Anulare act. Sentința nr. 5820/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5820/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 5820/2015
Dosar nr._ - anulare act –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5820/2015
Ședința publică de la 05 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C.-G. B.
Grefier L. T.
Pe rol judecarea cauzei formulata de reclamantul Serbanoiu I., cu domiciliul în C., . nr. 14, județul D. in contradictoriu cu paratii M. C. prin primar, cu sediul în C., județul D., O. N. D., cu domiciliul în București, sector 1, . E, O. M. R., O. E., ambii cu domiciliul în C., ., județul D., C. L. al M. C., cu sediul în C., județul D., O. M. G. V., cu domiciliul în București, sector 1, ., avand ca obiect constatarea falsului raportului de expertiza si nulitate absoluta partiala contract.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 28.04.2015, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 5.05.2015.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 07.04.2010 reclamantul Ș. I. a chemat în judecată pârâții P. M. C., C. L. al M. C., C. Ș. A., O. M. G. V., O. Nuți D., O. M. R., O. E., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că raportul de expertiză întocmit de exp. R. M. în dosarul nr. 7207/1993 al Judecătoriei C. este fals și să se constate nulitatea absolută parțială pentru o suprafață de 610 mp a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta C. Ș. A. și pârâții O. M. G. V. și O. M. R., autentificat sub nr. 926/14.05.1999.
In motivare a arătat că C. Ș. A. a chemat în judecată C. L. C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 4900 mp situată în C., ., teren dobândit prin moștenire de la părinții săi C. J. și A..
Prin sentința civilă nr.1602/24.02.1994 pronunțată în dosarul nr.7207/1993 al Judecătoriei C., s-a admis acțiunea formulată și a fost obligat pârâtul să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1475 mp situată la adresa de mai sus.
S-a reținut că este singura moștenitoare a lui C. J. și A., care au avut terenul în proprietate potrivit actului de partaj voluntar din 20.03.1933. Terenul nu a fost inclus în listele anexă la Decretul 92/1950 astfel că nu a ieșit din patrimoniul autorilor reclamantei C. S. A.. A mai arătat ca prin actul de partaj Ciocanescu J. a primit 67 pogoane teren in Pielești, jud.D. și imobilul din Piașa Elca nr.14, precum și alte bunuri. Partajul a avut loc între copiii defunctului O. I. J. C., fosta O., a primit de la tatăl său I.O. mai multe construcții împreună cu locul și curtea care se aflau în ., cu o suprafață de 800 mp.
Din Registrul deținut de P. C. rezultă că terenul are suprafața de 810 mp. Precizează că expertul a săvârșit două falsuri, respectiv a stabilit în fals o suprafață mult mai mare decât cea din actele de proprietate, și a stabilit în fals limitele terenului.
In ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare, a solicitat constatarea nulității acestuia, întrucât transmițătorul a transmis un drept dobândit prin fals, adică mai mult decât ceea ce a avut. Precizează că a cumpărat drepturile succesorale conform contractului autentificat sub nr. 775/03.12.2007, și ca urmare se subrogă în toate drepturile notificantului M. D. A.. Acesta este fiul lui M. E. și nepotul celorlalți proprietari ai imobilului din C., ., și a formulat cerere în baza Lg.10/2001 pentru restituirea terenului. Suprafața de 1960 mp a fost identificată de exp. I. I. prin raportul de expertiză.
Din schițele acestui raport se vede clar învecinarea cu proprietatea fraților O. și suprafața de cca. 665 mp identificată în fals de exp. R. M.. Prin dispoziția nr._/28.03.2008 s-a dispus restituirea în natură a unei suprafețe de 208,12 mp, pentru diferența de 281 mp, propunându-se despăgubiri deoarece terenul era ocupat parțial de utilități publice și parțial de proprietate privată care aparține pârâților care au cumpărat de la C. A., fiind copiii și respectiv nurorile procuratorului O. R. cel care a indicat locația și întinderea terenului. Mai arată că, față de faptul că Ciocanescu A. a revendicat mai mult decât avea dreptul, respectiv 610 mp din terenul pârâților, îi pun în imposibilitatea de a primi terenul în natură integral, ceea ce afectează drepturile sale.
In ședință publică din 08.09.2010, pârâții O. au depus la dosar întimpinare prin care au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. De asemenea au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților O..
Prin sentința civilă nr._ din 08.09.2010 pronunțată de Judecătoria C., a fost respinsă acțiunea pentru excepția lipsei calității procesuale active, acțiune formulată de reclamantul Ș. I. prin procurator P. D. N., în contradictoriu cu pârâții P. M. C., C. L. C., C. Ș. A., O. M. G. V., O. Nuți, O. M. R., O. E..
S-a luat act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantul nu face dovada că ar fi titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății, el fiind terț față de raportul de expertiză și contractul de vânzare-cumpărare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Ș. I., care a invocat încălcarea dreptului la apărare, întrucât în ședința din 08.09.2010 apărătorul său a cerut termen pentru observarea întâmpinării depusă de pârâți; hotărârea nu îndeplinește cerințele art.261 C.pr.civ, întrucât nu s-au examinat apărările reclamantului cu privire la calitatea procesuală și interesul în promovarea acțiunii expuse în cererea de chemare în judecată; reclamantul are legitimare procesuală activă, în raport de regimul juridic al nulității absolute, care poate fi invocată de oricine are interes; în ceea ce privește constatarea falsului, sunt aplicabile aceleași rațiuni juridice, fiind demonstrat interesul reclamantului în promovarea unei acțiuni întemeiate pe art.184 C.pr.civ, care are caracterul unei acțiuni de drept public, menită să stingă efectele juridice ale unui act fals.
Printr-o completare ulterioară a motivelor de apel, s-au detaliat susținerile apelantului privind starea de fapt și de drept dedusă judecății, reiterându-se, practic, motivele expuse în cererea introductivă.
Intimații O. M. R. și O. E. au formulat întâmpinare, arătând că sunt proprietarii terenului de 1475 mp, că sunt cumpărători de bună-credință și că reclamantul nu este titularul dreptului dedus judecății.
Tribunalul D. prin decizia civilă nr.220 din 06 aprilie 2011, pronunțată în dosarul nr._/215/2010, a admis apelul declarat de reclamantul Ș. I. împotriva sentinței civile nr._ din 08.09.2010 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2010, în contradictoriu cu intimații pârâți P. M. C., C. L. AL M. C., C. Ș. A., O. M. G. V., O. NUȚI D., O. M. R. și O. E., a desființat sentința civilă atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Reclamantul a învestit instanța cu două capete de cerere, o cerere în constatarea falsului unei expertize, întemeiate pe art.184 C.pr.civ și o cerere în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.926/14.05.1999 și a expus pe larg, în condițiile art.112 C.pr.civ, starea de fapt pe care a înțeles să o susțină, indicând și dispozițiile legale pe care înțelege să le invoce.
Prima instanță a ignorat cu desăvârșire explicațiile în fapt și în drept furnizate de reclamant prin cererea sa și a scăpat de dosar cu superficialitate, dând o soluție de respingere a acțiunii pentru lipsa calității procesuale active, pe care nici nu a motivat-o conform exigențelor art.261 alin.1 pct.5 C.pr.civ și conform exigențelor CEDO (cauza „Albina împotriva României”).
Instanța de control judiciar, învestită cu judecarea apelului, nu prea a avut ce să cenzureze, în sensul că sentința nu conține un raționament juridic care să poată fi combătut printr-un raționament contrar, ci poate doar să constate nelegalitatea acesteia.
Reclamantul nu a negat că ar fi terț față de contractul de vânzare-cumpărare, iar acest lucru este cât se poate de evident; asta nu înseamnă, însă, că el nu are calitate procesuală activă; o regulă banală și bătătorită din teoria dreptului civil zice că nulitatea absolută poate fi invocată de oricine justifică un interes; aceasta este regula pe care ar fi trebuit să o aibă în vedere și prima instanță, atunci când a deliberat asupra excepției lipsei calității procesuale active.
Reclamantul și-a justificat interesul în promovarea acțiunii, susținând că numita C. A. Ș. a revendicat mai mult teren decât avea dreptul și că dreptul său este afectat, întrucât nu poate primi întregul teren la care e îndreptățit în baza Legii nr.10/2001; o logică simplă aplicată speței face evident faptul că reclamantul urmărește un fals practic și că, justificându-și interesul, el este un terț care își justifică și legitimarea de a contesta în instanță valabilitatea unui act juridic, atunci când invocă vânzarea bunului altuia și frauda la lege.
Același raționament este aplicabil și capătului de cerere în constatarea falsului, întrucât cele două petite trebuie corelate, în privința finalității lor; totodată, s-a constatat fondată susținerea din motivele de apel potrivit căreia acțiunea respectivă este menită să stingă efectele unui act fals, așa încât poate fi promovată de orice persoană ce se pretinde a fi prejudiciată ca urmare a săvârșirii unui act despre care susține că e fals.
Motivul de apel referitor la încălcarea dreptului la apărare a apărut ca rămas fără obiect, față de analiza făcută mai înainte.
S-a făcut aplicarea art.297, alin.1, teza I C.pr.civ din legea procesuală veche (ținând seama de art.XX, alin.2 din Legea nr.202/2010, conform cărora dispozițiile art.297, alin.1 din legea procesuală nouă se aplică numai proceselor și cererilor începute sau finalizate după . acestei legi), iar apelul a fost admis și sentința desființată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, care va trebui să analizeze speța cu atenție și interes și să motiveze corespunzător soluția adoptată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții O. M. R. și O. E., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Prin decizia nr. 9981/22.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. s-a constatat perimat recursul declarat de pârâții O. M. R. și O. E. împotriva deciziei civile nr. 220 din 06 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._/215/2010, în contradictoriu cu intimatul reclamant Ș. I. și intimații pârâți P. M. C., C. L. Al M. C., C. Ș.-A. și O. M. G. V., având ca obiect „anulare act”.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei C. la data de 08.11.2012, sub nr._ .
La data de 08.02.2013, reclamantul Ș. I. a formulat precizare la acțiune, prin care a arătat motivele de fapt și de drept ale acțiunii cu care a investit instanța prin cererea de chemare în judecată.
I. Constatarea falsului înscrisului - raport de expertiza întocmit de către expert R. M. in dosarul nr.7207/1993 al Judecătoriei C..
Prin sentința nr.1602/24.02.1994 pronunțata de Judecătoria C. in dosarul nr.7207/1993 a fost admisa acțiunea formulata de către Ciocanescu S. A. si a fost obligat Consiulul L. C. sa lase in deplina proprietate si liniștita posesie suprafața de 1475 mp teren situat in C., ..
Suprafața de teren de 1475 mp a fost identificata conform raportului de expertiza întocmit de către R. M., in cadrul acestui dosar.
Hotărârea pronunțata de Judecatoria C. a rămas definitiva si irevocabila, fiind pusa in executare.
Ulterior, după apariția legii 10/2001 si după ce autorul său Marata D. A. a formulat notificare prin care a solicitat restituirea în natură a terenului in suprafața de 1960 mp (din care 610 mp se suprapuneau cu suprafața revendicata de către Ciocanescu S. A.), C. L. C. a formulat o plângere penala pentru fals impotriva expertului R. M., însă organele de cercetare penala (P. de pe langa Judecatoria C.)au constatat ca răspunderea penala este prescrisa.
Potrivit art. 184 C.proc.civ.-cand nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă, prin orice mijloace de dovadă.
In considerarea acestor dispoziții, deliberând asupra recursului în interesul legii declarat de Procurorul General, cu privire la organul competent sa dispună desființarea totala sau parțiala a unui înscris falsificat în cauzele in care acțiunea penala s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluție de netrimitere in judecata adoptata de procuror, înalta Curte de Casatie si Justiție prin decizia XV lin 21.11.2005 a statuat ca in aceste cazuri procurorul are calitatea de a exercita in fata instanței civile acțiunea pentru desființarea totala sau parțiala a unui inscris falsificat numai in cazurile prevăzute de art.45 din Codul de procedura civila, in celelalte cazuri acțiunea aparținând pârtilor.
Reclamantul a cerut în mod expres prin cererea introductivă de instanță să se constate ca fiind fals înscrisul-raport de expertiză întocmit de către R. M. in cadrul dosarului nr. 7207/1993.
Procedura înscrierii in fals reglementata de art. 180 si urm.C.proc.civ presupune existenta unui incident procedural determinat de administrarea dovezii cu înscrisuri in cursul judecații cauzei, cercetarea facându-se in principal de către instanța civilă atunci când acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare.
Potrivit art. 180 C.proc.civ, dacă una dintre părți declară că înscrisul este fals, instanța poate înainta înscrisul procurorului pentru a se cerceta falsul, iar în ipoteza în care nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea penală nu mai poate fi pusă m mișcare, cercetarea falsului se face de către instanța civilă prin orice mijloc de probă.
Înscrisul este definit ca orice declarație cu privire la câte sau fapte juridice și reprezintă principalele mijloace de proba reglementate distinct in secțiunea a III-a din capitolul III, privitor la judecata in Codul de procedura civila fata de proba cu expertiza.
In raport de modul de reglementare si de scopul urmărit la întocmirea acestora, înscrisul, in accepțiunea art. 172 C.proc.civ, nu poate sa fie similar cu expertiza tehnica, potrivit art.201 din același cod, insa atât unul, cat si celalalt, pot face obiectul falsului in sensul ca pot fi prezentate in conținutul lor fapte si împrejurări ce nu corespuns adevărului.
Daca expertiza tehnică nu poate fi asimilată cu înscrisul ca mijloc de probă, exista însă posibilitatea săvârșirii unui fals cu prilejul întocmirii acesteia de natură să influențeze în mod hotărâtor soluția pronunțată de instanță.
Ca și în cazul cercetării falsului înscrierilor de instanța civilă, prin analogie, poate fi cercetat falsul și raportul de expertiză tehnică ulterior pronunțării hotărârii, fiindcă procedura înscrierii în fals nu este una prealabilă și obligatorie, persoana îndreptățită având posibilitatea să opteze pentru cercetarea falsului în cursul judecății sau după stingerea litigiului prin pronunțarea hotărârii.
In consecință, instanța de judecată trebuie să verifice dacă falsul săvârșit cu ocazia întocmirii raportului de expertiză efectuat de către R. M. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals așa cum este reglementată de Codul penal.
Față de aceste aspecte, se impune atașarea dosarului nr.7207/1993, unde se regăsește atât raportul de expertiză contestat, cât și actele care au stat la baza întocmirii acestuia.
Totodată, se impune verificarea prin administrarea unei expertize tehnice, dacă suprafața de 610 mp solicitată de către autorul subsemnatului în cadrul notificării 476/N/2001 se suprapune cu suprafața de 1475 mp revendicată de către Ciocanescu S. A..
2. Constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.926/14.05.1999 de BNP Patrau G..
Nulitatea absolută a vânzării lucrului altuia are ca punct de plecare împrejurarea că părțile au încheiat contractul în cunoștință de cauză, știind că lucrul vândut este proprietatea altei persoane. Sintagma "în cunoștință de cauză” relevă, semantic, înțelesul că părțile contractului au știut bine că bunul/individual determinat" nu este proprietatea vânzătorului și că aparține altuia. In acest caz, contractul încheiat ascunzând intenția de a aduce altuia o pagubă, este un act juridic intențional, fondat pe o cauză ilicită sau fraudă, ambele având ca numitor comun reaua-credință a pârâților.
Nu mai puțin, sub incidența art. 1080 C. civ. are importanța juridică "nimina negligentia" cumpărătorului, care, încălcând obligația de a se convinge că a contractat cu un "verus dominus” răspunde pentru culpa lata.
Așa cum va proba în prezenta cauză, între vânzătoarea Ciocanescu S. A. și cumpărătorii O. M. G. V., O. N. Daiela, O.- M. R. si O. E. a existat o înțelegere tacită a transferului dreptului de proprietate, aceștia din urma având prefigurarea ca nu cumpără de la adevăratul proprietar suprafața de 610 mp, dobândită printr-un act fals.
Pentru a demonstra reaua credință a subdobânditorilor a solicitat proba cu interogatoriul pârâților, martori și înscrisuri.
La data de 12.03.2013, reclamantul a depus o nouă precizare la acțiune, în sensul că imobilul situat în C., .. 11, are numărul cadastral_ și cartea funciară nr._.
La data de 10.04.2013, reclamantul a depus o altă precizare la acțiunea introductivă, în sensul că înțelege să cheme în judecată și M. C. prin Primar, având în vedere că pârâta C. Ș. a decedat la data de 15.03.2003, iar până în prezent nu a fost dezbătută succesiunea.
Prin încheierea de ședință din data de 22 mai 2013, instanța a încuviințat cererea formulată de reclamant, prin apărător, în sensul emiterii unei adrese către Curtea de Apel C.. în vederea înaintării dosarului nr. 7207/1993 atașat la dosarul nr._ .
De asemenea, s-a încuviințat reclamantului Ș. I. proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu pârâților O. M. R., O. E., O. G. V. și O. Nuți D. și proba cu efectuarea unei expertize specialitatea topografie, având ca obiective: identificarea terenului din contractul de vânzare cumpărare și cel care face obiectul cererii la Lg. 10 a reclamantului, prin măsurători, vecinătăți, întocmire schiță și evaluare și să se verifice dacă există suprapunere de teren.
Totodată, s-a încuviințat pârâților O. M. R. și O. E. proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriu reclamantului.
În cauză a fost administrată proba cu interogatoriul pârâtului O. M. R., luat la propunerea reclamantului.
La data de 06.06.2013 a fost depus dosarul nr._ * al Curții de Apel C..
La termenul de judecată din data de 11.09.2013, pârâții O. M. R. și O. E. au renunțat la proba cu interogatoriul reclamantului.
La data de 15.10.2013 a fost depus raportul de expertiză realizat de expert L. F., împotriva căruia părțile au formulat obiecțiuni, care au fost încuviințate de instanță.
La data de 02.12.2013, s-a depus la dosar completare la raportul de expertiză.
Prin sentința civilă nr._/13.12.2013 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă acțiunea precizată, formulată de reclamantul Ș. I. prin procurator P. D. N. în contradictoriu cu pârâții O. M. R., O. E., C. Ș. A. – decedată, P. M. C., C. L. al M. C., M. C. Prin Primar, O. M. G. V. și O. Nuți D..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 1602/1994 a Judecătoriei C. a fost admisă acțiunea formulată de către C. Ș. A. și a fost obligat C. L. C. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1475 mp teren situat în C., ., identificată conform raportului de expertiză întocmit de expert R. M.. Această sentință a rămas definitivă și irevocabilă și a fost pusă în executare.
Prin dispoziția nr._/28.03.2008 a Primăriei M. C. s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 208,12 mp, ce reprezintă cota parte ideală de ¼ din suprafața identificată ca fiind liberă pe fostul amplasament situat în C., ., având vecinătățile identificate și stabilite prin procesul verbal nr._/08.02.2006 și schița anexă la acesta, către Ș. I. .
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat la nr. 926/1999 de BNP P. G., pârâții au dobândit în proprietate de la vânzătoarea C. ( O. ) Ș. A. suprafața de 1475 mp teren situată în ., județul D.; terenul a fost dobândit de vânzătoare în calitate de unică moștenitoare a părinților săi decedați – C. A. și J., autori care au avut în proprietate acest teren, după cum s-a constatat prin sentința civilă nr. 1602/24.02.1994 ( dosar nr. 7207/1993) a Judecătoriei C., rămasă definitivă și irevocabilă, conform deciziei civile nr. 3904/1997( dosar nr. 4423/1994) a Tribunalului D..
În speță s-a realizat raport de expertiză specialitatea topografie cadastru, având ca obiective: identificarea terenului din contractul de vânzare cumpărare și cel care face obiectul cererii la Legea 10/2001 a reclamantului prin măsurători, vecinătăți, schiță și evaluare și să se verifice dacă există suprapunere de teren.
Conform concluziilor raportului de expertiză completat la data de 02.12.2013, instanța a reținut că: potrivit actului dotal din 1920, autorul I. O. donează fiicei sale O. I. J. proprietatea din . din actul dotal, de aproximativ 766 mp. Prin actul de partaj voluntar din anul 1933 moștenitorii autorului I. O. împart moștenirea și O. ( C. ) J. primește suprafața de 67 pogoane teren în localitatea Pielești și proprietatea din . matricolă din anii 1955-1957, terenul pârâților este evidențiat figurând în . ( Elca nr 14 ); ori, terenul invocat de reclamant se afla în . (fost nr. 18 ), conform actului de vânzare cumpărare din anul 1937 ( E. M. și frații).
În concluzie, terenul invocat de reclamant, astfel cum este prezentat în foaia matricolă din anii 1955-1957, la adresa . nu include terenul pârâților. Terenul acestora este evidențiat separat figurând în .( Elca nr.14 ).
Din aceste considerente, instanța a reținut că nu rezultă în speță a fi întemeiate susținerile reclamantului, respectiv falsul raportului de expertiză realizat de expert R. M. și nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr.926/1999 încheiat la BNP P. G..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Ș. I. prin procurator P. D. N., solicitand pin principal casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond, sustinand ca instanța de fond nu a motivat în fapt și în drept sentința atacată, copiind, în considerentele hotărârii, practicaua hotărârii, fără să prezinte motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii ce a condus la pronunțarea sentinței, motivarea instanței de fond fiind cuprinsă lapidar într-o frază, fără a intra în cercetarea fondului.
Astfel, apelanta arată că nemotivarea echivalează cu nepronunțarea, întrucât instanța de fond nu a analizat fondul cauzei și nu a motivat în fapt și în drept sentința, încălcând dreptul părții în cauză la un proces echitabil prevăzut de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Apelantul a mai sustinut ca instanța de fond a interpretat greșit probatoriul administrat, respectiv concluziile raportului de expertiză întocmit de expert L. F. și completat la data de 02.12.2013. Instanța de fond reține că "potrivit actului dotal din 1920 proprietatea din . pârâților, este de aproximativ 766 mp și că "terenul invocat de reclamant, astfel cum este prezentat în foaia matricolă din 1955-1957, la adresa din ., nu include terenul pârâților …., terenul acestora este evidențiat separat, figurând în . (Elca nr.14)". Cele două aspecte reținute de instanță sunt contradictorii întrucât conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.926/14.05.1999 de BNP P. G. s-a transferat terenul în suprafață totală de 1475 mp., situat în .. Atâta timp cât autorii pârâților aveau un drept de proprietate de aproximativ 766 mp nu puteau să dobândească și să transfere suprafața de 1475 mp.
Atât din raportul de expertiză, cât și din completarea la acesta, rezultă suprapunerea celor două terenuri, răspunsul la obiecțiunea nr.2 raportându-se exclusiv la terenurile evidențiate în foaia matricolă din 1955-1957 și situația juridică la acel moment. Apelantul a cerut în mod expres, prin cererea introductivă, să se constate ca fiind fals înscrisul-raport de expertiză întocmit de către R. M. în cadrul dosarului nr.7207/1993. În consecință, mențiunea din cuprinsul raportului de expertiză, în sensul că terenul revendicat de C. Ș. A. este cel identificat și individualizat de către expertul R. M., este falsă întrucât suprafața de 702 mp se suprapune cu proprietatea autorului său naționalizată de stat.
Apelantul susține că este intemeiata si cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.926/14.05.1999 de BNP Patrau G., intrucat vânzarea lucrului altuia este nulă absolut, pentru lipsă de cauză ca motiv psihologic determinant al consimțământului părților. In speta, a demonstrat nemijlocit în fața instanței de judecată reaua-credință a subdobânditorilor.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor art. 296 C.pr.civ., Tribunalul a constată că apelul este fondat, fiind intemeiate criticile de nelegalitate formulate de apelant privitoare la motivarea defectuoasa a hotararii de catre instanta de fond si nelamurirea aspectelor esentiale ale spetei deduse judecatii, prin trimitere la probele administrate in cauza, incalcandu-se astfel dispozitiile art. 261 si ale art. 129 C.pr.civ..
Astfel, se constata ca instanța de fond a respins actiunea formulata de reclamantul Ș. I., reținând că nu rezultă în speță a fi întemeiate susținerile reclamantului, respectiv falsul raportului de expertiză realizat de expert R. M. și nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr.926/1999 încheiat la BNP P. G..
Se constata ca această reținere a instanței de fond este raportata la cuprinsul a trei inscrisuri - sentința civilă nr. 1602/1994 a Judecătoriei C., dispoziția nr._/28.03.2008 a Primăriei M. C. si contractul de vânzare cumpărare autentificat la nr. 926/1999 de BNP P. G. - si la concluziile raportului de expertiza intocmit in cauza de expertul L. F., instanta de fond redand in cuprinsul hotararii o parte din continutul acestor inscrisuri si o parte din concluziile raportului de expertiza, dar instanta de fond nu a analizat in concret motivele de fapt si de drept invocate de reclamant in actiune, nu a facut o analiza a probelor si nu stabilit o anumita stare de fapt in baza tuturor probelor administrate si nu arata in cuprinsul hotararii rationamentul juridic pentru care a adoptat solutia de respingere a actiunii, or în lipsa analizarii motivelor deduse judecatii – distincte pentru cele doua petite deduse judecatii - si tuturor probelor administrate și în lipsa aratarii considerentelor de fapt si de drept pentru care instanta nu a tinut cont de sustinerile reclamantului si probele propuse de acesta, tribunalul constata ca este intemeiata critica apelantului reclamant privind nemotivarea hotararii instantei de fond, cu consecinta desfiintarii acesteia.
Conform art. 261 pct. 5 din C.proc.civ., hotărârea va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 261 C.proc.civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.
Din examinarea conținutului considerentelor hotărârii atacate, se constată că instanța nu a respectat nici una din cerințele acestui text.
Motivarea instanței de fond nu răspunde acestor exigențe legale, deoarece nu examinează susținerile reclamantului si probele administrate la propunerea partilor in dovedirea sustinerilor acestora, instanta de fond doar enumerand in hotarare continutul anumitor inscrisuri si concluziile raportului de expertiza, fara a arata motivele pentru care a inlaturat sustinerile reclamantului si celelalte probe administrate in cauza, astfel că, în absența motivării, dezlegările instanței nu pot fi cenzurate de instanța de recurs.
Concluzia instanței de fond de respingere a actiunii nu este precedată de o expunere, fie și sintetica a elementelor de fapt și de drept invocate de reclamant, cărora să le răspundă punctual, în condițiile în care instanța era datoare să arate părții motivele pentru care sustinerile acesteia sunt neintemeiate si înscrisurile depuse de acesta nu au valoare probantă în cauză, nefiind pertinente și concludente în raport cu obiectul cauzei și cu dispozițiile legale incidente.
Prima instanță nici măcar nu a afirmat, nu a concluzionat că se impune înlăturarea anumitor probe aflate la dosar, ca neavând valoare juridică sau probatorie și, cu atât mai puțin, nu a motivat o asemenea înlăturare.
Or, motivarea hotararii judecătorești presupune obligatia de a prezenta motive concrete care sa sustina concluziile ( CEDO - D. c. Romaniei Cererea nr. 4710/04)
Dreptul părților la un proces echitabil, așa cum este reglementat în practica instanței de contencios european al drepturilor omului, prin raportare la art. 6 din CEDO, presupune deci obligația instanței de a analiza susținerile părților, acceptând sau înlăturând motivat apărările acestora ( CEDO, cauza Ruiz Torija c.Spaniei, Hotărârea din 9 decembrie 1994).
Curtea europeană a apreciat ca nefiind satisfăcută cerința unei motivări adecvate și suficiente, ignorarea de către instanță a obligației de a examina efectiv mijloacele, argumentele și propunerile de probă ale părților, fără a aprecia pertinența lor ( cauza van de Hurk c. Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994).
În cauza Luka împotriva României, hotărârea din 21.07.2009, Curtea europeană a decis că omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui motiv de recurs constituie o încălcare a dreptului de acces la instanță. Aceste argumente sunt valabile și pentru judecata în fond a pricinii, nepronunțarea asupra sustinerilor si probelor propuse de parti in acest mod semnifică încălcarea substanței dreptului la apărare și pune instanța de recurs în imposibilitate de a exercita controlul judiciar în limitele prevăzute de art. 304 si 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Tribunalul are in vedere ca motivarea este o parte importanta a hotararii si ca obligatia judecatorului de a demonstra in scris de ce s-a oprit la solutia data, pentru ce a admis sustinerile unei parti si le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce a gasit buna o proba si de ce nu a tinut seama de anumite probe propuse de cealalta parte, este o obligatie esentiala, a carei incalcare duce la desfiintarea hotararii.
Motivarea se face in concret, simpla afirmatie ca un fapt rezulta din anumite probe ale dosarului, fara a se arata de ce judecatorul a optat pentru o anumita proba dintre mai multe contradictorii, nearatand deci de ce a respins o anumita proba, constituind in realitate o nemotivare.
Lipsa motivării, așa cum s-a arătat în precedent, nu poate fi suplinită în recurs, prin pronunțarea unei hotărâri irevocabile, întrucât ar presupune analizarea pentru prima oară a susținerilor unei părți, care astfel ar conduce la imposibilitatea pentru toate părțile de a contesta în fața unei instanțe de control judiciar, modul de stabilire a stării de fapt și de aplicare a legii.
Or, conform art. 105 alin. 2 C.proc.civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
În speță, vătămarea apelantului reclamant este evidentă, actul îndeplinit cu nerespectarea condițiilor art. 261 pct. 5 C.proc.civ. este nul și atrage incidența sancțiunii nulității, critica apelantului reclamant in acest sens fiind întemeiată.
Având în vedere că nulitatea hotărârii este echivalentă necercetării fondului, si avand in vedere si necesitatea respectarii dublului grad de jurisdictie pentru parti, în temeiul art. 296 - 297 C.pr.civ., tribunalul a admis apelul, a desfiintat sentința civilă și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, ocazie cu care vor fi analizate si sustinerile apelantului reclamant legate de fondul cauzei si probele administrate in cauza, sustineri care nu au putut face obiectul cercetarii de instanta de control judiciar fiind prioritar motivul de desfiintare mentionat mai sus.
Tribunalul are in vedere ca fata de data promovarii actiunii deduse judecatii - 07.04.2010 nu sunt incidente dispoz. art. 297 alin. 2 C.pr.civ., asa cum au fost modificate prin Legea 202/2010 – intrata in vigoare la 25.11.2010 si aplicabila actiunilor introduse dupa aceasta data – potrivit carora „ in cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, în cazul în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, dacă părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare”.
Dosarul a fost inregistrat pe rolul Judecatoriei C. la data de 18.09.2014.
In cauza a fost completata proba cu inscrisuri, la solicitarea aparatorului paratilor care au solicitat emiterea unei adrese catre Primaria mun C. pentru a se inainta inscrisurile care au stat la baza emiterii dispozitiei nr._/28.03.2008 privind restituirea partiala in natura a imobilului situat in C., ., jud. D. in cadrul dosarului intemeiat pe disp. L 10/2001.
La data de 13.03.2015 Primaria Mun C. a depus inscrisurile solicitate de instanta.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin sentința civilă nr. 1602/1994 a Judecătoriei C. a fost admisă acțiunea formulată de către C. Ș. A. și a fost obligat C. L. C. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1475 mp teren situat în C., ., identificată conform raportului de expertiză întocmit de expert R. M.. Această sentință a rămas definitivă și irevocabilă și a fost pusă în executare.
Prin dispoziția nr._/28.03.2008 a Primăriei M. C. s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 208,12 mp, ce reprezintă cota parte ideală de ¼ din suprafața identificată ca fiind liberă pe fostul amplasament situat în C., ., având vecinătățile identificate și stabilite prin procesul verbal nr._/08.02.2006 și schița anexă la acesta, către Ș. I..
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat la nr.926/1999 de BNP P. G., pârâții au dobândit în proprietate de la vânzătoarea C. ( O. ) Ș. A. suprafața de 1475 mp teren situată în ., județul D.; terenul a fost dobândit de vânzătoare în calitate de unică moștenitoare a părinților săi decedați – C. A. și J., autori care au avut în proprietate acest teren, după cum s-a constatat prin sentința civilă nr. 1602/24.02.1994 ( dosar nr. 7207/1993) a Judecătoriei C., rămasă definitivă și irevocabilă, conform deciziei civile nr. 3904/1997( dosar nr. 4423/1994) a Tribunalului D..
Prin prezenta actiune reclamantul a solicitat sa se constate ca fiind fals raportul de expertiza intocmit de expert R. M. in dosarul nr.7207/1993, dosar atasat de instanta din oficiu la prezentul dosar.
Astfel, la data de 15.11.1993 a fost depus la dosarul cauzei raportul de expertiza intocmit de expert R. M..
Obiectivele acestui raport de expertiza au fost cele depuse de reclamanta la f. 23 din acest dosar, respectiv sa se delimiteze exact pe teren suprafata revendicata, dimensiunile si vecinatatile, sa se stabileasca amplasarea magazinelor, de cand sunt, din ce sunt construite si cum sunt incastrate, daca chioscurile se pot demonta si ridica fara pierderi semnificative si sa se prezinte o schita cu amplasamentul terenului si al chioscurilor si magazinelor.
In cuprinsul raportului de expertiza se face mentiunea ca la data expertizei in teren in prezenta dlui O. R. delegatul reclamantei, la propunerea acestuia s-au stabilit limitele suprafetei solicitate, s-a masurat si a gasit suprafata de 1475 mp.
In concluziile raportului de expertiza s-a mentionat ca suprafata stabilita de reclamant cu pretentie de posesie este de 1475 mp fata de 4900 mp din actiune.
In baza acestui raport de expertiza a fost pronuntata sentinta civila nr. 1602/24.02.1994 prin care a fost admisa actiunea precizata formulata de reclamanta Ciocanescu S. A. si a obligat paratele sa lase in deplina proprietate si linistita posesie suprafata de 1475 mp situata in ., jud. D., retinandu-se in motivarea acesteia ca reclamanta este unica mostenitoare a parintilor sai, in prezent decedati, Ciocanescu A. si J., care au avut in proprietate conform actului de partaj voluntar din 20 martie 1933 imobilul si terenul aferent situat in Piata Krasnoff, nr. 14.
S-a mai retinut ca prin Decretul 92/1950 a fost nationalizat imobilul de la adresa de mai sus insa terenul revendicat de catre reclamanta nu figureaza in tabelul cu listele anexe la decret, astfel incat acest teren nu a iesit niciodata din proprietatea autorilor reclamantei.
In drept, potrivit art. 184 Cod procedura civila „cand nu este caz de judecata penala sau daca actiunea publica s-a stins sau s-a prescris falsul se va cerceta de instanta civila, prin orice mijloace de proba.”
In speta, fiind aplicabile dispozitiile Codului de procedura civila din 1865 reclamantul avea obligatia de a-si dovedi sustinerile prin orice mijloace de proba in conformitate cu dispozitiile art. 1169 Cod civil, aplicabile pana la . Noului Cod de procedura civila.
Astfel, instanta urmeaza a analiza in cauza existenta elementelor constitutive ale infractiunii de fals intelectual reglementata de dispozitiile art. 289 Cod penal din 1969.
Potrivit art.289 Cod penal din 1969 "falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani"
Elementul material al laturii obiective se poate realiza fie printr-o actiune, fie printr-o inactiune, avand ca urmare falsificarea unui inscris oficial in continutul sau, adica alterarea adevarului cu privire la faptele si imprejurarile despre care inscrisul este destinat sa faca proba.
Actiunea consta in atestarea unor fapte sau imprejurari necorespunzatoare adevarului, iar inactiunea consta in omisiunea de insera anumite date sau imprejurari.
Latura subiectiva a infractiunii presupune vinovatia faptuitorului sub forma intentiei, care poate fi directa sau indirecta. In varianta omisiva de savarsire, cerinta intentiei rezulta din precizarea potrivit careia omisiunea faptuitorului de a insera unele date sau imprejurari se realizeaza cu stiinta. Nu intereseaza scopul sau mobilul savarsirii faptei.
Practicii judiciara constanta a instanței supreme a statuat ca „existența infracțiunii de fals intelectual nu este condiționată de un anumit mobil determinat sau de un anumit scop urmărit de infractor, odată ce faptuitorul și-a dat seama că, săvârșind fapta, alterează adevărul pe care actul trebuia să îl exprime și a voit sau a acceptat acest rezultat, indiferent de considerentele ce l-au determinat să acționeze”.
Asadar, elementul subiectiv caracteristic al infracțiunii de fals intelectual îl constituie intenția. Fapta nu constituie infracțiune dacă anumite mențiuni cuprinse în înscris sunt nereale, însă acestea s-au făcut din eroare, chiar dacă eroarea s-ar datora culpei.
Analizand indeplinirea conditiilor mai sus mentionate atat sub aspectul laturii obiective, cat si subiective, instanta constata ca nu sunt indeplinite conditiile pentru a se constata savarsirea infractiunii de fals intelectual in oricare din formele prevazute de lege.
Pe de o parte, se constata ca expertul in cauza nu a atestat in cuprinsul raportului de expertiza fapte sau imprejurari necorespunzatoare adevarului, acesta concluzionand ca suprafata revendicata de reclamant, respectiv suprafata stabilita de reclamant cu pretentie de posesie este de 1475 mp fata de 4900 mp din actiune, acesta nefacand referire la dreptul de proprietate al reclamantului asupra acestei suprafete de teren. Astfel, se constata ca expertul a raspuns obiectivelor propuse de reclamant si incuviintate de instanta de judecata in mod corespunzator, fara a prezenta imprejurari necorespunzatoare adevarului.
Mai mult decat atat, nu s-a facut prin niciun mijloc de proba dovada intentiei, directe sau indirecte, a expertului in cauza de a altera adevarul prin atestarea unor fapte sau imprejurari necorespunzatoare adevarului sau prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, astfel ca nu exista vinovatie in conformitate cu dispozitiile Codului penal.
In aceste conditii, constatand ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de fals intelectual reglementata de disp. art. 289 Cod penal din 1969, instanta va respinge primul capat de cerere formulat de reclamant respectiv constatarea ca fiind fals a raportului de expertiza intocmit de expert R. M. in dosarul nr. 7207/1993.
Cu privire la cel de-al doilea capat de cerere respectiv constatarea nulitatii absolute partiale a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.926/14.05.1999 instanta retine urmatoarele:
In practica judiciara a ICCJ s-a statuat prin sentinta civila nr.632 din 29.01.2004 faptul ca "nulitatea absolută a vânzării lucrului altuia are ca punct de plecare împrejurarea că părțile au încheiat contractul știind că lucrul vândut este proprietatea altei persoane, ascunzând intenția de a aduce altuia o pagubă; actul este fondat pe o cauză ilicită sau fraudă, având ca numitor comun reaua-credință a părților. În lipsa acestor împrejurări, nu se justifică nulitatea contractului.
Astfel, vanzarea-cumpărarea lucrului altuia in cunoștință de cauză, reprezinta o operațiune speculativă, are o cauză ilicită și este deci nulă absolut in baza art. 966 și 968 C. Civ., iar dacă s-a incheiat in frauda dreptului proprietarului, cu complicitatea cumpărătorului, reprezintă un caz tipic de nulitate absolută in virtutea adagiului fraus omnia corrumpit.
Or, în speță, la data încheierii actului de înstrăinare atacat, respectiv contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.926/14.05.1999 proprietar al bunului imobiliar vândut era vânzătoarea, Ciocanescu S. A., careia ii fusese recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului prin sentinta civila nr. 1602/24.02.1994 pronuntata in dosarul nr. 7207/1993 a Judecătoriei C., rămasă definitivă și irevocabilă, conform deciziei civile nr. 3904/1997, pronuntata in dosar nr. 4423/1994 a Tribunalului D., hotarare judecatoreasca avuta in vedere la incheierea contractului de vanzare-cumparare a carui nulitate absoluta partiala se solicita.
In aceste conditii, nu se poate retine reaua-credinta a partilor, acestea cunoscand la data incheierii contractului faptul ca imobilul se afla in proprietatea vanzatoarei, dreptul acesteia de proprietate fiindu-i recunoscut de instanta printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila.
In aceste conditii, nu prezinta relevanta faptul ca paratul O. R. era ruda cu vanzatoarea si era fiul lui O. R., care a fost prezent la intocmirea raportului de expertiza din dosarul nr. 7207/1993.
Constatand ca nu sunt indeplinite conditiile pentru a dispune constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare, cumparatorii fiind de buna credinta la data incheierii acestuia, instanta va respinge ca neintemeiat capatul de cerere ce are ca obiect constatarea nulitatii absolute partiale a contractului de vanzare-cumparare.
In ceea ce priveste sustinerile paratilor referitoare la lipsa calitatii procesuale active si a interesului reclamantului, instanta retine ca aceasta problema a fost transata de instanta de control judiciar prin decizia nr.220/6.04.2011 pronuntata in acelasi dosar, nemaiputand fi pusa in discutie din nou . procesual.
Cu privire la cheltuielile de judecata se va lua act ca paratii isi rezerva dreptul de a le solicita pe cale separata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neintemeiata cererea formulata de reclamantul Serbanoiu I., cu domiciliul în C., . nr. 14, județul D. in contradictoriu cu paratii M. C. prin primar, cu sediul în C., județul D., O. N. D., cu domiciliul în București, sector 1, . E, O. M. R., O. E., ambii cu domiciliul în C., ., județul D., C. L. al M. C., cu sediul în C., județul D., O. M. G. V., cu domiciliul în București, sector 1, ., avand ca obiect constatarea falsului raportului de expertiza.
Respinge ca neintemeiata cererea formulata de reclamantul Serbanoiu I. in contradictoriu cu paratii M. C. prin primar, O. N. D., O. M. R., O. E., C. L. al Mun. C., O. M. G. V. avand ca obiect constatare nulitate absoluta contract vanzare cumparare.
Ia act ca paratii isi rezerva dreptul de a solicita cheltuieli pe cale separata.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în sedință publică, azi, 5.05.2015.
Președinte, C.-G. B. | ||
Grefier, L. T. |
Red. C.G.B.
Tehnored. C.G.B.
9 Ex. /04 Iunie 2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5829/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 449/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
|---|
