Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 5419/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5419/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 5419/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5419
Ședința publică de la 24 aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. C.
Grefier C. D. P.
Pe rol, soluționarea cauzei civil privind pe petentul U. MÎRȘANI în contradictoriu cu intimatul G. I. C., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că, prin Serviciul Registratură al instanței, Primăria Comunei Mîrșani, județul D., s-a răspuns relațiilor solicitate, prin adresa nr. 1205 din 19.03.2015, care a învederat că intimatul G. I. C. nu deține bunuri mobile sau imobile, nu poate fi executat silit, fiind depusă adresa nr.2722/22.08.2014, la care s-a atașat Hotărârea Consiliului Local al Primăriei Plenița, județul D. .
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art.394 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile asupra fondului cauzei și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 17.10.2014 petenta U. MÎRȘANI arată că intimatul G. I. C., nu a achitat amenda în cuantum de 1000 lei, în termenul legal de 30 de zile și nici nu poate fi executat silit, așa cum rezultă din adresa nr. 1205/19.03.2015, emisă de către Primăria Comunei Mârșani, județul D.
În drept, a invocat prevederile OG. 2/001 cu modificările și completările ulterioare.
În dovedirea cererii, în procedura de regularizare, sunt depuse la dosar: copia procesului verbal de contravenție nr._/09.02.2014, emis de U. Mârșani, delegația de reprezentare nr.3057/15.10.2014, procesul verbal de constatare a insolvabilității nr.2722/22.09.2014 din 24.09.2014, copia titlului
executoriu nr.2344/20.08.2014, copia somației nr.2109/28.07.2014, emise de Primăria Mârșani, înștiințarea de plată nr.1126/11.04.2014, hotărârea nr.7 a Consililui Local Mîrșani .
În susținerea acțiunii, în procedura de regularizare, petenta U. Mârșani, solicită proba cu înscrisuri,
Intimatul G. I. C., deși i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, cu mențiunea ca în termen de 25 de zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții aveau obligația de a depune întâmpinare la dosar, existând dovada comunicărilor efectuate către intimat, în procedura de regularizare a cererii, acesta nu a depus întâmpinare, instanța, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art.254 alin 4 din Noul Cod de pr. civilă, fiind astfel decăzut din dreptul de a mai propune probe, motiv pentru care instanța a fixat prin rezoluție primul termen de judecată, potrivit art.201 alin.3 din Noul Cod procedură civilă, dispunând citarea părților .
Întrucât intimatul G. I. C., deși legal citat nu a depus întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile menționate mai sus, instanța a fixat prin rezoluție primul termen de judecată, potrivit art.201 alin.4 din Noul Cod procedură civilă, dispunând citarea părților .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele :
Astfel, instanța apreciază că intimatul G. I. C. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1000 lei, prin procesul verbal de contravenție verbal de contravenție nr._/09.02.2014, întocmit de petentul U. Mârșani, iar acesta nu a achitat amenda contravențională în termenul de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii, așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosar și nu există posibilitatea executării silite a intimatului.
Astfel, conform art.39 indice 1 alin 2 din O.G. nr.2/2001, modificată prin Legea 352/2006 privind regimul juridic al contravențiilor, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin.1, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
Astfel, prestarea unei activității în folosul comunități se face la primăria de la locul unde domiciliază contravenientul, iar în prezenta cauză se cunoaște domiciliul actual al intimatului G. I. C., acesta domiciliind pe raza Comunei Mârșani, județul D., așa cum rezultă din adresa nr. 1205/19.03.2015, emisă de către Primăria Comunei Mârșani, județul D. .
Având în vedere considerentele menționate mai sus, instanța urmează a admite cererea formulată de către petenta U. Mârșani, în contradictoriu cu
intimatul G. I. C., ca întemeiată, dispunându-se înlocuirea amenzii în cuantum de 200 lei, aplicată prin Procesul verbal de contravenție nr._/09.02.2014, emis de petenta U. Mârșani, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității în sarcina intimatului G. I. C., pe o durată de 40 ore, la Primăria Comunei Mârșani, județul D. .
Instanța apreciază că Primăria Comunei Mârșani, județul D., urmează să stabilească locul unde intimatul va presta activitatea în folosul comunității .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea privind pe petenta U. MÎRȘANI, cu sediul în Mîrșani, ., județul D. în contradictoriu cu intimatul G. I. C., cu domiciliul în . .
Dispune înlocuirea amenzii aplicată prin Procesul verbal de constatare a contravenției nr._/09.02.2014, încheiat de petenta U. Mîrșani, în cuantum de 1000 lei, în sarcina intimatului G. I. C., cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, pe o durată de 40 ore la Primăria Mîrșani, județul D..
Urmează ca Primăria comunei Mîrșani, județul D. să stabilească locul unde intimatul va presta activitatea .
Cu apel, în termen de 30 de zile de la comunicare .
Pronunțată, în ședință publică, azi, 24.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. C. D. C. P.
Redactat jud.CC/Tehnored.gref. /CDP
4/Ex/07.05.2015
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5468/2015. Judecătoria... → |
---|