Contestaţie la executare. Sentința nr. 4334/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4334/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 41646/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 4334/2015
Ședința publică de la 02 Aprilie 2015
Completul constituit din:
Președinte – F. D. - judecător
Grefier - R. M. B.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe contestatorul G. G. C. în contradictoriu cu intimații V. F. M., B. I. D. T., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat N. A. Leonardo, pentru contestator și avocat B. C., pentru intimata V. F. M., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost comunicat dosarul de executare nr. 23/2014 și că intimatul B. I. D. T. a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare.
Instanța procedează la comunicarea unui exemplar de pe întâmpinarea formulată, contestatorului și intimatei V. F. M., prin apărători.
Avocat N. A. Leonardo, pentru contestator, interpelat de instanță învederează că nu insistă în soluționarea cererii de suspendarea executării.
Avocat B. C., pentru intimata V. F. M., învederează că a fost soluționată definitiv și că executarea acestui titlu s-a făcut amiabil.
Avocat N. A. Leonardo, pentru contestator, învederează că în această situație contestația rămâne fără obiect numai cu privire la încredințarea minorului pentru că în prezenta contestație s-a contestat și încheierea de stabilirea cheltuielilor de executare, i s-a pus în vedere printrun proces verbal contestat să achite cheltuielile de executare și la data întocmirii procesului verbal erau plătite cheltuielile de executare.
Avocat B. C., pentru intimata V. F. M., învederează că cheltuielile de executare au fost achitate.
În temeiul art. 389- art. 392 Noul Cod de Procedură Civilă acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Avocat N. A. Leonardo, pentru contestator, arată că solicită admiterea în parte a contestației la executare cu privire la procesul verbal încheiat la 28.10.2014, există dovada la dosar că a plătit cheltuielile de executare, anularea procesului verbal, fără cheltuieli de judecată. Solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. I. D. T., invocată de intimatul B. I. D. T..
Avocat B. C., pentru intimata V. F. M., solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. I. D. T., invocată de intimatul B. I. D. T..
Avocat B. C., pentru intimata V. F. M., solicită respingerea contestației, au fost achitate obligațiile, dar ulterior executării îi pune în vedere contestatorului să achite obligațiile din titlul executoriu, iar ulterior prin actele de executare emise nu i s-a mai pus în vedere contestatorului să achite cheltuielile de executare, cu cheltuieli de judecată.
Avocat N. A. Leonardo, pentru contestator, susține că în momentul formulării contestației exista procesul-verbal din 28.10.2014.
În temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14.11.2014 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ contestatorul G. G. C., a formulat în contradictoriu cu intimata V. F. M. contestație la executare prin care solicită anularea executării precum și a tuturor actelor de executare întocmite în cadrul dosarului de executare nr. 23/ 2014 B. I. D. T., de asemenea solicită în cadrul prezentei cauze suspendarea executării până la soluționarea contestației.
În motivarea contestației a arătat că, în fapt, ceea ce se execută în cadrul dosarului nr. 23/ 2014 B. I. D. T. este sentința civilă nr._ din 12.12.2013 a Judecătoriei C. prin care pe de o parte a fost stabilită locuința minorului G. C. R. M. la creditoare iar pe de altă parte a fost obligat la plata sumei de 2020 lei in favoarea aceleiași creditoare V. F. M..
Cu privire la soluția dată capătului de cerere privind stabilirea locuinței minorului consideră că se impune lămurirea titlului executoriu, respectiv a sentinței nr._ din 12.12.2013 pentru că în cuprinsul acesteia se stabilește intinderea măsurii provizorii luate pe cale de ordonanata președințială până la data soluționării prin hotărâre irevocabilă a dosarului nr._/215/2013. Ori, in dreptul civil român, noțiunea de hotărâre irevocabilă nu mai există, ca atare nu se determina întinderea în timp puterii executorii a sentinței menționate.
De esența termenului este faptul că e un eveniment viitor și sigur, pe cale de consecință, din momentul in care termenul până la care a fost stabilita întinderea unei obligații si-a pierdut aceste caractere si obligația devine imposibil de executat.
Cum hotărârile pronunțate de instanțele civile pot fi cel mult definitive iar dosarul nr._/215/2013 a fost soluționat printr-o astfel de hotărâre la 08.07.2014 rezultă că din acel moment au încetat efectele sentinței civile nr._ din 12.12.2013, soluția pronunțată pe cale de ordoanță președințială neputând produce efecte și după termenul soluționării definitive a fondului.
În măsura în care titlul pus în executare va fi lămurit în sensul că instanța a dispus prin ordonanța președințială până la soluționarea definitivă a fondului este evident că după 8 iulie 2014 această măsură nu mai putea produce efecte împlinindu-se termenul până la care a fost încuviințată și la fel de evident nu mai poate adusă la îndeplinirea pe calea executării silite, devenind caducă.
Cu privire la creanța în cuantum de 2020 lei, și-a îndeplinit obligația stabilită prin sentința civilă nr._ din 12.12.2013 la data de 18.08.2014 cand, prin foaia de vărsământ ./_ a achitat suma de 3844,48 lei, cuprinzând creanța și cheltuielile de executare.
Mai mult decât atât, în aceeași zi, 18.08.2014, a comunicat la sediul biroului executorului judecătoresc, prin fax dovada efectuării acestei plați
La data de 28.10.2014 în cadrul dosarului de executare 23/2014 este emis un proces verbal în care se dispune continuarea executării fără a se lua act că obligația în sine fusese deja executată așa cum a menționat încă din luna august a anului curent iar cu privire la cealaltă măsură titlul executoriu nu mai este apt de a produce efecte, termenul pentru care au fost dispuse măsurile fiind împlinit.
Într-o atare situație actele de executare îndeplinite în cadrul dosarului 23/2014 B. I. D. T. sunt nule fiind emise în baza unui titlu care și-a pierdut puterea executorie.
Cât privește cererea de suspendare a executării aceasta este întemeiată având în vedere aspectele anterior menționate, prin aducerea la îndeplinire pe calea executării silite a unui titlu executoriu pentru care termenul de producere a efectelor s-a împlinit producându-se în mod evident un prejudiciu al drepturilor debitorului, executat în lipsa unui temei legal.
Pentru toate aceste considerente solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.711 și următoarele C. proc. civ.și art 718 al.l și 7 C.pr.civ.
În dovedirea acesteia a solicitat proba cu înscrisuri.
Contestatorul a depus la dosar în copie: proces verbal încheiat la data de 28.10.2014, proces verbal încheiat la data de 31.10.2014, sentința civilă nr._/12.12.2013, taxa de timbru 100 lei, împuternicire avocațială.
La data de 05.12.2014 intimata V. M. F. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și nefondată.
În motivare a arătat că prin contestatia la executare formulată, reclamantul solicită lămurirea titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/12.12.2013, motivat de faptul că în dreptul civil român nu mai există noțiunea de hotărâre irevocabilă.
Arată faptul că sentința civilă ce reprezintă titlul executoriu a fost «pronunțată în dosarul_/215/2013 având ca obiect stabilirea domiciliului minorului G. C. R. M. la pârâtă, pe calea ordonanței președințiale, până la soluționarea dosarului de fond nr._/215/2013, împotriva acestei sentințe, pârâtul a declarat apel, care a fost respins.
Se susține în contestație faptul că titlul executoriu nu-și mai produce efecte deoarece a fost împlinit termenul până la care a fost încuviințat, deoarece dosarul de fond a fost soluționat printr-o hotărâre definitivă la data de 08.07.2014.
Consideră că susținerile pârâtului sunt nefondate, iar această contestație la executare nu este decât o nouă încercare de a împiedica executarea silită a titlului executoriu, dând încă odată dovadă de rea credință.
Astfel, conform art. 633 cpc “hotărârile executorii sunt cele date în apel dacă prin lege nu se prevede altfel sau hotărârile date în primă instanță fără drept de apel” coroborat cu art. 634 cpc “sunt hotărâri definitive cele care nu sunt supuse apelului sau recursului; hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanță care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs precum și cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul cauzei”.
La speță, dosarul de fond nr._/215/2014 a fost soluționat la fond prin sentința civilă nr. 9803/08.07.2014. Această sentință a fost atacată cu apel de către reclamant, termen fiind în data de 13.01.2014.
Numai dacă sentința pronunțată la fond nu era atacată cu apel, atunci puteam vorbi de o hotărâre definitivă menită să-și producă efectele și care putea fi pusă în executare silită. Numai în această situație titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/2013 nu-și mai producea efecte.
Mai mult decât atât, reclamantul este cel care a atacat cu apel hotărârea pronunțată de instanța de fond, deci ca atare nu poate susține faptul că hotărârea dată la fond este definitivă și astfel titlul executoriu nu-și mai produce efecte, obligația devenind astfel imposibil de executat.
Având în vedere faptul că suntem în faza apelului la fond, și nu au fost parcurse toate căile de atac împotriva hotărârii pronunțate la fond, nu poate fi vorba de faptul că titlul executoriu nu-și mai produce efectele.
Ca atare solicită respingerea acestui capăt de cerere, ca neîntemeiat și nefondat.
Prin această solicitare nu se încearcă decât tergiversarea.
În ceea ce privește obligația din titlul executoriu prin care reclamantul a fost obligat la plata sumei de 2020 lei, arată faptul că acesta și-a achitat-o. În procesul verbal din data de 28.10.2014, se menționează faptul că se continuă executarea silită stabilită în baza titlului executoriu nr._/2014. Deci a fost menționat titlul executoriu care cuprindea și această obligație. Nu i s-a pus în vedere debitorului să mai achite încă odată debitul.
Inclusiv în procesul-verbal din data de 13.11.2014, trimis reclamantului, «executorul judecătoresc arată faptul că “se aduce la cunoștința debitorului că, în dosarul de executare sus-menționat, urmărirea silită se mai efectuează doar pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite de instanță în legătură cu minorul, având în vedere că debitul urmărit a fost achitat de debitor. ”
In concluzie, solicită respingerea și a acestui motiv ca neîntemeiat și nefondat.
In ceea ce privește susținerea conform căreia actele de executare îndeplinite în dosarul de executare nr. 23/2014 B. I. D. T., sunt nule fiind emise în baza unui titlu care și-a pierdut puterea executorie, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată și nefondată.
Așa cum a arătat mai sus, titlul executoriu își produce efecte până la soluționarea dosarului de fond, respectiv până în momentul în care vor fi epuizate toate căile de atac.
De asemenea, contestația la executare nu poate fi considerată ca un mijloc procedural destinat a anula sau modifica însuși titlul executoriu, o atare finalitate putându-se realiza doar prin intermediul căilor de atac. Astfel, hotărârea ce reprezintă titlul executoriu a fost atacată cu apel de către reclamant, apel ce a fost respins de Tribunalul D. prin decizia nr. 15/2014.
Ca atare, nu poate fi primită susținerea conform căreia executarea silită este nulă, deoarece a fost realizată în baza unui titlu care și-a pierdut puterea executorie.
Titlul executoriu este perfect valabil și își va produce efectele până la soluționarea dosarului de fond, în mod definitiv, în sensul parcurgerii tuturor căilor de atac.
Totodată, conform art. 714 pct. 3 cpc “contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data la care a luat la cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație".
Ca atare, înțelege să invoce excepția tardivității introducerii contestației la executare privind anularea întregii executării, având în vedere faptul că executarea silită s-a început în data de 15.01.2014, deci acum aproape 1 an, iar somația a fost trimisă reclamantului în data de 31.01.2014.
În ceea ce privește suspendarea executării solicită să fie respinsă. Astfel, conform art. 718 cpc până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea".
Solicită respingerea suspendării executării silite, având în vedere că nu sunt îndeplinite cerințele legale prevăzute de lege pentru a putea fi suspendată executarea, respectiv nu există motive temeinice pentru suspendare.
Din contră, dacă s-ar dispune suspendarea executării silite interesele sale legitime și nu atât ale sale, cât cele ale minorului ar fi încălcate în mod flagrant.
Prin această solicitare nu se încearcă decât tergiversarea executării și reclamantul demonstrează încă odată reaua-credință și faptul că nu-l interesează în nici un fel interesul sau binele minorului.
Motivele temeinice sunt cele invocate de intimată pentru a nu fi dispusă suspendarea executării, deoarece executarea silită are ca obiect stabilirea domiciliului minorului la aceasta.
Arată faptul că reclamantul l-a luat pe minor de lângă ea încă din octombrie 2013, când acesta avea vârsta de 8 luni și nu l-a mai adus înapoi. Mai mult, în toată această perioadă de 1 an și 2 luni, acesta i- a interzis în mod constant să ia legătura cu minorul, reușind să-l vadă decât de 4 ori.
De asemenea, reclamantul s-a sustras în nenumărate rânduri de la executarea silită, fugind cu minorul în diferite localități și ascunzându-l pe acesta de intimată.
Susține că dacă ar fi dispusă suspendarea executării silite ar fi vătămate grav interesele și binele minorului, și interesele sale legitime.
De asemenea, reclamantul nu a plătit cauțiunea stabilită de lege, în cuantum de 1000 lei, pentru a putea fi dispusă suspendarea executării silite.
In concluzie, în principal solicită admiterea excepției tardivității și respingerea contestației ca tardiv introdusă iar în subsidiar, în cazul în care se va aprecia că cererea este introdusă în termen, solicită respingerea contestației ca neîntemeiată și nefondată.
Prin încheierea de ședință din 19.02.2015, instanța a admis excepția necompetenței completului de judecată privind soluționarea cererii având ca obiect lămurirea titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/12.12.2013 pronunțată de Judecătoria C.. A declinat competența de soluționare a acestei cereri în favoarea unui complet specializat în judecarea cauzelor de minori și familie.
Instanța a dispus efectuarea unei adrese către B. I. D. T. pentru a înainta în copie certificată conform cu originalul dosarul de executare nr. 23/2014 pornit împotriva contestatorului G. G. C., acesta fiind înaintat la dosar la data de 31.03.2015.
La data de 01.04.2015 BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC I. D. T., reprezentat prin executor judecătoresc I. D. T. - asociat coordonator, in calitate de intimat a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestatiei la executare prin care s-a solicitat anularea executării, precum si a tuturor actelor de executare pornite in dosarul nr.23/2014, aflat pe rolul B. I. D. T. ca neîntemeiata, de asemenea avand in vedere ca in cadrul procedurii de executare silita, organul de executare nu are interese proprii, nu poate fi parte in proces si ca urmare nu poate avea calitate procesuala pasiva, motiv pentru care a invocat lipsa calitatii procesual pasive a biroului executorului judecătoresc cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecata, pentru urmatoarele motive: înțelege să invoce lipsa calitatii procesuale pasive a biroului său, intrucat executorul judecătoresc nu poate fi parte in contestatia la executare.
Acest punct de vedere a fost adoptat prin Decizia nr.162/22 aprile 2003 a Curții Constitutionale a României referitoare la excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art.399 din Codul de Procedura Civila, a Legii 295/2002 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.5/2001 privind procedura somației de plata si a disp. Art.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru (decizie obligatorie publicata in Monitorul Oficial al României nr.314/9 mai 2003).
Astfel Curtea Constituționala arata in motivarea deciziei sus mentionate: „ critica de neconstitutionalitate nu poate fi primita, deoarece in cadrul executării silite, ca si in cazul contestației la executare, organul de executare nu are interese proprii si in consecința, nu are calitatea de parte in proces si nu este necesar sa fie citat ca atare".
Pe aceeași linie Curtea Constitutionala arata in continuarea motivării ca, eventual, se poate pune problema calitatii numai in ipoteza art. 399, alini ultima teza Cod Pr. Civ., atunci cand se face contestatie la executare pentru motivul ca „organul de executare refuza sa indeplineasca un act de executare in condițiile prevăzute de lege."
De asemenea, solicită a observa ca cererea de chemare in judecata nu este intemeiata pe disp. Art. 53 din Legea nr. 188/2000 ce reglementează plangerea împotriva executorului judecătoresc de a indeplini un act sau de a efectua o executare silita.
Înțelege sa se folosească de proba cu înscrisuri.
In drept, intemeiază prezenta pe disp. art.205 C.Proc.Civ.
Examinând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a executorului judecătoresc:
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, executorul judecătoresc este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public iar potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1 lit. a din aceeași lege executorul judecătoresc are atribuția de a pune în executare dispozițiile cu caracter civil din titlurile executorii.
De asemenea, dispozițiile art. 57 și 58 din Legea nr. 188/2000 prevăd că actele executorilor judecătorești sunt supuse, în condițiile legii, controlului instanțelor judecătorești competente, cei interesați sau vătămați prin actele de executare putând formula contestație la executare, în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
În acest context, având în vedere că rolul executorului judecătoresc este acela de a îndeplini un serviciu de interes public, acesta nu poate fi parte într-o acțiune în fața instanței judecătorești cu privire la actele de executare îndeplinite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, calitate procesual activă și pasivă în cadrul unei contestații la executare având doar părțile interesate sau vătămate prin actul de executare întocmit în cadrul unui dosar de executare.
Calitatea procesual pasivă a executorului judecătoresc nu este determinată nici măcar de opozabilitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu privire la actul de executare efectuat de către acesta, în măsura în care, actele acestuia sunt supuse controlului instanțelor de judecată și în calitatea sa de asigurator al unui serviciu de interes public, este obligat să respecte o hotărâre judecătorească irevocabilă.
În consecință va admite excepția lipsei calității procesual pasive a intimatului B. I. D. T. și va dispune scoaterea sa din cauză.
Pe fondul cauzei se rețin următoarele:
Prin contestația la executare formulată de contestator și ulterior precizată, acesta a solicitat anularea procesului verbal încheiat la data de 28.10.2014 de B. I. D. T. în dosar de executare nr. 23/2014.
Se constată că în baza încheierii de încuviințare a executării silite nr. 620/22.01.2014 și a titlului executoriu reprezentat de s.c. nr._/12.12.2013 a Judecătoriei C. și a încheierii nr. 23/2014 din 16.01.2014 s-a întocmit procesul verbal din data de 28.10.2014 prin care s-a dispus obligarea debitorului G. G. C. la plata sumei de 3844,48 lei, sumă compusă din 2020 lei și 1824,48 lei cheltuieli de executare silită, în favoarea creditoarei V. F. M..
Cât privește excepția tardivității formulării contestației la executare împotriva acestui act de executare, instanța o apreciază ca neîntemeiată și o respinge având în vedere că intimata nu a făcut dovada că i s-a comunicat acest proces verbal din 28.10.2014 și față de data promovării contestației la executare -14.11.2014 nu se poate calcula termenul de 15 zile prevăzut de art. 714 Cod.proc.civ.
Contestatorul a făcut dovada că anterior datei de 28.10.2014 la care a fost întocmit procesul verbal de B. I. D. T. în dosar nr. 23/2014, a consemnat în contul B. I. D. T. sumele de 2640 lei prin recipisa de reconsemnare nr. BREL_ și de 1.204,48 lei prin ordinul de plată nr. 241 din 19.08.2014 (filele 73 și 74 din dosar), în total suma de 3844,48 lei.
Obligarea contestatorului la plata acestei sume, după consemnarea acesteia în contul B. I. D. T. îi produce acestuia o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale în materia contestației la executare și în consecință, în temeiul art. 711 Cod.proc.civ., se va dispune anularea acestuia ca fiind nelegal întocmit.
Va lua act că contestatorul nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată și precizată de contestatorul G. G. C., domiciliat în C., ., ., CNP_ cu domiciliul procedural ales la SCA T. și Asociații, cu sediul în C., ..97, ., județul D. în contradictoriu cu intimații V. F. M. domiciliată în C., bld. N. T., nr. 70, . ., CNP_ și B. I. D. T., cu sediul în C., . județul D..
Anulează procesul verbal încheiat la data de 28.10.2014 de B. I. D. T. în dosar de executare nr. 23/2014.
Ia act că contestatorul nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu apel în 10 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 2 aprilie 2015.
Președinte, Grefier,
F. D. R.-M. B.
Red. F.D.
Tehnored. R.M.B
R.B. 22 Aprilie 2015
← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 4369/2015.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|