Plângere contravenţională. Sentința nr. 127/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 127/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 35427/215/2014
Dosar nr._ - plângere contravențională -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 127
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte ANIȘOARA G. –Judecător
Grefier V. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. I. C. și intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic I. I., pentru intimat, care a depus împuternicire avocațială, petentul fiind lipsă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța a constatat că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cauze, după care a acordat cuvântul pentru propunea probelor.
Consilier juridic I. I., pentru intimat, a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Instanța a constatat că petentul a solicitat proba cu înscrisuri, iar în temeiul art. 258 alin.1 cu referire la art. 255 Cod procedură civilă, a încuviințat pentru petent și intimat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ. a declarat închise dezbaterile și a acordat cuvântul pe fondul cauzei.
Consilier juridic I. I., pentru intimat, a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal de contravenție ca temeinic și legal, învederând petentul nu a depus probe în susținerea plângerii formulate.
INSTANȚA
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, reține următoarele:
La data de 26.09.2014 petentul B. I. C., în contradictoriu cu I. D. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 19.09.2014, solicitând anularea acestuia.
În fapt, petentul a arată că, la data de 19.09.2014 a fost oprit de un echipaj de poliție și fiind testat cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,17 ‰, iar pe bonul care a fost emis era trecut 16 ‰.
Petentul a menționat că nu este consumator de băuturi alcoolice, consumă foarte multă gumă mentolată, multe zarzavaturi și salate, nefiind consumator de carne și alcool.
A mai învederat faptul că nu a avut asupra sa permisul de conducere întrucât îl uitase în alte haine, dar a avut o copie de pe permis pe care o ține tot timpul în mașină.
A precizat că i-a solicitat agentului respectiv să meargă la spital pentru a i se recolta probe biologice, întrucât testul nu a fost desfăcut în fața sa, însă acest a refuzat.
În dovedirea plângerii a solicitat proba cu înscrisuri.
Anexat plângerii a depus procesul verbal de contravenție original, copie CI petent, dovada
Achitării taxei de timbru în cuantum de 20 lei.
În drept și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile O.G. 2/2001.
La data de 17.10.2014, intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat să se constate că procesul-verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimatul a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Referitor la procesul-verbal intimata consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Învederează instanței de judecată că abaterea săvârșită de petent a fost constatată cu mijloace tehnice omologate, prin urmare sancționarea acestuia este temeinică și legală.
Așadar, consideră că a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv protocolul etilotest rezultat în urma testării petentului, precum și Buletinul de calibrare al acestuia, pe care le-a anexat la întâmpinare, în dublu exemplar.
În drept a invocat prevederile OUG 195/2002, Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 și OUG 2/2002.
În concluzie a solicitat respingerea plângerii contravenționale.
În baza art. 411 alin. 1 pct. 2 C.p.c. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În scop probator instanța a încuviințat pentru petent și intimat proba cu înscrisuri.
Analizând temeinicia procesului-verbal contestat, în raport de susținerile petentului din plângerea formulată și probele administrate în cauză, instanța constată următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 19.09.2014 de I. D. / Biroul Rutier, s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzute de disp. art. 102 alin.3 lit.a din OUG 195/2002, și art.147 pct.1 din OUG 195/2002, constând în aceea că la data de 19.09.2014, ora 00.58, în C., . condus autoturismul cu nr._ fiind sub influența băuturilor alcoolice: test ARUB-0442. Nu a avut asupra sa permisul de conducere, petentului aplicându-i-se o amendă contravențională în valoare de 1350 lei.
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 1350 de lei) cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Verificând legalitatea procesului verbal de contravenție contestat potrivit art. 34, al. 1 din OG nr. 2/2001, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente (art. 16 si art. 17 din OG 2/2001).
Sub aspectul temeiniciei, analizând descrierea făcută faptelor în procesul-verbal de contravenție și înscrisurile înaintate de intimată, respectiv test Arub – 0442 și buletinul de calibrare nr. C-dă 2372-011 din 13.01.2014, situația că petentul nu a formulat probe în cauză, instanța reține că plângerea contravențională este neîntemeiată.
Pe cale de consecință, instanța va respinge plângerea, ca neîntemeiată, în condițiile art. 34 din OG 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. I. C., cu domiciliul în C., .. 27, .. 1, ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D., cu sediul in loc. C., ., jud. D..
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.01.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Anișoara G. V. G.
Red. A.G.
Tehnored. VG
4 ex./23.01.2015
← Plângere contravenţională. Încheierea nr. 14/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 563/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|