Pensie întreţinere. Sentința nr. 13/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 13/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 12078/2015

Dosar nr._ - perimare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civila nr._

Ședința publică de la 13 octombrie 2015

Completul compus din:

Președinte – A. M. V. - Judecator

Grefier – C. L. A.

Pe rol, soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta C. I. M. în contradictoriu cu pârâtul M. M. A..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- cauza are ca obiect "pensie întreținere";

- la dosarul cauzei se află referatul întocmit de Serviciul Arhivă privind constatarea perimării cauzei.

În conformitate cu dispozițiile art. 104 pct. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, conform cărora „În cazul în care niciuna dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale”, instanța dispune o nouă strigare a cauzei, în ordinea listei de ședință, având în vedere lipsa părților.

La a doua strigare a cauzei au lipsit părțile.

Nemaifiind alte excepții de invocat și cereri de formulat, instanța reține cauza spre soluționare prin prisma constatării perimării.

J U D E C A T A

Asupra cauzei civile dedusă judecății:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 07.07.2014 sub nr._ reclamanta C. I. M. în contradictoriu cu pârâtul M. M. A. a formulat acțiune având ca obiect "pensie întreținere", solicitând majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului și în favoarea minorului M. A. I..

La termenul de judecată din data de 02.12.2014 s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 C.Pr.civ., pentru neîndeplinirea obligației procesuale de a depune la dosar, în integralitate sentința nr. 295/2008 a Judecătoriei Aiud .

Analizând actele și lucrările dosarului sub acest aspect, instanța reține că potrivit art. 416 C.pr.civ, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni, perimarea fiind deci acea sancțiune procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește.

Cu referire la prezenta cauză, instanța reține că judecarea cauzei a fost suspendată la data de 02.12.2014, în temeiul art. 242 C.Pr.civ, termenul de perimare începând să curgă la acea dată. De la acest moment și până la termenul din 13.10.2015, reclamanta nu a îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei care să întrerupă cursul perimării în condițiile art. 417 C.p.civ.

Față de toate aceste considerente, constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru a opera perimarea, prevăzute prin dispozițiile art. 416 C.pr.civ, instanța urmează a constata perimată cererea formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată cererea formulată de reclamanta C. I. M., cu domiciliul în Aiud, .. A 9, ., în contradictoriu cu pârâtul M. M. A., cu domiciliul în Aiud, .. 13, ., jud. A..

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare, cerere de recurs ce se va depune la sediul Judecătoriei C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.10.2015.

Președinte, Grefier,

A. M. V. C. L. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 13/2015. Judecătoria CRAIOVA