Accesiune. Sentința nr. 9885/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9885/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 15-07-2015 în dosarul nr. 9885/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILĂ Nr. 9885/2015
Ședința publică de la 15 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE NICOLETA POPESCU
Grefier G. D.
Pe rol, soluționarea cauzei civile formulate de reclamanții P. M., P. E., P. M. A. în contradictoriu cu pârâtul M. C. PRIN PRIMARUL MUNICIPIULUI C., având ca obiect accesiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită cu părțile..
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Dezbaterile asupra acțiunii de față au avut loc în ședința publică din data de 01.07 2015, fiind consemnate în încheierea redactată la acea dată - parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea la data de 15.07.2015, pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată la data de 09.05.2014 pe rolul Judecătoriei C. sub dosar nr._, reclamantele P. M., P. E. și P. M. A. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. C. prin Primarul Municipiului C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate existența dreptului său de proprietate asupra construcției casă (completarea față de actul de proprietate) si garaj cu destinația de spațiu comercial, construcție mansardată, situată în mun. C., ., județul D..
În fapt, motivând acțiunea, reclamantele au arătat că acestea au dobândit prin moștenire conform certificatul de moștenitor nr. 10 din data de 12.03.2014 în cote diferite un imobil teren plus casa de locuit si o boxă - garaj in C., ., județul D. de pe urma defunctului P. C..
În aceste sens arată faptul că P. M. a cumpărat imobilul teren plus casă de locuit (parter plus etaj 1) din anul 1967 de la D. T. potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/25.01.1967.
Ulterior, în anul 1976, autorii lui P. C. au mai ridicat si o altă construcție tip boxă si garaj în curtea imobilului în partea de sud pentru care există autorizație nr. 241/1976, însă la care nu s-a făcut niciodată recepția lucrării. Iar, între anii 1990- 2000 a extins treptat construcția inițială unind-o cu garajul. Astfel, între cele două construcții a zidit o scară interioară, un hol si o camară si la etajul 1 dintre mansarda garajului casei s-a turnat o placă si s-a construit o cameră cu balcon spre . un grup sanitar. Practic acoperișul garajului în prezent este unit cu acoperișul casei.
Deasupra garajului au construit o mansardă care poate avea ca destinație de spațiu comercial (la fel ca si garajul). Garajul a fost prelungit si în prezent si în prezent conține si un grup sanitar, iar la mansardă are si două balcoane.
De asemenea, arată că la parterul casei s-a construit și un grup sanitar.
În prezent, nu poate înscrie construcția, astfel cum a fost modificat în cartea funciară, întrucât deține acte de proprietate corespunzătoare noii situații faptice, astfel încât solicită să se admită acțiunea astfel cum a fost formulată.
În dovedirea acțiunii, celor susținute solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, proba cu expertiză specialitatea construcții civile care să aibă ca obiective individualizarea părților de construcție pentru care nu există autorizație si proces verbal de recepție, efectuarea unei schițe si evaluarea si proba testimonială cu doi martori.
În drept, a invocat dispozițiile art. 492 C.civ.
În dovedire, a depus în copie xerox: CI ale reclamantelor, contract de vânzare cumpărare nr._/1967, autorizație pentru executare de lucrări nr. 241 din data de 13.11.1976, certificat de moștenitor nr. 241 din data de 13.11.1976, certificat de moștenitor nr. 8/1983, certificat de moștenitor nr. 35/2008, certificat de moștenitor nr. 9/2008, certificat de moștenitor nr. 10/2014 si certificat de nomenclatură stradală, împuternicire avocațială.
La data de 06.06.2014, reclamantele au depus cerere de complinire a acțiunii prin care a învederat că în ceea ce privește obligația de a depune o copie de pe extrasul de carte funciară, au menționat faptul că imobilul nu este înscris în cartea funciară, motiv pentru care a solicitat OCPI D. eliberarea unui certificat care să ateste acest lucru.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 1105 lei taxă judiciară de timbru calculată conform art. 3 din OUG nr. 80/2013.
Prin încheierea de ședință din data de 15.01.2014, instanța a dispus încuviințarea probei cu înscrisuri, proba testimonială cu martorii Z. G. și C. I. si proba cu expertiză tehnică specialitatea construcții, probe solicitate de reclamanți.
Raportul de expertiză specialitatea construcții cu obiectivele stabilite la termenul de judecată din data de 15.01.2014 a fost efectuat de către expert Locusteanu E. si a fost depus la data de 17.03.2015, asupra căruia părțile nu au formulat obiecțiuni.
La termenul de judecată din data de 03.12.2014, instanța a dispus audierea martorilor Z. G. si C. I..
La data de 13.05.2015, reclamantele au depus precizare la acțiune prin care a învederat că solicită constatarea dreptului de proprietate asupra imobilelor casa si garaj executate fără autorizație de construcție, astfel cum au fost descrise si individualizate în raportul de expertiză specialitatea construcții civile.
Analizind actele si lucrarile aflate la dosarul cauzei, instanța reține și constată următoarele:
Reclamantele P. M., P. E. și P. M. A. au dobândit proprietatea asupra imobilului situat in municipiul C., ., jud. D. conform certificatului de moștenitor nr. 10/12.03.2014 (fila 10) și contractului de vânzare-cumpărare nr._/25.10.1967 (fila 7). Conform planului de situație actualizat prin raportul de expertiză efectuat în cauză și care face corp comun cu prezenta hotărâre, pe terenul respectiv se află o construcție de 48,75 mp, suprafață construită desfășurată de 127,50 mp, din beton, zidărie bca și cărămidă, cu stâlpi de beton armat, planșee de beton, planșeu de lemn peste etaj, sarpanta de lemn, învelitoare de tablă metalică, pardoseli din ciment și gresie, tencuieli și zugrăveli obișnuite, tâmplărie pvc,. Această construcție are o valoare de circulație de_ lei și a fost finalizată și extinsă în perioada 1990-2000 conform declarațiilor martorilor audiați în cauză: Z. G. și C. I. (filele 44 și 45).
F. de aceste imprejurari, rezulta ca actiunea precizata de reclamante este întemeiată urmând a fi admisă întrucât în cauza sunt incidente dispozitiile legale privind dobândirea dreptului de proprietate prin efectul aceesiunii artificiale imobiliare prevazute de dispozițiile 492 C.civ.
Astfel, potrivit art. 492 C.civ., orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul
acelui pământ, cu cheltuiala sa și sunt ale lui, până ce se hotarâște contrariu.
În speță, imobilul-construcție așa cum a fost identificat mai sus, s-a realizat de către reclamante pe terenul lor moștenit de la autorul Ploaia C..
Totodată, instanța constată că de la construirea imobilului, reclamantele nu au fost tulburate în posesia terenului, exercitând sub nume de proprietari o posesie publică, netulburată și neviciată.
Pentru aceste considerente, cu respectarea dispozițiilor art. 492 C.civ. în vigoare la data efectuării construcțșiei, instanța urmează să admită acțiunea formulată de către reclamante, să constate că reclamantele P. M., P. E. și P. M. A. au dobândit prin efectul accesiunii imobiliare artificiale dreptul de proprietate asupra construcției – casă de locuit, P+1, situată în C., ., jud. D., așa cum a fost identificată în raportul de expertiză întocmit de expertul Locusteanu E. (plan de situație actualizat și releveu actualizat) care face corp comun cu prezenta hotărâre.
Instanța, ia act că reclamantele nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanții P. M., P. E., P. M. A., domiciliate în C., ., județul D. în contradictoriu cu pârâta M. C. PRIN PRIMARUL MUNICIPIULUI C., cu sediul în C., ., nr.7, județul D..
Constată că reclamantele P. M., P. E. și P. M. A. au dobândit prin efectul accesiunii imobiliare artificiale dreptul de proprietate asupra construcției – casă de locuit, P+1, situată în C., ., jud. D., așa cum a fost identificată în raportul de expertiză întocmit de expertul Locusteanu E. (plan de situație actualizat și releveu actualizat) care face corp comun cu prezenta hotărâre.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședința publică din data de 15 iulie 2015.
Președinte, Grefier,
N. P. G. D.
Red NP/Tehn.GD
Ex.6/02.09.2015
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 9882/2015. Judecătoria CRAIOVA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 06/2015. Judecătoria... → |
|---|








