Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria CRAIOVA

Judecătoria CRAIOVA - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 15/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 15393/2015

Dosar nr. 33._ - Partaj bunuri comune –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA - JUDEȚUL D.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 15.393

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 8 DECEMBRIE 2015

COMPLETUL DE MINORI ȘI FAMILIE COMPUS DIN:

PREȘEDINTE: R. B. - JUDECĂTOR

GREFIER: L. N. N.

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 24 noiembrie 2015, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, privind pe reclamanta P. E. și pe pârâții L. T. și L. C., având ca obiect partaj bunuri comune.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 11 decembrie 2012 și înregistrată cu nr. 33._, reclamanta P. E. a chemat în judecată pe pârâții L. T. și L. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor comune obținute de aceștia în cote de câte 1/2 pentru fiecare, cu atribuirea către pârâtă în natură a bunurilor precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că aceasta a împrumutat pârâtei L. T. suma de 18.000 euro, conform contractului autentificat cu nr. 112/15.01.2009 la BNP T. D., împrumut ce trebuia restituit la data de 1.06.2009; întrucât debitoarea nu i-a restituit acești bani, creditoarea reclamantă a solicitat formarea unui dosar de executare silită.

În continuarea motivării acțiunii reclamanta a mai precizat că executorul judecătoresc i-a comunicat faptul că nu poate continua executarea silită, deoarece debitoarea nu deține niciun bun propriu, bunurile ei fiind dobândite în coproprietate cu soțul pârât, motiv pentru care a promovat prezenta acțiune.

Reclamanta a mai învererat că bunurile comune ale pârâților, ce solicită a fi partajate sunt următoarele: un apartament cu trei camere situat în C., cartier Calea București nr. 20, . 1, apt. 9, județul D.; o casă cu parter și etaj, cu magazin general și anexa cu teren aferent de 1.640 mp( situat în T 1, P 59 și 60), situat în comuna Drăgotești, ., județul D., un autoturism marca Dacia din anul 1975, o mobilă sufragerie, două seturi mobilă dormitor, două seturi mobilă hol, două frigidere, o mașină de spălat, două seturi de mobilă de bucătărie.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1.572 și urm. C.pr.civ.

La dosar s-au depus în scop doveditor, xerocopii de pe contractul de împrumut autentificat cu nr. 112/15 ianuarie 2009 la BNP Asociați D. T. și A. T., sentința civilă nr. 12.824/14 septembrie 2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 34._, având ca obiect revocare partaj, sentința civilă nr. 6.450/14.04.2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 7._, având ca obiect desfacerea căsătoriei părților, autorizație de construire nr. 5/27 mai 2006 emisă pe numele pârâtului L. C. de către Primarul comunei Drăgotești, județul D., proces verbal de recepție la terminare alucrărilor nr. 6.933/13.09.2007, TDP nr. 113-45.398/20.10.1994 emis pe numele B. I. I., contract de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 3.301/8.09.2005 la BNP S. C., contract de donație autoturism autentificat cu nr. 2.305/10.02.1989 la fostul notariat de Stat Județean D. – C., contract de vânzare-cumpărare nr. 1/15.04.1987, certificat de atestare a edificării/extiderii construcției, înregistrat cu nr. 6.474/28.01.2007 la Primăria comunei Drăgotești, județul D., contract de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 10.742/28.04.1995 la fostul Notariat de Stat Județean D. – C., tranzacție încheiată de pârâți în dosarul nr. 10._ al Judecătoriei C., sentința civilă nr. 10.386/22.06.2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 10._, având ca obiect partaj bunuri comune, încheiere nr. 331/2011 emisă de OCPI D., dispoziția de achitare a taxei de timbru, împuternicire avocațială.

La data de 25 ianuarie 2013 pârâtul L. C. a depus la dosar o întâmpinare cu caracter reconvențional, prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii de partaj bunuri comune, ca fiind inadmisibilă, invocând excepția autorității de lucru judecat, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca neîntemeiată; de asemenea s-a mai solicitat să se dispună partajarea bunurilor pârâților în cote de 1/1 pentru pârât, deoarece pârâta a fost despăgubită de către acesta pentru cota care i s-ar fi cuvenit din întreaga masă de bunuri.

În motivarea cererii pârâtul a precizat că s-a căsătorit cu pârâta în anul 1982, din relațiile lor au rezultat doi copii în prezent majori, iar prin contribuție comună pârâții au dobândit în timpul căsătoriei un apartament cu două camere și dependințe situat în C., cartier Lăpuș Argeș, ., apt. 8 și un apartament situat în cartier Calea București, ., județul D..

În anul 1998 pârâții s-au despărțit în fapt, hotărând să își împartă bunurile lor comune, pârâtul fiind de acord ca soția lui să înstrăineze apartamentul situat în C., cartier Lăpuș și să-și însușească întreaga sumă de bani, de atunci banii obținuți de pârât au fost doar ai lui.

S-a mai învederat că ulterior pârâta a mai contractat o . împrumuturi în nume propriu, a intrat mai târziu în imposibilitate de plată, iar căsătoria lor a continuat în mod formal până în anul 2009, când pârâtul a introdus acțiunea de divorț.

Pârâtul a mai precizat că imobilul casă de locuit cu spațiu comercial situat în ., a fost realizată prin contribuția lui proprie, iar pârâta nu a contribuit la edificarea ei. Totodată pârâtul a mai învederat că împrumutul de care s-a menționat în acțiune este doar formal, deoarece reclamanta nu are venituri care să poată justifica existența acestei sume de bani.

Pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca inadmisibilă, în condițiile în care părțile s-au mai judecat într-un dosar având ca obiect partaj bunuri comune, în cauză operând autoritatea de lucru judecat.

S-a anexat la cerere și o xerocopie de pe sentința civilă nr. 19.367/25.11.2010 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 3._, având ca obiect contestație la executare.

La data de 16.04.2013 reclamanta a depus la dosar o precizare de acțiune prin care a învederat instanței că solicită partajarea doar a următoarelor bunuri comune ale pârâților: un apartament cu trei camere situat în C., cartier Calea București nr. 20, . 1, apt. 9, județul D. precum și o casă cu parter și etaj, cu magazin general și anexa cu teren aferent de 1.640 mp( situat în T 1, P 59 și 60), situat în comuna Drăgotești, ., județul D..

În ședința publică de la 29 aprilie 2014, la solicitarea părților, instanța a încuviințat, în conformitate cu prevederile art. 311 și urm. c.proc.civ., administrarea probei testimoniale, fiind audiați ulterior, la termenele din 3 iunie 2014 și 30 septembrie 2014, martorii E. I. și D. A. D., propuși de reclamantă, martorul B. A. propus de pârâtă și D. F., propusă de pârât, ale căror declarații au fost consemnate și depuse la dosar.

La data de 7 octombrie 2014, instanța a pronunțat o încheiere de admitere în principiu, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, prin care s-a admis în parte și în principiu acțiunea civilă precizată având ca obiect partaj bunuri comune, formulată de reclamanta P. E., împotriva pârâților L. T. și L. C., s-a admis în parte și în principiu cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant L. C. și s-a constatat că pârâții au dobândit în timpul căsătoriei ca bunuri comune, imobilul compus din 3 camere și dependințe, situat în C., cartier Calea București, ., scara 1, apt. 9, județul D., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 10.742/28 aprilie 1995 la fostul Notariat de Stat Județean D. – C. precum și imobilul cu destinația de locuință cu regim de înălțime P+1 situat în comuna Drăgotești, ., județul D., compus din parter și etaj, cu magazin general și anexă, construit în baza autorizației de construire nr. 5/27.05.2006 emisă de Primăria comunei Drăgotești, județul D., edificat pe terenul în suprafață de 1.640 mp( 1.654 mp din măsurători), situat în ., parcelele 59 și 60, județul D., proprietatea ambilor pârâți, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 3.301/8 septembrie 2005 la BNP S. C..

S-a dispus ieșirea din indiviziune în cote de câte 1/2 pentru fiecare din cei doi pârâți precum și numirea unui expert specialitatea evaluare proprietăți imobiliare, pentru evaluarea la valoarea actuală de circulație a monedei naționale și lotizarea bunului, stabilind onorariu de expert în cuantum de 1.500 lei în sarcina reclamantei.

S-a stabilit termen pentru soluționarea fondului cauzei la 28 octombrie 2014.

Prin adresa nr. 64.137/20.09.2015 s-a depus la dosar raportul de expertiză tehnică efectuat de ing. expert specialitatea evaluare proprietăți imobiliare B. C., prin care s-au individualizat imobilele în litigiu.

La data de 27 octombrie 2015 părțile au formulat obiecțiuni la această expertiză, expertul răspunzând ulterior la aceste obiecțiuni și depunând la data de 11 noiembrie 2015 un raport de expertiză refăcut, în care se menționau valorile reale ale imobilelor evaluate, evaluându-se apartamentul în litigiu, situat în C., cartier Calea București nr. 20, . 1, apt. 9, la suma de 200.965,66 lei, iar casa situată în comuna Drăgotești, ., județul D., la suma de 23.919,40 lei, valoarea lotului fiecăruia dintre cei doi pârâți fiind de 142.910,97 lei și propunându-se trei variante de lotizare fizică a acestui bun, prin care s-a repartizat alternativ în loturile fizice ale fiecăruia din cei doi foști soți.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

La solicitarea instanței s-au înaintat la prezentul dosar xerocopii ale dosarului de executare nr. 670/E/2009 al B. T.-N. și Terpovici, deschis la cererea creditoarei P. E., împotriva debitoarei L. T., în baza titlului executoriu constând în contractul de împrumut autentificat cu nr. 112/15 ianuarie 2009 la BNP Asociați D. T. și A. T..

În cadrul acestui dosar s-a efectuat de către executorul judecătoresc o adresă la Primăria Mun. C., județul D., pentru a comunica dacă debitoarea figurează cu bunuri mobile sau imobile în proprietate, de asemenea s-au efectuat adrese la ITM D., din toate aceste demersuri rezultând faptul că debitoarea L. T. nu deține bunuri mobile sau imobile în proprietate, nici conturi bancare suficiente pentru acoperirea creanței și nici nu este salariată.

Conform adresei nr. 60.828/25.04.2013 emisă de Primăria Mun. C., județul D., pârâta debitoare nu deține în proprietate exclusivă bunuri urmăribile, ea figurând în evidențe doar cu debite restante.

Așadar, din aceste înscrisuri rezultă faptul că pârâta nu deține bunuri mobile sau imobile în proprietate exclusivă, ci doar în codevălmășie împreună cu fostul său soț, pârâtul L. C., astfel încât reclamanta a făcut dovada încercării urmăririi mai întâi a bunurilor proprii ale pârâtei debitoare.

Prin contractul de împrumut autentificat cu nr. 112/15 ianuarie 2009 la BNP Asociați D. T. și A. T., reclamanta a împrumutat pârâtei L. T. suma de 18.000 euro, ce urma a fi restituită la data de 1.06.2009.

Pentru că debitoarea nu a achitat suma la care a fost obligată prin acest contract ce constituie titlu executoriu, s-a dispus încuviințarea executării silite și ulterior, s-a format dosarul de executare nr. 670/E/2009 al B. T.-N. și Terpovici, în cadrul cărora s-au efectuat mai multe acte de executare, identificându-se de către executor bunurile imobile care sunt proprietatea debitoarei și a soțului său, neputând fi urmărite fără o partajare prealabilă a acestor bunuri comune.

Prin sentința civilă nr. 6.450/14.04.2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 7._, s-a dispus admiterea acțiunii formulate de reclamanta L. T. împotriva pârâtului L. C., s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între aceștia și înregistrată în registrul stării civile al comunei Drăgotești la numărul 10/1.08.1982, prin acordul părților precum și păstrarea de către reclamantă a numelui purtat în timpul căsătoriei, acela de L..

Conform autorizației de construire nr. 5/27.05.2006, emisă pe numele pârâtului L. C.( fila 16 din dosar), acesta a edificat construcția P+1 cu destinația de locuință, cu magazin general și anexă situată în ., ., județul D..

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 3.301/8 septembrie 2005 la BNP S. C., L. C., căsătorit, a cumpărat de la vânzătorul B. I., imobilul situat în comuna Drăgotești, ., parcelele 59 și 60, județul D., compus din teren în suprafață de 1.640 mp( 1.654 mp din măsurători) și casa de locuit, având o suprafață construită la sol de 51 mp, construită din cărămidă și acoperită cu țiglă, care are o cameră de locuit, o bucătărie și o verandă, având o suprafață utilă de 38,12 mp precum și următoarele amplasamente și vecinătăți: la nord – L. Ș., la sud – De 143, la est – L. I. și la vest – L. P..

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 10.742/28 aprilie 1995 la fostul Notariat de Stat Județean D. – C., L. C. și L. T. au cumpărat de la vânzătorii I. M. și I. F. imobilul proprietatea lor compus din 3 camere și dependințe, situat în C., cartier Calea București, ., scara 1, apt. 9, județul D..

Prin sentința civilă nr. 10.386/22 iunie 2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 10._, având ca obiect partaj bunuri comune, s-a luat act de tranzacția intervenită între L. T. și L. C. și s-a încuviințat învoiala părților, în sensul că L. T. nu va primi niciun bun, iar L. C. va primi în lotul său toate bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 12.824/14 septembrie 2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 34._, având ca obiect revocare partaj, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta P. E. împotriva pârâților L. T. și L. C., s-a dispus revocarea tranzacției consființită prin sentința civilă nr. 10.386/22.06.2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 10._, în limita creanței de 18.000 euro precum și obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 1.750 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește depozițiile martorilor audiați în cauză, instanța constată următoarele:

Martora I. E., propusă de reclamantă și audiată la termenul din 3 iunie 2014, a declarat că a fost consăteană cu toată cele trei părți, în . și îi cunoaște pe cei trei; martora a fost contabil șef la CAP, a lucrat cu parata și niciodată nu a fost în relații de dușmănie cu vreunul dintre parati.

În această calitate, cunoaște de la părți, faptul că în timpul căsătoriei, pârâtii au dobandit ca bunuri comune, un apartament cu trei camere, situat în C., cartier Calea București precum și o casă cu parter și etaj cu un teren aferent, imobile situate în comuna Drăgotești, ..

Martora a auzit de la părți, că în anul 2009, reclamanta a împrumutat-o pe parată cu suma de 18.000 euro, aceasta i-a arătat personal martorei contractul de împrumut, plângând, că parata nu mai vrea să-i restituie acești bani, iar nici până în prezent nu i-a restituit acești bani parata, cele două fiind verișoare primare.

Martora cunoaște faptul că parata a fost ajutată financiar de către tatăl ei, după revoluție, ea nu cunoaște exact anul căsătoriei pârâților, iar după ce pârâtul a absolvit Academia de Poliție, s-a încadrat în câmpul muncii, lui i s-a repartizat apartamentul in litigiu, apoi cei doi soți pârâti l-au cumpărat.

Pârâta a lucrat la CAP câțiva ani, ea fiind contabil de fermă, salariul său era mediu, în schimb paratul avea salariul mai mare.

Pârâta a mai compensat din veniturile obținute în timpul căsătoriei, prin faptul că a fost ajutată în timpul căsătoriei de părinții ei; tatăl pârâtei a lucrat la un bufet, inainte de revoluție, iar mama acesteia, la CAP.

Pârâta a fost singură la părinți, iar o mare parte din salariile părinților, ei i le dădeau acesteia, pentru a se gospodări cu soțul său; deseori, reclamanta îl intreținea pe pârât, cât timp a fost student la Academia de Poliție.

Martora a mai declarat că după revoluție, tatăl paratei s-a privatizat, înființând un magazin general cu bar, în ., printre primele din acea perioadă; după anul 1995, parata nu a mai lucrat în calitate de contabil, ea și-a deschis două magazine, în Piața M. din C., unul alimentar și unul cu confecții pentru copii; martora nu știe exact dacă magazinele erau ale pârâților sau tatălui pârâtei, aceeași denumire a magazinelor, fiind CODRIMEXIM SRL, atât in C. cât și la țară.

Mai cunoaște martora că pârâta se implica personal în aprovizionarea magazinului din C. și avea vânzători angajați; după decesul tatălui ei, parata a continuat afacerea acestuia.

Martora crede că după anul 2010, a fost construită casa în litigiu, iar terenul s-a cumpărat de la un anume B. I.; pârâții erau impreună cand au construit casa, de altfel și în prezent sunt impreună, niciodată nu au fost despărțiți în fapt; amândoi paratii au construit casa, personal martora i-a văzut pe ambii implicându-se in perioada când se construia, casa fiind lângă părinții paratului.

Cele declarate de martoră sunt cunoscute de aceasta din constatări personale, ea cunoscând atât părțile, cat și părinții lor.

Magazinele de la țară, sunt în casa părinților paratei; mama paratei i-a spus martorei că soții au avut un apartament în cartier Calea București, sau în Lăpuș; după divorț, parata i-a donat soțului toate bunurile, însă martora crede că a fost un act fictiv, pentru a nu putea fi urmărită ca să restituie înapoi banii reclamantei.

Mai cunoaște martora că parata i-a propus reclamantei să-i restituie cate 100 euro pe lună, însă ea nu a fost de acord, vroia suma integrală, așa cum i-a împrumutat-o; reclamanta a avut bani imprumutati, in urma unei perioade, de 15 ani, cât a lucrat in Irlanda.

Martorul D. A. D., propus de reclamantă și audiat la termenul din 30 septembrie 2014, a declarat că a cunoscut-o de mai mulți ani pe reclamantă, iar pe pârâți prin intermediul acesteia și știe că prin anul 2009 reclamanta a împrumutat pârâta cu circa 18.000 euro, iar aceasta nu i-a restituit nici până în prezent.

Pârâții au dobândit în timpul căsătoriei, ca bunuri comune, un apartament cu trei camere, situat in C., cartier Calea București, precum și o casă cu parter și etaj cu un teren aferent, imobile situate în ., la circa un kilometru de casa deținută de reclamantă; de asemenea pârâții aveau un magazin în C. și un altul în ..

Mai cunoaște martorul că pârâtul a lucrat în cadrul Poliției române și avea un salariu substanțial, iar pârâta se ocupa cu aprovizionarea magazinelorși gestionarea lor, martorul cunoscând aceasta din spusele reclamantei.

Martorul nu cunoaște cotele contributive ale pârâților la dobândirea bunurilor comune, el consideră că au avut contribuții asemănătoare.

Deseori martorul i-a văzut pe pârâți împreună, comportându-se ca o familie și locuind împreună; ei după divorț mergeau în același autoturism în . produse din Piața Centrală din C..

În mod frecvent martorul a fost prezent când reclamanta se întâlnea cu pârâta, de fiecare dată reclamanta îi cerea banii înapoi, iar pârâta o amâna, discuțiile degenerând chiar în ceartă din acest motiv.

A mai declarat martorul că a fost prieten cu băiatul reclamantei și, în cadrul vizitelor efectuate în domiciliul lui, a aflat că reclamanta i-a împrumutat pârâtei banii, prin act autentic, cu banii cash; reclamanta nu obișnuia să împrumute alte persoane, iar pe pârâtă a împrumutat-o o dată, fiind rude, în acea perioadă ele înțelegându-se bine; banii împrumutați de reclamantă erau obținuți în urma activităților prestate de aceasta în Irlanda, începând cu anul 1994, ulterior ea s-a întors în țară în anul 2008, unde intenționa să rămână.

Martorul B. A., propus de pârâtă și audiat la termenul din 3 iunie 2014, a declarat că îi cunoaște pe pârâți din anul 1986, știe că paratul lucra în Poliția Economică, fiind ofițer, iar parata, la o cooperativă din C.; pârâtul avea salariul mare în timpul căsătoriei, iar parata, era asociată împreună cu tatăl ei, la un magazin construit în .; pârâta obținea profituri din activitatea comercială pe care o desfășura, după ce renunțase la serviciu.

Prin anul 2004, paratul a cumpărat un teren, situat în ., iar în anul 1994, pârâtul a cumpărat apartamentul în litigiu, făcând împrumuturi bancare, paratul plătea ratele, martorul necunoscând dacă parata contribuia la aceste plăți.

A mai declarat martorul că prin anul 1991, soții s-au despărțit în fapt un timp, pârâta rămânând în imobil cu copiii, ulterior martorul i-a împăcat în anul 1996, când a decedat tatăl pârâtei, de atunci mutându-se împreună.

Pârâta a început să facă împrumuturi, pe care le achita mult mai târziu, de aici au apărut problemele între soți. Soții au avut un apartament in cartier Lăpuș, din C., pe care ulterior pârâta l-a înstrăinat pentru a achita unele datorii pe care le contractase; deseori pârâtul a trebuit să achite unele împrumuturi contractate de soția pârâtă.

Mai cunoaște martorul că pârâta a deschis mai multe magazine în C. și în ., unul in Piața M., din C., altul la Institut, un stand la Centrul Comercial Bănie; barul de la țară, s-a închis la circa doi ani după decesul tatălui pârâtei, iar referitor la construcția casei, martorul nu știe ca pârâta să se fi implicat financiar în acest scop.

Martora D. F., propusă de pârât și audiată la termenul din 3 iunie 2014, a declarat că în anul 1988 l-a cunoscut personal pe parat, pe parată a cunoscut-o doar din vedere, iar pe reclamantă nu o cunoaște și știe că pârâtul lucra în Poliția Economică, de mai mulți ani, anterior revoluției, de altfel, în această postură martora l-a cunoscut, ea lucrând la o alimentară situată în C., cartier Lăpuș, județul D..

Martora știe că paratul avea salariul lunar foarte mare, raportat la perioada respectivă și la nivelul salariilor din acea perioadă, iar soția lui, parata, lucra la metalo - chimice, având un salariu mult mai mic.

Martora nu știe dacă vreuna din părți a fost ajutată de părinți în timpul căsătoriei; soții au locuit o perioadă într-un apartament din cartierul Lăpuș.

Paratul i-a solicitat martorei și soțului ei, un împrumut financiar prin anul 1994, pentru a cumpăra un imobil, ulterior el a cumpărat un apartament în C., cartier Calea București, . acesta i-a restituit împrumutul .

Martora a precizat că nu cunoaște detalii referitoare la împrumutul pârâtei, de către reclamantă; ulterior, soții s-au impăcat, dar mai târziu.

Pârâtul nu i-a restituit martorei integral banii împrumutati pentru cumpărarea apartamentului.

După decesul tatălui paratei, aceasta a vândut apartamentul din cartierul Lăpuș; pârâta a fost asociată cu tatăl ei, iar după decesul acestuia, ea a continuat afacerea, în sensul că obținea profituri comerciale în urma magazinului din Piața M. și a celui de pe Calea București.

Din anul 1998, parata a început să aibă unele probleme financiare, în sensul că achita târziu contravaloarea mărfurilor cumpărate.

Așadar, din probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri și depozițiile martorilor audiați, rezultă că pârâții au dobândit în timpul căsătoriei ca bunuri comune, imobilul compus din 3 camere și dependințe, situat în C., cartier Calea București, ., scara 1, apt. 9, județul D., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 10.742/28 aprilie 1995 la fostul Notariat de Stat Județean D. – C. precum și imobilul cu destinația de locuință cu regim de înălțime P+1 situat în comuna Drăgotești, ., județul D., compus din parter și etaj, cu magazin general și anexă, construit în baza autorizației de construire nr. 5/27.05.2006 emisă de Primăria comunei Drăgotești, județul D., edificat pe terenul în suprafață de 1.640 mp( 1.654 mp din măsurători), situat în comuna Drăgotești, ., parcelele 59 și 60, județul D., proprietatea ambilor pârâți, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 3.301/8 septembrie 2005 la BNP S. C..

Împărțirea bunurilor comune ale soților poate avea loc și la cererea creditorilor personali ai unuia dintre soți; conform prevederilor art. 353 din codul civil, după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorii personali ai acestuia pot cere împărțirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței lor.

Bunurile atribuite prin împărțire, la cererea creditorilor, devin obiectul dreptului de proprietate exclusivă al fiecăruia dintre soți.

Dreptul creditorilor personali ai soților de a cere împărțirea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei este un drept propriu al acestora și constituie o măsură de excepție prin care se atenuează regula instituită în alin.1 al art. 353 din codul civil, potrivit căreia bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți. Astfel, deși legea interzice creditorilor personali ai soților de a urmări bunurile comune, totuși le permite de a cere împărțirea acestor bunuri, care, ca efect al partajului, devenind bunuri proprii ale fiecăruia dintre soți, vor putea fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre ei.

Această soluție consacrată de Codul Civil este de natură să asigure, pe de-o parte, destinația economică concretă a comunității de bunuri a soților, cea de satisfacere a nevoilor comune ale căsniciei, iar pe de altă parte să garanteze și să dea certitudine și securitate raporturilor juridice ale soților cu alte persoane în cadrul circuitului civil general; prevederea legală prin care se conferă creditorilor personali ai unuia din soți dreptul de a cere împărțirea bunurilor comune este o dispoziție restrictivă, derogatorie de la regimul legal al comunității, fiind de strictă interpretare.

Dreptul creditorilor personali ai unuia din soți de a cere împărțirea bunurilor comune poate fi exercitat numai după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor și numai dacă bunurile proprii ale acestuia sunt insuficiente pentru acoperirea creanțelor creditorilor personali. Deci, acțiunea creditorilor personali de a cere împărțirea bunurilor comune are caracter subsidiar.

Respectarea acestor condiții de către creditorii personali înainte de a solicita împărțirea bunurilor comune este obligatorie. Ordinea în care pot fi urmărite bunurile proprii și cele comune este imperativ stabilită de lege.

Așadar, creditorul trebuie să aibă un interes serios și legitim pentru a intenta acțiunea de partajare a bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, iar un asemenea interes există atunci când debitorul este insolvabil, așa cum este cazul în speța de față.

Potrivit art. 339 din codul civil, bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților.

În virtutea prezumției de comunitate, instituită prin textul citat, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt bunuri comune de la data achiziționării lor, fără a deosebi între modurile de dobândire, cu excepția bunurilor prevăzute de art. 340 din codul civil, care sunt bunuri proprii ale fiecărui soț.

Proprietatea soților asupra bunurilor comune este o proprietate comună în devălmășie care se păstrează și după desfacerea căsătoriei prin divorț, până la data când se face împărțirea lor. În acest sens, dispozițiile art. 356 din codul civil prevăd că „ Dacă regimul comunității de bunuri încetează prin desfacerea căsătoriei, foștii soți rămân coproprietari în devălmășie asupra bunurilor comune până la stabilirea cotei – părți ce revine fiecăruia”.

Soții sunt obligați să își acorde sprijin material reciproc, fiind obligați să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei, dacă prin convenție matrimonială nu s-a prevăzut altfel, aceste obligații fiind instituite prin dispozițiile art. 325 din codul civil.

În cadrul procesului de partaj se stabilește contribuția fiecărui soț la dobândirea tuturor bunurilor comune, iar cota parte ce se cuvine fiecăruia dintre soți se stabilește în raport cu contribuția fiecăruia, efectivă, reală, la dobândirea și la conservarea bunurilor.

Prezumția relativă de comunitate prevăzută de art. 339 din codul civil, poate fi infirmată prin orice mijloc de probă de oricare din părți care ar pretinde o contribuție mai mare la dobândirea bunurilor.

Conform art. 343 din codul civil, calitatea de bun comun nu trebuie dovedită, iar dovada că un bun este propriu se poate face între soți prin orice mijloc de probă.

Bunurile dobândite de oricare dintre soți sunt considerate comune, deoarece legea presupune că ambii soți au avut o contribuție la această dobândire. Contribuția poate fi directă, constând în munca sau mijloacele ambilor soți, ori indirectă, prin economisirea unor mijloace comune, ca în cazul muncii depuse de oricare din soți în gospodărie.

În stabilirea aportului fiecărui soț se va lua în considerare așadar și munca depusă în gospodărie, această activitate fiind esențială în viața ambilor soți. În acest sens sunt și dispozițiile art. 326 din codul civil, în care se menționează că „ Munca oricăruia dintre soți în gospodărie și pentru creșterea copiilor reprezintă o contribuție la cheltuielile căsătoriei”.

C.-parte ce se cuvine fiecăruia dintre soți se stabilește în raport cu contribuția sa la dobândirea și conservarea bunurilor comune, iar când nu se poate determina contribuția fiecărui soț în dobândirea bunurilor comune, instanța va împărți bunurile comune în părți egale între soți.

Legislația noastră admite ca în virtutea unei contribuții mai mari a unuia dintre soți la dobândirea și conservarea bunurilor comune acestuia să i se stabilească și o cotă-parte mai mare la partajarea acestor bunuri, însă această cotă majorată trebuie stabilită în raport de întreaga masă partajabilă iar nu în raport cu o anumită categorie de bunuri, soluție ce contravine principiului unității patrimoniului comun al soților.

În cuprinsul dispozițiilor art. 357 din codul civil se prevede că în cadrul lichidării comunității, fiecare dintre soți preia bunurile sale proprii, după care se va proceda la partajul bunurilor comune și la regularizarea datoriilor. În acest scop, se determină mai întâi cota - parte ce revine fiecărui soț, pe baza contribuției sale atât la dobândirea bunului comun, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune. Până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală.

Se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 364 alin. 2, în care se prevede că soții răspund solidar pentru obligațiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei și a celor legate de creșterea și educarea copiilor.

În speță, ambii soți au avut venituri în timpul căsătoriei, în sensul că pârâtul avea salarii lunare substanțiale, iar pârâta obținea profit mare în urma activităților comerciale desfășurate, în spațiile comerciale din C. și din ., ambii au contribuit la desfășurarea muncii în gospodărie și întrucât din probele administrate nu s-a putut determina contribuția certă a părților la dobândirea bunurilor comune ce urmează a fi reținute la masa partajabilă, instanța va constata că bunurile dovedite în cauză sunt dobândite prin contribuția egală a soților, întrucât aprecierea unor contribuții diferențiate trebuie să se întemeieze pe probe convingătoare, din care această situație să rezulte neîndoielnic.

În raport de cele arătate, instanța constată că acțiunea precizată formulată de reclamanta P. E. este întemeiată și urmează a fi admisă în parte, iar cererea reconvențională formulată de pârât este de asemenea întemeiată, urmând a fi admisă în parte.

Nu poate fi reținută cota majoritară de contribuție a pârâtului la dobândirea bunurilor comune, așa cum acesta a solicitat în cuprinsul cererii sale, deoarece prin probele administrate s-a demonstrat că nu numai el a adus aport la mărirea patrimoniului comunitar, ci și pârâta, care se ocupa aproape exclusiv de activitățile comerciale ale societății înființate de pârâți, așadar aceasta a susținut în mare parte investițiile din familie.

Acest ultim aspect a fost demonstrat prin depozițiile martorilor audiați, dar și prin mențiunile existente în cuprinsul certificatului constatator al ORC D. din 30.05.2014, din care rezultă că L. T. a activat ca asociat și administrator încă din 1992 la ., din anul 2012 la . și în anul 2010 figurează cu o întreprindere Individuală pe numele său.

Astfel, instanța va reține în masa partajabilă bunurile imobile dovedite și, potrivit principiului conform căruia nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, prevăzut de art. 1143 alin.1 teza 1 din codul civil și conform prevederilor art. 355 alin. 1 și 2 și art. 357 din codul civil, art. 984 C.proc.civ., instanța va dispune împărțirea bunurilor comune în cote de câte 1/2 pentru fiecare din cei doi pârâți.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât, instanța urmează a o respinge ca fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 430 alin. 1-4 c.proc.civ." Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului.

Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie".

Dispozițiile art. 431 c.proc.civ. prevăd că " Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Puterea de lucru judecat – „res iudicata pro veritate habetur”, este reglementată în art. 429 – 435 c.proc.civ., ca o prezumție legală absolută irefragabilă și ca o excepție de fond, peremptorie și absolută.

Așadar, pentru a exista putere de lucru judecat, trebuie să existe tripla identitate: de părți, de obiect și de cauză, caracterele acesteia fiind exclusivitatea( un nou proces între aceleași părți, având același obiect și aceeași cauză nu mai este posibil), incontestabilitatea( hotărârea irevocabilă nu mai poate fi atacată pe calea recursului), executorialitatea( hotărârea definitivă sau, după caz, irevocabilă, dacă este susceptibilă de executare silită, poate fi pusă în executare) și obligativitatea( părțile trebuie să se supună efectelor lucrului judecat, iar partea în favoarea căreia acționează nu poate renunța la dreptul de a o invoca).

Cât privește primul element – părțile, se are în vedere nu prezența lor fizică la proces, ci prezența juridică, adică participarea la proces în nume propriu sau în calitate de reprezentant.

Există posibilitatea ca în al doilea proces, oricare dintre părți să invoce drepturi proprii, ce nu au format obiectul primei judecăți, astfel încât nu mai există tripla identitate de elemente; însă există identitate de părți chiar dacă într-un proces o parte a figurat ca reclamantă și cealaltă ca pârâtă, iar în al doilea proces aceste calități sunt inversate.

În sfera noțiunii de obiect al cererii de chemare în judecată se include nu numai obiectul material, ci și dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului material, identitatea de obiect putând fi totală sau parțială.

Cauza cererii de chemare în judecată este reprezentată de instituția sau categoria juridică, ori de principiul de drept substanțial, pe care reclamantul își întemeiază pretenția sa, iar cum soluția se pronunță într-un caz determinat, interesează nu numai regula de drept, ci și împrejurările de fapt datorită cărora regula respectivă se aplică în acea speță.

Pentru a exista putere de lucru judecat, nu este necesar ca obiectul să fie formulat identic în ambele acțiuni, esențial fiind ca să nu se ajungă la două hotărâri contradictorii, în sensul ca drepturile recunoscute prin prima hotărâre să nu fie contrazise prin hotărârea ulterioară; ceea ce trebuie să se verifice este dacă prin noua acțiune reclamantul nu urmărește același scop ca în primul proces.

Așadar, pentru a exista identitate de obiect între două acțiuni este suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este același în ambele acțiuni și, chiar dacă în primul litigiu s-a discutat numai pe cale incidentală un drept invocat de o parte, soluția dată de instanță are putere de lucru judecat într-o nouă acțiune în care se încearcă valorificarea aceluiași drept.

În prezenta speță instanța constată că prin sentința civilă nr. 10.386/22 iunie 2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 10._, având ca obiect partaj bunuri comune, s-a luat act de tranzacția intervenită între L. T. și L. C. și s-a încuviințat învoiala părților, în sensul că L. T. nu va primi niciun bun, iar L. C. va primi în lotul său toate bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei.

Așadar, nu există identitate de părți, obiect și cauză între prezenta acțiune și cea care a făcut obiectul dosarului nr. 10._ al Judecătoriei C., atâta timp cât tranzacția consființită de instanță în acel dosar și prin care se împărțiseră bunurile comune ale soților, a fost ulterior revocată, astfel încât prima hotărâre nu mai are efect; deci nu există riscul pronunțării a două soluții contradictorii, în sensul prevederilor legale anterior enumerate, atâta timp cât prin prezenta hotărâre se dispune partajarea bunurilor comune ale celor doi pârâți, prima hotărâre fiind desființată în urma pronunțării sentinței civile nr. 12.824/14 septembrie 2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 34._, având ca obiect revocare partaj, rămasă definitivă și irevocabilă.

Având în vedere aceste considerente, instanța constată că în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește judecarea celor două cereri, motiv pentru care urmează a se respinge excepția invocată de pârât ca fiind neîntemeiată.

Instanța va dispune omologarea raportului de expertiză refăcut la data de 11 noiembrie 2015 și efectuat de ing. expert specialitatea evaluare proprietăți imobiliare B. C. și va atribui bunurile pârâților, conform variantei a II-a propuse de expert, prin care apartamentul în litigiu, compus din 3 camere și dependințe, situat în C., cartier Calea București, ., scara 1, apt. 9, județul D., să fie inclus în lotul fizic al pârâtei L. T., iar imobilul cu destinația de locuință cu regim de înălțime P+1 situat în comuna Drăgotești, ., județul D., să fie inclus în lotul fizic al pârâtului L. C., acesta din urmă urmând a primi sultă de la pârâtă, avându-se în vedere că pârâta este debitor insolvabil față de creditoarea P. E., iar scopul promovării prezentei acțiuni este posibilitatea executării silite a acestei debitoare, care nu deținea bunuri în proprietate exclusivă, care să poată fi executate în vederea recuperării creanței de către creditoarea reclamantă P. E., criteriile de adoptare de către instanță a unei astfel de măsuri fiind acelea că bunurile imobile sunt mai ușor de administrat astfel, de către cel care are posesia lor precum și dispozițiile art. 676 din codul civil și art. 987c.proc.civ. privitoare la criteriile de atribuire în natură a bunurilor.

De asemenea instanța a considerat că se impune atribuirea apartamentului în lotul debitoarei pârâte L. T., deoarece în patrimoniul acesteia trebuie să intre un imobil de valoare mai mare, care să asigure solvabilitatea acesteia pentru întreaga datorie de 18.000 euro; având în vedere opoziția constantă a acesteia, pentru o executare benevolă este nevoie ca în patrimoniul ei să intre un bun pe care executorul judecătoresc să îl poată executa într-un mod mult mai ușor, având în vedere că un apartament în C. este mult mai ușor vandabil decât un imobil situat în mediul rural, în condiții de executare silită, pe de o parte, iar pe de altă parte, deși valoarea de pornire în vânzarea bunului este valoarea din evaluare, este posibil ca în lipsa cumpărătorilor să scadă prețul în timpul executării până la 75% din acesta.

Ori, din cele două imobile supuse partajului, cel care poate satisface cele două condiții sus menționate este doar apartamentul din C..

În temeiul dispozițiilor art. 989 c.proc.civ., instanța va stabili un termen de 6 luni pentru plata sultei, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Văzând și prevederile art. 453 alin. 1 c.proc.civ., fiind în culpă procesuală, instanța va obliga pârâta către reclamantă la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare onorariu de expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea civilă având ca obiect partaj bunuri comune, formulată de reclamanta P. E., cu domiciliul in C., .. 94, .. 1, apt. 9, județul D., împotriva pârâților L. T. și L. C., domiciliați in C., .. 20, .. 1, apt. 9, județul D..

Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant L. C..

Dispune ieșirea din indiviziune a părților în cote de câte 1/2 pentru fiecare din cei doi pârâți.

Confirmă raportul de expertiză refăcut la data de 11 noiembrie 2015 de ing. expert specialitatea evaluare proprietăți imobiliare B. C. și atribuie bunurile imobile pârâților conform variantei a II-a propusă de expert, astfel:

Lotul nr. I, în valoare de 200.965,66 lei, se atribuie pârâtei L. T., care va primi în natură imobilul apartament compus din 3 camere și dependințe, situat în C., cartier Calea București, ., scara 1, apt. 9, județul D., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 10.742/28 aprilie 1995 la fostul Notariat de Stat Județean D. – C. – în valoare de 200.965,66 lei.

Față de valoarea lotului său, aceea de 142.910,97 lei, urmează a achita pârâtului sultă în valoare de 58.054,69 lei.

Lotul nr. II, în valoare totală de 84.856,28 lei( 60.936,88 lei casa și 23.919,40 lei terenul aferent), se atribuie pârâtului L. C., care va primi în natură imobilul cu destinația de locuință cu regim de înălțime P+1 situat în comuna Drăgotești, ., județul D., compus din parter și etaj, cu magazin general și anexă, construit în baza autorizației de construire nr. 5/27.05.2006 emisă de Primăria comunei Drăgotești, județul D., edificat pe terenul în suprafață de 1.640 mp( 1.654 mp din măsurători), situat în comuna Drăgotești, ., parcelele 59 și 60, județul D., proprietatea ambilor pârâți, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 3.301/8 septembrie 2005 la BNP S. C. – în valoare totală de 84.856,28 lei.

Față de valoarea lotului său, aceea de 142.910,97 lei, urmează a primi de la pârâtă sultă în valoare de 58.054,69 lei.

Stabilește termen de 6 luni pentru plata sultei, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare onorariu de expert.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 8 decembrie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

R. B. L. N. N.

Red. R.B.

Tehn. L.N.5 EX.

09.12.2015

← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr....		Curatelă. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria CRAIOVA →

Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria CRAIOVA