Fond funciar. Sentința nr. 9789/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 9789/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 10-07-2015 în dosarul nr. 9789/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9789/2015

Ședința publică de la 10 Iulie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE L. N.

Grefier D. Ișlicaru

Pe rol pronunțarea în cauza civilă având ca obiect fond funciar privind pe reclamanta R. A. în contradictoriu cu pârâții C. V., C. L. DE APLICARE A LEGII NR.18/1991 PRIMĂRIA COMUNEI MURGAȘI și C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII NR.18/1991 - PREFECTURA D..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința din data de 01.07.2015, fiind consemnate în încheierea de dezbateri de la acel termen, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv, pronunțarea pentru datele de 08.07.2015 și 10.07.2015, în aceeași compunere hotărând următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.12.2014, sub nr._, reclamantul R. A. a chemat în judecat pârâții C. F., C. L. Murgași de aplicare a Legii nr.18/1991 și C. Județeană D. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, solicitând anularea parțială a titlului de proprietate nr. 303-_ emis la data de 27.07.1994 de C. Județeană D. și obligarea celor două comisii de fond funciar la emiterea unui nou titlu cu excluderea pârâtului C. T. de pe acesta.

Motivând în fapt cererea, reclamantul arată că este unicul moștenitor al defunctului R. H., unchiul său, în calitate de nepot de frate al defuncutlui - R. C. (tatăl reclamantului). R. H. nu a avut copii. Mai arată că tatăl pârâtului, respectiv C. T., decedat la data de 08.09.1998, nu are calitatea de moștenitor după autorul său, R. H., acesta fiind nepotul soției predecedate a lui R. H., respectiv R. F., soră cu mama lui C. T., C. I..

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. III alin.1 lit. a) din Legea nr. 169/1997.

În dovedirea cererii a depus în copie: acte de stare civilă, adeverință nr. 59 din data de 03.03.2014, certificat privind identificarea nr. cadastral si a nr. de carte funciară nr._ din data de 09.07.2014, titlul de proprietate nr. 303-_ din 27.07.1994.

La data de 27.02.2015, pârâtul C. V. a depus întâmpinare, în care solicită respingerea cererii reclamantului, cu motivarea că nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută în capitolul IV, art. 51-52 din Legea nr. 18/1991, întrucât nu s-a adresat Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 18/1991, competentă cu soluționarea contestațiilor, deși acesta a ridicat titlul de proprietate încă din anul 1995. De asemenea, art. 27 alin. 22 din Legea nr. 18/1991 atribuie comisiilor de fond funciar sarcina de a revoca titlurile direct instanței de judecată numai în cazul în care titlul de proprietate a intrat în circuitul civil prin acte de vânzare - cumpărare sau în alt mod, fapt nedovedit de către reclamant.

Pe fond, în situația în care nu se admite excepția invocată, solicită să se aibă în vedere faptul că defunctul R. H., unchiul său, a fost căsătorit cu R. F., mătușa defunctului C. T. și în urma căsătoriei celor doi nu au rezultat copii, astfel încât, atât reclamantul, cât și tatăl său, defunctul C. T., au venit la moștenirea defuncților R. H. și R. F. în calitate de nepoți.

De asemenea, este de notorietate faptul că atunci când s-au căsătorit R. H. și R. (S.) F., în anul 1922, fata primea ca zestre de la părinți și o suprafață de teren agricol pe care să o muncească împreună cu soțul. Tatăl său, C. T., a locuit împreună cu defuncții R. H. și R. F., i-a îngrijit și i-a înmormântat, iar după reconstituirea dreptului de proprietate și până în anul 2006 tatăl său, C. T., a achitat impozitul pentru terenul agricol înscris în titlul de proprietate. Începând cu anul 2006 și până în prezent, acest impozit l-a achitat reclamantul.

A anexat copii de pe adeverință și chitanțe.

Comisiile pârâte nu au formulat întâmpinare, dar, la solicitarea instanței, C. L. Murgași de Fond Funciar a depus actele premergătoare emiterii titlului de proprietate contestat.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că acțiunea este întemeiată, pentru următoarele motive:

În baza Legii nr. 18/1991, reclamantul și tatăl pârâtului, C. T., au formulat la data de 25.03.1991 cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafețele de teren ce au aparținut autorului R. H..

Instanța mai reține că fostul proprietar nu a avut descendenți, dar a avut un frate, pe R. C., tatăl reclamantului.

Potrivit art. 13 din Legea nr.18/1991, ,,(1) Calitatea de moștenitor se stabilește pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moștenirii.

(2) Moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor. Ei sunt considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei.

(3) Titlul de proprietate se emite cu privire la suprafața de teren determinată pe numele tuturor moștenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun.”

Ordinea de succesiune este reglementată de prevederile art. 659 cod civil (din 1864, aplicabil în speță, avându-se în vedere data decesului fostului proprietar), potrivit cărora ,,Succesiunile sunt deferite copiilor și descendenților defunctului, ascendenților și rudelor sale colaterale, în ordinea și după regulile mai jos determinate.”

Potrivit art. 670, ,,Dacă defunctul n-a lăsat posteritate (s.n. descendenți), nici frate, nici soră, nici descendenți dintr-aceștia, succesiunea se cuvine ascendenților din gradul de rudenie cel mai aproape.

Ascendenții de același grad moștenesc părți egale.”, iar art. 672 stabilește că, ,,În caz de a muri mai dinainte tatăl și mama unei persoane moarte fără posteritate, frații, surorile sau descendenții lor sunt chemați la succesiune, depărtând pe ascendenți și pe ceilalți colaterali. Ei succed sau după propriul lor drept, sau prin reprezentare, în modul regulat în secțiunea II a acestui capitol”.

În speță, tatăl pârâtului, C. T., decedat la data de 08.09.1998, este nepotul de soră (C. I.) al soției defunctului R. H., pe nume R. F. și deci nu poate avea calitatea de moștenitor al defunctului R. H.. D. fratele lui de cuius îl poate moșteni pe acesta, în lipsă de descendenți, conform art. 672 Cod civil, nu și rudele soției defunctului, acestea neavând vocație la succesiunea lui R. H.. D. în situația în care soția defunctului R. H. ar fi decedat după acesta, rudele cu vocație succesorală al moștenirea lui R. F. ar fi putut prelua cota ce i s-ar fi cuvenit din masa succesorală a autorului R. H., dar soția sa a decedat înaintea soțului, respectiv la data de 06.02.1947.

Față de prevederile legale ce reglementează vocația la moștenire și starea de fapt reținută mai sus, rezultă că tatăl pârâtului C. V., respectiv C. T. nu era îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate după autorul R. H..

Chiar dacă C. T. a formulat cererea de reconstituire alături de reclamant, aceasta nu îi acordă vreo îndreptățire la reconstituire, iar lipsa unei contestații nu este motiv de respingere a acțiunii și nu o face inadmisibilă, deoarece se invocă un motiv de nulitate absolută a titlului de proprietate, în ceea ce-l privește pe pârât, respectiv lipsa îndreptățirii tatălui pârâtului la reconstituirea dreptului de proprietate, datorită nerespectării dispozițiilor legale în materie de succesiune.

Totodată, deși nu a contestat actele premergătoare, dreptul la acțiunea în constatarea nulității absolute nu este condiționat de exercitarea sau neexercitarea dreptului prevăzut de Legea nr.18/1991 de a formula plângere împotriva actelor premergătoare emiterii titlului de proprietate. De asemenea, este un drept imprescriptibil extinctiv, ceea ce înseamnă ca titularul poate sa îl exercite oricând.

Față de motivele de fapt și de drept mai sus expuse, va admite acțiunea și va constata nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 303-_ din data de 27.07.1994 emis de C. Județeană D. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în ceea ce – l privește pe titularul C. T. și va dispune radierea lui C. T. din titlul de proprietate menționat mai sus, urmând ca pârâta C. județeană D. să emită un nou titlu corespunzător, pe numele reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea reclamantului R. A., CNP_, domiciliat în comuna Murgași, ., județul D. în contradictoriu cu pârâții C. V., CNP_, domiciliat în comuna Murgași, ., .. 21, județul D., C. locală de aplicare a Legii nr. 18/1991, cu sediul în . și C. județeană D. de aplicare a Legii nr. 18/1991, cu sediul în C., ., județul D..

Constată nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 303-_ din data de 27.07.1994 emis de C. Județeană D. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în ceea ce-l privește pe titularul C. T..

Dispune radierea lui C. T. din titlul de proprietate menționat mai sus și emiterea unui nou titlu corespunzător, pe numele reclamantului.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se depune la judecătorie.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.07.2015.

Președinte, Grefier,

L. N. Ișlicaru D.

Redactat jud. L.N./Tehnored. DI - 4 Ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 9789/2015. Judecătoria CRAIOVA