciile medicale acordate pacienților, victime ale agresiunilor sau accidentelor rutiere, trebuie recuperate de spital și restituite către Casa de Asigurări de Sănătate, acestea fiind suportate diferit .
Având în vedere toate considerentele menționate mai sus, instanța urmează a respinge acțiunea formulată de către reclamanta S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., prin reprezentantul legal, în contradictoriu cu pârâtul M. D., ca neântemeiată .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de către RECLAMANTUL S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul în C., .,jud. D., în contradictoriu cu pârâtul M. D., cu domiciliul în ., ., jud. D., ca neântemeiată .
Cu drept de apel, în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C. .
Pronunțată, în ședință publică, azi, 16.05.2014 .
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. C. L. V.
Redactat .jud.CC/Tehnored.gref./LV
4/Ex/ 03.06.2014
← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 238/2014.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria... → |
---|