Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 9881/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 9881/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 14-07-2015 în dosarul nr. 9881/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9881

Ședința publică de la 14 Iulie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. C.

Grefier C.-E. G.

Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții C. M. ȘI C. T. în contradictoriu cu pârâții I. N. M., C. D. ȘI I. P., având ca obiect hotarâre care sa tină loc de act autentic .

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 10.07.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14.07.2015 .

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 23.12.2013, reclamanții C. M. ȘI C. T. au chemat în judecată pe pârâții I. N. M., C. D., și I. P., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se constate valabilitatea convențiilor de vânzare cumpărare intervenită între reclamanți în calitate de cumpărători și în calitate de vânzători, convenții încheiate sub forma antecontractelelor autentificate sub nr.265/23.05.2013 la BNP C. C. T. C. și nr.2154/15.05.2013 la BNP Consens C. și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru reclamanți .

În motivarea acțiunii, reclamanții C. M. și C. T. arată că au cumpărat prin antecontractul autentificat sub nr. 265/23.05.2013 de către BNP Vârstea C. T. de la numiții I. N. M. și I. P. suprafața de teren, proprietatea acestora situat în extravilanul comunei Murgași, în T128, P28 de 10.000 mp, iar terenul a fost înscris în titlul de proprietate nr. 369-_/1995 și a revenit în proprietatea pârâților, conform certificatului de moștenitor nr.49/23.05.2013, fiind achitată suma de 4500 lei,intrând în posesia terenurilor, urmând ca perfectarea contractului să se facă la notar, până la data de 21.07.2013 .

Mai arată că, deși i-a notificat pe vânzători să se prezinte la notariat în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare, aceștia nu s-au prezentat, dovada reprezentând-o încheierea de certificare nr.16/12.07.2014, emisă de BNP Consens C. .

Precizează că, prin antecontractul autentificat sub nr. 2154/15.05.2013 de către BNP Consens C., reclamanții au cumpărat de la numitul C. D. două suprafețe de teren, proprietatea acestuia, situate în extravilanul comunei Murgași, în T127, P18 de 2500 mp, și respectiv T128, P43, de 3000 mp, înscrise în titlul de proprietate nr.17-_/1993,proprietatea pârâtului, fiind achitată suma de 2000 lei, urmând ca perfectarea contractului să se facă până la data de 15.07.2013, acesta nemaiprezentându-se.

În dovedirea acțiunii, în procedura de regularizare, sunt depuse la dosar: împuternicirea avocațială nr._/18.12.2013, copiile actelor de identitate, copia promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 2154/15.05.2013 de către BNP Consens C., copia titlului de proprietate nr. 17-_-1993, eliberat de Comisia Județeană D. de Aplicare a Legii 18/1991, certificatul nr._/07.08.2013, eliberat de OCPI D., certificatul de atestare fiscală nr.492/29.07.2013, eliberat de Primăria Murgași, județul D., promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 265/23.05.2013 de către BNP Vârstea C. T., copia certificatului de moștenitor nr. 49/23.05.2013, autentificat sub nr.2663/25.07.2013, eliberat de BNP C., copia titlului de proprietate nr. 369-_, eliberat de Comisia județeană D. de Aplicare a Legii 18/1991, certificatul de atestare fiscală nr. 493/29.07.2013, eliberat de Primăria Murgași, Județul D., certificatul nr._/07.08.2013 eliberat de OCPI D., procesul verbal nr.1/18.12.2013 de informare cu privire la avantajele medierii, încheiat de Cabinet avocat F. C. Steluța, chitanța nr._/1/02.07.2014, privind onorariu provizoriu de expert, raportul de expertiză efectuat de expertul N. C., la care se atașează planul de situație și delimitare a terenului, procesele verbale de recepție nr.2347/06.04.2015 și nr.383/22.04.2015, emise de OCPI D., confirmările de primire cu care face dovada încunoștiințării părților despre data efectuării raportului de expertiză .

În drept, au fost invocate dispozițiile prevăzute de art.1669 și urm. Cod.pr.civilă, coroborat cu art.1650 și urm din Noul Cod de procedură civilă .

În susținerea acțiunii, în procedura de regularizare, reclamanții C. M. ȘI C. T., prin apărător solicită proba cu înscrisurile depuse și proba testimonială cu martorul I. C..

Pârâților I. N. M., C. D. ȘI I. P., deși li s-a comunicat cererea de chemare în judecată, cu mențiunea ca în termen de 25 de zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții aveau obligația de a depune întâmpinare la dosar, existând dovada comunicărilor efectuate către

pârâte, în procedura de regularizare a cererii, aceștia nu au depus întâmpinare, instanța reținând la acest termen de judecată incidența în cauză a dispozițiilor art.254 alin 4 din Noul Cod de procedură civilă, fiind astfel decăzut din dreptul de a mai propune probe .

Întrucât pârâții, deși legal citați nu au depus întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile menționate mai sus, instanța a fixat prin rezoluție primul termen de judecată, potrivit art.201 alin.3 din Noul Cod procedură civilă, dispunând citarea părților .

Instanța a procedat la luarea declarației cu martorului I. C., care arată că, între părți s-a încheiat un antecontract în urmă cu 1 an la BNP F. M., antecontract prin care reclamanții C. M. și T. au cumpărat de la pârâtul C. D. suprafața de 50 de ari, suprafață situată în ., pentru care au plătit suma de 200 lei, reclamanții intrând în posesia terenului, comportându-se ca proprietari, teren pe care l-au cultivat și pentru care plătesc impozit la primărie .

Mai arată că, actul autentic nu s-a mai încheiat, întrucât pârâții nu dețin posibilități materiale .

La termenul de judecată din data de 20.06.2014, instanța a dat citire listei cu experți, comunicată de către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul D., numindu-se ca expert în cauză pe I. I., specialitatea topografie, fixându-se un onorariu provizoriu de expert în cuantum de 800 lei, în sarcina reclamantului, prin apărător, stabilindu-se ca obiective: identificarea si individualizarea terenurilor care au făcut obiectul antecontractelor de vânzare-cumpărare prin suprafață, vecinătăți, categorie de folosința, eventuale suprapuneri si evaluare; întocmirea schiței cadastrale și avizarea raportului de expertiză de către OCPI D. .

La termenul din data de 14.11.2014, instanța a pus în discuție cererea de suplimentare a onorariului provizoriu de expert formulată de către expertul I. I., cerere pe care a respins-o, ca neântemeiată, avându-se în vedere că aceasta nu a depus un decont justificativ cu privire la suplimentarea onorariului cu încă 700 lei, ținând cont și de faptul că expertiza dispusă, raportat la obiectivele fixate nu comportă o complexitate deosebită .

Întrucât expertul desemnat I. I., a refuzat să efectueze și să depună raportul de expertiză, instanța, la termenul din data de 23.01.2015, a pus în discuție cererea de înlocuire a expertului formulată de reclamanți, cerere pe care a admis-o, dispunându-se înlocuirea expertului I. I. cu expertul N. C., dispunându-se transferarea onorariului provizoriu de expert în cuantum de 800 lei, din contul vechiului expert în contul noului expert desemnat, expertiză dispusă și efectuată în cauză, la care părțile nu formulează obiecțiuni .

Analizând actele și lucrările prezentului dosar, raportat la dispozițiile din Noul Cod de procedură civilă, instanța retine următoarele:

Potrivit art.1669 alin.1 Cod civil, când una din părțile care au încheiat promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare, refuză, în mod nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite .

Astfel, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, prin promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare, autentificată sub nr.2154/15.05.2013 de către BNP Consens C., pârâtul C. D. a convenit cu reclamanții C. M. ȘI C. T. să le vândă acestora imobilele-teren în suprafață totală de 5500 mp, din care suprafața de 2.500 mp, situată în tarlaua 127, .: la Nord- Sisu C., la Est-Ps-732, la Sud-B. V. și la Vest-DE-1741, suprafața de 3000 mp, situată în tarlaua 128, .: la Nord-V. I, la Est-I. M., la Sud-I. N. și la Vest-P. I., situată în extravilanul localității Murgași, ., prețul stabilit de părți fiind de 2000 lei, urmând ca, până la data autentificării contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, promitentul vânzător se obligă să întocmească documentațiile cadastrale și să le înscrie în cartea funciară, iar actul autentic să fie încheiat ulterior dar nu mai târziu de 15.07.2013 .

De la data cumpărării reclamantul cu reclamanții C. M. ȘI C. T. au intrat în posesia imobilului, exercitând o posesie utilă, liniștită, neviciată și sub nume de proprietar.

Prin promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare, autentificată sub nr. 265/23.05.2013 de către BNP Vârstea C. T., pârâții I. N. M. ȘI I. P. au convenit cu reclamanții C. M. ȘI C. T. să le vândă acestora imobilul-teren în suprafață totală de 10.000 mp, situat în extravilanul localității Murgași, ., prețul stabilit de părți fiind de 4500 lei, urmând ca, până la data autentificării contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, promitentul vânzător se obligă să întocmească documentațiile cadastrale și să le înscrie în cartea funciară, iar actul autentic să fie încheiat ulterior dar nu mai târziu de 21.07.2013 .

De la data cumpărării reclamantul cu reclamanții C. M. și C. T. au intrat în posesia imobilului, exercitând o posesie utilă, liniștită, neviciată și sub nume de proprietar .

Înscrisurile intitulate „promisiune bilaterală de vânzare cumpărare”, încheiate la data de 23.05.2013 de către BNP Vârstea C. T. și la data de 15.05.2013 de către BNP Consens C. atestă încheierea unei convenții de vânzare-cumpărare pe deplin valabilă, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art.1669 Cod civil, care stipulează că “vinderea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător în privința vânzătorului îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat, și prețul încă nu se va fi numărat ”.

Astfel, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat de către expert N. C., raport la care părțile nu au formulat obiecțiuni, au fost identificate terenul în suprafață totală de 5500 mp, situată în extravilanul localității Călărași, ., din care 3000 mp, situată în tarlaua 128, . mp, situată în tarlaua 127, . obiectul promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare, încheiată la data de 15.05.2013, precum și terenul în suprafață totală de 10.000 mp situată în extravilanul localității Călărași, ., tarlaua 128, . promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare, încheiată la data de 23.05.2013.

Având în vedere întregul probatoriu administrat în cauză, instanța urmează a admite acțiunea formulată de către reclamanții C. M. ȘI C. T., în contradictoriu cu pârâții I. N. M., C. D. ȘI I. P., ca întemeiată, constatându-se valabilitatea convențiilor încheiate între reclamanții C. M. și C. T. în calitate de cumpărători și pârâții I. N. M., I. P. și C. D., în calitate de vânzători, respectiv promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, autentificată sub nr. 265/23.05.2013 la BNP C. C. T. și promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, autentificată sub nr. 2154/15.05.2013, autentificată sub nr. 2154/15.05.2013 de BNP Consens .

Instanța, ia act că reclamanții C. M. ȘI C. T. nu solicită obligarea pârâților I. N. M., C. D. ȘI I. P., la plata cheltuielilor de judecată .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea, formulată de către reclamanții C. M., cu domiciliul în ., .. 87 bis, județul D. ȘI C. T., cu domiciliul în ., .. 35A, județul D., ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat A. B., cu sediul în C., .. 121, județul D., în contradictoriu cu pârâții I. N. M., cu domiciliul în ., .. 32, județul D., I. P., cu domiciliul în C., .. 106A, județul D. ȘI C. D., cu domiciliul în Comuna Murgași, . .

Constată valabilitatea convențiilor, încheiate între reclamanții C. M. și C. T. în calitate de cumpărători și pârâții I. N. M., I. P. și C. D., în calitate de vânzători, respectiv promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, autentificată sub nr. 265/23.05.2013 la BNP C. C. T. și promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, autentificată sub nr. 2154/15.05.2013, autentificată sub nr. 2154/15.05.2013 de BNP Consens.

Ia act că reclamanții nu solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Cu apel, în 30 de zile de la comunicare, care se va depune l Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi 14.07.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. CaramaliuGlavă C.- E.

Redactat jud.CC/Tehnored.gref. /GCE

3/Ex/07.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 9881/2015. Judecătoria CRAIOVA