Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2967/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2967/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-03-2014 în dosarul nr. 28072/215/2013
Dosar nr._ - reexaminarea sanctiunii contraventionale –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2967/2014
Ședința publică de la 04 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C.-G. B.
Grefier L. T.
Pe rol judecarea cauzei Civil cererea formulată de petenta Politia Municipiului C., cu sediu în C., .. 22, județul D., în contradictoriu cu intimatul G. A., cu domiciliul în comuna Acatari, ., județul M., avand ca obiect reexaminare sanctiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat D. A. G. în calitate de curator special pentru pârâtul G. A., lipsind reclamanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
La interpelarea instanței, curator D. A. G. pentru pârât, arată că a luat la cunoștință cererea de chemare în judecată.
Instanța pune în discuție competența generală, materială și teritorială a instanței.
Avocat D. A. G. pentru pârât, arată că Judecătoria C. este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cauze.
Instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cauze în raport de dispozițiile art. 94 pct. 4 din codul de procedură civilă coroborat cu art. 39 indice 1 alin. 1 din OG 2/2001.
Instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Avocat D. A. G. pentru pârât, arată că nu solicită alte probe.
Instanța pune în discuție proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă.
Avocat D. A. G. pentru pârât, arată că este de acord cu proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă.
Instanța încuviințează pentru reclamantă, în temeiul art. 255 raportat la art. 258 C.pr.civ., proba cu înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat D. A. G. pentru pârât, arată că instanța urmează să aprecieze asupra cererii, având în vedere că pârâtul nu a achitat amenzile datorate.
În temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, la data de 13.08.2013 petenta Politia Locala a Municipiului C. în contradictoriu cu intimatul G. A. a solicitat instanței ca prin sentinta ce se va pronunța să se dispună înlocuirea amenzilor contraventionale aplicate prin procesele verbale . nr._ din 19.12.2007, . nr._/2007, . nr._/2010, . nr._/2009, . nr._/2010 si . nr._/2010 intocmite de Politia Locala a Municipiului C., fiind sanctionat pentru fapta prevazuta de art. 9 si 14 din Dispozitia Primarului Municipiului C. nr. 97/1999
Primaria Comunei Acatari, jud. M. a comunicat petentei prin adresa nr. 168/2012 ca initimatul nu detine bunuri mobile sau imobile ce pot fi supuse executarii silite.
În drept s-au invocat dispoz. art. 9 alin. 3 OG nr 2/2001, privind regimul juridic al contraventiilor.
S-a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
În susținerea sesizării au fost depuse înscrisuri (f. 7-16).
La data de 22.10.2013 instanta a dispus comunicarea cererii catre intimat, insa actele s-au intors la dosar cu mentiunea ca imobilul a fost demolat.
Din verificarile efectuate de petenta a rezultat ca intimatul este inregistrat cu aceeasi adresa in baza de date.
In consecinta instanta a fixat primul termen de judecata la data de 4.02.2014.
Instanta a incuviintat procedura prin publicitate cu intimatul in toate formele prevazute de lege si a numit in cauza curator special pe d-na avocat D. A. G..
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanta reține următoarele:
Prin procesele verbale . nr._ din 19.12.2007, . nr._ din 23.09.2007, . nr._ din 26.04.2010, . nr._ din 26.07.2009, . nr._ din 14.04.2010 si . nr._ din 13.04.2010 i-au fost aplicate intimatului G. A. mai multe amenzi contraventionale in cuantum de 25 lei, 25 lei, 25 lei, 25 lei, 50 lei si 50 lei in baza Dispozitiei Primarului Municipiului C. nr. 97/1999.
Potrivit art. 9 alin. 3 din OG 2/2001 „în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama și de partea din amendă achitată”
Potrivit art. 9 al. 5 din OG 2/2001 instanta procedează la înlocuirea amenzii cu sanctiunea obligării la prestarea unei activităti în folosul comunitătii, cu acordul contravenientului.
Prin decizia nr. 1354/10.12.2008 Curtea Constitutională a admis însă exceptia de neconstitutionalitate a acestei dispoziții si a constatat că sintagma „cu acordul acestuia” din art. 9 din OG 2/2001, precum si sintagmele „numai dacă există consimtamantul contravenientului”, „cu consimtământul contravenientului” și „după luarea consimtământului contravenientului” din art. 1, al. 3, art. 8, al. 5, litera b si respectiv art. 13 din OG 55/2002 privind regimul juridic al sanctiunii prestarii unei activitati în folosul comunitatii sunt neconstitutionale.
Curtea a constatat că prin dispozitiile art. 9 al. 5 din OG 2/2001 aplicarea sanctiunii obligarii la prestarea unei activitati în folosul comunității este conditionată de acordul contravenientului. A mai aratat că acest fapt este de natura a lipsi de eficiență sancțiunea aplicată pentru comiterea unei fapte antisociale, cu consecința încălcării dispozitiilor art. 1, al. 5 din Constitutia României potrivit cărora „În România respectarea Constitutiei, a suprematiei sale și a legilor este obligatorie”.
In acest sens s-a pronuntat ICCJ prin decizia nr. 7/20.09.2010, prin care a fost admis recursul în interesul legii statuând că “dispozitiile art. 9 alin. 3-5 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, prin raportare la dispozitiile art. 9 alin. 1 si 2 din aceeasi ordonanta si la dispozitiile art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilitătii cererilor de înlocuire a sanctiunii amenzii cu sanctiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităti în folosul comunitătii indiferent dacă contraventiile săvârsite sunt prevăzute si sanctionate prin legi, ordonante ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ si chiar dacă actul care stabileste si sanctionează contraventiile nu prevede, alternativ cu sanctiunea amenzii, sanctiunea prestării unei activităti în folosul comunitătii“
Având în vedere aceste prevederi legale, precum si interpretarea dată în recursul în interesul legii instanța constată ca intimatul nu a achitat amenzile aplicate prin procesele verbale ce fac obiectul prezentului dosar si cum acesta se afla in stare de insolvabilitate, neputandu-se pune in executare silita procesele verbale de contraventie, asa cum rezulta din inscrisurile depuse la dosar, constata ca sunt indeplinite conditiile pentru a înlocui amenzile cu sanctiunea obligării la prestarea unei activităti în folosul comunității.
Potrivit art. 39 indice 1 alin. 2 din OG 2/2001 în cazul în care contravenientul, citat de instanta, nu a achitat amenda în termenul de 30 zile pe care îl poate acorda instanța la cerere, aceasta procedează la înlocuirea amenzii cu sanctiunea prestarii unei activitati în folosul comunitatii pe o durata maxima de 50 de ore.
Pentru stabilirea numarului de ore pe care il va presta instanta va avea in vedere contravaloarea unei ore de munca in folosul comunitatii de 4,74 lei conform HG 23/2013.
Având în vedere considerentele mai sus mentionate instanța va admite sesizarea si va dispune înlocuirea sancțiuni amenzii contraventionale în sumă de 25 lei stabilită prin procesul verbal . nr._ din data de 26.04.2010 cu sancțiunea prestării unui număr de 5 ore de muncă în folosul comunității la Primăria Acatari, jud. M.; înlocuirea sancțiunii amenzii contraventionale în sumă de 25 lei stabilită prin procesul verbal . nr._ din data de 26.07.2009 cu sancțiunea prestării unui număr de 5 ore de muncă în folosul comunității la Primăria Acatari, jud. M.; înlocuirea sancțiunii amenzii contraventionale în sumă de 50 lei stabilită prin procesul verbal . nr._ din data de 14.04.2010 cu sancțiunea prestării unui număr de 10 ore de muncă în folosul comunității la Primăria Acatari, jud. M.; înlocuirea sancțiunii amenzii contraventionale în sumă de 50 lei stabilită prin procesul verbal . nr._ din data de 13.04.2010 cu sancțiunea prestării unui număr de 10 ore de muncă în folosul comunității la Primăria Acatari, jud. M.; înlocuirea sancțiunii amenzii contraventionale în sumă de 25 lei stabilită prin procesul verbal . nr._ din data de 19.12 2007 cu sancțiunea prestării unui număr de 5 ore de muncă în folosul comunității la Primăria Acatari, jud. M.; înlocuirea sancțiunii amenzii contraventionale în sumă de 25 lei stabilită prin procesul verbal . nr._ din data de 23.09.2007 cu sancțiunea prestării unui număr de 5 ore de muncă în folosul comunității la Primăria Acatari, jud. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenta Politia Municipiului C., cu sediu în C., .. 22, județul D., în contradictoriu cu intimatul G. A., cu domiciliul în comuna Acatari, ., județul M., avand ca obiect reexaminare sanctiune.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contraventionale în sumă de 25 lei stabilită prin procesul verbal . nr._ din data de 26.04.2010 cu sancțiunea prestării unui număr de 5 ore de muncă în folosul comunității la Primăria Acatari, jud. M..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contraventionale în sumă de 25 lei stabilită prin procesul verbal . nr._ din data de 26.07.2009 cu sancțiunea prestării unui număr de 5 ore de muncă în folosul comunității la Primăria Acatari, jud. M..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contraventionale în sumă de 50 lei stabilită prin procesul verbal . nr._ din data de 14.04.2010 cu sancțiunea prestării unui număr de 10 ore de muncă în folosul comunității la Primăria Acatari, jud. M..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contraventionale în sumă de 50 lei stabilită prin procesul verbal . nr._ din data de 13.04.2010 cu sancțiunea prestării unui număr de 10 ore de muncă în folosul comunității la Primăria Acatari, jud. M..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contraventionale în sumă de 25 lei stabilită prin procesul verbal . nr._ din data de 19.12 2007 cu sancțiunea prestării unui număr de 5 ore de muncă în folosul comunității la Primăria Acatari, jud. M..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contraventionale în sumă de 25 lei stabilită prin procesul verbal . nr._ din data de 23.09.2007 cu sancțiunea prestării unui număr de 5 ore de muncă în folosul comunității la Primăria Acatari, jud. M..
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecatoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 4.03.2014.
Președinte, C.-G. B. | ||
Grefier, L. T. |
Red.BCG
Tehnored. BCG
Ex.4/24.03.2014
← Pretenţii. Sentința nr. 2111/2014. Judecătoria CRAIOVA | Anulare act. Sentința nr. 6371/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
---|