Contestaţie la executare. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 17-10-2014 în dosarul nr. 21553/215/2014
Dosar nr._ contestație la executare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 17 Octombrie 2014
Completul constituit din:
Președinte: D. R. C.
Grefier: C. Ș.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în contradictoriu cu intimații C. B. SA, P. G. și M. I., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 Ncpc, declară închise faza probatorie și dezbaterile și retine cauza spre solutionare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria C. în data de 30.05.2014 sub nr._, Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a formulat contestație la executare împotriva executării silite (însăși) inițiate de Biroul Executorilor Judecătorești „M. & Asociații" în dosarul de executare nr. 2013/D/2013 la solicitarea creditoarei C. B. S.A -Sucursala C. asupra bunului imobil situat în municipiul C., .. 21 (fost nr. 17), județul D., compus din teren intravilan în cu suprafața de 286 m.p. și construcția Corp C (cu destinația birouri), înscris în cartea funciară nr._ a mun. C., nr. cadastral 9846, 9846/1, 9846/-1, împotriva publicației de vânzare imobiliară întocmite la data de 12.05.2014 de B.EJ. „M. & Asociații" în dosarul execuțional nr. 2013/D/2013, împotriva tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 2013/D/2013 și împotriva încheierii de încuviințare a executării silite, solicitând anularea executării silite inițiate de B.EJ. „M. & Asodații" în dosarul execuțional nr. 2013/D/2013, anularea tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional anterior menționat, anularea publicației de vânzare imobiliară din 12 mai 2014, emisă în dosarul de executare nr. 2013/D/2013 și anularea încheierii de încuviințare a executării silite.
Totodată, în baza art. 718 alin. 1 Cp.c raportat la art. 92 alin. 6 Cp.c contestatoarea a solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.
A motivat că actele de executare au fost întocmite cu încălcarea dispozițiilor art. 835 alin. 2 C. proc. civ. invocând, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nelegalei citări a D.LLC.O.T. -Structura centrală.
In cauză, executorul judecătoresc nu a procedat la înștiințarea D.LLC.O.T. cu privire Ia începerea executării silite asupra bunului proprietatea garantului P. Gigei, limitându-se la a comunica Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție un exemplar al Publicației de vânzare imobiliară din 12.05.2014, emisă în dosarul execuțional nr. 013/D/2013.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 508/2004 privind organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, D.I.IC.O.T. funcționează ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism.
Dosarul penal nr. 336/D/P/2006, în cadrul căruia s-a emis ordonanța prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător este instrumentat de Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Având în vedere că Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este titulara măsurii sechestrului asigurător asupra bunului imobil în discuție, în mod nelegal executorul judecătoresc nu a procedat și la citarea noastră pentru licitația organizată la 18 iunie 2014.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul actelor de executare silită se menționează existența măsurii sechestrului asigurător.
Bunul imobil supus executării silite este indisponibilizat ca urmare a instituirii sechestrului asigurător penal iar măsura sechestrului asigurător a fost notată în cartea funciară.
Până când sechestrul asigurător aplicat asupra imobilului în discuție nu este ridicat de organul judiciar penal competent, nu poate fi inițiată nici o altă procedură judiciară cu privire la bunul respectiv (inclusiv executarea silită), întrucât acesta ar fi scos de sub efectul indisponibilizării pe o cale neprevăzută de lege.
Or, până în prezent nu s-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii și nici cauza penală nu a fost soluționată în mod definitiv.
Până în prezent, împotriva măsurii asigurătorii luate prin Ordonanța nr. 80/D/P/2009 nu s-a formulat contestație în temeiul art. 250 N.C.p.p - normă de imediată aplicare (art 168 din vechea reglementare).
Deși din punct de vedere legal sechestrul asigurător penal nu a fost ridicat pe calea prevăzută de lege - art. 250 N.C.p.p, în fapt, prin declanșarea procedurii de executare silită și prin întocmirea actelor de executare, creditoarea neagă existența în ordinea juridică a actelor procesual penale prin care a fost instituită și menținută această măsură.
Din moment ce creditoarea nu a contestat existența sechestrului asigurător, acceptă că măsura este în vigoare, însă, faptic, acționează ca și cum aceasta nu s-ar afla în ființă.
Măsurile asigurătorii penale constituie măsuri procesuale cu caracter real, întrucât, pe perioada activității lor, au ca efect indisponibilizarea bunurilor asupra cărora au fost instituite, anume împiedică încheierea oricărui act juridic civil având ca obiect înstrăinarea acestora, inclusiv executarea silită, efectul indisponibilizării răsfrângându-se asupra întregii situații (realități) juridice a bunului, inclusiv asupra oricărei sarcini a terților cu privire la acesta.
Conform D.E.X. prin indisponibil se înțelege „care nu poate fi disponibil, care nu poate fi folosit după voie, care nu este liber", iar în sens juridic despre un lucru sau despre un drept prin indisponibil se înțelege: „ de care nu se poate dispune".
Astfel, în cursul procesului penal, Statul, reprezentat în acest caz de Ministerul Public - P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., beneficiază de măsuri de indisponibilizare și conservare care, odată instituite, împiedică distrugerea ori înstrăinarea bunurilor aflate sub imperiul lor.
Totodată, interesul ocrotit de sechestrul asigurător penal este unul general, al societății, spre deosebire de ipotecă și gaj, care sunt instituite convențional, pentru protejarea unui singur creditor în raport de actele debitorului care îi pot vătăma interesele.
Sechestrul asigurător penal este complet diferit de cel civil, atât din punct de vedere al naturii juridice, cât și al efectelor pe care le produce.
Deci, sechestrul asigurător prevăzut de art. 249 N. C. proc. pen. nu are natura juridică a unei sarcini civile ori a unui act asimilat acesteia, ci a unui act procesual penal de indisponibilizare a bunurilor asupra cărora a fost instituit.
Raportat la natura sa juridică și la căile de atac prevăzute de lege, sechestrul asigurător dispus în cauză poate fi contestat exclusiv pe calea procedurală prevăzută de art. 250 N.C. proc. pen., de orice persoană interesată (inclusiv de creditoare), legiuitorul având astfel în vedere protejarea intereselor tuturor persoanelor care pot pretinde un drept asupra bunului.
Până când sechestrul asigurător nu este ridicat de organul judiciar penal competent,nu poate fi inițiată nici o altă procedură judiciară cu privire la bunul respectiv (inclusiv executarea silită), întrucât acesta ar fi scos de sub efectul indisponibilizării pe o cale neprevăzută de lege.
Așa fiind, este evident că, prin intermediul executării silite fi prin actele de executare emise, se încearcă lipsirea de efecte a sechestrului asigurător penat respectiv a indisponibilizării realizate prin instituirea acestuia, în lipsa contestației formulate în baza art 250 N. C. proc. pen. si anterior soluționării definitive a cauzei penale.
În aceste condiții, executarea silită și actele de executare pot surveni numai după admiterea în mod definitiv a unei astfel de contestații de către organul judiciar penal competent - motiv esențial de nelegalitate deopotrivă a executării silite însăși și a tuturor actelor de executare.
În alte cuvinte, singura cale legală de urmat era cea prevăzută de art. 250 N.C. proc. pen. (art. 168 din vechea reglementare); numai în cadrul acesteia se puteau expune în mod valabil argumentele pentru care se consideră necesară ridicarea sechestrului (argumente identice celor care stau la baza începerii și desfășurării executării silite și întocmirii actelor de executare).
Ulterior, numai după analizarea acestor argumente de către organul judiciar penal competent și numai în ipoteza ridicării măsurii asigurătorii se putea trece la executarea silită și la emiterea actelor de executare.
Deși se încearcă acreditarea ideii că procedura judiciară prevăzută de art. 250 N. C. proc. pen. (fost art. 168 C. proc. pen.) nu condiționează în nici un fel inițierea procedurii reglementate de art. 622 și urm. C. proc. civ., aceasta din urmă poate începe numai după ce sechestrul asigurător penal a fost ridicat de organul competent în cadrul primei.
Or, prin inițierea executării silite și prin întocmirea actelor de executare cu privire la bunul imobil în discuție, creditoarea și executorul vizează de fapt eludarea căii prevăzute de art. 250 N. C. proc. pen. - specială în raport de specificul cauzei, fată de procedura prevăzută de art. 622 si urm. C. proc. civ. (anume, executarea silită); deci, spre deosebire de norma procesual civilă (norma de drept comun ce guvernează raporturile obligaționale private ale părților), măsurile asigurătorii instituite în cursul procesului penal presupun respectarea unor norme speciale, care protejează interesul general, fiind derogatorii dg la dreptul comun.
Prin urmare, indisponibilizarea generată de instituirea și activitatea măsurilor asigurătorii paralizează/împiedică în mod legal și imperativ orice demersuri procedurale și/sau procesuale (inclusiv executarea silită și întocmirea oricăror acte de executare) care ar afecta obiectul material și/sau juridic al acestora și care ar sustrage bunurile sechestrate de la afectațiunea specială la care au fost supuse prin acte/măsuri procesuale dispuse de organele penale competente.
Că aceasta este voința legiuitorului o arată si art. 53 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvente! - astfel cum acesta a fost modificat prin art 81 pct. 2 și art. 104 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale - potrivit cu care „Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exercițiul atribuțiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanții reale mobiliare sau drepturi de retenție, de orice fel, ori măsuri asigurătorii, cu excepția măsurilor asigurătorii sau măsurilor preventive specifice, instituite în cursul procesului penal."
Tocmai pentru aceste rațiuni faptice și juridice/legale, până la data soluționării definitivă a procesului penal, atât măsura asiguratorie instituită, cât și modul de aducere la îndeplinire a acesteia nu pot fi contestate și, implicit, verificate pe cale de acțiune sau pe cale de excepție (ca și apărare) decât în termenele si condițiile normei speciale, respectiv art. 250 N. C. proc. pen.
Or, prin încercarea de asimilare a sechestrului asigurător penal cu o sarcină de natură civilă și ulterior, prin punerea în discuție a acestui aspect în fața unei instanțe civile, fără competență funcțională în ceea ce privește aprecierea legalității măsurii asigurătorii ori a motivelor care au determinat instituirea acesteia, nu se urmărește altceva decât legitimarea unui raționament juridic tendențios, care să permită scoaterea frauduloasă a bunului indisponibilizat de sub puterea sechestrului asigurător.
Practic, conduita procesuală a creditoarei și a executorului judecătoresc, cât și argumentele care stau la baza începerii executării silite și emiterii actelor de executare încalcă în mod flagrant natura juridică, obiectul și scopul sechestrului asigurător penal.
Sechestrul asigurător instituit în cauză nu este o măsură cu caracter civil, ci una procesual penală, de indisponibilizare a bunului, pentru ca acesta să nu poată face obiectul nici unei înstrăinări până la pronunțarea unei hotărâri penale definitive, de condamnare sau de achitare, după caz.
Creditoarea face o gravă confuzie între natura juridică a sechestrului asigurător penal și modalitatea în care această măsură se execută după soluționarea definitivă a procesului penal - conform normelor de procedură fiscală sau civilă în funcție de infracțiunile reținute.
Tocmai pentru a preîntâmpina situații de acest fel, contestatoarea D.I.I.C.O.T acționează în prezenta cauză și în altele similare în baza art. 131 alin. l din Constituție, art. 4 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, republicată, art. 249 N.C.p.p, art. 250 N.C.p.p, art. 711 alin.l și 3 C.p.c, art. 92 C.p.c și art. 657 C.p.c cu referire la art. 643 alin-1 C.p.c, în calitate de organ al statului, de titulară a măsurii asigurătorii, cu atribuții de apărare a ordinii de drept și a intereselor generale ale societății, inclusiv aceea de a veghea la respectarea legalității actelor de executare.
Așadar, în cadrul procesului civil pendinte (noțiunea de „proces" include și faza executării silite) nu se poate pune în discuție nici un aspect referitor la ridicarea sechestrului asigurător ori la eludarea efectelor sale, întrucât ar fi încălcată atât competența exclusivă a organelor judiciare penale.
În acest context a primi argumentele intimatei-creditoare și ale executorului judecătoresc (materializate în începerea executării silite și în întocmirea actelor de executare) în sensul că problematica dedusă judecății trebuie dezlegată exclusiv prin aplicarea ordinii de preferință a creanțelor reprezintă o chestiune artificială, incompatibilă cu specificul și natura juridică a sechestrului asigurător penal, deci o eludare a normelor legale aplicabile - art. 249 N. C. proc. pen. și art. 250 N.C. proc. pen., o abatere de la adevărul juridic, o greșită interpretare și apreciere a stării de fapt.
Eventuala ordine de preferință a creanțelor poate fi pusă în discuție si analizată numai după ridicarea definitivă a sechestrului asigurător penal, care nu reprezintă o măsură cu caracter dispozitiv, ci imperativ.
Indisponibilizarea reglementată de art. 249 alin.2 N. C. proc. pen. (fost art. 163 C. proc. pen.) nu reprezintă o alternativă de care să nu se țină seama, ci o cerință absolută în aplicarea legii. Bunurile sunt scoase din circuitul civil pe durata procesului penal, ceea ce înseamnă implicit că nu pot fi vândute la licitație chiar dacă există cererea de executare silită a creditorilor ipotecari.
Bunurile se află în afara circuitului civil până la soluționarea cauzei în mod definitiv, după cum prevede art, 397 alin. 2, alin. 4 și alin. 5 N. C. proc. pen. (art. 353 din vechea reglementare); așadar, în ipoteza instituirii unui sechestru asigurător în baza art. 249 N. C. proc. pen. (fost art. 163 C. proc. pen,). nu se înlătură dreptul de urmărire preferențială al creditorului ipotecar, ci are loc, ope legis, o temporizare a executării silite.
Altfel spus, executarea silită în favoarea creditorului ipotecar se oprește în cazul instituirii unui sechestru asigurător penal, fapt prevăzut imperativ de noul cod de procedură penală prin art 249 alin.2.
Interpretarea ori aplicarea legii luând în considerare doar efectele juridice ale ipotecii, nu și pe cele ale sechestrului asigurător penal, ar conduce automat la încălcarea art. 249 N. C. proc. pen. raportat Ia art. 250 N. C. proc. pen.
Norma procesual penală nu golește de conținut norma civilă substanțială, însă existența ei obligă pe aplicantul legii la respectarea ei în egală măsură.
Deci, argumentele referitoare la caracterul creanței creditoarei nu pot fi reținute, în condițiile în care aceasta nu poate fi valorificată până când organul judiciar penal competent nu dispune în mod definitiv ridicarea măsurii asigurătorii.
În caz contrar, s-ar produce o substituire nelegală de competență funcțională, ce ar avea drept rezultat posibilitatea înstrăinării frauduloase a bunului și, implicit, lezarea iremediabilă a intereselor titularului măsurii asigurătorii, cu atât mai mult cu cât, în raport de art 812 alin.4 C.p.c, art. 249 N. C proc. pen. și art. 250 N. C. proc. pen., la acest moment bunul mobil în discuție nu este urmăribil.
Or, așa cum am expus în precedent, încercarea de a asimila sechestrul asigurător penal unei sarcini civile (care se realizează tocmai prin pornirea executării silite și emiterea actelor de executare), în scopul de a obține soluționarea chestiunii litigioase pe baza ordinii de preferință nu reprezintă altceva decât raționamente și motive artificiale, de inducere în eroare, străine de problemele și specificul pricinii, întrucât natura juridică reală a sechestrului asigurător instituit în cauză este aceea a unui act procesual penal de indisponibilizare, în cazul de față bunul fiind sechestrat/rezervat, astfel că, până la ridicarea în mod definitiv a măsurii asigurătorii, nu poate servi la satisfacerea creanței nici unui creditor.
A valida raționamentul creditoarei ar echivala cu ridicarea sechestrului asigurător penal prin intermediul unei alte căi procedurale decât cea prevăzută de lege și ar crea un precedent extrem de periculos pentru organele îndrituite, constând în aceea că, în orice moment al procesului penal, efectele măsurilor asigurătorii ar putea fi eludate de o terță parte, fără nici o legătură cu raportul procesual penal concret, dar care ar avea cu prisosința vocația de persoană interesată în sensul art 250 N. C proc. pen.
Ca atare, anterior soluționării definitive a procesului penal, ordinea și data înscrierii sechestrului asigurător penal în cartea funciară nu prezintă nici un fel de relevanță pentru existența și efectele sale.
Având în vedere și natura juridica reală a sechestrului asigurător dispus în cauză, efectul indisponibilizării împiedică încheierea oricărui act juridic civil având ca obiect înstrăinarea bunului sechestrat (inclusiv executarea silită la cererea unui terț de bună credință), operând erga omnes și răsfrângându-se asupra întregit situații/realități juridice a bunului.
În alte cuvinte, ulterior instituirii sechestrului asigurător penal și până la ridicarea definitivă a acestuia, bunul nu mai poate face obiectul nici unui act sau operațiuni juridice cu caracter civil, indiferent că este vorba despre un terț de bună credință.
Astfel, odată instituit sechestrul asigurător, indisponibilizarea ce se răsfrânge asupra bunurilor se manifestă în mod unitar și efectiv, cu atât mai mult cu cât cenzura efectului indisponibilizării revine strict organelor judiciare penale competente.
În concluzie, executarea silită inițiată în cauză și actele de executare emise reprezintă formele/modalitățile exprese, însă indirecte, prin demersuri de natură procesual civilă, de contestare a măsurii asigurătorii și mai cu seamă, a efectelor ei legale - inadmisibile si, implicit, nelegale prin raportare la dispozițiile art. 249 N. C. proc. pen. si art. 250 N. C. proc. pen.
A reține contrariul ar însemna ca instanța civilă să se pronunțe în mod implicit asupra legalității și efectelor măsurilor asigurătorii penale.
În conformitate cu dispozițiile legale anterior invocate, care sunt de imediată aplicare, sechestrul asigurător instituit în cauză vizează tocmai prevenirea înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunului imobil.
Prin urmare, bunul trebuie să rămână sub efectul indisponibilizării până la momentul la care instanța penală competentă va analiza proveniența și situația sa juridică reală.
Faptul că C. B. S.A. - Sucursala C., prin executor judecătoresc, a înțeles să facă demersuri în vederea valorificării bunului imobil situat în municipiul C., .. 21 (fost nr. 17), județul D., la o dată ulterioară instituirii sechestrului asigurător penal este un aspect care vizează exclusiv politica intimatei de gestionare a riscului în raport cu proprii clienți, fără însă a da dreptul acesteia de a se îndestula din bunurile care fac obiectul măsurilor asigurătorii instituite de Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorismf cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă nu a emis un act procesual prin care să dispună ridicarea măsurii asigurătorii.
Raportat la scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea măsurilor asigurătorii și văzând regimul măsurilor de siguranță, înstrăinarea în orice mod a bunurilor față de care în dosarul penal s-a dispus măsura asigurătorie reprezintă sustragere de sub sechestru infracțiune sancționată conform art. 261 din noul Cod penal.
Prin încheierea nr._ pronunțată la data de 24 iulie 2013 în dosarul nr.
_/215/2013, Judecătoria C. a încuviințat cererea de executare silită formulată de
B.E.J. „M. & Asociații", pentru creditoarea C. B. S.A. - Sucursala C.,
împotriva debitorilor P. Gigei și M. I..
Încheierea de încuviințare a executării este nelegală întrucât autorizează executarea silită a unui bun imobil indisponibilizat prin instituirea sechestrului asigurător penal și, ca atare, neurmăribil în accepțiunea art. 812 alin. 4 C. proc. civ.
Astfel, instanța a lipsit de eficiență, pe cale civilă, o măsură procesual penală luată în temeiul legii și aflată în vigoare.
Atât timp cât ordonanța nr. 336/D/P/2006 produce efecte juridice, orice act având ca
obiect încuviințarea unei proceduri de executare silită este vădit nelegal.
Potrivit dispozițiilor art. 711 alin. 3 C. proc. civ., „...după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale."
Conform art. 665 alin. 5 pct. 7 C proc civ., instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă, în afara impedimentelor enumerate la punctele 1-6, există alte impedimente prevăzute de lege.
Prin încheierea criticată s-a dispus încuviințarea executării silite în pofida existenței
unui impediment la executare, anume sechestrul asigurător penal.,.
Pe această cale a fost lipsit de eficacitate scopul avut în vedere de legiuitor în ceea ce privește reglementarea măsurilor asigurătorii în cauzele penale.
Pentru motivele expuse la pct. anterioare apreciem că este nelegală și
dispoziția executorului judecătoresc de stabilire a cheltuielilor de executare.
Intimata C. B. SA a depus întâmpinare prin care solicită respingerea contestației la executare.
Arată că a acordat clientei M. I., în temeiul contractului de credit nr. RQ_04/04.12.2008 și a actelor adiționale nr. 1/13.03.2009, nr. a/31.08.2011 și nr. b/29.06.2012, un credit în valoare de 1.050.000 lei, garantat cu ipotecă de rangul I asupra imobilului proprietatea garantului ipotecar P. Gigei în temeiul Contractului de garanție reală imobiliară nr. 3860/04.12.2008 autentificat sub nr. 9378/04.12.2008 de BNP F. M. M., înscris în CFnr._ prin încheierea OCPI D. nr._/08.12.2008.
Urmare nerambursării la scadență a creditului acordat, C. B. S.A. - Sucursala C. s-a adresat cu o cerere de executare silită a acestui bun, B. M. & ASOCIAȚII în data de 15.07.2013 (cererea nr. DJ_/15.07.2013), solicitarea fiind înregistrată subnr. 2013/D/2013.
Față de neîndeplinirea de către debitoare a obligației de plată a creanței, inserată în cuprinsul titlurilor executorii (Contract de credit și de ipotecă), banca a procedat, prin intermediul executorului judecătoresc, la demararea procedurilor execuționale, de recuperare, pe calea executării silite, a creanței și a accesoriilor în valoare totală de 1.285.107.81 lei (creanță calculată la data de 06.06.2013).
În acest sens, s-a efectuat procedurile execuționale pentru valorificarea imobilului adus în garanție, cu respectarea dispozițiile art. 834 și urm. din Codul de procedură civilă, fiind întocmită somația de plată și procesele-verbale de situație (înscrise în OF.) și evaluare.
Din acest punct de vedere, consideră că au fost respectate prevederile art. 834-839 din Codul de procedură civilă, la data de 12.05.2014 fiind întocmită Publicația de Vânzare Imobiliară nr. 2013/D/2013, termenul de licitație fixat md la data de 18.06.2014; ora 10:30.
Urmare lipsei de licitatori, ulterior a fost emisă Publicația de Vânzare Imobiliară nr. 2013/D/2013 din data de 18.06.2014, termenul de licitație fiind în data de 23.07.2014; ora 12:00.
Privitor la susținerea contestatoarei conform căreia actele de executare au fost întocmite
cu încălcarea dispozițiilor art. 835 alin. 2 Cod de procedură civilă, în sensul că „executorul nu a
procedat la înștiințarea DIICOT cu privire la începerea executării silite asupra bunului garantului
P. Gigei", considerăm că aceasta este neîntemeiată.
După cum rezultă chiar din cuprinsul contestației la executare, contestatoarea a luat la cunoștință de aceasta prin comunicarea efectuată de executor Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., instituție în structura căreia funcționează și DIICOT, astfel că nu există nicio vătămare produsă acesteia.
Din chiar anexarea la contestație a actelor de executare contestate, rezultă fără îndoială că DIICOT i-a fost comunicată Publicația de Vânzare Imobiliară din 12.05.2014, astfel că nu se poate pretinde o „nelegală citare" a acestei instituții.
După cum rezultă din actele de executare, bunul imobil în cauză nu a fost valorificat la termenul de licitație din data de 18.06.2014; ora 10:30, astfel că și din această cauză nu s-a produs nicio vătămare contestatoarei-ca titular al „măsurii asiguratorii-sechestru penal".
Privitor la împrejurarea că asupra bunului supus executării silite s-a instituit măsura
sechestrului asigurător, situație în care - până la ridicarea acesteia de către organul penal
competent - „nu poate fi inițiată nicio altă procedură judiciară", învederăm onoratei instanțe că această afirmație este neîntemeiată.
Faptul că împotriva măsurii asigurătorii luate prin ordonanța nr. 80/D/P/2009 nu s-a formulat contestație conform art. 250 din Nocul Cod de procedură penală, nu are nicio relevanță în ceea ce privește dreptul băncii de a-și recupera pe calea executării silite, inclusiv prin valorificarea bunului imobil asupra căruia deține un drept de ipotecă de rangul I, creanța datorată de debitoarea M. I..
De asemenea, susținerea contestatoarei conform căreia măsurile asigurătorii penale au ca efect indisponibilizarea bunurilor asupra cărora au fost instituite și împiedică încheierea oricărui act juridic civil, nu își găsește corespondent în reglementarea legală în materie de executare silită civilă, astfel cum a fost și este reglementat de Codul de procedură civilă.
În practica judiciară a instanței supreme s-a apreciat că se poate trece la executarea silită a unui bun ipotecat asupra căruia s-a instituit un sechestru asigurător potrivit dispozițiilor art. 249 și urm. Cod de procedură penală (art. 163 și urm. din vechiul Cod de procedură penală).
Astfel, prin Decizia nr. 1392/23.04.2013, pronunțată înalta Curte de Casape și Justiție-Secția Penală în dosar nr._ /a1 (anexată), s-a reținut că, în cauză, creditorul ipotecar a executat silit un imobil asupra căruia fusese instituit, ulterior înscrierii ipotecii, un sechestru asigurător de către organele penale. Devenind proprietar al imobilului, creditorul a solicitat ridicarea sechestrului penal, făcând referire și la dispozițiile art. 518 din vechiul Codul de procedură civilă.
Din această soluție, prin care a fost admisă cererea creditorului dobânditor al imobilului, se desprind următoarele concluzii:
Existenta unei măsuri asigurătorii înființate asupra unui bun în cadrul unui proces penal, nu împiedică executarea silită a unui creditor ce are titlu executoriu și ipotecă asupra bunului respectiv, întrucât se reține că „la data instituirii sechestrului asigurător penal, imobilul era afectat de o ipotecă urmare a unui contract de împrumut cu garanție imobiliară. Întrucât nu s-a realizat restituirea împrumutului, s-a procedat la executarea silită a imobilului care a fost vândut la licitație, apoi adjudecat de către creditorul ipotecar".
In această situație, instanța a apreciat că „executorul s-a găsit în fața unui concurs între o creanță ipotecară și o prezumtivă creanță a onor prezumtivi creditori chirografari. Ca atare, creanța ipotecară a avut prioritate și are prioritate chiar și în ipoteza în care părțile vătămate au un drept de creanță împotriva proprietarului imobilului, dar fiind vorba de creditori chirografari, aceștia își vor satisface pretențiile în măsura în care va mai rămâne ceva din acel bun".
Instanța supremă a considerat că, „chiar în cazul în care se va încuviința și se va dispune despăgubirea părților vătămate care au formulat cereri de constituire de parte civilă, acestea vin în concurs cu petenta din prezenta cauză, creditoare ipotecară, care în această împrejurare are prioritate, urmând a fi satisfăcută prima, întrucât ipoteca este un drept real accesoriu ce acordă titularului său un drept de urmărire a bunului în mâna oricui s-ar găsi șl un drept de preferință în privința satisfacerii creanței sale față de ceilalți creditori".
Pe cale de consecință, nu se poate aprecia că în speță subzistă un impediment la executare cu privire la imobilul proprietatea garantului ipotecar P. Gigei, asupra căruia Banca deține un drept de ipoteca, înscris anterior notării măsurii sechestrului asigurător de către DIICOT.
A mai învederat că în doctrină s-au apreciat următoarele: „Niciun creditor ipotecar nu poate fi împiedicat de a-și exercita dreptul de a executa bunurile ipotecate în favoarea sa, fără a fi necesar a aștepta finalizarea procesului penal în cadrul căruia s-a instituit sechestru pe respectivele bunuri ipotecate. Potrivit celor expuse în detaliu, niciunul din argumentele analizate nu poate să înlăture dreptul unui creditor ipotecar de a-și satisface creanța înscrisă cu prioritate în cartea funciară a imobilului.
În mod evident, principiul „penalul ține în loc civilul" nu-și are aplicabilitate neexistând un conflict între acțiunea penală în care a fost dispus sechestrul și executarea silită demarată de creditor pentru recuperarea unei creanțe certe lichide și exigibile.
Nu pot fi reținute nici argumentele cu privire la cerința parcurgerii prealabile a procedurii prevăzute de art. 168 C. proc. pen. față de împrejurarea că dreptul unui creditor ipotecar de a-și satisface creanța înscrisă cu prioritate în CF poate coexista cu inscripția ipotecară a sechestrului asigurător ce poartă asupra aceluiași bun supus executării silite.
În urma vânzării silite a imobilului ipotecat, creditorul își va îndestula creanța cu prioritate, urmând ca restul de preț obținut, în măsura în care va exista, să fie indisponibilizat pentru acoperirea creanțelor derivate din cauza penală.
În același sens, nici pretinsa cerință privind parcurgerea prealabilă a procedurii instituite de art. art. 523 din vechea reglementare, actualmente art. 862 C. proc. civ. nu poate fi primită având în vedere că acest text de lege nu are aplicabilitate în cazul analizat, situațiile pentru care acesta a fost instituit fiind altele.
În ceea ce privește argumentul referitor la interesul general (al Statului) ce ar prima interesului particular (al creditorului), acesta este eronat față de confuzia cu rangul de preferință pe care statul l-ar dobândi în raport cu alți creditori, prin transformarea creanței sale eventuale într-una certă, lichidă și exigibilă. Ceea ce se naște prin efectul măsurii asigurătorii din punct de vedere al principiului egalității creditorilor este doar rangul de preferință al statului, fără însă a fi vorba în cauză de interesul obștesc și cel privat derivate din două categorii de creanțe diferite.
În final, în ceea ce privește indisponibilizarea bunului, apreciază că aceasta nu poate fi asimilată noțiunilor de inalienabilitate sau insesizabilitate, astfel încât executarea silită să poată fi blocată în conformitate cu dispozițiile art. 726 C. proc. civ.
Referitor la solicitarea de anulare a încheierii nr._/24.07.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._/215/2013, prin care s-a dispus încuviințarea executării silite solicitată de B. M. & Asociații, la cererea creditoarei C. B. S.A. - Sucursala C., consideră că aceasta este neîntemeiată întrucât nu există nici un impediment „prevăzut de lege" care să nu permită creditoarei ipotecare să-și valorifice dreptul de ipotecă în procedura de executare silită, în scopul recuperării creanței datorate de debitoare, care la data prezentei înregistrează o valoare totală de 1.129.224,86 lei (credit și accesorii), la care se adaugă cheltuielile de executare aferente.
Sechestrul instituit potrivit art. 163 Cod de procedură penală nu poate să constituie un impediment la inițierea și/sau continuarea executării silite ci, ulterior valorificării bunului și adjudecării acestuia liber de orice sarcini, sechestrul se va menține asupra sumei de bani rezultată din diferența dintre prețul de vânzare și valoarea creanței garantate.
în doctrină, s-a reținut că instituirea sechestrului penal nu poate duce la suspendarea legală a executării silite în cazul în care un alt creditor ce deține un titlu executoriu împotriva învinuitului sau inculpatului a solicitat executarea silită a imobilului sechestrat întrucât cauzele privind suspendarea legală a executării silite sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar printre acestea nu se regăsesc și cele privind instituirea unui sechestru penal asupra bunurilor mobile sau imobile ale persoanei urmărite penal.
Nicio dispoziție legală nu împiedică pe un creditor diligent să urmărească, concomitent, toate garanțiile debitoarei, până la recuperarea integrală a creanțelor datorate, conform art. 622, alin. 3 Cod de procedură civilă
Prin încheierea din 16.10.2014 pronunțată în dosarul_/215/2014 a fost admisă excepția de litispendență iar dosarul respectiv a fost înaintat pentru a fi atașat la dosarul_ întrucât există identitate de obiect și părți.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind atașat dosarul de executare silită înregistrat la B. "M. & Asociații" sub nr. 2013/D/2013.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 10.06.2013 a fost înregistrată la B. M. C. I. cererea de executare silită formulată de C. BANL SA Sucursala C. asupra bunurlor mobile și imobile precum și asupra veniturilor debitorului M. I. și asupra bunurilor imobile ale garantului ipotecar P. G. pentru satisfacerea creanțelor ce izvorăsc din contractul de credit RQ_, completat cu actul adițional 1/13.03.2009, actul adițional nr. a/31.08.2011 și actul adițional nr. B/29.06.2012, contractul de garanție reală imobiliară nr. 3860/04.12.2008 autentificat prin încheierea 9378/04.12.2008 de notar public F. M. M. (filele 149-153) și biletul la ordin . 3AB nr._/31.08.2011. (fila 140)
Prin încheierea din 16.07.2013 executorul judecătoresc a dispus deschiderea dosarului de executare nr. 2013/D/2013 pentru punerea în executare a titlurilor executorii menționate anterior pentru recuperarea sumei de 1 285 107,81 lei, la care se adaugă cheltuielile de executare. (fila 175)
Executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria C. prin încheierea_/24.07.2013 pronunțată în dosarul_/215/2013. (fila 241)
Din extrasul de carte funciară pentru informare rezultă că asupra iombilului situat în C., .. 21 (fost 17) proprietatea garantului P. G. a fost înscrisă ipotecă în favoarea creditorului C. SA Sucursala C. constituită în baza contractului autentificat prin încheierea 9378/2008 emisă de notar public F. M. M. și sechestru în condițiile codului de procedură penală în favoarea Ministerului Public-P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. (fila 239)
În vederea realizării urmăririi silite imobiliare, la data de 12.05.2014 a fot emisă de executorul judecătoresc publicație de vânzare imobiliară prin care s-a dispus în temeiul art. 837 NCPC indisponibilizarea și scoaterea la vânzare prin licitație publică a imobilului situat în C., .. 21 (fost 17), licitația fiind fixată pentru data de 18.06.2014.
În același act s-a mai consemnat că s-a dispus notarea urmăririi imobiliare la OCPI conform încheierii nr._/08.11.2013, iar potrivit extrasului de carte funciară nr._/08.11.2013 privind sarcinile, s-a constatat existența creditorului P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. (fila 229)
Publicația de vânzare din 12.05.2014 a fost comunicată de executorul judecătoresc Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 15.05.2014. (fila 236)
Potrivit art. 835 alin. 2 NCPC executorul va cere biroului de cadastru și publicitate imobiliară să îi comunice drepturile reale și alte sarcini care grevează imobilul urmărit, precum și eventualele drepturi de preferință înscrise în folosul altor persoane. Titularii acestor drepturi vor fi înștiințați despre executare și vor fi citați la termenele fixate pentru vânzarea imobilului.
În speța de față, în cartea funciară ca titular al dreptului de ipotecă legală în valoare de 21 921 411 lei instituit ca măsură asiguratorie sechestru penal a fost înscris Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În acest context instanța consideră că au fost respectate prevederile art. 835 alin. 2 NCPC întrucât publicația de vânzare din 12.05.2014 a fost comunicată titularului dreptului înscris în cartea funciară, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (filele 19, 229, 236).
Referitor la legalitatea executării silite, contestatorul susține că procedura de urmărire a bunului este nelegală întrucât asupra acestuia este instituit sechestru asigurător penal astfel că bunul este indisponibilizat, fiind necesar a se recurge la procedura prevăzută de art. 250 NCPP.
Instanța reține că asupra acestui bun, anterior instituirii sechestrului asigurător a fost înscris în cartea funciară un drept de ipotecă în favoarea creditorului.
Având în vedere că legea nu reglementează expres situația în care asupra aceluiași imobil este înscris atât un drept de ipotecă dar și un sechestru asigurător penal, instanța va analiza posibilitatea creditorului de a recurge la executare silită prin raportare la scopul normelor care reglementează cele două instituții. (în vigoare la data încheierii actelor juridice, de drept substanțial sau procedural)
Potrivit art. 1746 alin. 1 cod civil de la 1864, ipoteca este un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligații iar conform art. 1790 cod civil de la 1864, creditorii care au ipotecă înscrisă asupra unui imobil îl urmăresc în orice mână ar trece.
Conform art. 163 C. proc. pen., măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii.
Așadar, dreptul de ipotecă și sechestrul asigurător urmăresc posibilitatea realizării unui drept de creanță în ipoteza în care debitorul nu execută voluntar obligația corelativă, iar în lipsa unor prevederi legale exprese, în cazul existenței unui concurs între acestea, se vor aplica regulile de drept comun.
Potrivit contestatoarei, "numai după soluționarea definitivă a procesului penal, în raport de cele dispuse de instanța penală asupra măsurii asigurătorii, se poate realiza ordinea de preferință a creanțelor.
Concret, instanța penală poate dispune ridicarea sechestrului asigurător, caz în care rămân valabile și se execută sarcinile din cartea funciară ale celorlalți creditori, fără a mai exista vreun "concurs", sau poate dispune menținerea acestuia ipoteză în care sechestrul se execută potrivit normelor de procedură fiscală sau civilă, în funcție de infracțiunile reținute.
Numai în acest din urmă caz se poate vorbi despre un concurs al măsurilor și drepturilor referitoare la bun în funcție de data înscrierii în cartea funciară" (fila 7-8 răspuns la întâmpinare sau 235-236 dosar_/215/2014 vol. II)
Având în vedere că drepturile referitoare la bun se vor realiza tot în funcție de data înscrierii în cartea funciară chiar și în ipoteza în care la finalul procesului penal se va menține sechestrul asigurător, iar în speța de față creditorul intimat a înscris ipoteca anterior măsurii procesuale penale, nu există argumente care să justifice temporizarea executării silite până la momentul respectiv, ceea ce ar atrage implicit și anularea executării silite, întrucât părțile cu interese contrare ar fi în aceeași situație juridică.
Prin urmare, suspendarea drepturilor creditorului ipotecar de valorificare a creanței sale în această modalitate până la soluționarea procesului penal ar fi lipsită de consecințe practice, în condițiile în care acesta nu ar avea o altă poziție juridică decât cea deținută în prezent.
Din aceste considerente, contestația la executare este apreciată ca neîntemeiată, situație în care față de dispozițiile art. 718 alin. 1 NCPC, cererea de suspendare a executării silite va fi respinsă ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu sediul în București, ., sector 5, în contradictoriu cu intimații C. B. SA, cu sediul în C., .. 1-3-5, jud. D., P. G., cu domiciliul în C., ., ., jud. D. și M. I., cu domiciliul în C., .. 33, jud. D., ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării în dosarul de executare silită înregistrat la B. M.&Asociații sub nr. 2013/D/2013 ca rămasă fără obiect.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 17.10.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
D. R. C. C. Ș.
Red./tehn. CDR
6 ex/30.12.2014
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|
