Plângere contravenţională. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 14/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 14-09-2015 în dosarul nr. 4120/215/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr._

Ședința publică de la 14 Septembrie 2015

Completul compus din:

Președinte: C. F. D.-Judecător

Grefier: D. G.

Pe rol, soluționarea cererii formulată de petenta D. I. în contradictoriu cu intimatul IPJ D., având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile și martorul D. C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- cauza are ca obiect „plângere contravențională";

- la dosarul cauzei s-a depus procesul-verbal de executare a mandatului de aducere a martorului D. C..

În conformitate cu dispozițiile art. 104 pct. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, conform cărora „În cazul în care niciuna dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale”, instanța dispune o nouă strigare a cauzei, în ordinea listei de ședință, având în vedere lipsa părților.

La a doua strigare a cauzei au lipsit părțile.

Având în vedere că la dosarul cauzei a fost depusă dovada de îndeplinire a mandatului de aducere a martorului D. C., conform dispozițiilor art. 313 Cpciv., nemaifiind alte excepții de invocat și cereri de formulat, instanța constată, în temeiul art. 244 Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea procesului, iar în temeiul art. 389 și urm. Cod de Procedură Civilă, consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile deduse judecății:

Prin plângerea înregistrată sub nr._ /20.02.2015, la Judecătoria C., petenta D. I. a solicitat în contradictoriu cu intimatul IPJ D., anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 11.02.2015, exonerarea de plata amenzii contravenționale aplicată în mod abuziv.

În motivarea plângerii, petenta a susținut, în esență, că nu se face vinovată de săvârșirea faptei contravenționale reținută în sarcina sa prin procesul-verbal contestat, întrucât, în timp ce se afla în fața Cinematografului "Patria", a coborât de pe trotuar pentru a face semn unui taximetrist să oprească, însă intenția acesteia a fost doar aceea de se face observată de către taximetristul care se apropia de la o distanță apreciabilă, iar nu aceea de a traversa printr-un loc nepermis, agentul neluând în considerare susținerea petentei, încheindu-i acesteia procesul-verbal contestat, considerând că modalitatea agentului constatator de a-i încheia procesul-verbal este una abuzivă, încălcându-i petentei dreptul la apărare.

Petentul a mai arătat că în speță sun aplicabile dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În drept, petenta și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile OG nr. 2/2001, respectiv R.O.U.G. nr. 195/2002.

La dosarul cauzei, petenta a depus, în scop probator, procesul-verbal contestat și fotocopia cărții de identitate.

Prin întâmpinarea formulată la data de 31.03.2015, intimatul a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată, susținând că procesul-verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG nr. 2/2001.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal solicită instanței de judecată să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului. In opinia sa, instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.

Referitor la procesul-verbal, consideră ca instanța de judecata trebuie să-i recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având in vedere ca este întocmit de un agent al statului aflat in exercițiul funcțiunii.

Așadar, consideră că I.P.J. D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.,

Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate si temeinicie, prezumție care, deși neconsacrata de legislative, este unanim acceptata, atât in doctrina de specialitate, cat si in practică instanțelor judecătorești.

Solicită să se observe că fapta pentru care petentul, a fost sancționat contravențional a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.

Din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16. alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare, cât si cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.

Mai arată că procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Faptele constatate în mod direct, de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută in sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care se bucură procesul verbal, atât timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.

Motivul pentru care procesele verbale prin care se constată și se sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni, de natură disciplinară sau chiar penală.

Curtea Europeană pentru apărarea drepturilor omului a constatat deja că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, Convenția nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. În special, art. 6 alin. 2 cere statelor să includă aceste prezumții în limite rezonabile, luând în calcul gravitatea mizei și păstrând drepturile la apărare.

De asemenea, în doctrină s-a reținut, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.

Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.

Având în vedere toate cele expuse mai sus, solicită să se constate faptul că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent, și nicidecum de către agentul constatator.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu testimonială cu martorul D. C. solicitate de petentă, considerând raportat la dispozițiile art. 255 alin 1 coroborat cu art. 258 din Cod de Procedură Civilă, că sunt admisibile putând duce la soluționarea procesului.

Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:

La data de 11.02.2015 petentei D. I. i s-a încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._ prin care i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 195 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute si sancționate de art. 72 alin 1 din H.G. 1391/2006 raportat la art. 99 alin.1, din O.U.G. 195/2002, reținându-se ca, la data de 11.02.2015 petenta a traversat neregulamentar . prin loc nepermis.

Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție, instanța constată următoarele:

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 si art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că procesul-verbal este un act de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit de autoritatea statală pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială și care face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, fapta respectivă fiind probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).

Ca atare, procesul-verbal se bucură de forța probantă până la proba contrarie, pe care contravenientul este cel care trebuie să o facă, persoana sancționată având dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).

Astfel, deși prin plângerea formulată petenta a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, instanța nu poate reține că aspectele expuse de acesta corespund adevărului deoarece se observă în mod vădit că ele reprezintă aprecieri de ordin subiectiv, făcute din dorința de a scăpa de consecințele răspunderii contravenționale, nefiind susținute de niciun mijloc de probă administrat în cauză.

Față de cele arătate, având în vedere că în fața instanței de judecată petenta a avut posibilitatea de a dovedi lipsa de temeinicie a actului sancționator, rezultă că fapta a fost descrisă în mod corect de către agentul constatator, astfel că în mod temeinic s-a reținut în sarcina petentei încălcarea prevederilor art. 72 alin. 1, din H.G. 1391/2006.

Cu privire la sancțiunea aplicată, instanța arată că potrivit art.21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001 sancțiunea contravențională se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Astfel, pe cale de consecință, este justificată aplicarea amenzii contravenționale în cuantum de 195 lei, sancțiune ce corespund gradului de pericol social al faptei și care respectă criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, întrucât nerespectarea regulilor prevăzute de Codul rutier creează o stare de pericol atât pentru contravenient cat si pentru ceilalți participanți la trafic, obligațiile prevăzute de Codul Rutier fiind impuse pentru stabilirea unui comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice sau private.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta D. I. împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 11.02.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petenta D. I. (CNP:_), cu domiciliul procedural ales în C., .. I 99, ., jud. D. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D., cu sediul în C., ., jud. D., cod fiscal_, cont IBAN RO11TREZ__ împotriva procesului verbal ., nr._ încheiat la data de 11.02.2015 ca neîntemeiată

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cerere de apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.09.2015.

Președinte,Grefier,

C.-F. D. D. G.

Red CDF/Tehn. DG

4 ex./ 01.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria CRAIOVA