Plângere contravenţională. Sentința nr. 801/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 801/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 27-01-2014 în dosarul nr. 26830/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 801
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. F. D.
GREFIER: A. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul T. M. C. în contradictoriu cu intimatul I. D., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, fiind lipsă reprezentantul intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza are ca obiect "plângere contravențională".
Instanța procedează la legitimarea petentului, acesta având CI . nr._, CNP:_.
În temeiul dispozițiilor art. 131 C.pr.civ, având în vedere prevederile art. 32 din OG nr. 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța pune în discuție probele solicitate prin cererea de chemare în judecată.
Petentul T. M. C. solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și proba cu martorul C. I., prezent la acest termen.
În temeiul dispozițiilor art. 255 corob. cu art. 258 C.pr.civ, instanța încuviințează pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și proba cu martorul C. I., apreciind că sunt admisibile putând duce la soluționarea cauzei.
A fost audiat martorul C. I., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar, conform dispozițiilor art. 323 C.p.civ.
Petentul T. M. C. învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat.
Nemaifiind alte excepții de invocat și cereri de formulat, instanța constată, în temeiul art. 244 Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea procesului, iar în raport de dispozițiile art. 392 Cod de procedură civilă deschide dezbaterile asupra fondului.
Petentul T. M. C. având cuvântul, a solicitat admiterea plângerii, anularea procesului-verbal contestat și restituirea permisului de conducere.
În temeiul art. 394 și urm. Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fata constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petentul T. M. C. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. D. anularea procesului verbal ..P. nr._ încheiat la data de 26.07.2013 și pe cale de consecință, exonerarea de la plata amenzii contravenționale și restituirea permisului de conducere.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost sancționat pentru faptul că a circulat cu autoturismul pe . direcția I. M., desfășurând activitatea de taxi, iar la intersecția semaforizată cu . traversat pe culoarea roșie a semaforului electric, care funcționa și nu ar fi purtat centura de siguranță.
Menționează că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție nu sunt adevărate întrucât în fața sa la semafor se mai afla un autoturism în așteptarea culorii verde a semaforului electric și că deși se aflau persoane la semafor care au văzut cele întâmplate, agentul constatator nu a trecut nici un martor în procesul-verbal.
Învederează că în procesul verbal nu s-a consemnat adresa instituției și Codul Fiscal, motiv pentru care invocă nulitatea procesului-verbal.
În drept, au fost invocate prevederile O.G. 2/2001.
În dovedirea plângerii petentul a depus la dosar procesul verbal ..P. nr._ încheiat la data de 26.07.2013, în original, copie carte de identitate.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei conform prevederilor art. 19 din OUG 80/2013.
La data de 24.10.2013 intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că procesul-verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG nr. 2/2001.
În ceea ce privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal de contravenție, intimatul a arătat că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, întrucât instanța nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Altfel spus, susține intimatul, printr-o probă indirectă a fost înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil și că deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 a acestui act normativ, rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept, bucurându-se de prezumția de legalitate și temeinicie.
Se mai arată că, fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul-verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile Codului de procedură civilă și ale OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială solicitate de petent, considerând raportat la dispozițiile art. 255 alin 1 coroborat cu art. 258 Cod de Procedură Civilă, sunt admisibile putând duce la soluționarea procesului.
In cadrul probei testimoniale, a fost audiat martorul C. I. a cărui declarație a fost consemnată si atașată la dosarul cauzei( fila 24 ).
Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:
La data de 26.07.2013, petentului T. M. C. i s-a încheiat procesul-verbal de contravenție ..P. nr._ prin care i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 300 lei și sancțiunea avertisment pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 52 alin.1 și art. 36 alin.1 din Regulamentul de Aplicare al OUG 195/2002.
Din conținutul actului de constatare rezultă că la data de 26.07.2013, ora 15.28, petentul a condus auto Dacia L. pe . direcția I. M. iar la intersecția semaforizată cu . intersecția pe culoarea roșie a semaforului electric care funcționa și nu a purtat centura de siguranță în timpul mersului.
Procesul-verbal i-a fost comunicat petentului la data încheierii, iar plângerea contravențională a fost formulată la data de 30.07.2013 (fila 2), cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001.
Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
În ceea ce privește primul motiv de nelegalitate invocat de petent, în sensul că agentul constatator nu a menționat adresa instituției din care face parte și codul fiscal instanța arată că sancțiunea ce intervine este nulitatea relativă motivat de faptul că este protejat prin aceste norme un interes individual, propriu al contravenientului, și nu un interes general.
Având în vedere că sancțiunea este nulitatea relativă instanța arată că nu s-a făcut dovada vătămării, astfel cum prevăd dispozițiile art. 175 alin. 1 Cod pr. civ.
În ceea ce privește susținerea petentului referitoare la faptul că au fost încălcate prevederile art. 19 din OG nr. 2/2001 în sensul că procesul verbal nu este semnat de un martor asistent instanța constată că nu este întemeiată întrucât potrivit dispozițiilor mai sus menționate procesul verbal va fi semnat și de un martor în cazul în care petentul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, ori în cazul de față petentul a fost de față la încheierea procesului verbal, pe care l-a semnat.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că procesul-verbal este un act de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit de autoritatea statală pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială și care face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, fapta respectivă fiind probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Ca atare, procesul-verbal se bucură de forța probantă până la proba contrarie, pe care contravenientul este cel care trebuie să o facă, persoana sancționată având dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Astfel, deși prin plângerea formulată petentul a arătat că situația de fapt reținută de agentul constatator nu corespunde realității întrucât nu a traversat intersecția pe culoarea roșie a semaforului electric, instanța nu poate reține că, aspectele expuse de acesta corespund adevărului deoarece se observă în mod vădit că ele reprezintă aprecieri de ordin subiectiv, făcute din dorința de a scăpa de consecințele răspunderii contravenționale, nefiind susținute de niciun mijloc de probă administrat în cauză.
În ceea ce privește declarația martorului C. I. audiat la propunerea petentului, instanța arată că aceasta nu înlătură prezumția de veridicitate a celor consemnate de către agentul constatator, întrucât martorul a declarat că nu crede că petentul a traversat intersecția pe culoarea roșie a semaforului electric.
Mai mult, instanța arată că la momentul întocmirii procesului verbal nu s-a făcut referire la existența vreunui martor la eveniment, precum și faptul că martorul a arătat că cele relatate s-au petrecut în primăvara anului 2013, iar din cuprinsul procesului verbal rezultă că fapta s-a petrecut vara, ceea ce sporește îndoiala cu privire la faptul că acesta ar fi observat situația de fapt relatată.
În raport de cele menționate mai sus, având în vedere că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare decât cea reținută în procesul verbal ..P. nr._ încheiat la data de 26.07.2013, instanța apreciază că în mod temeinic s-a reținut în sarcina acestuia încălcarea prevederilor art. 52 alin. 1 și art. 36 alin. 1 din Regulamentul de Aplicare al OUG 195/2002.
Pentru aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 31 și 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța consideră plângerea contravențională neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare, cu consecința menținerii procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ..P. nr._ încheiat la data de 26.07.2013
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul T. M. C., CNP_, cu domiciliul în C., ., județul D., în contradictoriu cu intimatul I. D., cu sediul în C., . județul D., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.01.2014.
Președinte, Grefier,
C. F. D. A. D.
Red. C.F.S/ Th. A.D.
4 EX/25.02.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5941/2014.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 18/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
---|