Accesiune. Sentința nr. 1522/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 1522/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 1522/2015

Dosar nr._ actiune in constatare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentinta Civilă Nr. 1522/2015

Ședința publică de la 06 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE CLAUDIA-CARMEN MĂRIUŢĂ

Grefier L. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta G. E. și pe pârâtul M. C. PRIN PRIMAR, având ca obiect accesiune .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns av.S. pentru reclamantă și c.jr.N. pentru pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;

Instanța în temeiul art.244 alin 1 ncprc socotindu-se lămurită declara cercetarea procesului încheiată .

Partile prin reprezentanti arată că sunt de acord ca dezbaterea să aibă loc la termenul de azi și că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și incidente de solutionat în temeiul art.392 ncprc instanta deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul pe fond .

Av. S. pentru reclamantă a solicitat admiterea actiunii așa cum a fost formulată si sa se constate dreptul de proprietate al acesteia asupra construcțiilor asa cum au fost identificate in raportul de expertiza,fără cheltuieli de judecata.

C.j.N. pentru parat a solicitat respingerea actiunii,avand in vedere ca constructiile nu indeplinesc conditiile prevazute de legea 50/1991,fara cheltuieli de judecata.

Instanta considera ca au fost lamurite toate imprejurarile de fapt si temeiurile de drept ale cauzei si conf.art.394 ncpc declara inchise dezbaterile pe fond.

INSTANȚA

La data de 19.02.2014 reclamanta G. E. a chemat în judecată pe pârâtul M. C. prin Primar, solicitând să se constate că a dobândit, ca efect al accesiunii imobiliare, dreptul de proprietate asupra construcției edificate pe un teren în suprafață de 160 mp situat în C., .. 7, jud. D., constând în magazie (anexă), din cărămidă cu o cameră, cu suprafața construită de 7 mp acoperită cu tablă, precum și un gard împrejmuitor din cărămidă pe o lungime de 3,5 m.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare aut. de BNP N. și G. la nr. 159/30.01.2009 a cumpărat suprafața de 160 mp, situata în C., .. 7, jud. D., de la Mateita M. și Mateita V., împreună cu casa de locuit – C 1, cu suprafața construită de 87 mp și C 2 – anexa.

După ce a cumpărat acest teren în vara anului 2011, a desființat construcția anexa C 2 deoarece se afla într-o stare avansată de degradare și a edificat fără autorizație de construire o anexa- magazie cu suprafața construită de 7 mp, acoperita cu tablă, precum și un gard din cărămidă pe latura de est a proprietății pe o lungime de 3,15 m.

De la data edificării construcției și până în prezent a plătit taxele și impozitele aferente statului.

Interesul promovării prezentei acțiuni îl constituie imposibilitatea înscrierii acestei construcții la cartea funciară.

În drept, a invocat dispozițiile art. 492 C.CIV. de la 1864 și art. 35 N.C.P.CIV.

Probe: acte și proba testimonială cu martorul V. C. și expertiză.

A atasat in copie inscrisuri:contract de vanzare-cumparare autentificat sub nr.159/30.01.2009 de BNP N. si G. ,schita,plan de amplasament si delimitare a imobilului,extras cf nr.215043Craiova (cartea funciara veche_),certificat de atestare fiscala pentru persoane fizice.

Paratul nu a depus intampinare.

La data de 08.05.2014 instanta a fixat primul termen de judecata la data de 13.06.2014.

La termenul din 13.06.2014 instanta potrivit art.78 alin.2 ncpc a pus in discutie introducerea in cauza a vanzatorilor terenului si constructiilor din contractul de vanzare-cumparare nr.159/2009 in calitate de parati respectiv Mateita M. si Mateita Vergil ,reclamanta prin avocat mentionand ca Mateita M. este decedata si nu s-a dezbatut succesiunea dupa aceasta ,instanta dispunand introducerea in cauza a paratului Mateita Vergil.

La termenul urmator reclamanta a depus inscrisuri in copie la dosar: certificat de deces M. M., certificat de deces M. Vergil, certificat de moștenitor nr.370/1974 emis de notariatul de Stat Judetean D..

Prin încheierea de ședință din data de 19.09.2014 s-a dispus emiterea unei adrese către Directia de Evidenta a Persoanelor pentru a ne comunica dacă numitul M. Vergil are moștenitori și copie extrase din registrele de stare civilă privind pe acestia, relațiile fiind comunicate cu adresa nr._/16.10.2014 din care rezulta ca nu s-a intocmit anexa 23,24 dupa Mateita Vergil.

Prin încheierea de ședință din data de 31.10.2014 s-a admis exceptia lipsei capacitatii de folosinta a paratului Mateita Vergil si s-au admis probele solicitate de reclamant în actiune și anume proba cu înscrisurile existente la dosar, proba testimonială cu un martor nominalizat in actiune respectiv V. C. și proba cu expertiză specialitatea construcții având ca obiective cele solicitate de reclamant si cele puse in discutie din oficiu– identificarea constructiilor din litigiu,dacă constructiile sunt situate pe terenul din contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr.159/30.01.2009 de BNP N. si G., vechimea acestora ,dacă sunt distincte de constructiile C 1 și C 2 din contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.159/30.01.2009, dacă construcțiile din contractul de vânzare – cumpărare respectiv mai există in prezent.

S-a audiat martorul V. C. propus de reclamanta ,declaratia fiind consemnata si atasata la dosar.

La data de 02.12.2014 s-a depus raportul de expertiză întocmit de expert P. I. la care nu s-au formulat obiectiuni .

Analizând actele si lucrările dosarului, instanta constată si reține următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.159/30.01.2009 de BNP N. si G., reclamanta,necasatorita, a cumpărat terenul intravilan in suprafața de 160 mp(din acte) si 163 mp din masuratori situat în C., .. 7(fost nr.13), jud. D., de la numitii Mateita M. și Mateita Vergil,mama si fiu, împreună cu constructiile:casa de locuit – C 1 cu suprafața construită de 87 mp și C 2 – anexa cu suprafata construita de 7 mp.,imobilul fiind identificat cu nr.cadastral provizoriu_ si fiind intabulat in CF_ C..S-a mai mentionat in contract ca constructia a fost edificata inainte de 01.01.1977 ,ca are regim de inaltime parter si ca nu are imbunatatiri ,precum si ca vanzatorii au inteles sa isi rezerve dreptul de uzufruct viager asupra imobilului.

Asa cum rezulta din certificatele de deces depuse in copie la dosar,numitii Mateita M. și Mateita Vergil au decedat la 07.01.2013 si respectiv 29.06.2014,reclamanta sustinand ca nu s-a dezbatut succesiunea dupa Mateita M. .Conform certificatului de moștenitor nr.370/1974 emis de Notariatul de Stat Judetean D.,cei doi au fost unicii mostenitori ai defunctului Mateita A. ,decedat la 28.12.1973 ,iar potrivit adresei nr._/16.10.2014 emisa de Directia de Evidenta a Persoanelor C. nu s-a intocmit anexa 23,24 privind mostenitorii lui Mateita Vergil.

Conform extrasului cartii funciare nr.215043Craiova (cartea funciara veche_) reclamanta este actuala proprietara a terenului si constructiilor dobandite prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.159/30.01.2009 de BNP N. si G..

Din declaratia martorului audiat in cauza V. C. rezultă că a ajutat-o pe reclamanta in anul 2012 la demolarea unei magazii situata pe terenul din ..7, magazie pe care aceasta o cumpărase odata cu casa și ,tot atunci ,adică în anul 2012, reclamanta a construit în locul acesteia o alta din materialele de construcție rămase de la demolare, avand o camera cu o suprafata mică precum și un gard împrejmuitor al terenului din BCA ,martorul ajutand-o atat la construirea magaziei dar și a gardului .Martorul a mai aratat că magazia este separata de casă și nu reprezintă o prelungire a acesteia, iar casa respectivă există și în prezent nefiind demolată .

In raportul de expertiza intocmit in cauza au fost identificate constructiile din litigiu ca fiind magazie cu 2 camere cu . 2,75 =8,65 mp si gard din caramida cu lungimea de 3,5 ml si înăltimea de 1,96 m si s-a concluzionat ca sunt situate pe terenul din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.159/30.01.2009 si conform planului de amplasament si delimitare a imobilului nr._/20.11.2008 depus de reclamanta la dosar ,ca magazia a fost edificata in anul 2011 si ca in prezent mai exista doar constructia C1 –casa de locuit cu suprafata de 87 mp,iar constructia C2 cu suprafata de 7 mp nu mai exista ,fiind demolata in anul 2011.

Avand in vedere concluziile expertului cu privire la data edificarii constructiilor si faptul ca reclamanta a mentionat in actiune ca in vara anului 2011 a desfiintat constructia anexa C2 si a edificat magazia si gardul-contrar declaratiei martorului care s-a referit la anul 2012- ,instanta va considera ca data inceperii edificarii constructiilor din litigiu se situeaza anterior intrarii in vigoare a Noului cod civil la 01.10.2011 si avand in vedere distinctia facuta in acest sens de art.58 alin 1 din Legea 71/2011 de punere in aplicare a acestuia,astfel ca este aplicabil in cauza vechiul Cod Civil.

Potrivit 492 C.civ.din 1864 ,proprietarul terenului este prezumat a fi și proprietarul constructiilor edificate pe acesta,prezumtie care nu a fost rasturnata in cauza ,astfel ca instanta in raport de starea de fapt expusă va admite actiunea fiind intemeiata si va constata ca reclamanta a dobândit prin accesiune imobiliară artificială dreptul de proprietate asupra constructiilor constând in magazie cu 2 camere cu . 2,75 =8,65 mp si gard din caramida cu lungimea de 3,5 ml si înăltimea de 1,96 m situate in C.,.,nr.7,jud.D.,asa cum au fost identificate in raportul de expertiza tehnica judiciara întocmit în cauza de expert P. I. ,situate pe terenul reclamantei din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.159/30.01.2009 de BNP N. si G. înscris in cartea funciara nr.215043Craiova (cartea funciara veche_).

In baza art.453 alin.1 ncpc va lua act ca reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea formulată de reclamanta G. E. domiciliată în C., . ,nr.7,jud.D., CNP -_ împotriva pârâtului M. C. prin Primar cu sediul în C. . nr.7, Jud.D. .

Constata dreptul de proprietate al reclamantei asupra constructiilor constând in magazie cu 2 camere cu . 2,75 =8,65 mp si gard din caramida cu lungimea de 3,5 ml si înăltimea de 1,96 m situate in C.,.,nr.7,jud.D.,asa cum au fost identificate in raportul de expertiza tehnica judiciara întocmit în cauza de expert P. I. ,situate pe terenul reclamantei din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.159/30.01.2009 de BNP N. si G. înscris in cartea funciara nr.215043Craiova (cartea funciara veche_).

Ia act ca reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecata.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare,cererea de apel urmând a se depune la Judecatoria C..

Pronuntată in sedinta publică de la 06.02.2014.

Președinte Grefier

Red.CCM/Tehn LN 4 ex.06.04. 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Accesiune. Sentința nr. 1522/2015. Judecătoria CRAIOVA