Plângere contravenţională. Sentința nr. 1624/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 1624/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 1624/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1624/2015

Ședința publică de la 09 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE Aurelian-Gabriel Bădulescu

Grefier V. M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent T. G. și pe intimat I. D. SERVICIUL POLITIEI RUTIERE, având ca obiect plângere contravenționala . NR_/05.05.2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa părților, lipsa martorului și faptul că a fost executat mandatul de aducere pentru martora T. M..

Având în vedere lipsa părților și dispozițiile art.104 pct. 13 din Regulamentul de Ordine Interioară, instanța va lăsa cauza la a doua strigare

La cea de-a doua strigare a cauzei efectuată la sfârșitul ședinței, nu au răspuns părțile.

Prin urmare, nemaifiind alte cereri, având în vedere și prevederile art.313 alin.3 C.p.c., instanța va reține cauza pentru soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 16.05.2014 petentul T. G. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D. – Serviciul Poliției Rutiere, anularea procesului verbal de contravenție . nr._.05.2014 emis de I. D.- S.P.R. C., exonerarea de plata amenzii și restituirea permisului de conducere.

În motivare, a arătat că în fapt, la 05.05.2014 în timp ce se deplasa cu auto marca Dacia VW cu nr. de înmatriculare_, pe . direcția de mers Metro-C., a fost oprit de un echipaj de poliție și sancționat pentru săvârșirea unei contravenții, respectiv depășirea limitei de viteze.

Petentul a fost sancționat contravențional întrucât s-a reținut în sarcina sa contravenția conform căreia a condus auto cu o viteză mai mare decât limita admisă de lege respectiv cu viteza de 103 km/h.

Petentul consideră că nu putea rula cu viteza reținută în procesul-verbal de cpontravenție, deoarece raportat la ora târzie la care se menționează săvârșirea contravenției, conducea prudent și precaut, dat fiind faptul că era noapte și iluminatul stradal pe unele porțiuni de drum nu funcționa.

Mai mult decât atât, cunoștea foarte bine că în zona respectivă exista restricție privind viteza de circulație astfel încât petentul consideră că nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.

Petentul apreciază că nici planșele foto nu pot arăta cu certitudine săvârșirea contravenției, dat fiind faptul că în paralel cu acesta rulau și alte mașini, astfel încât aparatul radar nu poate detecta cu certitudine și fără echivoc care din mașini rula cu o viteză nelegală.

Petentul a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.

În dovedirea pretențiilor a anexat procesul verbal de contravenție în original, împuternicire avocațială și dovada achitării taxei de timbru.

La data de 30.06.2014 intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat să se constate că procesul-verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, solicită ca instanța să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului și că în opinia acesteia, instanța nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal care este un act de autoritate.Susține că măsura dispusă de agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând dovada deplină a situației de fapt menționată în cuprinsul său.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, invederează că deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și încadrării în drept.

Mai mult, susține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ este unanim acceptată, atât de doctrina de specialitate cât și în practica instanțelor judecătorești.

Solicită să se observe că fapta pentru care petentul a fost sancționat a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul-verbal care a fost legal întocmit se bucură de prezumția de temeinicie.

Procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Menționează că nu deține material probator, abaterea săvârșită fiind constatată în mod direct de către agentul de poliție.

Solicită să se aibă în vedere disp. Art. 254 N.C.P.CIV., potrivit cărora dovezile care nu au fost cerute prin cererea de chemare în judecată nu vor mai putea fi cerute decât în condițiile prev. de art. 254 al. 2 din același act normativ, întrucât în caz contrar, se creează contravenientului o poziție net favorabilă, apărările și probele propuse de intimat raportându-se doar la motivele invocate de petent prin cererea de chemare în judecată.

Pentru motivele arătate, solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată și, în consecință menținerea actului sancționator ca temeinic și legal.

La solicitarea instanței, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, privind depunerea actelor ce au stat la baza emiterii procesului verbal, intimatul a depus, prin serviciul Registratură, planșele foto (f.18), buletinul de verificare metrologică a aparatului radar (f. 17), atestatul de operator radar .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit de intimata I. D. – Biroul Rutier la data de 05.05.2014, în temeiul art.102 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002 a fost sancționat petentul cu amendă contravențională în cuantum de 765 de lei și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a mai conduce autoturisme pe drumurile publice.

S-a reținut în sarcina sa că în data de 05.05.2014 orele 00:03 a condus autoturismul marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare_ pe Calea București din C. dinspre Aeroportul C. către cartier Lăpuș cu viteza de 103 km/h înregistrată de aparatul radar.

Petentul a semnat procesul verbal de contravenție cu obiecțiunea că nu este de acord cu viteza înregistrată.

Plângerea a fost formulată în termen având în vedere că procesul verbal de contravenție a fost întocmit și comunicat petentului în data 05.05.2014, iar plângerea a fost înregistrată la instanță în data de 16.05.2014.

Conform art. 102 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002, constituie contravenție depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.prevederi din Art. 196 din capitolul VII, sectiunea 2, subsectiunea 1 (Regulament din 2006) la data 01-dec-2006 pentru Art. 102 din capitolul VII

Art. 196

(1) Conducatorului de autovehicul sau tramvai, depistat în trafic încalcând o norma rutiera pentru care se dispune sanctiunea contraventionala complementara a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce si care prezinta la control dovada înlocuitoare a permisului de conducere retinut pentru o fapta savârsita anterior, aflata în termenul de valabilitate, i se retine dovada prezentata si i se elibereaza o noua dovada, a carei valabilitate nu poate depasi termenul de valabilitate al primei dovezi.

(2) Daca cea de-a doua fapta este una dintre cele prevazute la art. 102 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, politistul rutier elibereaza titularului permisului o dovada înlocuitoare fara drept de circulatie.

(3) Dovada înlocuitoare a permisului de conducere, retinuta în conditiile prevazute la alin. (1), se trimite la serviciul politiei rutiere al judetului care îl are în evidenta pe contravenient, împreuna cu raportul de retinere.

Art. 197

(1) Permisul de conducere al unei persoane declarate inapta din punct de vedere medical de catre o institutie medicala autorizata se retrage de catre serviciul politiei rutiere pe raza caruia îsi desfasoara activitatea medicul de familie care are în evidenta persoana respectiva.

(2) Seful serviciului politiei rutiere dispune retragerea permisului de conducere si îl pastreaza la sediul unitatii pâna la încetarea cauzelor pentru care a fost retras. în situatia în care conducatorul de autovehicul sau tramvai are domiciliul ori resedinta pe raza altui judet, seful serviciului politiei rutiere care a dispus masura tehnico-administrativa trimite permisul de conducere la serviciul politiei rutiere din judetul care îl are în evidenta, împreuna cu un raport de retragere.

Interpretând dispozițiile art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, reiese faptul ca persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării ca situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecata este de ca după ce verifică dacă plângerea a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, să hotărască asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării, după caz.

Pentru lămurirea tuturor aspectelor de fapt si de drept necesare aflării adevărului si justei soluționări a cauzei, respectând dreptul la un proces echitabil consacrat prin art. 6 paragraful 1 din CEDO, în baza art. 249 și urm. C.pr.civ., instanța a administrat toate probele admise de lege si a căror pertinență, concludentă si utilitate le-a verificat cu respectarea principiilor egalității părților, a oralității si a contradictorialității, instituite ca garanții implicite ale desfășurării procesului în condiții de echitate.

Având în vedere aceste principii, instanța reține ca procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate si autenticitate, permisa de CEDO, cât timp petentului i se asigura condițiile specifice de exercitare efectiva a dreptului de acces la justiție si a dreptului la un proces echitabil.

Din probatoriul administrat în cauză, respectiv din planșele foto depuse la dosarul cauzei, rezultă că înregistrarea s-a efectuat pe timp de noapte, numărul de înmatriculare al autovehiculului nefiind vizibil decât într-o singură planșă în care viteza înregistrată este de 60 km/h. Pe de altă parte, conform art.3.1.1 lit.b Norma de Metrologie Legală nr. NML 021 - 05 din 23 noiembrie 2005, eroarea maximă tolerată pentru măsurarea vitezei în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează numai în regim staționar este de 3 % din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h;

Viteza de 103km/h înregistrată de aparatul radar se înscrie în marja de eroare prevăzută de norma de metrologie legală, astfel încât nu se poate stabili cu certitudine că viteza autovehiculului era de peste 100km/h.

Prin urmare, având în vedere principiul in dubio pro reo, instanța, va admite plângerea, va admite plângerea, va dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 05.05.2014, exonerarea petentului de la plata amenzii contravenționale și restituirea permisului de conducere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de T. G. cu domiciliul în C., ., .,. în contradictoriu cu intimat I. D. SERVICIUL POLITIEI RUTIERE cu sediul în C., ., județul D. .

Dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 05.05.2014, exonerarea petentului de la plata amenzii contravenționale și restituirea permisului de conducere.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Februarie 2015.

Președinte Grefier

A.-G. B. V. M.

Red/tehn – 4 ex.

BGA/VM - 26.3.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1624/2015. Judecătoria CRAIOVA